Category Archives: Parintii

Parintii trupesti,cauza vietii necrestinesti a copiilor,instrumente,… si-i lipsesc…de harul infierii si sfintirii…sa cada din slujirea si infierea lui Hristos,…raii lor invatatori…nu parinti

[Sfântul] SIMEON NOUL TEOLOG Viața și epoca Scrieri IV, edit. DEISIS – Sibiu 2006

Pag. 198-200

Părinții trupești, cauza vieții necreștinești a copiilor lor

Spun, iată, ceea ce am învățat din experiență: dacă demonii n-ar avea pe oameni împreună-lucrători la răutatea lor, cu siguranță n-ar putea deloc — îndrăznesc să spun — să separe de poruncile lui Dumnezeu pe nimeni din cei renăscuți tainic prin Sfântul Botez și deveniți fii ai lui Dumnezeu după har. Căci cred că pruncii care sunt botezați sunt sfințiți și păziți de acoperământul Preasfântului Duh, și sunt oi ale staulului duhovnicesc al lui Hristos și miei aleși pentru că au fost pecetluiți cu semnul de-viață-făcătoarei cruci și au fost eliberați în chip desăvârșit de tirania diavolului; și dacă diavolul nu găsește instrumente potrivite răutății lui ca să facă ceea ce dorește — ca odinioară șarpele pe femeie —, fie pe părinții copiilor, fie pe doicile lor, sau pe cei care-i cresc, cu siguranță n-ar putea fura sau răpi pe niciunul din ei.
Căci așa cum mărturisesc lucrurile, cei de care am vorbit îi învață pe copii orice răutate, viclenie, vorbă de rușine, lăcomie a pântecelui, îmbuibare, găteală a veșmintelor, și orice altă necurăție sau iubire de arginți, slavă deșartă și trufie, și în aceste rele îi obișnuiesc și cresc de copii. De aceea și înainte de a ajunge copiii la cunoaștere și discernământ, aceia îi aduc prin asemenea rele diavolului și-i țintuiesc de el, ca și cum ar fi slugi ale lui, și-i lipsesc, nenorociții, de harul înfierii și sfințirii pe care l-au primit, fără să știe ce fac, ca niște lipsiți de minte. Căci fiecare din părinții veacului de acum nu-și crește, nici educă copiii cu educarea și povățuirea Domnului, ci cu obiceiuri lumești și năravuri păgânești și de aceea nu spune ca Iov „ca nu cumva să gândească rele fiii mei în inimile lor” [1, 5], nici nu se teme sau tremură ca nu cumva fiii lor să facă ceva nelalocul lui și să cadă din slujirea și înfierea lui Hristos Care S-a junghiat pentru mântuirea noastră, și se fac iarăși robi ai vrăjmașului și tiranului Satana și se osândesc la moartea și focul veșnic al iadului. Ci o singură temere îi stăpânește cu privire la copiii lor și o singură grijă au pentru ei: cum să-i facă să arate slăviți și strălucitori tuturor oamenilor nu prin virtuți și cumințenie, nici prin disprețul tuturor lucrurilor strălucitoare și văzute ale lumii, ci arătându-se slăviți prin cai cu frâie de aur, cu haine strălucitoare și cu slugile care merg înaintea sau în urma lor. Și de la unele ca acestea se obișnuiesc și cu iubirea de slavă și bogăția, cu iubirea de arginți și înălțarea. Și în acest chip plecând de la părinții lor nenorociți vin la orice fel de răutate chiar și fără ispita demonilor, și de multe ori ajung din vina lor la fapte de rușine vârându-l în sinea lor pe diavol, tatăl răutății, prin călcarea făgăduințelor pe care le-au făcut la Sfântul Botez. De aceea, crescând și făcându-se mari în asemenea rele, dobândesc în sufletul lor o obișnuință cu anevoie de șters cu acestea, obișnuință care cu timpul devine ca o [a doua] natură și de neîndreptat. Pornind de aici, rămân în răutăți până la moarte și nu se mai pot desparți de poftele, patimile și placerile trupului, ci mor în ele. Și chiar dacă își vin puțin în simțire și recunosc relele care-i stăpânesc și se grăbesc să se elibereze de ele, dacă nu se despart cu totul de răii lor învățători — căci așa se cuvine să-i numească cineva, nu părinți —, nu e cu putință să se elibereze de răul obicei care-i stăpânește. Știind dinainte acestea, Dumnezeu strigă nouă tuturor: „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl lui , pe mama sa și pe frații lui, nu poate să fie ucenic al Meu” [Lc 14, 26]. Fiindcă în alt chip nu poate cineva să-și urască părinții decât dacă ajunge să recunoască vătămarea sufletească pe care le-o aduc aceștia; căci cine simte această vătămare nu-i mai privește drept rude sau prieteni, ci-i urăște ca pe niște uneltitori împotriva sufletului său și fuge de petrecerea împreună cu ei, grăbindu-se să se despartă o clipă mai devreme de cei care i s-au făcut pricini ai unor rele atât de mari. După care se luptă să elibereze și sufletul său de aceste vechi obiceiuri rele, de aceste pofte, patimi și prejudecăți: și înainte de toate se sârguiește să-și ușureze conștiința de povara păcatelor lui.

Advertisements