Category Archives: idoli

Marea Apostazie pagini lipsa

http://www.biblioteca-ortodoxa.ro/carte/Marea%20Apostazie.%20Semnul%20apropierii%20sfarsitului%28Averchie%20de%20Jordanville%29.pdf
paginile lipsă 13-14 din pdf

…creştinism”.
Arhiepiscopul Averchie deseori vorbea de “fărădelege la vârf“, adică despre fărădelegea provenită de la “autorităţile legale“, care nu poate fi supusă îndoielii. Atrăgând atenţia asupra acestei schimonosiri a adevărului, vlădica nicidecum nu’i apăra pe cei ce se războiesc cu conducerea bisericească sau privesc cu suspiciune la oricine care ocupă un post important în ierarhia bisericească. Vlădica nu făcea altceva decât să’i îndemne pe credincioşi să nu se supună orbeşte, fără luareaminte dacă acest lucru le e spre bine sau spre folosul cuiva. Într’una din lucrările sale el scria : “Adevărata Ortodoxie este străină de orice formalism mort, în ea nu găsim o supunere oarbă faţă de litera Legii, prentru că Ortodoxia este duh şi viaţă (In 6,63)“. Ceea ce pare absolut corect din punct de vedere formal şi aparent, de fapt nu este deloc trebuincios… Ortodoxia este Adevărul unic şi suprem, Adevărul curat, fără nici un amestec şi fără cea mai mică falsitate, răutate şi înşelăciune.”
Tot  ce stă în calea Adevărului lui Hristos este idol. De aceea cel care urmează indicaţiile liderului bisericesc, ce contrazic poruncile lui Hristos, în acest caz el îşi crează un idol din “oficialitate”. În cele din urmă această poziţie duce la convingerea că, dacă ierarhii noştrii greşesc, înseamnă că totul este pierdut!” Totuşi, după cum explică vlădica Averchie, cineva nu poate fi socotit pierdut fără nădejde pentru Ortodoxie până când acela nu şi’a pierdut cu totul înţelegerea duhovnicească a ceea ce este Biserica”.
“Porţile iadului, scria vlădica, nu vor birui Biserica, însă acestea pot să’i doboare pe mulţi dintre cei care se cred stâlpi bisericeşti, precum ne arată istoria Bisericii”. Poziţia arhiepiscopului Averchie era fermă : dacă cineva acţionează cu intenţii necurate, nu putem să aprobăm aceste acţiuni, nu putem păstra tăcerea la adăpostul autorităţilor oficiale, deoarece aceasta este “fărădelege la vârf”.
Şi încă ceva, arhiepiscopul Averchie sublinia pericolul asigurării, al căutării sprijinului oricăror autorităţi, numai pentru că aceste autorităţi sînt “oficiale”.
Orice încercare de a atrage de partea noastră pe acei deţinători ai puterii, în vremurile noastre când “antihrişti mulţi” se luptă făţişi sau pe ascuns cu Hristos şi Biserica Lui şi, după cum se vede, vor prelua puterea ; orice încercare de ploconire, de linguşire a lor, de îndeplinire a tuturor exigenţelor lor şi de a căuta să obţină cu orice preţ “legalizarea“, toate acestea reprezintă o trădare a lui Hristos Mântuitorul nostru şi vrăjmăşie faţă de El, chiar şi în cazul celor ce poartă veşminte preoţeşti.
Prin aceste cuvinte arhiepiscopul Averchie lămureşte de minune fenomenul “serghianismului”. Mitropolitul Serghie a capitulat în faţa puterii sovietice atee pentru păstrarea loialităţii, pentru ca aşezămintele bisericeşti să’şi continue activitatea, şi ceea ce l’a silit pe el să facă acest pas s’a petrecut nu numai în Rusia sovietică.
Această particularitate universală a sufletului omenesc, care s’a remarcat în persoana mitropolitului Serghie, este justificarea răului şi suţinerea minciunii de dragul dobândirii unor avantaje lumeşti, rezultând din poziţia “oficială”, deşi pare a fi “în folosul Bisericii”.
” Astfel, scria ieromonahul Serafim (Rose), unii creştini pot să ajungă în situaţia de a fi întru totul legali, dar de fapt se înstrăinează de Hristos – de parcă conştiinţa bisericească ar trebui să se supună oricărui ordin al ierarhiei bisericeşti oficiale, atâta timp cât această ierarhie rămâne canonică. O astfel de reprezentare a supunerii oarbe a şi fost unul din motivele principale ale izbânzii serghianismului în secolul nostru – şi’n interiorul, şi’n afara Patriarhiei Moscovei“.
În concluzie, urmând principiului serghianismului, chiar şi creştiniitradiţionalişti” se vor supune antihristului de buna voie. Ei nu vor fi constrânşi să se învoiască cu ideile antihristului sau cu metodele lui. De la ei se va cere doar recunoaşterea autorităţii sale. Ceea ce vor şi face pentru păstrarea ierarhiei, a instituţiei bisericeşti, a tipicului slujbelor bisericeşti şi a posibilităţii de a primi deschis Tainele lui Hristos. Din partea lor, trădarea nu va consta în ataşamentul excesiv faţă de formele canonice, ci din faptul că ei pun ataşamentul faţă de formă mai presus decât credincioşia faţă de Hristos.
“Sfinţii Părinţi învaţă lămurit despre aceasta întemeindu’se pe Apocalipsa sfântului Ioan Teologul. După tâlcuirea Părinţilor, pecetea antihristului nu se aplică pe frunte şi pe mână în acelaşi timp, ci pe frunte ori pe mână (Apoc. 13,16). Potrivit sfântului Andrei al Cezareii, cei care vor avea pecetea antihristului pe frunte, aceia vor împărtăşi modul de gândire al antihristului, iar cei care vor primi pecetea pe mâna dreaptă vor recunoaşte doar autoritatea lui, afirmând că aceasta este permisă, cu condiţia “să rămâi creştin în suflet”…
