Pidalion 1844, pag. 115

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/03/20/pidalion-1844-pag-114/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE
edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 115

CANONUL 64
Dacă vreun cleric s-ar afla postind în ziua Duminicii, sau Sâmbăta, afară de una numai, să se caterisească. Iar de va fi mirean să se afurisească. [Sobor 6; 55, 56; Gangra 18; Laod. 29; Petru 15; Teofil 1]

TÂLCUIRE
Alt lucru este postul, altul dezlegarea postului, şi altul stricarea postului. Şi postul chiar este desăvârşita nemâncare, sau şi a mânca cineva o dată în zi, întru al nouălea ceas, cu mâncare uscată, adică numai de pâine şi apă. Iar dezlegarea postului este, a mânca cineva mai-nainte de al nouălea ceas, ori smochine, ori stafide, sau altceva de acest fel. Sau şi a mânca afară de pâine, şi de apă, şi alte oarecare feluri de mâncăruri proaste: precum de pildă, legume, vin, sau untdelemn, sau raci, scoici, şi alte de acest fel. Iar stricarea postului este când mănâncă cineva din toate de mâncare, şi carne adică, şi peşte, şi lapte, şi brânză, şi celelalte. Deci în Canonul acesta rânduiesc dumnezeieştii Apostoli, că oricare cleric, s-ar afla postind în ziua Duminicii sau a Sâmbetei, cu deplinită nemâncare, sau şi cu mâncare uscată întru al nouălea ceas, afară de o singură sâmbătă: adică de Sâmbăta cea Mare, întru care se afla Trupul Domnului în mormânt, şi întru care şi toţi dreptslăvitorii postim, după Glasul Domnului ce a zis: ,,Şi vor veni zile când se va lua de la dânşii Mirele, şi atunci vor posti” [Matei 9, 15] (Vezi şi însemnarea Canonului 29 al Soborului 6). Un cleric ca acesta, zic, să se caterisească, iar de va fi mirean unul ca acesta să se afuri-sească. Căci sâmbăta nu o postim, chiar şi în fiinţă, pentru că este zi de odihnă, întru care S-a odihnit Dumnezeu despre lucrurile zidirii sale, după aşezămân-turile Sfinţilor Apostoli (cartea 5, cap 14) şi după al doilea cuvânt, pentru că
_________
de vulturi, pe care opreşte Canonul, despre cele ce se omoară cu plumă? Mai nimic. Pentru că, precum totdeauna întru acelea rămâne sângele, aşa asemenea şi întru acestea. Deci se cuvine îndată ce vânătorii omoară vânatul, să-l junghie pentru ca să se verse tot sângele său. Precum aceasta Dumnezeu o porunceşte, zicând: ,,Şi omul, om din fiii lui Israel au din nemernicii, care se află întru voi, care va vâna vânat de fiară, au pasăre, care se mănâncă, va vărsa sângele ei, şi-l va aco-peri cu pământ” (Levitic 17, 13). De aici şi Ioan Chitrul zice, că de va cădea în vreun vas vreo vietate din cele ce se zic necurate, de va fi neputredă, şi de curând căzută, să nu se lepede lu-crul cel de hrană ce va fi în vas, ci după ce se va Sfinţi să fie spre întrebuinţare şi hrană. Afară numai de se îngreţeluieşte a mânca stăpânul lucrului sau de se vatămă sănătatea lui din aceea. Iar de ar fi putrezit vietatea, să se lepede ceea ce ar fi în vas, nu numai pentru că hrana acesteia vatămă sănătatea, ci şi pentru ca să nu se pară că mănâncă sugrumat şi mortăciune, şi sângele dobitocului, cel ce o mănâncă aceea. Pentru aceasta şi nearaua aceasta 58 a lui Leon înţeleptului rânduieşte, că cei ce vând, sau mănâncă orice fel de mâncare, care ar avea sânge, să se bată, şi să se tundă, şi să se osândească cu izgonire pentru totdeauna, şi averile lor să se risipească. Iar câţi stăpânitori, şi judecători nu vor pedepsi pe unii ca aceştia, să se păgubească de zece litre de aur.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/03/20/pidalion-1844-pag-116/