Iuda nu era Apostol adevarat si ucenic pentru ca fura din punga cu bani

III
TÂLCUIREA
SFINTEI
EVANGHELII
DE LA LUCA
SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Bucureşti:
Editura Sophia; Alexandria: Cartea Ortodoxă, 2007

Pag.298-299

22,1-6: Şi se apropia sărbătoarea2 Azimelor, care se chema Paşti. (2)
Şi arhiereii şi cărturarii căutau3 cum să-L omoare; căci se temeau de popor. (3) Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. (4) Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi
cu căpeteniile oastei 4
, cum să-L dea în mâinile lor. (5) Şi ei s-au bucurat
şi s-au învoit5 să-i dea bani. (6) Şi el a primit6
şi căuta prilej să-L dea lor,
fără ştirea mulţimii.
(22,1) Ieşire 12,15 / Matei 26,2 / Marcu 11,1; 14,1 / Ioan 13,1 (22,2) 3 Regi 18,17 /
Psalm 2,1 / Matei 26, 3 / Marcu 14,1 / loan 11,47 / Faptele Apostolilor 4, 27
(22, 3-4) Matei 26,14-15 / Marcu 14,2-10 / Ioan 13,2,27 (22, 5) Zaharia 11,12 /
Matei 26,15 / Marcu 14,11 (22, 6) Matei 26,16 / Marcu 14,11
Căutau” cărturarii ca să-L omoare pe Hristos. Însă, fiindcă sosise
vremea Paştilor şi vedeau că dintru aceasta stă asupră-le primejdie – din
pricina norodului ce se adunase mai vârtos pentru praznic -, pentru aceasta
căutau în ce fel L-ar putea omorî pe El, fără să se primejduiască.
Iar satana a intrat în Iuda, „care era din numărul celor doisprezece“.
[Şi s-a făcut acest lucru] chiar dacă era Iuda dintru cei ai Săi şi adevăraţi ucenici, ca nimeni să nu se nădăjduiască în el însuşi, ci totdeauna să ia
aminte la viaţa sa, ca unul care are împotrivă-luptător cumplit.
Iar unii pe acest cuvânt, ce zice: „care era din numărul celor doisprezece” aşa l-au înţeles: adică acesta numai împlinea numărul apostolesc, însă nu era Apostol adevărat şi ucenic (Ioan 6, 70). Căci cum putea a fi adevărat ucenic cel care fura cele ce se puneau în pungă? (Ioan 12, 6)

Aşadar, intrând satana în el, l-a primit, şi a grăit cu cei ce-L căutau pe Iisus ca să-L vândă – că aceasta însemnează „s-a făgăduit” [,,a primit“], adică de săvârşit [desăvârşită] adeverire şi tocmeală a făcut. Şi „căuta prilej” când Îl va afla pe El fără norod, adică deosebi [singur, aparte] şi
să-L vândă lor.
Iar „voievozi” [„căpetenii ale oastei”] îi numeşte aici pe dregătorii zidirilor templului – sau şi pe cei ce aveau grijă de buna rânduiala. Căci
romanii îi puseseră pe unii ispravnici peste norod, ca să nu se turbure poporul, căci erau răzvrătitori. Deci, pe aceştia îi numeşte „voievozi”
[„căpetenii ale oastei”]. Încă poate şi dregători ostăşeşti aveau cei ce erau din partea [tagma] preoţească, şi pentru aceasta au fost numiţi
„voievozi” [„căpetenii ale oastei”]. Căci boleau ei cu iubirea de începătorie7
şi de acest fel de dregătorii se apucau. Pentru aceasta Evanghelistul
i-a şi numit pe dânşii „voievozi” ai bisericii [templului], mai arătat poate
ocărându-i pe ei.

