Category Archives: mânie

cea de voe, fara de voe, fapta iaste lucrare cuvantatoare, unele din fapte se miluiesc, si de ertaciune sa invrednicesc, fara de voe,sau din sila iaste,sau din nestiinta, carele stie, unele de mijloc intre ceale de voe si intre ceale fara de voe

SFÂNTUL IOANN DAMASKIN DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL A PRAVOSLAVNICII CREDINŢE, edit.Predania , București 2011,

Pag.94,95:

CAP 24
Pentru cea de voe şi pentru cea fără de voe

Fiindcă ceaia ce iaste de voe, în oarecarea faptă stă¹, şi ceaia ce să socoteaşte a fi fără de voe în oarecarea faptă stă; şi mulţi, şi pre ceaia ce cu adevărat iaste fără de voe, nu numai întru a pătimi, ci şi întru a face o pun: pentru aceasta trebuiaşte a şti cum că
fapta iaste lucrare cuvântătoare. Iară faptelor urmează laudă sau prihană. Şi unele dintr’însele cu dulceaţă, iară altele cu mâhnire să fac. Şi iarăşi, unele dintr’însele sânt plăcute celui ce le face, iară altele nepriimite. Iară din ceale plăcute, unele sânt pururea
plăcute, iară altele, la o vreame; aşijderea şi din ceale nepriimite. Şi iarăşi, unele din fapte să miluesc, şi de ertăciune să învrednicesc, iară altele să urăsc şi să muncesc. Deci la ceaia ce iaste de voe, fără de îndoială urmează laudă sau prihană, şi a să face cu dulceaţă, şi a fi faptele plăcute celor ce le fac, sau pururea, sau atuncea când să fac. Iară la ceaia ce iaste fără de voe, a să învrednici de ertăciune sau de milă, şi a să face cu mâhnire, şi a nu fi plăcute, nici el dela sine a face ceaia ce să face, măcar de şi iaste
silit. Iară cea fără de voe²
, sau din silă iaste, sau din neştiinţă; din silă adecă, când începutul cel făcătoriu, adecă pricina, iaste de
afară, adecă când de altul sântem siliţi, nicidecum plecându-ne noi, nici aducem ceva spre lucrare dintru a noastră pornire, nici câtuşi de cât ajutăm sau noi dela înşine facem aceaia la carea sântem siliţi. Pre carele acest chip hotărându-l, zicem: fără de
voe iaste aceaia al căriia începutul iaste de afară, nimic aducând spre lucrare dintru a sa pornire cel ce iaste silit. Şi început zicem
pre pricina cea făcătoare. Iară fără de voe din neştiinţă aceaia iaste, când nu dăm noi pricina neştiinţii, ci aşa să întâmplă. Că deacă, îmbătându-să cineva, va face ucidere, neştiind cu adevărat, au făcut ucidere, dară nu fără de voe; că pricina neştiinţii, adecă
beţiia, el o au făcut. Iară deacă cineva, la locul cel obicinuit dând cu săgeata, au omorât pre tatăl său trecând, aceasta să zice că din neştiinţă fără de voe o au făcut.¹

Deci cea fără de voe în doao fealiuri fiind, una din silă, iară alta din neştiinţă, cea de voe la amândoao să împrotiveaşte.²
Pentru că de voe iaste ceaia ce nici din silă, nici din neştiinţă să face.
Deci de voe iaste aceaia al căriia începutul, adecă pricina, iaste
întru însuşi acela ce face, carele ştie pre ceale mărunte prin care
să face şi întru care stă fapta. Iară mărunte sânt aceale ce să numesc de ritori stări-împrejur. Precum: cine, adecă cine iaste cel ce
au făcut; pre cine, adecă pre cel ce au pătimit; ce, adecă ce iaste ceaia ce s’au făcut, precum, poate, „au omorât”; cu ce, adecă cu ce organ; unde, adecă în ce loc; când, adecă în ce vreame; cum,
adecă chipul faptei cum s’au făcut; pentru ce, adecă pentru carea pricină.
Să cade a şti cum că sânt unele de mijloc între ceale de voe şi între ceale fără de voe, care cu nepriiminţă şi mâhnicioase fiind,
pentru mai mare răotate le priimim, precum, pentru înnecarea corabiei, aruncăm ceale din corabie.³

Să cade a şti cum că copiii şi dobitoacele de voe adecă fac, dară nu şi din aleagere. Şi câte pentru mânie facem, nesfătuindu-ne mai nainte, de voe facem, dară nu şi din aleagere. Şi priiatenul
fără de veaste au sosit, voioşi noi fiind, dară nu aleagere făcând.
Şi cel ce fără de nădeajde s’au întâmplat de au aflat vreo comoară, cu voe s’au întâmplat de au aflat, dară nu şi din aleagere. Toate aceastea cu voe sânt cu adevărat, pentru că ne bucurăm de dânsele, dară nu şi după aleagere, pentru că nu sânt cu sfat. Că trebue negreşit sfatul să povăţuiască mai nainte de aleagere, precum s’au
zis.

Advertisements