Category Archives: latinii

“mai mult sa cinsteasca invoirea si unirea Bisericii decat pe pandirea vremilor” sau cum stilistii eretici bosv/bosvr au pus mai presus calendaru decat unirea Bisericii 

—–

Iar a dezbina cineva Biserica, şi a se împotrivi cu prigonire şi a face împerechieri şi desperechieri, şi a deosebii pre sine-şi pururea de Obştescul Soborul Bisericii, aceasta este păcat neiertat, şi de prihană vrednic, şi are multă muncă şi pedeapsă.

—–
Dumnezeiescul Hrisostom numeşte schismatici pe latini, pentru că din nou au izvodit pascalia lor şi calendarul, nu pentru că nu este aceasta după ismeria dreaptă. Pentru că şi noi vedem că ismeria au rămas cu adevărat 11 zile înapoici pentru că aceştia s-au deosebit de noi, care este o vinovăţie neiertată, după acest Sfânt.

a posti cineva şi a face Paştile în această vreme, ori în aceea, după 21 a lui martie, să zicem precum facem noi, ori după 11 a lui martie, precum fac latinii, aceasta nu este vinovăţie.


Nu poartă grijă Dumnezeu şi Biserica pentru acest fel de pândire a vremilor şi a zilelor, decât pentru singură unirea şi Paşti.

—–

Pidalion 1844 Edit.Credința strămoșească, 2007, pag.42-45

CANONUL 7 (Prăznuirea Paștilor)
Dacă vreun Episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Paştilor mai-nainte de primăvăreasca isimerie[echinocțiu] cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească.

[Apostolic, can. 70, 71; Sobor 6; 11; Anti. 1; Laod. 37, 38; Cart. 60, 81, 117]
TÂLCUIRE 

Două isimerii(42) (echinocţii) face soarele în an, adică una în timpul primăverii, iar alta în timpul toamnei. Şi să zic isimerii  (echinocţii), fiindcă atunci întocmai este ziua cu noaptea, şi dimpotrivă, noaptea cu ziua. Şi echinocţiul de toamnă (tomnateca isimerie), se face în luna septembrie, când soarele intră în prima miră (lună plină) a zodiei ce se cheamă cumpănă. Nu acea în stele şi simţită, ci acea fără de stele şi gândite. Iar echinocţiul de primăvară (isimeria cea de primăvară), se face în luna martie, când soarele intră în prima miră (lună plină) a zodiei ce se cheamă Berbec, nu acelui simţit şi în stele, a celui ce este schimbăcios, ci a celui gândit şi fără stele ce este neschimbat după astronomi. Deci echinocţiul de primăvară, pentru nepotrivirea a însăşi mişcării soarelui de la apusuri către răsărituri, nu se face totdeauna întru una şi aceeaşi zi, ci, în vremea Sfinţilor Apostoli, era în 22 a lui martie după rânduiala aceloraşi Apostoli (cartea 5, cap 17), ori după alţii în 23. Iar în timpul primului Sobor a toată lumea, era în 21 martie, după Sevastos şi alţii. Şi acum în vremurile noastre, se face în 11, ori şi 10 a lui martie (că după astronomii vechi, Ptolemeu şi alţii, o noapte şi o zi se pogoară în 300 de ani şi ceva puţin mai mulţi, iar după cei mai noi, o noapte şi o zi se pogoară în 134 de ani; precum se vede în cartea numită „Tomos agapis”, foaia 540). Acestea aşa mai înainte fiind cunoscute, Canonul acesta Apostolesc rânduieşte, ca orice Episcop ori prezbiter ori diacon ar prăznui Sfintele Paşti mai înainte de echinocţiul de primăvară, împreună cu paştile iudeilor, să se caterisească (fiindcă iudeii cei mai înţelepţi, păzeau să prăznuiască după echinocţiu paştile, după Vlastar, precum a rânduit Moise aceasta). Iar cei mai ţărănoşi(neascultători), o prăznuiau înainte de echinocţiu, după cum arată Canonul acesta, şi după urmare de două ori întru acelaşi an prăznuiau Paştile, precum se însemnează aceasta în epistolia împăratului Constantin, ca pentru Paşti(43), ce se află în cartea 1 a istoriei lui Teodorit, capitolul al 10-lea şi al 9-lea cum zic alţii. Dar când să se săvârşească aceasta? După echinocţiu şi după paştile legii vechi. După echinocţiu, căci echinocţiul fiind măsură despărţitoare a unui an deplin, dacă înaintea echinocţiului vom prăznui, facem de două ori Paştile întru acelaşi an, şi după urmare de două ori însemnăm moartea Fiului lui Dumnezeu, iar de o vom prăznui după echinocţiu, numai un Paşti facem în an, şi prin urmare o moarte a lui Hristos vestim. Pentru aceea şi însuşi Apostolii în aşezământurile lor (cartea 5, cap 17) acestea zic: „Se cade voi fraţilor zilele Paştilor cu scumpătate a le face, cu toată sârguinţa, după schimbarea echinocţiului, ca nu de două ori în an a unei pătimiri să faceţi pomenire, ci odată în an, Aceluia ce o dată a murit. Şi iarăşi după paştile iudeilor, întâi, ca înainte să fie închipuirea, adică junghierea Mielului, şi apoi să urmeze ceea ce se închipuia, adică Moartea Domnului şi Învierea.” Încă şi alta, ca să nu o prăznuim în altă zi a săptămânii precum prăznuiesc iudeii, în oricare zi se întâmplă 14 a lunii, ci totdeauna Duminică, precum şi aceasta în acelaşi loc Apostolii o zic. Că pentru aceasta şi câteodată când se întâmplă a fi legiuitele paşti (ale iudeilor) în zi de Duminică, noi nu prăznuim întru aceeaşi Paşti ci în viitoarea Duminică, ca să nu prăznuim împreună cu iudeii. Fiindcă şi după însuşi adevărul lucrurilor, atunci întâi iudeii paştile lor au prăznuit, şi apoi Învierea Domnului s-a făcut, al cărui chip şi aducerea aminte aduc Paştile care pe tot anul acum noi le prăznuim.

