Părinți contemporani vorbesc despre Tainele schismaticilor și ereticilor necondamnați sinodal (Partea Ι)

1. Sfântul Sfințit Nou Mucenic Kiril din Kazan (†1937) despre Tainele serghianiștilor
„Dacă harul lui Dumnezeu există sau nu în această încercare a lui Serghie noi nu vom îndrăzni să judecăm până când un Sinod local, prin hotărârea lui va exprima judecata Duhului Sfânt despre acesta. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă cu tot ce are legătură cu reînnoirea, nu putem să recunoaștem conducerea administrativă a Bisericii care s-a reînnoit sub mitropolitul Serghie drept conducerea ortodoxă care a provenit din lupta pentru succesiunea Preafericirii sale, Patriarhul Tihon.
În consecință, rămânând în unitate canonică cu mitropolitul Petru, locțiitorul patriarhal, pentru că în prezent nu este posibil să intrăm în legătură cu el, recunoaștem organizarea conducerii Bisericii ruse ca singurul lucru legitim (pe care îl recunoaștem), pe baza decretului țarului din 7/20 noiembrie 1920.
Cred cu fermitate că episcopii ortodocși, prin unitate frățească și prin sprijin reciproc, vor ține Biserica Rusă, cu ajutorul lui Dumnezeu, în ortodoxia tradițională a testamentului patriarhal în vigoare și o vor conduce spre un Sinod legitim.
Am impresia că atât dvs, cât și corespondentul dvs nu faceți distincție între acțiunile mitropolitului Serghie și ale adepților lui, care se săvârșesc după rânduiala cuvenită, cu puterea drepturilor harului, care se primește prin taina hirotoniei, de celelalte acțiuni ale lui care au loc prin depășirea drepturilor primite prin taine și prin răutate omenească, ca mijloace de apărare și de susținere a drepturilor lor inventate de ei în Biserică.
La astfel de acțiuni au purces episcopul Zaharia și preotul Patapov despre care vorbești. Acestea sunt acte liturgice numai în forma lor exterioară, în timp ce în fond ele sunt fapte de ierosilie (de furt) a activității sacramentale, prin urmare ele sunt blasfemiatoare, fără har, nebisericești.
Însă Tainele care sunt săvârșite de serghianiștii care sunt hirotoniți corect și cărora nu le este interzis să slujească drept preoți, ele sunt fără îndoială Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credință, cu simplitate, fără uneltiri și îndoieli referitoare la eficiența lor și care nici nu bănuiesc că ar fi nimic greșit în rânduiala serghianistă a Bisericii.
În același timp, însă, respectivele Taine (de care am vorbit înainte) sunt spre osânda și judecata celor care le săvârșesc, precum și celor care participă la ele, în pofida faptului că cunosc foarte bine că în serghianism există neadevăr și cu toate acestea nu se opun lui, fapt care arată o indiferență nelegiuită din partea lor referitoare la conducerea Bisericii.
Din acest motiv, este fundamental pentru un episcop sau preot ortodox să se țină la distanță de comuniunea cu serghianiștii în rugăciune. Acest lucru este la fel de important și pentru mirenii care au o comportare conștientă în toate manifestările vieții bisericești.” (fragment dintr-o scrisoare către un ierarh necunoscut, februarie 1934)
 
