Category Archives: minuni

Iuda a facut si semne/minuni, darul lucreaza si prin cei nevrednici

Din tîlcuirile
Sfîntului Ioan Gură de Aur şi
ale altor Părinţi la
FAPTELE
SFINŢILOR APOSTOLI
adunate pe scurt de preafericitul
TEOFILACT,
Arhiepiscopul Bulgariei

Bucureşti: Editura Sophia; Alexandria: Cartea Ortodoxă, 2007

Pag. 217

1
Despre unii ca aceşti fii ai lui Scheva proorocea Mîntuitorul: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne Doamne, au nu în numele Tău […] am scos demoni şi nu în numele Tău am făcut minuni multe?» Şi atunci le voi mărturisi: «Niciodată nu v-am cunoscut. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea!»” (Matei 7:22). Pe marginea acestora, Sfinţitul Teofilact scrie aşa: „La începutul propovăduirii, mulţi au scos draci,
chiar nevrednici fiind, căci aceştia fugeau din pricina numelui lui Iisus.” Adică atunci, la începutul propovăduirii, era nevoie ca oamenii să se încredinţeze de puterea numelui lui Iisus, pe care Iudeii îl defăimau. Şi Teofilact urmează: „Pentru că darul lucrează şi prin
cei nevrednici, după cum şi prin preoţii cei nevrednici [în ce priveşte vieţuirea, nu credinţa în dogme, n. n.] ne sfinţim. Căci şi Iuda Iscarioteanul a făcut semne, şi fiii lui Scheva. Iar cînd zice că: «Niciodată nu v-am cunoscut!», Domnul arată că nu i-a iubit nici atunci cînd făceau minuni, întrucît dragostea este numită aici «cunoaştere»” (în tîlcuirea la Matei), (n. n.)

Advertisements

Erezia hulitorului harului(minunilor si harismelor) Duhului Sfant

Cartea: [Sfântul] SIMEON NOUL TEOLOG, Cateheze Scrieri II, edit. DEISIS Sibiu-2003

Pag.331-332

Cateheza 32

O nouă formă a blasfemiei: erezia nevolniciei

Despre blasfemie. Și că cine zice că nu e cu putință ca cineva din generația prezentă să se facă părtaș de Duhul Sfânt, precum și cel ce defaimă lucrările Duhului și le atribuie potrivnicului, aceștia introduc o nouă erezie în Biserica lui Dumnezeu.

Blasfemia împotriva Duhului Sfânt

Fraților și părinților, „orice păcat”, spune cuvântul preasfânt al Mântuitorului, „se va ierta oamenilor, dar celui ce va blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în veacul de acum nici în cel viitor” [Mt 12, 31–32]. Să cercetăm care este blasfemia împotriva Duhului Sfânt? Blasfemia împotriva Duhului Sfânt e faptul de a atribui lucrările duhului celui potrivnic, după cum spune Marele Vasilie 217. Dar cum face cineva aceasta? Atunci când văzând cineva la unul din frații lui fie minunile făcute de Duhul Sfânt, fie o altă harismă dumnezeiască — adică străpungere, lacrimi, smerenie, cunoștință dumnezeiască, cuvânt al înțelepciunii celei de sus[1 Co 12, 8; Iac 3, 15–17], sau alt lucru dăruit de la Duhul lui Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El [Rm 8, 28] —, zice că aceasta este din înșelăciunea diavolului. La fel, și cel ce zice că cei ce sunt mânați de Duhul lui Dmnezeu ca niște fii ai lui Dumnezeu[Rm 8, 14], cei ce fac poruncile lui Dumnezeu, Tatăl lor, sunt amăgiți de demoni, și acesta blasfemiază împotriv Duhului Sfânt Care lucrează întru ei [cf. 2 Co 12, 11; Ef 2, 2] ca odinioară iudeii împotriva Fiului lui Dumnezeu; căci și aceia vedeau demonii alungați de Hristos și blasfemiau împtriva Duhului Lui Celui Sfânt zicând fără rușine nerușinații: „Cu Beelzebub, căpetenia demonilor, scoate demonii”[Lc 11, 15]. Dar unii, auzind acestea, nu aud și văzând nu văd [Mt 13, 13], întrucât au ieșit din ei înșiși, depărtând și respingând de la sufletele lor întreaga Scriptură și izgonind din mințile lor cunoașterea ce vine din ele [Scripturi]; și nu tremură de frică să spună că toate lucrarile Duhului de care dă mărturie dumnezeiasca Scriptură vin dintr-o beție și o lucrare demonică.

217 Regulae brevius tractatae 273; PG 31, 1272BC [PSB 18, 1989, p. 438].

Minunile chiar ortodoxe (si nu false) fiind pot duce in iad

SFÂNTUL GRIGORIE CEL MARE ,traduceri Patristica 8, Omilii la Profetul Iezechiel. Cartea a II-a Omilia V, pag. 428-429, edit. DOXOLOGIA, Iași 2014

Aici, de foarte multe ori, vedem sfinți făcând lucruri uimitoare, săvâșind multe minuni, curățind leproși, scoțând demoni, alungând prin atingere bolile trupești, propovăduind prin duhul profetic cele ce vor veni. Toate acestea nu sunt încă ramuri de finic, ci doar ramuri de finic pictate, căci acestea sunt date uneori și celor ce vor fi osândiți. De aceea, Adevărul spune prin Evanghelie: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am profețit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea“39 Mt. 7, 22-23. Singurul semn al alegerii este tăria iubirii, după cum este scris: „Întru aceasta se va ști că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții“40 In 13, 35. Când aleșii fac minuni, ei le fac într-un mod foarte diferit de cei ce vor fi osândiți, pentru că ceea ce aleșii fac din iubire, cei ce vor fi osândiți caută să facă din mândrie. Dar, pentru aleși, chiar și minunile pe care le fac cu iubire încă nu sunt ramuri de finic, ci sunt ramuri de finic pictate, pentru că astfel se arată despre ei în afară cum sunt înăuntrul lor în fața Dumnezeului Atotputernic. Ei vor avea ramuri de finic acolo unde deja nu va mai fi luptă cu moartea. Căci vestitul propovăduitor atunci a văzut că ramura de finic adevărată este dată învingătorilor, când a contemplat mai înainte cum va fi la învierea morților…Ori de câte ori suntem martorii uneia din acele lucrări minunate, care sunt semne, cea pe care noi o vedem nu este biruința însăși, ci sunt doar imaginile biruinței.  Petru că, de obicei, minunile și semnele sunt date sfinților aflați pe cele mai înalte poziții, ca alții să fie îndemnați spre buna lucrare, ramurile de finic pictat se văd pe frontispiciile din interiorul edificiului.

——

„Căci a profeţi, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pământ este lucru mare şi admirabil, dar nu dobândeşte Împărăţia cerească cel ce făptuieşte toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei credinţe“ ( în „Apologeţi de limbă latină“, PSB vol. 3, EIBMBOR, 1981, Sf. Ciprian al Cartaginei, „Despre unitatea Bisericii ecumenice“, XV, p. 445).