SIMFONIE

Şi cum că cu iudeii nu se cade a împreună prăznui, ori darurile sărbătorilor lor şi azimele a le primi, şi Apostolescul Canon 70 ci şi 37 şi 38 al celui din Laodiceea rânduieşte. Ci nici se cade a ne ruga împreună cu ei, după Apostolescul Canon 65, nici untdelemn a aduce în sinagoga lor, după Apostolescul Canon 71. Şi cateriseşte pe cei hirotesiţi Canonul 1 al Soborului din Antiohia pe care nu păzesc hotarul cel pentru Paşti a întâiului sobor, ci o săvârşesc cu iudeii. Iar Canonul 60 şi 81 şi 117 a celui din Cartagina rânduieşte pentru zilele Paştilor când să se afle, şi unde să se scrie, şi la ceilalţi să se spună. Iar Canonul 11 al Soborului 6 opreşte încă şi de a chema vreun creştin pe iudei spre lecuire, ori a se scălda cu dânşii.
 

Subnota(42) Pentru aflarea Paştilor, îndreptare prea aleasă şi care nu se putea a se face mai bine, zice Matei Vlastar, au aşezat şi au dat Sfântul şi de toată lumea Soborul 1, după Canonul 1, al Soborului din Antiohia. Care în Canoanele Soborului 1 nu se află. Dar, precum zice Valsamon, se află în Practicalele aceluia. Dar se află şi acum şi la Matei Vlastar, şi în Sfintele Evanghelii tipărite, şi în alte cărţi multe. Deci lăsând noi ca pe amănunţita cunoştinţă a Pascaliei aceasta a o învăța deosebit şi chiar Pascaliocuvântătorii noştri, atâta numai zicem la această subînsemnare, cum că patru oarecare de nevoie se caută pentru Pasca noastră:

1. Că Pasca trebuie a se face totdeauna după izmeria primăverii.

2. Că nu se cade a se face întru aceeaşi zi cu legiuita pască a Iudeilor. (care amândouă acestea ce  hotărăsc de acest al 7 -lea Apostolesc Canon.)

