Pidalion 1844, pag. 309

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/06/17/pidalion-1844-pag-308/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 309

CANONUL 90
În duminici a nu pleca genunchile canoniceşte am luat, de la purtătorii de Dumnezeu Părinţii noştri, Învierea lui Hristos cinstindu-o; deci ca nu ne-ştiută să fie nouă claritatea luării aminte acesteia, facem cunoscut credincio-şilor, ca, după intrarea preoţilor în Altar la vecernia sâmbetei, după obiceiul ce stăpâneşte, nimeni să plece genunchile până la vecernia duminicii viitoare. Întru care, după intrarea în Altar ce se face în slujba cea de seara, iarăşi ple-când genunchile, aşa aducem Domnului rugăciunile. Că a Învierii Mântui-torului nostru, înainte mergătoare luând noi pe noaptea cea după sâmbătă, laudele de aici duhovniceşte le înţelegem, sărbătoarea împlinindu-o din întuneric la lumină, ca de aici întru o întreagă noapte şi zi, să prăznuim noi Învierea.

TÂLCUIRE
Fiindcă am luat (zice Canonul) să nu plecăm genunchi duminicile, de la
purtătorii de Dumnezeu Părinţi, ai Sinodului întâi adică, de la Dumnezeiescul Petru, şi de la marele Vasilie, pentru Învierea Domnului, facem cunoscut credincioşilor, ca, să înceteze plecarea genunchilor după intrarea în Sfântul Altar, ce fac iereii la vecernia sâmbetei, şi să o înceapă iarăşi după intrarea în Altar a iereilor (adică după vohodul) care se face la vecernia duminicii; adică dintr-o seară până în cealaltă seară; că înainte mergătoare şi începătoare a Învierii Domnului, luând noi pe noaptea cea după sâmbătă, de atunci înce-pem cântările cele de Înviere, şi de la întunericul nopţii celei după sâmbătă (care se socoteşte a duminicii) începem prăznuirea. Şi până ce ţine lumina zilei duminicii, o săvârşim pe ea. Ca cu chipul acesta, întru o noapte şi zi întreagă, să prăznuim Învierea243.

______

bogat şi sărac, întru Hristos, deopotrivă). Pentru aceasta pe această a doua sărutare mulţi din neştiinţă o numesc a doua Înviere. Iar despre ouăle cele roşii ce se mănâncă în zilele Învierii, mulţi multe zic neîncredinţate. Iar Paisie al Gazei bărbat înţelept, dezlegând oarecare întrebări către împăratul Rusiei îi zicea, că, atunci când au zis Evreii (către Pilat): „Sângele lui asupra noastră şi asupra fiilor noştri”, îndată s-au roşit toate lucrurile ce aveau ei prin casele lor, şi prin urmare şi ouăle încă. Drept aceea spre pomenirea minunii, roşim şi noi ouăle la ziua Învierii. Şi aceasta minune, o avem din vechi predanisiri.
243 Dar când, şi de cine s-a ridicat din Biserica noastră Răsăriteană, acest Evanghelicesc, Apos-tolesc, şi Părintesc obicei al îngenuncherii? Cu scumpătate nu ştim să spunem. Cu chibzuire însă socotim, că să se fi ridicat aceasta, după desbinare, poate de oarecare ai noştri, cu covârşire râvnitori, ce se împotriveau obişnuirilor Bisericii apuseneşti, prin urmare încă şi acestui cano-nicesc obicei. Şi că această socotinţă a noastră este adevărată, vezi pe Meletie Piga al nostru la sfârşitul cărţii a 3-a cea despre Creştini, unde vorbeşte despre plecările de genunchi (faţa 210 a tipăririi în Bucureşti). Pentru că şi papalitra ce se numeşte la apuseni, adică cununa cea de pe

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/06/17/pidalion-1844-pag-310/