Cineva a spus:
- “La Sf. Paraschiva sânt ecumeniști? Nu cred. N-ar mai face minuni sfânta”
Si mi-a adus aminte de asta:
Sfintele Moaste tot Sfinte Moaste vor fi, chiar daca ajung la eretici.
Ca atare, atentie mare, caci astfel ecumenistii ii vor pacali pe multi, zicand ceva de genul „Uite, Sfintele Moaste pe care le pastram noi, fac minuni. Deci noi am ramas in Biserica”.
Doua exemple:
În luna febriarie, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.
Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie24.htm:
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare ale Bisericii Ruse. Această icoană este renumită în toată lumea slavă: este cinstită în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri.
[…]
În anul 1721, Mănăstirea Poceaev a fost ocupată de către uniați (greco-catolici). Dar chiar și în această perioadă dificilă pentru Lavră, cronicile mănăstirii iau act de 539 de minuni săvârșite de Sfânta Icoană ortodoxă.
Cititi va rog mai multe la:
http://amintiri-tarzii.blogspot.ro/2016/02/ucraina-pelerinaj-de-primavara-ii.html
_________
P.S. cam pe acelasi principiu ereticul Teodosie sustine ca daca semna erezii(in Creta 2016) si era eretic cel al Ierusalimului nu se mai pogora svanta lumina de Sv. Pasti, nimic mai fals dovada ca vorbeste din mintea lui stricata de erezie si HULA “pierderea unitatii” lui ecumeniste si nu din ce invata Biserica Orthodoxa ca mai sus
Ori daca Svantii TOT fac minuni, OARE Hristos care e mai mare si Stapanul Svantilor nu mai facea minuni la mormantul Lui?