Category Archives: nevrednic

Sf. Ciprian indeamna ca fratelui ce incalca canonul sa nu i se faca slujba inmormantarii si sa nu fie pomenit la rugaciunile de la altar 

Sfântul Ciprian Episcopul Cartaginei Scrisori, Edit. Sophia București 2011, pag. 24,25

II.1. Episcopii dinaintea noastră, cercetând cu sfințenie lucrurile și cu mintea prevăzând aceasta, au hotărât ca nici un frate, pe cale a se strămuta, din lumea aceasta, să nu numească pentru tutelă sau curatelă vreun cleric și, dacă cumva vreunul a facut-o, să nu se facă pentru acela, nici să se celebreze pentru adormirea lui sfânta slujbă. Căci nu este vrednic a fi numit în rugăciunea preoților la altarul Domnului, cel care a voit ca preoții și slujitorii lui Dumnenezeu să se îndepărteze de la altar.

2. Și de aceea, de vreme ce Victor,împotriva canonului dat de curând de către preoți în adunarea lor, a îndrăznit să numească tutore pe preotul Geminius Faustinus, nu trebuie să se facă la voi sfânta slujbă pentru adormirea lui, sau să se înalțe în biserică vreo rugăciune cu numele lui, încât hotărârea episcopilor, dată cu sfințenie și cu titlu obligatoriu, să fie păzită de noi și, totodată, să se dea pildă și pentru ceilalți frați, ca nimeni să nu mai îndepărteze pe preoții și pe slujitorii lui Dumnezeu de la altar și din biserică, ocupându-le timpul cu nevoințe lumești. Iar, pe de altă parte, de se va fi pedepsit ce s-a făcut acum, ne vom putea păzi, ca lucrul acesta să nu se mai facă.

——–

Sf. Ciprian zice clar cei ce le dau preotilor sarcini lumesti ca de exemplu sa fie tutore si prin asta ocupandu-i timpul cu cele lumesti si nu cu slujirea lui Dumnezeu(sa le fie ocupat timpul)  :

—– să nu se facă pentru acela, …pentru adormirea lui sfânta slujbă. Căci nu este vrednic a fi numit în rugăciunea preoților la altarul Domnului

—–nu trebuie să se facă la voi sfânta slujbă pentru adormirea lui, sau să se înalțe în biserică vreo rugăciune cu numele lui