2.Sfințitul Hrisostom al Florinei (†1955) despre Tainele celor pe calendarul nou
„Conform acestui principiu fundamental al Bisericii Răsăritene Ortodoxe, o Biserică numai atunci are autoritate și Tainele ei au har și lucrare sfințitoare când ea este recunoscută de întreaga Biserică Ortodoxă și numai atunci își pierde ea autoritatea, iar Tainele ei își pierd puterea și energia când ea va fi declarată eretică sau schismatică de către întreaga Biserică, a cărei părere validă și hotărâre definitivă o exprimă un Sinod Ecumenic sau Panortodox.
…Iar dacă noi, plecați în exil l-am numit schismatic pe arhiepiscopul Atenei și am numit Biserica Greciei schismatică, cuvântul schismă l-am folosit nu cu sensul pe care îl folosește Biserica pentru a arăta ruperea de Biserica Ortodoxă și, prin urmare, înstrăinarea de harul și de Tainele lui Hristos, ci în sensul că arhiepiscopul Atenei, prin inovația calendaristică (prin schimbarea calendarului – n.trad.) s-a despărțit pe sine și ierarhia care îl urmează pe el de celelalte Biserici Ortodoxe în prăznuirea sărbătorilor și în respectarea posturilor.
Numai atunci vor fi încadrați efectiv între cei căzuți din harul dumnezeiesc și străini de duhul ortodox al Tainelor când aceștia vor fi declarați ca schismatici datorită lucrării lor, de către un Sinod panortodox.” (fragment dintr-o epistolă către Preasfințitul Gherman Varilopoulos, episcop al Cicladelor, Atena, 9/11/1937)
„O asemenea părere a invalidității Tainelor și a repetării lor nu au dreptul să o aibă și să se pronunțe nici persoane izolate (episcopi, de exemplu), care nu au absolut nici o competență și nici o autoritate în aceasta, dar nici măcar vreo Biserică Ortodoxă locală în parte nu are dreptul de a înlătura validitatea Tainelor, fără părerea sau hotărârea întregii Biserici. Exclusiv un singur drept au, acela de a lua clericilor care umblă în erezie și nu se pocăiesc, ci persistă în ea, dreptul valid și direct de a săvârși Tainele; căci cine nu are puterea de a da un dar dumnezeiesc, în consecință nici nu are dreptul de a a-l lua.
Iar dacă Sfintele Canoane consideră sacrilegiu subestimarea Tainei preoției, cu atât mai mult îi consideră profanatori pe cei care îndrăznesc fără nici o competență și fără autoritate bisericească să vorbească de Taine invalide ale unei Biserici recunoscute, chiar dacă aceasta este vinovată față de întreaga Biserică pentru introducerea arbitrară a unei inovații?
Iată motivul pentru care noi ne ferim să ne pronunțăm referitor la validitatea Tainelor, mărturisind că nu avem pentru aceasta nici o competență și nici un drept din partea Sfintelor canoane, simțindu-ne nimicnicia și starea noastră păcătoasă față de sfințenia și de puterea și harul sfințitor al Sfintelor Taine, încredințăm aceasta hotărârii și judecății întregii Biserici.
…Noi, fiind cunoscători ai duhului Sfintelor Canoane și al cinstitelor dogme și tradiții ale Bisericii Ortodoxe, refuzăm să considerăm ierarhia Greciei ca schismatică în lucrarea (funcția) ei, ci numai potențial până când se va întruni un Sinod valid pentru a-i judeca pe arhiereii inovatori, care refuză după explicațiile suficiente oferite lor să se întoarcă la tradiția calendarului ortodox, și să îi caterisească și să îi îndepărteze și ca pe niște schismatici activi să îi declare, recunoscându-i atunci pe cei puțini ca arhierei care învață ortodox și ca singurii reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Grecești.” (dintr-o enciclică pastorală, Atena, 01.06.1944)
De aici tragem concluzia că o Biserică Ortodoxă recunoscută numai atunci își va pierde semnificația ei ortodoxă și autoritatea Sfintelor Taine când va fi recunoscută ca eretică sau schismatică de către un Sinod Panortodox, singurul îndreptățit pentru a o lipsi pe ea de har și de autoritatea dumnezeiască a Tainelor, pentru că numai acesta (Sinodul panortodox sau ecumenic) are dreptul să îi recunoască acesteia harul.
Pentru aceasta, pentru că harul dumnezeiesc și autoritatea Sfintelor Taine nu le oferă episcopul sau preotul care le săvârșește, care este doar organul transmițător al harului, ci caracterul sau sensul ortodox al Bisericii în numele căreia se săvârșesc acestea, posibila concepție antiortodoxă referitoare la problemele bisericești care sunt vindecabile, potrivit expresiei Sfântului Vasile cel Mare, devreme ce această Biserică nu este judecată și condamnată de un Sinod valid, nu poate să îi micșoreze, cu atât mai puțin să o lipsească de caracterul ei ortodox și de autoritatea actelor sfințitoare săvârșite în ea.
Iar caracterul demagogic și manipulator al părerii opuse celei de mai sus constă pe de o parte în speranța de a atrage și alți adepți la calendarul strămoșesc (patristic) ridicând în semn de amenințare ca pe o sperietoare invaliditatea Tainelor celor ce țin noul calendar, iar pe de o parte constă în ținerea pe loc a adepților lor și dacă se poate și a celor creduli și căldicei implicați în această luptă sfântă a noastră.” (dintr-o enciclică pastorală de lămurire, Atena, 18.01.1945)
 
