Pidalion 1844, pag. 323

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/06/19/pidalion-1844-pag-322/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 323

___________

sărutare, şi cinstitoare închinăciune. Iar mai pe larg luându-se închinăciunea, însemnează pe toată cinstea şi închinăciunea ce cu cădere se face înaintea Sfintelor Icoane, precum a zis Dum-nezeiescul Damaschin în cel pentru Icoane. Alta este închinăciunea cea slujitorească, alta cea fără atârnarea şi ţinere, alta cu atârnarea şi ţinere. Că închinăciunea cea slujitorească numai lui Dumnezeu, şi lui Hristos însuşi se dă, şi Pâinii şi Vinului celor ce s-au prefăcut la Dumneze-iasca Euharistie, în Trupul şi Sângele lui Hristos; că cel ce se închină lui Hristos, după Vlastar, însuşi Tatălui şi Duhului celui Sfânt împreună se închină, Firii celei una în Treime, şi închinându-se lui Hristos ca lui Dumnezeu şi Stăpânului se închină Lui, pentru sine şi nu pen-tru altul, după Sinodul cel ce s-a făcut în vremea patriarhului Nicolae şi a împăratului Alexie Comnino pentru Icoane la anul 1085. (foaia 981 a tomului 2 a Sinodicalelor) Fiindcă slujirea chiar robirea însemnează, după Augustin (cap. 45, Pentru adevărata Religie) şi cuprinde cre-dinţa şi nădejdea mântuirii noastre. Iar Sfintei Icoanei lui Hristos, nu slujitoreşte ne închinăm, întocmai adică Icoanei ca întâiului prototip celui însemnat într-însa; nici ca unor Dumnezei slujim Sfintelor Icoane, precum ne prihăneau luptătorii de Icoane, să nu fie; că acest lucru este străin de Bisericeasca predanie. Pentru care şi Sinodul acesta în hotărârea sa a zis: „Şi acestora sărutare şi cinstitoare închinăciune să le dăm”, nu însă slujirea cea adevărată după credinţa noastră, care se cuvine numai dumnezeieştii Firi. Şi însuşi Dumnezeu încă a zis, „Domnului Dumnezeului tău te vei închina, şi Lui unuia vei sluji” [A doua lege 6, 13; Matei 4, 10; Luca 4,8]. Vezi că închinăciunea o au lăsat a se da şi altuia, iar slujirea nu o au iertat altuia cuiva, decât numai Lui-Şi Unuia. Precum şi Anastasie al Teupolei preabine a tâlcuit zicerea aceasta. Că ori la care altul se zice slujirea, după întâmplare se înţelege, şi nu chiar, şi însemnează pe singură cinstea. Precum este ceea ce pentru Vasilie se zice în oarecare Tropar: „O Vasilie înţelepte şi slujitorule al Născătoarei de Dumnezeu”. (Pentru aceasta şi închinăciunea ce se face către dumnezeieştile Taine după prefacere, fiindcă este slujitorească, se cuvine a se face cu osebire de ceea ce li se face mai înainte de prefacere, adică cu robească şi până la pământ închinăciune.) Iar închinăciune fără împărtăşire a Icoanei este, când se închină cineva la Icoană numai celui ce se închipuieşte, şi nu şi Icoanei şi celui închipuit. Dar această închinăciune nu se dă Sfintelor Icoane; căci după chipul acesta, şi alte multe pot a fi Icoane şi închipuiri neînchinate, fiindcă numai se înţeleg ca nişte pomeniri a oarecărora (precum pot a se înţelege toate zidirile, închi-puiri ale Ziditorului). Iar închinăciunea cea cu atârnare şi cu ţinere, de mijloc fiind, între cea slujitorească şi între cea fără împărtăşire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana (adică chipul), nu se zice de sine-şi, ci către oarece, şi cu atârnare; că chipul este chip al celui ce se închipuieşte. Drept aceea pentru atârnarea aceasta şi ţinerea ce are către cel ce se închipuieşte după asemănarea Ipostasului adică, şi după numele cel scris pe ea, împreună se cinsteşte şi împreună se închină cu cel închipuit, cu o închinăciune adică, de acelaşi nume însă şi împărtăşitoare, şi aceasta nu după toate şi fără schimbare, precum zice Teodor Studitul în epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui Închipuit slujitoreşte pre-cum am zis ne închinăm, iar chipului Lui cu atârnare pentru ţinerea cea către Acela; asemeni şi însuşi Sfinţilor şi trupurilor lor, ca unor slujitori şi robi ai lui Hristos ne închinăm cu închină-ciune cuviincioasă slugii, pentru apropierea lor cea către Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ţinerea ce au ele către dânşii, din asemănarea Ipostasului lor, şi din numele lor cel scris pe ele, precum Sinodul cel mai de sus din vremea lui Nicolae Patriarhul au rân-duit; aşişderea, şi însăşi Născătoarei de Dumnezeu, cu prea slujitorească cinste ne închinăm, ca preaSfintei Maicii lui Dumnezeu, iar chipului Ei, cu atârnătoare închinăciune. Însemnează însă că deşi se zice în praxa a 4-a a acestui Sinod, că cinstitele Icoane sunt deopotrivă la cinste cu

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/06/19/pidalion-1844-pag-324/