3. Ca să nu se facă chiar şi nehotărât după izmerie, ci după cea întru lună plină a lui Martie, care se va întâmpla după izmerie.

4. Ca să se facă în întâia duminică ce se va întâmpla după lună plină. (Iar aceste două din predanie le avem, şi nu din Canon). 

Drept aceea ca să se păzească câte patru rânduielile acestea de o potrivă în toată lumea, şi să prăznuiască creştinii întru această vreme, şi întru această zi Sfintele Paşti, şi să nu aibă trebuinţă în fiecare an de astronomi, şi de soboare, au întocmit de Dumnezeu înţelepţiţii Părinţi dreptarul cel pentru Paşti. Dar însemnează că, pentru nerânduiala mişcării Lunii (în greceşte, anomalia) nu se păzeşte a patra rânduire totdeauna, ci câteodată se calcă. Fiindcă după acestaşi Vlastar, după 300 de ani, cu două zile după întâia lună plină, urmează a se face legiuita Pască în zi de duminică. Iar aceste două zile, care prisosesc din nerânduiala aceasta adăugându-se, trec uneori peste duminica I care se întâmplă după luna plină a lui Martie, în care duminica aceea noi prăznuim Stâlpările, şi în cea viitoare facem Paştile. Iar din această puţină călcare, nici o abatere din blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdie sufletească nu urmează. Pentru aceasta şi Dumnezeiescul Hrisostom, (în cuvântul către cei ce postesc la Paştile cele dintâi) zice: Scumpătatea timpului, şi pândire a zilelor, Biserica lui Hristos nu ştie. Fiindcă de câte ori mâncăm Pâinea aceasta de viaţă făcătoare, şi Paharul acesta, vestim moartea Domnului. Și Paşti săvârșim. Ci fiindcă la Soborul 1 sau adunat Părinţii şi au rânduit când să se facă Paştile, cinstind Biserica pretutindenea învoirea şi unirea, au primit rânduiala pe care ei au făcut. Deci trebuia după Hrisostom, şi latinii mai mult să cinstească învoirea şi unirea Bisericii decât pe pândirea vremilor (adică pe a ismeriei, care s-au pogorât acum la 11 Martie, fiind în vremea Soborului 1 la 21 Martie). Şi să prăznuiască Paştile cu noi, şi să nu necinstească pe acei 318 de Dumnezeu purtători Părinţi, care o au legiuit aceasta după Dumnezeiasca luminare, socotindu-i pe aceştia ca pe nişte fără de minte, şi ocărând Biserica, pe Maica noastră a tuturor. Că, (zice după urmare Hrisostom) de ar fi şi greşit Biserica, negreşit nu s-ar fi pricinuit atâta mare vină din amărunta paza aceasta a vremii, cât de mare rău s-a pricinuit din osândirea aceasta, şi din dezbinarea cea din Catoliceasca Biserică. Fiindcă zice: „Nu poartă grijă Dumnezeu şi Biserica pentru acest fel de pândire a vremilor şi a zilelor, decât pentru singură unirea şi Paşti.” Şi vezi iubitule, cum Dumnezeiescul Hrisostom numeşte schismatici pe latini, pentru că din nou au izvodit Pascalia lor şi calendarul, nu pentru că nu este aceasta după ismeria dreaptă. Pentru că şi noi vedem că ismeria au rămas cu adevărat 11 zile înapoi, ci pentru că aceştia s-au deosebit de noi, care este o vinovăţie neiertată, după