3. Pururea pomenitul părinte Teodorit Aghioritul (†2007) despre tainele ecumeniștilor dintre ortodocși
Existența harului nu asigură mântuirea; foarte ușor cineva poate să se împărtășească în mod real cu Trupul și cu Sângele lui Hristos și cu toate acestea … să se osândească! Dovada acestui fapt sunt cuvintele din evanghelie ale Domnului, potrivit cărora și cei care fac semne și minuni și spun profeții, dacă nu au virtutea în ei, vor fi… osândiți! (Matei 7, 21-23)” (din a doua scrisoare deschisă către protoiereul Evghenie Tobrov, 1972)
Teoria dvs despre pierderea harului înaintea judecării sinodale a ereticilor în cunoștință de cauză nu este valabilă. Și încă ceva. Cine ne va spune că clericul cutare astăzi sau alt cleric mâine sau al treilea poimâine au devenit eretici în cunoștință de cauză? Dvs sau eu? Susțineți că lucrul acesta îl arată faptele lor. Da, însă este posibil ca acestea să le facă nu din convingere, deci când vor fi judecați în sinod vor fi găsiți eretici inconștienți de erezia lor. Prin urmare, trebuie să existe un organ oficial și definitiv care ne va da informația (hotărârea) cea mai înaltă și acest organ este Biserica, Sinodul.” (fragment dintr-o scrisoare către Ἀ. Κ., 6 mai 1979)
„În încercarea lui disperată de a dovedi că stiliștii sunt schismatici, pr. Epifanie Theodoropoulos recurge la acest argument sofist: ”dacă cei pe calendarul nou au Taine valide, dacă Biserica Greciei are har, atunci ea este cu adevărat Biserica Ortodox, este Biserica lui Hristos și tot cel care pleacă din ea devine schismatic.” (în Cele două extreme…, p. 204).
Acest argument este din start înșelător și viclean! Și aceasta pentru că este posibil ca un episcop, o Biserică să aibă har, însă potențial să fie schismatică sau eretică, învățătură pe care o acceptă și părintele Epifanie!
Iar credinciosul care se va împărtăși din Potirul unei asemenea Biserici pe de o parte Îl va primi pe Hristos, însă spre osândă și nu spre luminare și îndumnezeire, așa cum se întâmplă întotdeauna cu cei care se împărtășesc cu nevrednicie. Osânda de mai sus va fi diversă, depinzând întotdeauna de gradul de conștientizare ale kakodoxiei (ereziei).
Prin urmare, când credinciosul ortodox, mirean sau cleric, se va îndepărta sau va întrerupe orice comuniune cu o asemenea Biserică potențial schismatică sau eretică, el nu mai este schismatic ci, potrivit învățăturii Sfintelor Canoane, este vrednic de laudă! Iată în ce constă denaturarea adevărului de către părintele Epifanie.
Astfel, datorită inovației calendaristice, Biserica grecească este potențial schismatică, iar datorită împreună mergerii ei ecumeniste cu Fanarul, este potențial eretică. De aceea orice credincios este dator să nu fie în comuniune (să nu se împărtășească) cu astfel de păstori, care slujesc și se roagă și merg alături de Athenagora al Constantinopolului și de Iacob al Americii (notă – alături de Bartolomeu astăzi și de ceilalți ecumeniști), care ”s-au dovedit a nu avea nici o apropiere interioară și profundă cu nepătata și neîntinata ortodoxie.” (din lucrarea Antidotul, 1990)

Osanda cand se apropie de Sfintele Taine, de ce a fost Iuda lasat sa se Impartaseasca, si nepocainta lui Iuda

SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOANN CARTEA AVVEI VARSANUFIE Trimiteri şi răspunsuri a doi Stareţi Duhovniceşti ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann. Tălmăcită din limba ellinească de ISAAC DASCĂLUL în Sfânta Mănăstire Neamţ, la anul dela Hristos 1787 şi tipărită acum întâia oară la anul dela Hristos 2015, Bucureşti , edit. Predania, 2015.

Pag 234-236

459. [463]. Întrebare: Un iubitoriu de Hristos oarecarele au întrebat pre acelaşi Stareţ de să cade mult a iscodi ceale pentru Dumnezeeştile Taine? Şi de să osândeaşte ca un nevreadnic păcătosul când să apropie la dânsăle

Răspuns: Întrând întru ceale sfinte, ia aminte, când priimeşti Trupul şi Sângele lui Hristos, a creade fără de îndoire cum că adevărat iaste. Iar aceaia, adecă „cum”, să nu iscodeşti, dupre cela ce au zis: Luaţi, mâncaţi, că acesta iaste Trupul mieu, şi Sângele (v. Mt. 26: 26-28). Şi aceastea ni le-au dat noao spre lăsarea păcatelor. Cela ce creade aşa, nădăjduim că nu să osândeaşte. Iar cela ce nu creade, de acum au luat osânda. Deci nu, ca cum judecându-te pre sineţi păcătos, să te opreşti de a te apropiia, ci având că păcătosul cel ce să apropie la Mântuitoriul să învredniceaşte lăsării păcatelor, precum în Scriptură aflăm pre cei ce s’au apropiiat la dânsul cu credinţă, şi au auzit dumnezeescul glas că: Lasă-ţi-să ţie păcatele tale ceale multe (Lc. 7: 47-48). Deci de ar fi fost vreadnic de a să apropiia la dânsul, păcate nu ar fi avut; iară de vreame ce păcătos era, şi îndatorit, au luat ertare datoriilor. Şi auzi pre însuşi Domnul zicând: Nu am venit să mântuesc pre cei drepţi, ci pre cei păcătoşi (v. Mt. 9: 13). Şi iarăşi: Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doftor, ci cei ce rău să află (Lc. 5: 31). Deci aibi-te pre sineţi păcătos şi bólnav, şi apropie-te la cel ce poate să mântuiască pre cel pierdut. 

