Pidalion 1844, pag. 318

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/06/17/pidalion-1844-pag-317/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 318

simţite, şi neînsufleţite, şi prin urmare, mâinile lui sunt mai cinstite, decât tot vasul. Drept aceea, cine voia a se împărtăşi cu Trupul Domnului, trebuia să-şi închipuiască mâinile în chipul Crucii, şi să-L primească. Iar care din mireni L-ar fi primit în vas, şi oricare preot L-ar fi dat întru acest chip, amândoi hotărăşte Canonul să se afurisească, adică să se oprească de Dumnezeiasca Împărtăşire.

CANONUL 102
Trebuie dar cei ce au luat de la Dumnezeu stăpânire a dezlega, şi a lega, să ia aminte felurimea păcatului, şi gătirea către întoarcerea celui ce a păcătuit, şi aşa potrivită boalei pe vindecare să o aducă. Ca nu pe ne mă-surarea întru amândouă întrebuinţându-o să greşească către mântuirea celui ce boleşte. Că nu simplă [proastă] este boala păcatului, ci de multe feluri, şi multe odrasle de vătămare odrăsleşte, din care răul mult se revarsă, şi îna-inte sporeşte, până să stea împotriva puterii celui ce vindecă. Drept aceea, cel ce se arată ştiutor de doftoria cea întru duhul, mai întâi se cade a cerceta dispoziţia [aşezarea sufletească] celui ce a păcătuit, şi de se înduplecă spre sănătate, sau dimpotrivă prin chipurile sale cheamă asuprăşi pe boală, să privească în ce chip poartă grijă de întoarcerea sa în vremea pocăinţei; şi de nu stă împotriva doftorului, şi de nu creşte rana sufletului prin aducerea leacurilor celor ce se pun asupra ei, şi aşa milostivirea să o măsoare după vrednicie. Că tot cuvântul lui Dumnezeu şi celui ce i s-a încredinţat păsto-reasca ighemonie, este, a întoarce pe oaia cea rătăcită, şi de şarpe rănită a o tămădui. Şi nici către prăpastia deznădăjduirii a o împinge, nici frâiele a le slăbi spre abaterea şi defăimarea vieţii. Ci cu un chip numaidecât, ori prin doftoriile cele mai aspre şi mai pietroase, ori prin cele mai moi şi mai blânde, să stea împotriva patimii, şi să se nevoiască spre închiderea rănii, ispitind rodurile pocăinţei, şi înţelpţeşte iconomisind pe omul cel chemat către strălucirea cea de sus. Deci amândouă se cuvine a le şti noi, şi cele ale scumpătăţii, şi cele ale obiceiului. Şi a urma, la cei ce nu primesc mărgini-rea, cu chipul cel predat, precum ne învaţă pe noi Sfinţitul Vasilie.

TÂLCUIRE
După ce Sinodul acesta a rânduit despre multe, şi osebite certări, în sfâr-şit prin Canonul acesta lasă totul la judecata Episcopilor, şi a duhovniceştilor Părinţi, stăpânirea de a lega şi a deslega. Zicând, că ei se cuvine a socoti şi felurimea păcatului, adică de este de iertare, sau de este de moarte, şi plecarea ce are păcătosul spre pocăinţă, şi aşa să aducă potrivită lecuirea cu boala lui. Nu cumva dând ei celor mari de suflet, şi osârdnici spre pocăinţă, certări compogorâtoare, şi uşoare, iar celor mai leneşi, şi mici de suflet, dimpotrivă

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/06/19/pidalion-1844-pag-319/