—–

I
TALCUIREA
SFINTEI
EVANGHELII
DE LA MATEI
SFANTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

București: Editura Sophia; Alexandria: Cartea
Ortodoxă,2007

Pag.389

26,14-16: Atunci, unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul,
ducându-se la arhierei, (15) a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu îl voi da în mâinile voastre18 ? Iar ei i-au dat 19
treizeci de arginţi. (26) Şi de atunci căuta un prilej potrivit 20 ca să-L dea în mâinile lor.
(26,14) Matei 10,4 / Marcu 14,10 / Luca 22,3-4 / Ioan 12,4; 13,2,27 (26,15) Zaharia 11,12 /
Matei 27,3 / Luca 22,5 (26,16) Psalm 40,9-10 / Pilde 1,18 / Marcu 14,11 / Luca 22,6
Când acea femeie străină, curva, atâta cinste a arătat [Domnului],
atunci ucenicul se duce să-L vândă. Căci nu în zadar se spune aceasta:
atunci, ducându-se“, ci ca să arate neruşinarea lui Iuda. Şi adaugă „Iscarioteanul”, ca mai cunoscut să-l facă pe el, căci mai era şi un alt Iuda,
care se numea şi Levi (Matei 10,3; Luca 6,16), iar vânzătorul era dintr-un
sat ce se numea Iscara
Iar ei „i-au pus treizeci de arginţi“, adică s-au tocmit, au rânduit să-i dea, [şi] nu precum mulţi înţeleg că au drămuit. Deci „căutau vreme cu prilej”, şi pentru ca singur pe El „să-L dea [în mâinile lor]”; căci ei se temeau de norod şi pentru aceasta l-au tocmit pe Iuda, pentru ca să le
vestească lor când va fi [Domnul] singur.

Pag. 390

.
26, 20-22: Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici. (21) Şi pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde24. (22) Şi ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? (26,20) Marcu 14,17 / Luca 22,14 (26, 22) Psalm 40, 9 / Marcu 14,18 / Ioan 13, 2, 21 (26, 22) Marcu 14,19 / Ioan 13, 22
Dintru aceasta [de aici] unii socotesc că în anul acela Domnul n-a
mâncat Pastile. Căci ei zic că mielul se mânca stând în picioare, iar Hristos
„a şezut”, aşadar n-a mâncat Pastile. Deci, răspundem acestora că Domnul
a mâncat întâi Paștile stând în picioare, apoi aşezându-Se, a dat Taina Sa,
căci după ce a săvârşit [a plinit] pe cele care erau închipuitoare, apoi le-a
săvârşit pe urmă şi pe cele adevărate.
Şi mai înainte vesteşte cele pentru Iuda, ca să-l îndrepteze pe dânsul,
ruşinându-se acesta dacă nu de altceva, măcar de masa cea de obşte şi cunoscând că pe Dumnezeu – Care cunoaşte inimile – „va să vânze” [are
să-L vândă]. Iar ucenicii se înfricoşează căci deşi aveau conştiinţa curată,
mai curând îl cred pe Hristos – Cel Care bine ştie [cu adevărat cunoştea]
inimile lor -, decât [se încred în cugetele] lor.

26, 23-25: Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde25. (24) Fiul Omului merge precum este scris despre El 26. Vai, însă acelui om prin care Fiul Omului se va vinde27 ! Bine era de
omul acela dacă nu se năştea. (25) Şi Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând, a zis: Nu cumva sunt eu, învăţătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis.
(26,23) Psalm 40,9; 54,14-15 / Marcu 14,20 / Luca 22, 21 / Ioan 13,18, 26 (26,24) Psalm 21 / Isaia 53 / Daniil 9,26 / Marcu 9,12; 14,21-22 / Luca 22,22; 24,25-27 / Ioan 17,12 /
Faptele Apostolilor 17,2; 26,22 / 1 Corinteni 15, 3 (26,25) 1 Corinteni 11,23
[în chip] descoperit îl arată pe vânzătorul, de vreme ce, tăinuit descoperindu-l [arătându-l, vădindu-l], nu s-a îndreptat; deci, pentru aceasta îl şi arată [vădeşte] pe el, zicând „cel ce a întins cu Mine [mâna în blid]”,
ca măcar aşa să se îndrepteze. Dar Iuda, neruşinat fiind, întingea întru
acelaşi blid [cu El].
După aceea zice: „Fiul Omului merge precum este scris pentru El”.
Acestea arată că deşi mai înainte [de veci] s-a hotărât să pătimească Hristos
pentru mântuirea lumii, Iuda [- cel prin care se mijloceşte împlinirea sfatului Preasfintei Treimi -] cu adevărat nu este vrednic de cinste pentru
aceasta, ci „vai” lui! Căci nu slujind voii lui Dumnezeu a făcut aceasta, ci a
sa răutate împlinind.