460. [464]. A aceluiaşi aseamenea: Stăpâne, cum au ertat Stăpânul nostru, Mântuitoriul Hristos, Iudei, fiind vânzătoriu, să se împărtăşască din Cina cea de Taină? Pentru că Sfântul Ioan, întru tâlcuirea cea dela Mattheiu, zice: „Trebue a fi oprit cel nevreadnic dela înfricoşata Masa Tainei”. Încă şi Sfântul Pavel, pre unul ca acesta, vinovat osândii a fi îl hotăraşte. Care lucru nu lasă pre cineva, carele îşi ştie luişi păcate, să cuteaze cândva a să apropiia la cinstita şi înfricoşata Taină şi de viiaţa cea de aicea să se împărtăşască? Deci ce să cuvine să fac? Că foarte păcătos fiind, mă turbură pre mine lucrul acesta. 

Răspuns: Ca să arate Dumnezeu pre cea mare a sa iubire de oameni, şi cum sufere pre om pănă la cea mai de pre urmă răsuflare ca să se pocăiască şi să trăiască el, pentru aceasta şi picioarele lui le-au spălat, şi din Taine l-au lăsat să se împărtăşască, ca să rădice dela dânsul pre tot răspunsul, şi dela ceia ce zic de-a pururea că de l-ar fi lăsat pre dânsul să se îndulcească de aceastea, nu ar fi perit, şi însuşi de sineşi osândit s’ar fi făcut. Şi s’au împlinit la dânsul cuvântul apostolului ce zice: Iar deaca să despărţeaşte cel necredincios, despărţească-se (1 Cor. 7: 15). Şi pentru cei păcătoşi, şi carii nu să pocăesc, aceaiaşi. Iar a-i opri pre dânşii, dupre Sfântul Ioan [Gură de Aur], prin învăţătură era, şi prin certarea judecăţii şi muncii. Pentru că nu au zis să-i împingă pre dânşii, nici să-i tae dela Bisearică. Nici Iisus un lucru ca acesta au făcut Iudei. Iar deaca vor rămânea întru aceleaşi şi cu neruşinare să apropie, însuşi de sineşi osândiţi să fac, despărţindu-să pre sineşi dela slava lui Dumnezeu. Iar păcătoşii cei ce să apropie la Sfintele Taine ca nişte răniţi şi carii au trebuinţă de milă, pre aceştia îi vindecă Domnul, şi vrednici îi face Tainelor sale, cel ce au zis că: Nu am venit să chiem pre cei drepţi, ci pre cei păcătoşi la pocăinţă (Mt. 9: 13; Lc. 5: 32). Şi iarăşi: Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doftor, ci cei bólnavi (Lc. 5: 31). Şi iarăşi zic aceaia ce o zicea Sfântul Ioann să oprească pre cei păcătoşi dela Sfintele Taine, aceaia iaste adecă a le mărturisi lor osânda. Pentru că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă luişi mănâncă şi bea (1 Cor. 11: 29). Şi unul ca acesta lepădat afară iaste de Bisearica lui Dumnezeu. Pentru că nici au luat altceva, fără numai osândă. Că pentru aceasta au şi zis să nu-i tae, ca însuşi loruşi să-şi aducă hotărârea. Însă nimenea nu să cade a să zice pre sineşi vreadnic de împărtăşire, ci că „nevreadnic sânt, şi crez că mă sfinţesc împărtăşindu-mă”. Şi i să face lui aşa dupre credinţa lui, prin Domnul nostru Iisus Hristos, căruia i să cade slava. 

461. [465]. Întrebare: Aceaia că au zis Iuda: „Greşit-am de am vândut sânge nevinovat”, şi că au aruncat arginţii, nu să pare că iaste pocăinţă

Răspuns: Atuncea ar fi fost pocăinţă Iudei, deaca s’ar fi pocăit Domnului. Că zice: Du-te mai întâiŭ împacă-te cu fratele tău (Mt. 5: 24) căruia i-ai greşit, şi nu cu altul. Iar el şi lucrul cel mai rău l-au făcut. Că ducându-să, s’au pierdut pre sineşi prin deznădăjduire. Şi pentru aceasta nu au fost priimit.