Pidalion 1844, pag. 277

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/18/pidalion-1844-pag-276/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 277

tulbura sufletul ei ridicându-se asupră-i năluciri lumeşti, ca nişte valuri, încât nici lacrimă a o mai lăsa să scoaţă, când se tunde, cu care să-şi arate umilinţa inimii. Iar deşi ar scoate puţină lacrimă, poate, că se socoteşte de cei ce pri-vesc, că o au scos, nu pentru că s-a învrednicit Îngerescului chip, ci pentru că a lăsat lumea, şi cele din lume.

CANONUL 46
Cele ce aleg viaţa asceticescă, şi se aşează în mănăstire, nicidecum să iasă, iar dacă vreo nevoie neapărată pe ele le-ar trage spre aceasta, cu bine-cuvântare, şi cu învoirea proestoasei facă-o aceasta. Şi atunci nu singure de sine-şi ci cu oarecare bătrâne, şi proestoase, în mănăstire cu porunca igu-meniei, iar a dormi afară ele nicidecum le este slobod. Dar şi bărbaţii cei ce urmează viaţă monahicească, trebuinţa silind, şi ei cu binecuvântarea celui ce i s-au încredinţat igumenia să iasă. Drept aceea, cei ce calcă hotărârea cea acum de noi poruncită, ori bărbat ar fi, ori femeie, cuvenitelor certări să se supună. [Sinod 6, 46]

TÂLCUIRE
Nu vor Părinţii aceştia cât de puţin a ieşi din mănăstirile lor monahiile; iar deşi vreo neapărată nevoie le-ar sili spre aceasta, cu binecuvântarea, şi voia proestoasei să iasă, şi atunci, nu singure, ci împreună cu alte bătrâne cu vârsta, şi cu înţelepciunea. Iar a dormi noaptea afară din mănăstirea lor, cu totul nu este iertat. Ci şi monahii aşişderea, nevoia silind, iasă cu binecuvân-

_______

însemnează că monahul este gata spre slujbă. Iar mandia (care este îmbrăcăminte fără mâneci Sozomen o numeşte coloviu şi Dorotei iarăşi), cuprinzătoare fiind a tuturor celorlalte, însem-nează că monahul este înfăşurat în ea, ca în mormânt după Simeon. Iar Sozomen, şi Dorotei zic, că aceasta neavând mâneci, însemnează că monahul nu se cade a ridica mâna asupra cuiva, nici a face ceva de ale omului celui vechi. Iar întinderea mandiei (mantiei), însemnează pe întrariparea Îngerilor, după Chiril al Ierusalimului. Că Îngeresc se cheamă chipul monahilor, iar cele patru cornuri ale mandiei, însemnează pe cele patru generalnice bunătăţi, înţelegerea, întreaga înţelepciune, dreptatea, şi bărbăţia; are adică şi semn roşu mandia, care însemnează după Avva Dorotei, că monahii prin acela se cunosc, şi sunt ostaşi ai Cerescu-lui Împărat. Iar că aceasta se dă numai celui cu chipul cel mare, se înţelege din zicerea lui Simeon Tesalonicul. Iar în sfârşit, ca o cuprinzătoare a tuturor se îmbracă mandia. (cap. 273, când şi mai cu glas zice preotul: „Fratele nostru cutarele a luat marele şi Îngerescul chip” măcar că Evhologhiul pentru mantia schimnicului nici ca şi cum nu pomeneşte. Iar camilav-hiul, şi epanocamilavhul binecuvântare osebită nu au. Unii însă buna cuvântare cuculiului o zic şi la camilavhul purtă-torului de Cruce; acestea aşa fiind zise, se cade preotul în locul acelui mic paraman să binecu-vinteze rasa cea de deasupra şi să o dea monahului să o îmbrace; ca nu când îi dă rasa cea pe deasupra să nu aibă rugăciune şi bunacuvântare a zice. Iar dacă cineva ar voi a purta paraman-dul acel mic, peste dulamă în loc de Cruce, mi se pare că nici o necuviinţă nu urmează.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/18/pidalion-1844-pag-278/