Category Archives: intrerupt pomenirea

Sfantul Ipatie si nepomenirea 

Cuviosul Ipatie era egumen al Mănăstirii Rufinienilor din Calcedon. Mai înainte încă de înscăunarea lui Nestorie, acest Cuvios avusese o vedenie prin care i se descoperea abaterea patriarhului de la dreapta credință. Astfel, cînd comoara cea rea a inimii aceluia a început să iasă la iveală, şi Ipatie “a cunoscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cuveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, că să nu mai fie pomenit la Proscomidie.
Înștiințîndu-se despre această evlaviosul episcop Evlavie, s-a temut de urmările unei asemenea fapte; şi cum lucrul se răspîndea şi se făcea cunoscut, Nestorie însuși i-a cerut să-l mustre pe Ipatie, căci Nestorie era încă episcop de Constantinopol.
Deci i-a zis Evlavie lui Ipatie: “De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a vedea ce se va petrece?”. Iar Ipatie i-a răspuns: „De cînd am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el şi nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop”. Atunci Evlavie i-a spus cu mînie: „Mergi şi îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te şi pedepsesc”. Şi i-a răspuns Ipatie: „Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gînd să le sufăr pe toate, şi cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut”.
Mult timp după exilul lui Nestorie, diverși demnitari, clerici şi asceți i se adresau Cuviosului, întrebîndu-l dacă este cu putință ca Nestorie să revină în Constantinopol. Acestora le spunea: „Dacă este vremea lui antihrist, atunci trebuie să revină şi Nestorie în Constantinopol; iar dacă nu este vremea lui antihrist, nu este nici a lui Nestorie să revină în Constantinopol. Fiindcă învățătura lui este pregătire pentru antihrist. Cu adevărat, fraților, roșesc pentru necucernicia celor ce-i urmează învățătura şi cugetă asemenea lui în privința tainelor de necuprins cu mintea ale lui Dumnezeu.
„Îndrăzneți îngîmfaţi” (II Petru 2,10), „încercînd să pătrundă în cele ce n-au văzut” (Coloseni 2,18), Nestorie şi părtașii lui nu vor scapă de mînia lui Dumnezeu “şi pierzarea lor nu dormitează” (II Petru 2,3), de nu se vor întoarce şi nu se vor pocăi de înșelăciunea lor nelegiuită. Cît despre noi, fie să păşim pe calea adevărului şi a credinţei predanisite de Sfinţii Apostoli, avînd luminaţi ochii minţii noastre (cf. Efeseni 1,18)”.
Extras din „Străjerii Ortodoxiei. Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”. Arhimandrit Vasilios Papadakis, editura Egumenita 2015, pag. 101-105.

Advertisements

Pidalionul CONFIRMA intreruperea pomenirii

Pidalion 1844 pag.  194 Subnota 170

Ci încă şi Petru al Antiohiei, răul relelor au zis pe adăogire, pentru care rău este că se cântă împreună cu simbolul în Biserica romanilor şi neîndreptându-se, pentru aceasta zic, Serghie al Constantinopolului au scos din pomenire pe papa Serghie al 4-lea şi de atunci s-au făcut ruperea cea mare între noi, şi între apuseni, dar ce zic pe ai noştri? 

——

Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credinţă, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost şters din dipticele Bisericii Ortodoxe.
https://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/07/140-deosebirile-fundamentale-intre-ortodoxie-si-papism-de-mitropolitul-ieroteos-vlahos/

Scrisoare adresata unui pomenitor si celor ce nu inteleg cu haru

Mesaj cartre un pomenitor 

M.D. 8 februarie 2017

Si atunci de ce nu intelege cu harul ca pomenind pe unu ce promoveaza erezii il minte pe Hristos ca acela (cretanul episcoț cum le zice Sf Damaschin) invata drept adica ecumenismu e traditia Bisericii dupa Creta , apoi haru acela pe respectivu preot il innegreste si il osandeste si nu il lumineaza ptr ca respectivu preot ce pomeneste cretanu stie ca acela invata erezia ecumenista si a semnat ptr ea, ce e asa greu sa faca ce au facut Sf Ca Palamas, Marcu al Efesului, Teodor Studitul, Sf Damaschin, papa Felix III , papa Grigorie II, Sf Sofronie, Sf Epifanie al Salaminei, chiar asa de netaiati imprejur la inima si tari la cerbice am ajuns,Sf Justin Popovici a intrerupt pomenirea, Sf Ioan Iacob Hozevitul a intrerupt-o daca parintii nostrii cu viata Sfanta nu au intrerupt pomenirea au gresit pomenirea trebuia intreruptata cu cmb 1960 desi unii zic, ca mai devreme trebuia oprita de cand se acceptau cununiile mixte, ce zice Sf Vasile la canonu 1 ca Dionisie al Alexandriei a gresit ca primea un botez eretic si ce zice Sf Vasile si Sf Nicodim sa nu facem aceeasi gresala ca Dionisie

…de aceeasi osand a innegririi de catre har o are si mireanu care are comuniune cu acel preot ce pomeneste eretic ptr ca se face partasi la minciuna desi el (mireanul) zice ca nu e cu Creta cu buzele zice dar cu fapta e la rugaciunile unde ii pomenit ereticu

——-