Category Archives: nu este frate cu adevărat

A judeca pe crestinii cu numele tot crestinii, si scopul la porunca : a nu manca cu ei! si a nu ne impartasi cu ei de dumnezeiestile Taine

TILCUIREA EPISTOLEI ÎNTÎI CĂTRE CORINTENI ŞI A EPISTOLEI A DOUA CĂTRE CORINTENI A SLĂVITULUI ŞI PREA-LĂUDATULUI APOSTOL PAVEL de Sfîntul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei,Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005 pag. 68-70: 
11 Ci v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul care, numindu-se frate, ar fi curvar, ori lacom de averi, ori slujitor la idoli, ori ocărîtor, ori beţiv, ori răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu mîncaţi împreună! 
Vezi – o, cititorule! – că în Corint nu era numai un singur curvar (acel amestecător de sînge), ci şi alţii, şi că erau mulţi căzuţi în alte osebite păcate ? Şi Apostolul zice: Creştinii să nu petreacă, nici măcar să mănînce împreună cu acela dintre ei care este învederat curvar, ori lacom de averi, ori slujitor la idoli, ori ocărîtor, ori beţiv 90 ori răpitor! 91 Şi cine este slujitorul la idoli pe care îl arată aici sau cum e cu putinţă a fi cineva şi frate Creştin, şi slujitor la idoli totodată ? Răspundem că – precum Samarinenii nu erau desăvîrşiţi bine-cinstitori de Dumnezeu şi Evrei, ci erau pe jumătate Evrei şi pe jumătate slujitori la idoli şi Elini [adică „păgîni”, n. m ] – tot aşa şi între Creştinii Corinteni erau unii care îi cinsteau încă pe idoli. Totodată însă, cu aceasta Apostolul apucă şi întemeiază cuvîntul pentru aceia care mîncau cele jertfite idolilor. 92

—–

90 Vezi şi subînsemnarea zicerii: „Şi nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrînarea” (Efeseni 5:18). (n. aut.) 

91 Iar în a doua epistolă către Tesaloniceni (3:14). Pavel le porunceşte Creştinilor a nu petrece nici cu aceia ce şed nelucrători şi nu fac lucru de mînă. Şi vezi subînsemnarea de acolo, ca să cunoşti cît de înfricoşată era la cei vechi despărţirea de ceilalţi Creştini.(n. aut.) 

92 Unii însă înţeleg că „slujitor la idoli” este aici iubitorul de argint, fiindcă Pavel numeş­te lăcomia de averi şi iubirea de argint „slujire la idoli” (Coloseni 3:5 ). (n. aut.)

—-

Şi bine a zis: „vreunul care, numindu-se frate”, căci acela ce are relele de mai sus doar poartă nume de frate, dar nu este frate cu adevărat. […]  Şi Apostolul porunceşte Creştinilor a nu se aduna împreună şi a mînca cu cei care curvesc învederat, care se lăcomesc la avuţii şi fac celelalte păcate, nu pentru că i-ar urî, ci pentru ca acei răi să ştie că pentru păcatele lor vădite nu se adună împreună cu dînşii fraţii lor Creştini, şi aşa să contenească a mai face rău şi să se îndrepteze.93

12 Căci trebuie oare să-i judec eu şi pe cei din afară? 

Aici, Apostolul îi numeşte „din afară” pe Elini şi pe cei necredincioşi şi păgîni, ca pe unii ce sînt afară de credinţa lui Hristos şi de Biserica Creştinilor Iar „din lăuntru”, îi va numi pe Creştini. Aşadar zice: Eu nu am nici cuvînt, nici vreo purtare de grijă pentru necredincioşi, pentru că aceştia sînt afară de legile lui Hristos. De aceea, este lucru de prisos a zice poruncile lui Dumnezeu acelora ce sînt afară de curtea şi Biserica lui Hristos. Căci, după acelaşi Pavel, „cîte le grăieşte Legea, le grăieşte celor ce sînt în Lege”(Romani 3:19).

—-

93

 Pentru aceasta a zis dumnezeiescul Hrisostom: „Trebuie a ne depărta de cei răi şi a-i scoate dintre noi ca pe nişte mădulare putrede” (în şirul Tîlcuirii Evangheliei lui Matei). Şi Teofilact zice: „Să fie lepădat, ca să nu-i împărtăşească şi pe ceilalţi de răutatea sa!”Aceasta o scrie în tîlcuirea acelui cuvint al Domnului despre cei răi pe care îi arată aici Pavel: „Iar de te sminteşte mîna ta sau piciorul tău, taie-le şi leapădă-le de la tine! Şi, de te sminteşte ochiul tău, scoate-l şi leapădă-l de la tine!”(Matei 18:8). 

