Category Archives: nepomenit

Sfantul Ipatie si nepomenirea 

Cuviosul Ipatie era egumen al Mănăstirii Rufinienilor din Calcedon. Mai înainte încă de înscăunarea lui Nestorie, acest Cuvios avusese o vedenie prin care i se descoperea abaterea patriarhului de la dreapta credință. Astfel, cînd comoara cea rea a inimii aceluia a început să iasă la iveală, şi Ipatie “a cunoscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cuveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, că să nu mai fie pomenit la Proscomidie.
Înștiințîndu-se despre această evlaviosul episcop Evlavie, s-a temut de urmările unei asemenea fapte; şi cum lucrul se răspîndea şi se făcea cunoscut, Nestorie însuși i-a cerut să-l mustre pe Ipatie, căci Nestorie era încă episcop de Constantinopol.
Deci i-a zis Evlavie lui Ipatie: “De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a vedea ce se va petrece?”. Iar Ipatie i-a răspuns: „De cînd am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el şi nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop”. Atunci Evlavie i-a spus cu mînie: „Mergi şi îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te şi pedepsesc”. Şi i-a răspuns Ipatie: „Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gînd să le sufăr pe toate, şi cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut”.
Mult timp după exilul lui Nestorie, diverși demnitari, clerici şi asceți i se adresau Cuviosului, întrebîndu-l dacă este cu putință ca Nestorie să revină în Constantinopol. Acestora le spunea: „Dacă este vremea lui antihrist, atunci trebuie să revină şi Nestorie în Constantinopol; iar dacă nu este vremea lui antihrist, nu este nici a lui Nestorie să revină în Constantinopol. Fiindcă învățătura lui este pregătire pentru antihrist. Cu adevărat, fraților, roșesc pentru necucernicia celor ce-i urmează învățătura şi cugetă asemenea lui în privința tainelor de necuprins cu mintea ale lui Dumnezeu.
„Îndrăzneți îngîmfaţi” (II Petru 2,10), „încercînd să pătrundă în cele ce n-au văzut” (Coloseni 2,18), Nestorie şi părtașii lui nu vor scapă de mînia lui Dumnezeu “şi pierzarea lor nu dormitează” (II Petru 2,3), de nu se vor întoarce şi nu se vor pocăi de înșelăciunea lor nelegiuită. Cît despre noi, fie să păşim pe calea adevărului şi a credinţei predanisite de Sfinţii Apostoli, avînd luminaţi ochii minţii noastre (cf. Efeseni 1,18)”.
Extras din „Străjerii Ortodoxiei. Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”. Arhimandrit Vasilios Papadakis, editura Egumenita 2015, pag. 101-105.

Advertisements

Si mortul se poate da anathemei 

Pidalion 1844 pag.516

CANONUL 89,
85

S-a socotit, ca, dacă vreun episcop va protimisi moştenitori rudenii, sau afară de rudenia sa, eretici, ori elini mai mult decât pe Biserică, după moarte să i se zică anatema unuia ca acestuia. Şi numele lui nici cum să se pomenească de iereii lui Dumnezeu. Nici să poată a se dezvinovăţi, de va muri netestăluit (adică fără diată). Fiindcă episcopul făcându-se, după cuviinţă este dator a-şi face rânduirea lucrurilor sale potrivită cu epanghelma sa. 

[Apostolic, can. 40; Sinod 4, can. 22; Sinod 6, can. 35; Antiohia, can. 24; Cartagina, can. 30, 40, 102]
TÂLCUIRE

Porunceşte canonul că unii ca aceştia şi după moarte să se anatematisească (ci şi diata lui, ca o fără de lege să se strice, şi lucrurile lui să se dea Bisericii)354,  iar el de va trăi să nu poată nici într-un chip a-şi face îndreptare pentru împărţirea averilor.

Subnota 354 Ecumenicul sinodul al 5-lea pe canonul acesta întărindu-l care se află în epistolia împăratului Iustinian, anume după chip schimbat aşa îl arată. „Iarăşi s-a hotărât, ca dacă vreun episcop moştenitor din afară de rudeniile sale, ori eretici, măcar şi rude ale sale, s-au elini, îi va protimisi mai mult decât pe Biserică, şi după moarte să se anatematisească. Şi numele lui între preoţii lui Dumnezeu să nu se citească. Şi nici scapă din osândire, de se va sfârşi nelăsându-şi diată. Adică, de va muri şi nelăsând diată în care să face clironomi pe rudele sale cele eretice, dar avea socoteală să facă una ca aceasta, şi nu a ajuns, iarăşi după moarte să se anatematisească. Fiindcă se cădea, legiuit a-şi chivernisi averea ca un episcop.” Întru care adaugă aceeaşi epistolie: „Că nu numai cei ce păcătuiesc întru credinţă, ci şi cei ce întru sfinţitele canoane, şi după moarte se anatematisesc”; care cuvânt cu adevărat este foarte înfricoşat, şi de toată spaima vrednic.