Orice pacat…poate sa intunece firea, Harul va ramane nelucrator desi unit, Cu focul…ma racoresc, nici nu comunica harul celor ce cugeta sa se abata spre ascultari absurde…nu trebuie sa se verse cinstitul mir in mocirla, fariseu: taiat si despartit de ceilalti

VLADIMIR LOSSKY
TEOLOGIA MISTICA
A BISERICII DE RĂSĂRIT

HUMANITAS

pag. 193

Această prezență a Sfântului Duh în noi, condiție
a îndumnezeirii noastre, nu poate fi pierdută. Noțiunea de stare de har de care ar putea fi lipsiți membrii Bisericii, ca și deosebirea dintre păcatele de moarte și păcatele care se iartă sunt străine de tradiția Răsăritului. Orice păcat, chiar și cel mai mic – și starea lăuntrică a inimii, ca și fapta exterioară –, poate să întunece firea și să o aducă în acea stare în care harul să nu mai poată pătrunde în ea. Harul va rămâne nelucrător, deși mereu prezent, unit cu persoana care a primit Sfântul Duh.

…Toți membrii Bisericii care năzuiesc la unirea cu Dumnezeu sunt mai mult sau mai puțin în har și, în același timp, toți sunt mai mult sau mai puțin lipsiți de har… ,,Toată Biserica este Biserica celor care se pocăiesc, toată Biserica este Biserica celor care pier“ (302.Text citat de părintele G. Florovski, Părinții răsăriteni ai veacului al lV-lea (în lb. rusă), Paris, 1931, p.232. Cf, Paraenetica XXXVIII,
ed. Assemani, text siro-latin, vol. III, 493 și urm.; Tesam., text greco-latin,
vol. III, 241; De poenitentia, text greco-lat., vol. III, 167-158,175;Th.
J.Lamy, S. Ephraemi Syri hymni et sermones Mechliniae, 1882, I, 358.)

, spunea Sfântul Efrem Sirul.

195

,,Cu focul mă împărtășesc, iarbă uscată fiind eu, și – străină minune! – mă răcoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia.“ 306 Sfântul Simeon Noul Teolog, trad. fr., Vie spirituelle, XXVII,
3 iunie 1931, pp. 304.

======

PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI
Volumul 41
SFÂNTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI
SCRIERI
PARTEA A PATRA
COMENTARIU
LA EVANGHELIA SFÂNTULUI
IOAN

pag.300

Căci, cu cât se arată mai mult ca pricină a celor mai multe bunătăţi, cu atât harul depinde mai mult de dărnicia dumnezeiască. Şi nu dă Tatăl celor necuraţi să cunoască pe Hristos, nici nu comunică harul celor ce cugetă să se abată spre neascultări absurde. Căci nu
trebuie să se verse cinstitul mir în mocirlă. De fapt fericitul prooroc Isaia porunceşte ca cei ce voiesc să se apropie de Hristos prin credinţă să se cureţe mai înainte prin dorirea a
tot lucrul bun. „Căutaţi pe Domnul şi, dacă îl veţi afla, să-L chemaţi când Se va apropia
de voi. Şi să părăsească cel necredincios calea sa, şi bărbatul cel fără de lege sfatul său şi să se întoarcă spre Domnul şi-l va milui, că mult va ierta păcatele voastre” (Is. 55, 6-7).
Vezi cum zice că trebuie să părăsim toţi întâi calea cea veche şi să ne despărţim
de gândurile nelegiuite, ca să primim iertarea de păcate prin credinţa în Hristos?
Căci n-am fost făcuţi drepţi prin faptele noastre, ci prin harul Lui (Gal. 2, 16) şi
prin iertarea dăruită nouă de sus. Dar va spune poate cineva: Dar atunci, ce-L împiedică pe El să ierte şi pe iudei şi să dăruiască şi lui Israel uitarea păcatelor? Fiindcă s-ar fi cuvenit şi aceasta Celui desăvârşit bun. Căci cum se adevereşte altfel ceea ce zice către noi: „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă” (Mt. 9, 13)? Ce vom zice despre aceasta? Celor din Israel, şi numai lor, s-a cugetat mai dintâi să li se dea harul. Căci a fost trimis, cum a afirmat El însuşi, numai la oile pierdute ale casei lui Israel (Mt. 15, 24).
Şi, de fapt, celor ce credeau dintre ei le era cu putinţă să ajungă la viaţa veşnică. Căci
cei ce au vieţuit cu curăţie şi au căutat adevărul, primind harul lui Dumnezeu şi Tatăl, au fost aduşi la mântuire prin credinţă. Dar fariseul îngâmfat şi, împreună cu el, arhiereii şi preoţii poporului, învârtoşaţi la inimă, n-au voit să creadă, deşi au fost învăţaţi mai înainte prin Moise şi Prooroci. Iar deoarece pentru reaua lor pornire s-au arătat
nevrednici de viaţa veşnică, n-au primit luminarea de la Dumnezeu şi Tatăl. Şi ai chipul acestui fapt în Scripturile vechi. Căci, precum celor ce n-au crezut în pustie, adică n-au
crezut în Dumnezeu, nu li s-a dat să intre în pământul făgăduinţei (Num. 14, 28-30), aşa şi celor ce prin necredinţa lor n-au cinstit pe Hristos nu li s-a dat să intre în Împărăţia
cerurilor, al cărei chip era pământul făgăduinţei: „Şi nu este nedrept Dumnezeu, Care aduce mânia” (Rom. 3, 5).792 Căci, fiind Dumnezeu drept prin fire, hotărăşte cele drepte şi dă judecata Sa potrivit cu firea Sa, chiar dacă noi nu înţelegem calea mai presus de noi a iconomiei Sale. Şi în chip folositor fericitul Evanghelist zice că toate le ştie Iisus şi
nu ignoră cine sunt cei ce nu vor crede şi cine va fi slujitorul necredinţei în El, ca să Se înţeleagă iarăşi ca Dumnezeu, Care ştie toate înainte de facerea lor.

—–

COLECŢIA TÂLCUIRI LA SFÂNTA SCRIPTURĂ
III
TÂLCUIREA
SFINTEI
EVANGHELII
DE LA LUCA
SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

edit.Sophia, București 2007

pag.78

Iar „fariseii“, dracii cei trufaşi şi despărţiţi – că aceasta însemnează fariseu: tăiat şi despărţit de ceilalţi –, „cârtesc” că Domnul „mănâncă împreună cu păcătoşii”.