jocul lor: au botezat pe niste catehumeni… invredniciti de Sfantul Botez nu mai au nevoie sa fie botezati a doua oara

Limonariul sau Livada Duhovnicească, edit. REÎNTREGIREA, Ioan Moshu, Alba Iulia 2014

pag.234-235

CAPITOLUL 197

POVESTEA LUI RUFIN DESPRE SFÂNTUL ATANASIE ȘI ALȚI COPII

Rufin, autorul Istoriei Bisericești, ne descrie o întâmplare asemănătoare, petrecută în timpurile de mai de mult, tot prin joc de copii. Rufin, povestind copilăria marelui Atanasie, spune despre Sfântul Atanasie, marele luptător și predicator al adevărului, patriarhul marelui oraș al Alexandriei, păstorul veghetor al tuturor, potrivit voinței lui Dumnezeu, că ridicarea lui la episcopat s-a făcut de la Dumnezeu prin preștiință dumnezeiască. Să înfățișăm și noi cititorului, așa cum le-am primit, repetând o parte din viața bărbatului din vechime, istorisind felul în care și-a petrecut copilăria și ce fel de educație a avut.

Cel întru sfinți, Alexandru, care a ajuns papă al Alexandriei după Ahila, potrivit prezicerii Sfântului Petru, arhiepiscopul și mucenicul, care a osândit pe necredinciosul Arie, se uita într-o zi pe fereastră și privind spre mare, vede pe țărm pe niște copii jucându-se; și după cum este ociceiul copiilor, imitau pe episcop și toate cele care se întâmplă de obicei în biserică. Uitându-se cu atenție mult timp la ei, a văzut că săvârșesc unele taine mari. Tulburat, deci, a chemat îndată pe clerici și le-a arătat ceea ce făceau copiii; apoi a poruncit să se ducă să strângă pe toții copiii și să-i aducă la el. Când au fost aduși i-a întrebat care a fost jocul pe care-l jucau. La început s-au înspăimântat căci erau copii, dar pe urmă i-au povestit tot jocul lor: au botezat pe niște catehumeni prin Atanasie pe care copiii și l-au făcut loruși episcop. Alexandru a întrebat pe copii cu grijă pe cine au botezat. Astfel a aflat și a găsit că s-a îndeplinit toată rânduiala religiei noastre și a comunicat asta clericilor lui, orânduind ca cei care au fost învredniciți de Sfântul Botez nu mai au nevoie să fie botezați a doua oară. Alexandru a chemat pe parinții lui Atanasie și ai celorlați copii care în jocul lor făcuseră pe preoții sau pe diaconii și i-a dat bisericii prin mărturia lui Dumnezeu ca să fie crescuți de ea.

Atanasie, după puțină vreme, după ce a învățat desăvârșit de la dascăli primele elemente de citit și de scris, iar de la dascălul de gramatică, îndestul gramatica, a fost încredințat îndată de părinți, ca o comoară credincioasă a lui Dumnezeu, preotului și a fost crescut în biserica lui Dumnezeu ca și Samuel. Iar când Alexandru, la bătrânețea lui, se ducea la episcopi, era ales să-l însoțească și să-i ducă haina preoțească numită în limba ebraică efud.

Așa de mari au fost luptele lui Atanasie cu ereticii în biserică, încât pare că despre el s-au scris acele cuvinte: „Eu îi voi arăta lui cât trebuie să sufere pentru numele meu“. Toată lumea s-a pornit cu prigoană împotriva lui. Împărații pământului s-au mișcat și oștiri s-au adunat împotriva lui. El însă a păzit cuvântul Domnului care zice: „Tabere de dușmani de s-ar rândui împotriva mea, nu se va înfricoșa inima mea; sfat de s-ar face împotriva mea, eu în aceasta voi nădăjdui“ (Ps. 23, 5-6). Dar pentru că faptele lui sunt atât de însemnate și atât de mari, încât măreția lor nu-mi îngăduie să le trec cu vederea, iar mulțimea lor mă silește să omit multe, mintea mea în neputința de a le consemna pe toate, stă la îndoială, ce anume trebuie scris și ce trebuie lasat la o parte. Pentru aceea, să facem pomenire numai de acele puține fapte care sunt în legătură cu subiectul nostru; pe celelalte le va povesti faima lui, cu toate că și faima lui va vesti mai puține decât sunt în realitate, că nici nu va găsi să le povestească așa cum au fost în realitate.