juramantul nu este oprit

ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ
CREŞTINĂ ORTODOXĂ

Ediţie electronică, APOLOGETICUM
2006

pag.229

124. Jurământul este, oare, oprit cu desăvârşire?
Jurământul nu este oprit atunci când se face după voia lui Dumnezeu, adică atunci când nu se face pentru un lucru neînsemnat şi când cel ce jură este hotărât să spună numai adevărul.
Însuşi Dumnezeu S-a jurat pe Sine, după cum spune Sfânta Scriptură: „Dumnezeu, când
a dat făgăduinţa lui Avraam, de vreme ce nu avea pe nimeni mai mare pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuşi” (Evr. 6, 13). Mântuitorul S-a jurat, de asemenea, la judecată, că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 26, 63-64). Asemenea şi Sfinţii Apostoli s-au jurat, întărind prin aceasta adevărurile propovăduite (Rom.1, 9; I Cor. l, 23; Gal. 1, 20).
Când Mântuitorul a spus: „Să nu vă juraţi nicidecum… ci cuvântul vostru să fie: ceea ce
este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât aceasta de la cel rău este” (Matei 5, 34, 37), El nu a oprit cu desăvârşire jurământul, ci numai jurământul făcut cu uşurinţă şi pentru lucruri neînsemnate şi neadevărate.
Jurământul drept şi făcut pentru lucruri înalte fiind o faptă de slujire a lui Dumnezeu, căci prin el se recunoaşte că Dumnezeu este atotştiutor şi atotprezent, trebuie ţinut cu sfinţenie.
Călcarea lui este păcat, după cum păcat este şi jurământul mincinos (Zah. 5, 4). De aceea, creştinul trebuie să se ferească de a jura cu uşurinţă sau în chip mincinos.