Pidalion 1844, pag. 126

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/03/26/pidalion-1844-pag-125/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE
edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 126

după al 8-lea şi 27 al celui din Cartagina. Iar cei ce-l pârăsc pe el pentru Biseri-ceşti pricini, se cuvine a fi şi dreptslăvitori, şi
neprihăniţi, adică vrednici de credinţă, că întru alt fel nu se primesc la pâră după aceleaşi Canoane. Pentru aceasta şi Zonara se vede conglăsuind cu hotărârea cea de aceste fel a Canoa-nelor. Deci zice Canonul, dacă vreun episcop s-ar pârî de oameni vrednici de credinţă, şi neprihăniţi pentru vreo Bisericească vină, este nevoie a se chema de Episcopi la judecată. Şi de va veni, şi va mărturisi însuşi de sine-şi, că este adevărată pâra cea de acest fel, sau, tăgăduind el, de se va dovedi prin mustrări ne împotrivă zise, de către pârâşi; atunci să se hotărască de Episcopi datornica certare cea asupra lui. Iar de se va chema şi nu va asculta să vie la judecată, să se trimită
către el doi Episcopi, şi să-l cheme şi de-al doilea; iar de nu va asculta iarăşi, să se trimită iarăşi doi Episcopi la el, şi să-l cheme şi de al treilea. Şi dacă şi de a treia oară va defăima şi nu va merge, de aceea dar Sinodul Episcopilor, şi nefiind el de faţă, hotărască asupra lui certările cele ce i se vor părea drepte şi legiuite, ca să nu socotească că cu aceasta câştigă şi se foloseşte, fugind de judecată, şi prelungind
vremea.

CANONUL 75
La mărturia cea împotriva Episcopului, eretic să nu se primească, dar nici credincios unul numai, că pe gura a doi, sau a trei martori, va sta tot graiul.
[Sobor 1, 2; Cart. 40; Teo. 9; a 2-a lege 17, 6]

TÂLCUIRE
Nu numai cei ce pârăsc pe Episcopul nu se cuvine a fi eretici, precum am zis mai sus, ci nici cei ce mărturisesc împotriva lui. Dar nici unul dreptcre-dincios fiind, mărturisind
împotriva Episcopului, nu este primit. Fiindcă este scris în Legea cea veche: pe gura a doi martori, sau a trei, va sta, şi se va adeveri tot cuvântul şi prihănirea ce va fi cu îndoială103.
_______
103 Însemnează că, dacă mulţimea martorilor nu va fi vrednică de crezare, se cuvine a se cerceta chipul şi voinţa lor, după Apostoleştile aşezăminte, cartea 2, cap. 49, că de multe ori se poate, şi doi şi trei şi mulţi martori a se uni la rău, şi a mărturisi minciună. Precum minciuni au mărturisit asupra Susanei, asupra lui Navute, asupra lui Ştefan, şi asupra Domnului. Pentru că vrednici de credinţă, zice titlul 1 al cărţii 21 din cele împărăteşti (Fotie – titlul 9, cap. 2), se cuvine a fi martorii. Şi vrednici de credinţă fiind, de prisos se vede a fi de a se mai jura. Că jurându-se cad de la chipul şi fapta lor cea bună în prepus că nu ar fi vrednici de credinţă, şi pentru aceasta vor să adevereze şi să încredinţeze mărturia lor cu jurământuri, pentru aceasta după Armenopul şi lege este unde zice a nu jura martorii (cartea 1, titlul 1). Zicând însă legea să fie martorii vrednici de credinţă, arătat este că opreşte a nu mărturisi oameni de jos târâtori, desfrânaţi, neînsemnaţi, necunoscuţi, luptători cu fiară, măscărici, jucăuşi, sau care s-au osân-dit în judecătoria publică că au clevetit pe cineva, sau că au preacurvit, sau că au furat, sau că

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/03/26/pidalion-1844-pag-127/