Pidalion 1844, pag. 155

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/10/pidalion-1844-pag-154/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 155

numeşte Episcop de către cei ce se zic curaţi, că avea cinstea prezbiterului. Afară de nu cumva i s-ar părea Episcopului (însuşi) a-l împărtăşi de cinstea numelui. [Sobor 7, 14; Anghira 13; Neocezareea 14; Antiohia 8, 10]. Şi dacă aceasta nu îi va plăcea lui, va socoti un loc, ori de horepiscop, ori de prezbiter, pentru cel ce se socoteşte negreşit a fi în cler. Ca să nu fie doi Episcopi în cetate. [Apostol 46, 47, 68; Sobor 2, 7; Sobor 6, 95; Laodiceea 7, 8; Cartagina 66; Vasile 1, 57; Teofil 12]

TÂLCUIRE
Curaţi se zic navatianii (aşa pe sine-şi numindu-se după mândria cuge-tului, precum scrie Eusebiu cartea 6, cap 43) [Sard. 6; Laodiceea 57; Vasile 89]. Iar Navat a fost prezbiter al Bisericii Romanilor, carele nu primea pe aceia, care în vremea prigoanei s-au lepădat (de credinţa lui Hristos) iar apoi s-au căit. Ci nici cu cei însoţiţi prin a doua nuntă nu se împărtăşea. Şi după Botez zicea, că nu se mai poate milui cel ce a păcătuit, (după Epifanie, la eres 59, şi după Augustin – eres 38). Deci acesta măcar că în dogmele credinţei nu a gre-şit, nici nu era eretic, ci numai
schismatic, după 1 Canon al marelui Vasile, însă pentru ura sa de fraţi şi nemilostivirea socotelii, şi mândria sa, s-a anate-matisit, de Sinodul cel ce s-a făcut în Roma în vremea lui Papa Cornelie, după Eusebiu, şi de Sinoadele ce s-au făcut în Cartagina, în vremea lui Ciprian, şi în Antiohia şi în Italia împotriva lui. De la acesta s-au numit navatiani şi cei ce au urmat relei socotelii lui. Aceasta aşa fiind cunoscute, zice Canonul acesta, că dacă Navatianii cei de acest fel vor veni la Soborniceasca Biserică, s-a socotit de cuviinţă să se hirotetisească126 şi aşa să se primească, şi să rămână în soarta
_______
126 Hirotesia aici nu este hirotonie, precum poate a prepune cineva, ci este a se pune mâna preoţilor pe capetele ereticilor celor ca aceştia, şi aşa să se primească ca pocăindu-se. Că aşa prin hirotesie (şi nu prin hirotonie) şi Canonul 49 al celui din Cartagina voieşte a se primi cei ce se pocăiesc. Şi că este adevărat cuvântul meu, mărturiseşte şi Sinodul al 7-lea, că citindu-se Canonul acesta la întâia praxă a aceluiaşi, şi întrebându-se, cum se cade a se înţelege zicerea hirotetisindu-se, a zis PreaSfântul Tarasie; spre blagoslovenie se aici hirotesia, şi nu spre hiroto-nie. Drept aceea din Canonul acesta trebuie a se învăţa Părinţii cei duhovniceşti, să-şi pună mâinile pe capetele celor ce se pocăiesc, când le citesc Rugăciunea cea iertătoare, precum o zice aceasta şi Canonul 35 al celui din Cartagina anume. Că de nevoie este hirotesia aceasta la Taina pocăinţei. Şi auzi ce zic Apostolii în aşezământurile lor. (Cartea 2 şi cap. 18). „Primeşte pe cel ce a păcătuit, când se va tângui, şi punându-ţi mâna pe capul lui, lasă-l apoi să rămână în turmă.” Şi iarăşi (la acelaşi cap. 43) „Precum primeşti pe cel necredincios, după ce îl vei boteza, aşa şi pe cel păcătos, după ce îl vei hirotetisi ca pe un curat îl vei aşeza la păşunea cea duhovnicească. Şi hirotesia i se face lui în locul Botezului. Fiindcă prin punerea mâinilor se dă Duhul cel Sfânt celor ce cred. Obişnuirea hirotesiei acesteia însă, în darul acesta nou, a apucat a se ţine de la Legea Veche, că aşa şi Arhiereul prin punerea mâinii primea jertfele arderilor de tot, şi ale mântuirii, şi cel pentru păcat. Şi vezi capetele 1 şi 3 şi 4 ale cărţii Leviţilor. Însem-

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/10/pidalion-1844-pag-156/