acest Sfânt. zice întru acelaşi cuvânt: a posti cineva şi a face Paştile în această vreme, ori în aceea, după 21 a lui martie, să zicem precum facem noi, ori după 11 a lui martie, precum fac latinii, aceasta nu este vinovăţie. Iar a dezbina cineva Biserica, şi a se împotrivi cu prigonire şi a face împerechieri şi desperechieri, şi a deosebii pre sine-şi pururea de Obştescul Soborul Bisericii, aceasta este păcat neiertat, şi de prihană vrednic, şi are multă muncă şi pedeapsă. Că trebuie să ştie ei că şi Soboarele cele de toată lumea, care s-au făcut după cel întâi, şi ceilalţi Părinţi, vedea cu adevărat şi ei, ca niște înţelepţi ce erau, că mult s-au pogorât ismeria. Dar însă n-au voit a o strămuta din 21 martie, unde o au găsit Soborul 1, cinstind mai mult pre învoirea şi unirea Bisericii, decât pre amărunţimea ismeriei, care nu pricinuieşte, nici la aflarea Paştilor noastre vreo tulburare, nici vătămarea blagocestiei. Iar mai ales că, amărunţimea aceasta pricinuieşte latinilor două necuviinţe mari, adică, a prăznui ei Paştile, ori cu iudeii, care este împotriva Apostolescului Canonului acestuia, ori mai înainte de iudei. Şi cum că mai mult place lui Dumnezeu rânduiala Paştilor, şi, în scurt a zice, a calendarului nostru, decât rânduiala Paştilor şi calendarul latinilor, este văzut din minunile ce au arătat şi arată până acum pentru aceasta. Că şi în părţile Iliupolei cei din Egipt, (Heliopolis), unde sunt piramidele cele două mari, în fiecare an lucrează Dumnezeu o minune ca aceasta: Adică în seara Joii celei Mari a noastre (nu a latinilor) pământul varsă moaşte şi oase vechi de oameni, de care se umple un câmp lat, care stau până în Joia Înălţării, şi atunci să ascund şi nicidecum se văd, până iarăşi la Joia cea Mare. Aceasta nu este vreun basm ci adevărat lucru, şi mărturisit de istoricii vechi şi noi, iar mai ales de Gheorghie Coresie Hiotul, şi de pururi pomenitul Nectarie Patriarhul Ierusalimului, care în Hronograful Arăbesc îl povesteşte în foaia 266 şi cu ochii săi l-au văzut, precum din cele ce zice mai jos se vede. (Iar oasele aceste omeneşti mai înainte vestesc învierea morţilor ce va să fie, precum le-a văzut şi proorocul Iezechia). Dar scrie şi pomenitul Coresie, că Pashasin scria către papa Leon (precum s-a arătat în epistola 63 a lui Leon), cum că prăznuind oarecând Paştile Răsăritenii, adică în 22 a lui martie, iar Apusenii în 25 a lui martie, un izvor de apă fiind uscat mai înainte, s-a umplut de apă în 22 a lui martie la Paştile Răsăritenilor noaptea, adică, şi nu la Paştile latinilor. Vezi pe Dositei în cartea 12 pentru Patriarhii cei ai Ierusalimului, care povesteşte de o minune ce s-a făcut la Belgrad, adeveritoare calendarului nostru, şi surpătoare calendarului latin, pe care a văzut-o Paisie, Patriarhul Ierusalimului, adică, un aluat ce s-a plămădit de o latină în ziua Proorocului Ilie, s-a prefăcut în piatră uşoară numită chisira.

