sinaxele organizate legitim, pastorală, păstorirea, legitimi

„​Având o concepţie lumească despre autoritate, ei cred că cea dintâi răspundere a lor este mai curând mersul ca pe roate al aparatului exterior al bisericii lor, decât mântuirea sufletelor. De vreme ce exerciţiul [lucrarea] dragostei, al păstoririi părinteşti îi depăşeşte, ei văd supunerea faţă de ei drept o împlinine lipsită de însufleţire a unui cod standard de buna-cuviinţă, necesar pentru funcţionarea organizaţiei. Intrucât sunt în mod obiectiv dăruiţi cu titluri bisericeşti, „având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei” (2 Timotei 3, 5), ei pot cita multe canoane prin care să adeverească stăpânirea lor nelimitată. Aceste ca­noane au înţeles, desigur, numai dacă sunt aplicate în înţelesul cel drept, cu dreaptă socotinţă păstorească şi în acord cu conştiinţa Bisericii. Mulţi credincioşi simpli, impunându-li-se de sus, într-o conjunctură nefireasca standarde exterioare, se simt obligaţi să li se conformeze cu orice preţ. După cuvintele Arhiepiscopului Averchie, ei „cad sub înrâurirea” ocârmuitorilor lumeşti şi, „in nesocotinţa lor naivă, îi sprijină în acţiunile lor orgolioase, ca nişte «păstrători ai legii şi ordinii»!” Astfel, în măsura în care ocârmuitorul de biserică se străduieşte să joace un rol, el se aşteaptă ca turma lui sa meargă după ideea sa lumească despre autoritate şi sa joace rolul de dobitoace fără judecată. Stăpânirea dă exemplul greşit, iar oamenii, cărora e cu putinţă ca niciodată să nu li se fi oferit „realitatea”, nu au nimic cu care să-l compare. Ei nu pot face deosebirea între păstorirea ortodoxă mântuitoare de suflet autentică şi cea formală; şi de aceea caută păstori nu din raţiuni duhovniceşti, ci ca în primul rând să fie membri „legitimi” ai grupării bisericeşti recunoscute. “

—–

cuvantul-ortodox.ro/ips-averchie-tausev-trei-niveluri-ale-apostaziei/

Advertisements