Iar marele Vasilie zice că oamenii cei răi se aseamănă cu ciumaţii, pentru că se împărtă­şesc unii pe alţii din răutatea lor. De aceea, precum fugim de ciumaţi, aşa trebuie să fugim şi de răii lucrători ai păcatului: „Zic cei ce ştiu despre aceasta că ciuma (atît cea omenească, cît şi cea dobitocească), cînd se atinge de vreun om sau de vreun dobitoc, se împarte apoi la toţi cei ce se apropie dc acela. Asemenea acestora sînt şi lucrătorii fărădelegii, căci unul împărtăşeşte altuia boala, împreună-bolesc unul cu altul şi împreună pier” (în tîlcuirea psalmului întîi). De aceea şi David îi fericeşte pe cei ce nu au şezut în scaunul pierzătorilor: „Fericit – bărbatul care nu a şezut în scaunul pierzătorilor!” (Psalm 1:1), adică nu petrece şi nu şade împreună cu oamenii cei vătămători de suflet. De aici, Parimistul a zis: „Scoate din adunare pe cel pierzător, şi răul va ieşi împreună cu dînsul. Căci, cînd şade în adunare, pe toţi îi necinsteşte” (Pilde 22:10). Iar dumnezeiescul Hrisostom a arătat că însăşi privirea celor răi vatămă, zicînd pilda aceasta: „Văzînd oarecari pe unii ce pătimeau de ochi, s-au împărtăşii de boală doar din privire” (Cuvântul VII despre pocăinţă). […] 

Despre aceasta scria şi Isidor Pelusiotul: „Aşadar, cum l-a oprit Pavel pe cel ce curvea? Nu l-a bătut şi nu l-a ocărît, ci l-a despărţit de turmă, ca să nu se dea boala cea pierzătoare şi celorlalte oi” (Epistola 290). 

Iar Teodorit adaugă şi aceasta: „Iar dacă cu unii ca aceştia nu se cade a ne împărtăşi nici de obşteasca hrană, cu mult mai vîrtos de cea tainică şi dumnezeiască!” Adică: Dacă Creştinii nu se cuvine a mînca împreună cu cei ce păcătuiesc învederat, cu mult mai vîrtos nu se cuvine a se împărtăşi cu ei de dumnezeieştile Taine! Căci unii ca aceştia sînt nevrednici a se împărtă­şi, de nu se vor pocăi. 

Şi toţi dumnezeieştii Apostoli zic în Aşezămintele lor: „Păcatul neînfruntat se face mai rău decît este, şi se ia la alţii, precum puţinul aluat dospit dospeşte toată frămîntătura, precum furul pricinuieşte ură la tot neamul, precum şoarecii, murind, spurcă vasul de apă sau de unt-de-lemn; precum oaia rîioasă împărtăşeşte de boală oile cele sănătoase, dacă nu e despăr­ţită de celelalte; precum cîinele cuprins de turbare este cu totul primejduitor pentru cel ce s-ar apropia. Deci, dacă nu-l vom despărţi de Biserică pe omul cel fără de lege, casa lui Dumnezeu o facem peşteră de tîlhari.”(n. aut)

—–

Nu voi îi judecaţi pe cei din lăuntru

13 Iar pe cei din afara îi va judeca Dumnezeu. 

Unii, după „nu”, pun virgulă, apoi citesc cealaltă parte ca de la alt început, fără ton întrebător, aşa: „Voi îi judecaţi pe cei din lăuntru”. Pentru că, mai sus, Apostolul a zis: „Ce mi se potriveşte mie a judeca pe cei din afară ?”, aceştia socotesc că zice: Nu! – în loc de: Nu este dreptul meu să-i judec pe aceia. Iar unii citesc fraza unind pe „nu” cu celelalte, cu chip întrebător: „Au nu voi îi judecaţi pe cei din lăuntru”, în loc de: Nu sînteţi datori voi, Creştinii, să-i judecaţi pe cei „din lăuntru”, adică de o credinţă cu voi ? Aşa sînteţi datori! Iar pe cei din afară şi necredincioşi îi va judeca Dumnezeu. Judecătorul mai înfricoşat decît voi. Şi – dacă Creştinii, cei din lăuntru, sînt judecaţi de voi cu judecata voastră mai blîndă – ei nu vor scăpa negreşit de aceea înfricoşată a lui Dumnezeu.

—-

====Poti fi si idolatru si crestin cu numele

Poti fi deci si eretic (in faptă) si episcop cu numele, asta ptr cei care zic GRESIT CA FACI SCHISMA DE NUMESTI ERETIC UN PSEUDO-EPISCOP 

Si nu ne impartasim cu cei ce is sodomiti dovediti

Foarte bine au facut cei ce au ingradit oile de madularele putrede

Advertisements