Duhul Sfânt, însă, îi va părăsi pe cei care vor lua pecetea şi atunci inima lor se va umple de primul semn al pieiriiteama care’i va duce grabnic spre sfârşit.”
Cunoscând această  învăţătură patristică, vlădicăi nu i’a fost greu să prevadă că toate instituţiile bisericeşti – ecumeniste şi antiecumeniste, reformatoare şi tradiţionaliste se vor pomeni într’o zi sub stăpânirea antihristului. Cei care se tem mai mult de autorităţile lumeşti decât de frica de Dumnezeu se vor folosi de tot intelectul lor, ca să se îndreptăţească în supunerea lor faţă de antihrist, pentru că inima şi conştiinţa nu vor putea s’o facă. Ei vor încerca să sprijine instituţia bisericească prin refuzul libertăţii duhovniceşti şi al mărturisirii eroice a Credinţei, deşi acestea singure, cum repeta mereu Arhiepiscopul Averchie, sînt capabile să păstreze Trupul lui Hristos nebiruit de porţile iadului. Aşa se va împlini previziunea sfântului ierarh Ignatie Brianceaninov, pe care arhiepiscopul Averchie o cita atât de des : “Judecând după spiritul timpului şi după frământarea minţilor, sîntem îndreptăţiţi să credem că edificiul Bisericii, care se clatină demult, se va cutremura straşnic şi repede. Nu are cine să’l sprijine şi cine să stea împotrivă. Măsurile întreprinse pentru sprijinirea lui sînt împrumutate din stihiile lumii, vrăjmaşe Bisericii, şi mai curând vor grăbi căderea ei, decât s’o oprească… Fie ca Dumnezeu Cel Milostiv să acopere rămăşiţa celor ce cred în El. Însă această rămăşiţă devine tot mai săracă şi mai săracă”.
Descrierea luptei acerbe duse de vlădica Averchie cu făţărnicia şi falsitatea de orice fel şi, la sfârşit, a biruinţei asupra lor ne mărturiseşte un lucru foarte însemnat : s’ar cuveni ca şi noi să ne ocupăm cu mai multă seriozitate de apostazia ce progresează, şi nu doar în afara sferei noastre de acţiune – în lumea înconjurătoare, în religiile păgâne, în alte juisdicţii ortodoxe, printre “noii convertiţi” etc.
Duhul apostaziei – imitarea lui Hristos – se află pretutindeni, atacându’i înainte de toate pe cei care se străduiesc să rămână credincioşi lui Hristos.
Sîntem chemaţi la pocăinţă şi la luptă de către cuvintele de  neuitat ale vlădicăi Averchie, date ca răspuns acelui tânăr care făcuse tot ce’i sta în putinţă pentru a face parte din adevărata Biserică a lui Hristos, Biserica Ortodoxă :
Şi atunci cum să aflăm dacă aparţii tu acestei Biserici?…
Nimic fără simţul autenticităţii şi fără voinţa neclintită în lupta cu cele mai fine substituiri şi falsuri nu poate să ne facă mădulare a ” celei mai strânse unităţi duhovniceşti a tuturor dreptcredincioşilor în Hristos, ai acelei Biserici pe care porţile iadului nu o vor birui.”
  “În prezent…
Desigur că cei care ascultau lecţiile arhiepiscopului Averchie, călugarii şi viitorii păstori ai seminarului, înţelegeau însemnătatea avertismentelor sale. Dar totuşi unii nu pricepeau de ce vlădica revine mereu asupra acestei teme sumbre. Unul dintre studenţi l’a întrebat de ce trebuie să vorbim atâta despre apostazie? Fiind ortodocşi şi urmând Tradiţia, oare nu sîntem aparaţi de influenţa ei? Noi aparţinem de Biserica Ortodoxă Rusă, nu avem nici o legătură cu ecumeniştii, nici cu alte jurisdicţii, oare nici noi nu sîntem în siguranţă? Doar Hristos a spus că porţile iadului nu vor birui Biserica!
La rândul său vlădica la întrebat, privindu’l pătrunzător :  Şi cum de ai aflat dacă faci tu parte sau nu din acestă Biserică?” Întrebare vlădicăi are un sens deosebit de profund. Vlădica repeta deseori că antihristul, venind la putere, va “recunoaşte” şi va “legaliza” latura exterioară a Bisericii Ortodoxe – şi astfel va pune stăpânire pe tradiţiile, canoanele, dogmatica şi arta ei, pe învăţătura despre puritatea liturgică şi pe continuitatea ei apostolică. Iată de ce apartenţa exterioară de Biserică şi fidelitatea faţă de Tradiţia ei – deşi necesare pentru toţi cei care doresc să cunoască Adevărul Ortodoxiei şi să se facă părtaşi ai harului în deplinătatea lui –  nu oferă, cum se exprima el, “garanţii“. Întrebând în ce anume constă apartenenţa fiecăruia la adevărata Biserică, el sublinia necesitatea dezvoltării simţului autenticităţii în noi inşine, care să ne ajute să deosebim duhul Creştinismului ortodox de orice alte falsuri.
Pentru vlădica Averchie, aşa’zişi “liberali” şi falşi “tradiţionalişti” reprezentau două feţe ale aceleiaşi monezi. Unii şi alţii, fiind atinşi de criticismul modernist, de atracţia faţă de strălucirea exterioară, se cred atotştiutori, pentru că au primit Ortodoxia de la adevăraţii ei păstori. Nici chiar legătura formală cu un adevărat păstrător al Tradiţiei nu’i deajuns, dacă nu există înrudire duhovnicească, dragoste şi “unitate în duh”.
  Părintele Gherman…  