Subnota (43)

 Că marele Constantin cel întocmai cu Apostolii, pe lângă alte bunătăţi ce a făcut a adaos şi aceasta, să roage pe întâiul sobor a toată lumea să rânduiască ca să se prăznuiască Sfintele Paşti în toată lumea întru una şi aceeaşi zi. nu au suferit fericitul să vadă pentru praznicul acesta despărţită Biserica lui Hristos, şi că se fac multe soboare în osebite părţi şi că Apusenilor li se stă împotrivă pentru aceasta despre Asieni (Răsăriteni). Apusenii urmând obiceiul bătrânilor celor mai înainte de ei, iar asienii(Răsăriteni) urmând lui Ioan Evanghelistul, şi celorlalţi Apostoli, precum scrie Policarp al Smirnei către Victor al Romei după Eusebie cartea 5 cap. 13. Vezi şi cuvintele lui Hrisostom cele pentru Paşti, în care minunat tâlcuiește pe cele ale Paştilor vechi în Hristos.

Advertisements

Legaturile cu ereticii sunt interzise

Despre monofizitism , răspunsuri la 100 de întrebări, Ioan Vlăducă p.75-76

69 Întrebare : Prin ce hotărâri au interzis Sfintii Părinţi legăturile cu eretcii ?
Răspuns : Prin mai multe Canoane ale Sfintelor Sinoade: “Pe ereticii cei nelegiuiţi, care nu se pocăiesc, afurisiţ-i și-i lepădaţi de ceilalţi credincioşi, aducând la cunoştinţa publică îndepărtarea lor din Biserica lui Dumnezeu și porunciţi credincioşilor să se ferească cu desăvărşire de ei, şi să nu se întovărăşească cu ei nici la vorbă, nici la rugăciune, căci ei sunt potrivnici şi duşmani ai Bisericii, strică turma lui Hristos și batjocoresc moştenirea credinţei“.104
  “Oricine va mânca cu ereticii, sau va bea, sau va face prieteșug  și dragoste și adunare, ce se zice cu armenii (monofiziţii, n.n.) sau alţi cu dânșii unii ca aceia anatema să fie105
Al 10-lea Canon al Sfinţilor Apostoli opreşte a ne ruga împreună cu ereticii și schismaticii, măcar în casă de s-ar afla; se afuriseşte şi să nu fie primit la Sfintele Taine.
Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli porunceşte: Episcopul, preotul sau diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii, să se afurisească şi dacă l-ar primi să slujească ca preot, să se caterisească. La tâlcuirea Canonului 47 al Sfinţilor Apostoli, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul că latinii (papistașii, n. n.) sunt eretici și nu au nici Botez, nici Preoţie, şi dacă vreun preot nu botează pe cei care se întorc la Ortodoxie se afuriseşte
Și canonul 33 din Laodiceea oprește a te ruga cu eretici și cu schismatici.”106
Despre părtășia cu ereticii, Sfântul Theodor Studitul spune : ”În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei nu am primit, ci «Vai!» se rostește asupra celor care au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie.” 107
Iar Sfântul lerarh loan Gură de Aur spune : „Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii, hotărâre dureroasă; sunteţi vrăjmași ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmașii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului; și nu se învrednicește de viaţă, ci piere împreună cu vrăjmașii și  suferă și mai rele“. 108
Auziţi iarăși cei ce faceţi agape împreună cu ei : cum veţi scăpa de mânia ce va să vină paste voi, care vă pângărinţi împreună cu aceştia prin mâncare și băutură laolaltă? Cum îndrăzniţi să vă apropiaţi de dumnezeieștile și înfricoșatele Taine ale lui Hristos? Sau nu aţi auzit pe fericitul Pavel strigând că : « nu puteţi bea paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteţi avea parte de masa Domnului și de masa demonilor» (1 Corinteni 10, 21)”109
_______________
_______________
104 Hotărârea canonică, Const.Ap.VI,18, în Pravila Bisericească,Valea Plopului,1999,p.172.
105 Hotărâre a Soborului Antiohiei, canonul 70, în Pravila Bisericească, numită Cea Mică, tipărită mai întâiu la 1640, în Mănăstirea Govora, publicată acum în transcripţiune cu litere latine, Tipografia Academiei Române, 1884.
106 Sfântul Ioan de la Neamţ Hozevitul, Hrana duhovnicească, Ed. Lumină din Lumină, București,2000,p.541.
107 Dreapta Credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi,Sfântul Theodor Studitul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Amfilohie de Iconium, vol.I, Ed.Sophia,București,2006,p.153.
108 Ibidem,p.170.
109 Ibidem,p.171.
110 Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoinţa duhovnicească, Schitul Lacu, p.235.