IPS Averchie Taushev: Slugile Antihristului nu vor ca crestinismul contemporan sa judece pe cineva pentru faradelegile savarsite, Antihristul…spera ca oamenii sa accepte raul cu bucurie si sa-l primeasca pe el, Antihristul, fara lupta

Este oare condamnarea Antihristului şi a slugilor lui fidele o judecată păcătoasă, nedreaptă, oprită de Evanghelie aşa cum încearcă să ne convingă deştepţii neocreştini, care pretind că deţin iubirea supremă şi iertarea atotcuprinzătoare?
Nu trebuie să le permitem să-L clevetească pe Domnul Nostru şi Evanghelia Lui Sfantă! Nu trebuie să permitem fariseilor să-şi atribuie o iubire mai mare ca cea, care
este Întruchiparea Dragostei lui Dumnezeu şi Mantuitorul nostru! … Prin urmare, nu este interzisă judecata faptelor rele, ci este interzisă răutatea sufletească a celor care păcătuiesc, sau mai mult chiar, nu se gandesc la mantuirea proprie. Nu este interzisă critica obiectivă a aproapelui şi condamnarea nepărtinitoare a
comportamentului lui rău. Sunt condamnate barfele răutăcioase, vorbele urate generate de vanitate şi intenţii marşave, mandrie şi trufie, invidie şi supărare.
Cu alte cuvinte, este interzisă răutatea şi batjocura faţă de păcătos din motive personale. Este bineplăcut ca judecata să fie dreaptă, conceptuală şi principială.Evanghelia ne învaţă că trebuie să facem o apreciere calmă a faptelor, să nu fim nepăsători şi să deosebim binele de rău, să nu permitem răului să fie biruitor.
Propovăduitori dragostei creştine false şi ai atotiertării comit o crimă groaznică, îndemnandu-i pe cei păstoriţi de ei să nu se opună răului, aşa cum chema Lev Tolstoi.
Ce viclenie perfidă şi neagră! Ce făţărnicie!
Slugile Antihristului nu vor ca creştinismul contemporan să judece pe cineva pentru fărădelegile săvarşite. Ei vor să acţioneze liber şi să pregătească o atmosferă prielnică pentru grabnica întronare a stăpanului lor.
Orice creştin cinstit şi responsabil trebuie să înţeleagă că numai Antihristul, duşmanul lui Hristos, vrea atotiertarea. El vrea ca oamenii să nu poată deosebi
binele şi răul, speră ca oamenii să accepte răul cu bucurie şi să-l primească pe el, Antihristul, fără luptă.
Din dragoste pentru Adevăr trebuie să luptăm fără mîndrie şi trufie cu păcatele proprii şi cu răutatea sufletului nostru, trebuie să demascăm şi să descoperim răul
peste tot.
În acest veac neruşinat şi viclean avem sarcina de a păstra credinţa şi devotamentul nostru pentru Adevărul Evanghelic autentic şi pentru Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Dătătorul de viaţă, Biruitorul iadului şi al morţii.
Nu trebuie să se creadă că orice pace trebuie preţuită. Se ştie foarte bine că există un dezacord minunat la fel cum există şi o comuniune păgubitoare de idei. Dar trebuie să avem o pace bună, cu scop bun care să ne unească cu Dumnezeu.”

(SURSA: IPS Averchie Taushev, Despre principiile evanghelice ale iertarii pacatelor si judecarii raului)