——
——
dintr’un interviu

LEON MAGDEN : – Se vorbeşte tot mai mult de o adaptare a Bisericii la condiţiile istorice, economice, sociale şi culturale de astăzi, adaptare ce nu trebuie confundată cu capacitatea Sfintei Tradiţii de a face faţă oricărui context istoric. Părintele Gherman, stareţul Mănăstirii Sfântul Paisie (California) avertiza că: “cel mai mare pericol ar putea veni de la episcopi, care, pentru a salva pacea şi a fi acceptaţi de către lume, vor “reforma” Ortodoxia pentru a atinge standardele decadente ale lumii actuale…

Advertisements

Mucenic Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei

Sfântul Ierarh Ermoghen, Noul Mucenic

În vremurile antihristului locul idolilor va fi  luat de stăpânire, care va cere închinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societăţii, deşi fără a aduce direct vreo atingere credinţei, va fi părtaş al acestei stăpâniri. Atunci se va face despărţirea celor buni de cei răi, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmaşilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevăraţii credincioşi din împărăţia antihristului – societatea vremurilor din urmăvor vieţui în singurătate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societăţii, nu vor avea nici un fel de obligaţii civice. Cei ce vor recunoaşte legile societăţii şi se vor supune, chiar cu neplăcere, se vor face părtaşi antihristului prin aceasta şi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.

În timpul stăpânirii antihristului va fi minte satanicească, ce va acţiona politiceşte, fără să se atingă de credinţă în chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplină libertate, deşi, în cele din urmă, stăpânirea antihristului va combate toate sectele şi religiile.

Va acţiona din punct de vedere moral şi va căuta să convingă şi să se vatăme de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovăduire şi la săvârşirea “legală” a slujbelor bisericeşti îl vor avea numai cei ce respectă legile statului şi nu încalcă “disciplina”. Lăcaşurile de închinăciune vor fi sub strictă supraveghere şi în ele va dicta aceeaşi ocârmuire, ea fiind capul în locul lui Hristos şi nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar creştinii orbiţi nu vor observa nimic, deşi acest lucru l-ar putea înţelege şi un prunc mic.

Stăpânirea antihristului îi va lua aşadar pe toţi sub un control riguros, ca să ştie cine se supune şi cine nu; după cum scrie şi părintele Lavrentie de la Cernigov: “atunci te vor mâna cu de-a sila la biserică”. Totuşi unii nu vor fi prigoniţi de la început, pentru a păstra aparenţele în legătură cu libertatea conştiinţei. Abia spre sfârşit, când toţi se vor găsi anihilaţi în staulul Babilonului şi mânia lui Dumnezeu va fi aproape, stăpânirea va da ordin să fie nimiciţi ca nişte criminali înrăiţi, cei ce se răzvrătesc “împotriva umanităţii”, iar în acele vremuri decăzute, întreg poporul va primi cu entuziasm măsurile luate de stat.

din Tâlcuire la Apocalipsă de episcopul Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei, Sfânt Ierarh Nou Mucenic asasinat de bolşevici în 1918.