Pidalion 1844, pag. 355

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/07/06/pidalion-1844-pag-354/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 355

rosi mănăstirii. Că zice fericitul Luca pentru cei ce credeau în Hristos şi care închipuiau vieţuirea monahilor: „Că nici unul zicea că din averile sale ceva este al său, ci era lor toate obşteşti [Fapte 4, 32]. Pentru aceea celor ce vor a fi monahi, li se dă voie pentru averile lor mai întâi a testălui, şi oricăror feţe vor voi celor neoprite de lege a da pe ale lor. Căci după ce se vor face monahi, peste toate cele cuvenite lor mănăstirea are stăpânire, şi nimic pentru a lor a purta grijă sau a testălui [despozarisi], li se dă voie. Iar de se va vădi vreunul însuşindu-şi oarecare avere, care nu s-a afierosit mănăstirii, şi robindu-se patimii iubirii de câştig, aceasta de către egumenul sau de către Episcopul să se ia şi în fiinţa (în prezenţa) a multora vânzându-se, săracilor şi lipsiţi-lor să se împartă. Iar cel ce a cugetat a răpi un câştig ca acesta, după vechiul Anania cu potrivita certare Sfântul Sinod a hotărât a se înţelepţi. Şi arătat este că cel ce pentru monahii bărbaţi Sfântul Sinod a canonisit, aceleaşi şi pentru monahiile femei au îndreptuit a se ţinea.

TÂLCUIRE
Rânduieşte Canonul aceasta, că monahii ca unii ce sunt morţi lumii, nu se cuvine a avea vreun lucru lor însuşit, ci toată avuţia lor să o afieroseasă mănăstirii unde s-au tuns, aşişderea şi femeile monahii. Ca să se plinească şi la ei ceea ce zice evanghelistul Luca la Faptele Apostolilor pentru creştinii cei ce din început crezuseră în Evanghelie, şi care închipuiau petrecerea monahi-lor cea chinovicească. Pentru aceasta, câţi şi câte vor a se călugări, mai înainte au voie a împărţi averile lor la câte feţe nu opresc politiceştile legi (însă nu şi la eretici după Canonul 30 şi 89 al Sinodului din Cartagina, nici la fiii neade-văraţi, cărora numai a 12-a parte din averea lor pot a le da, când au şi adevăraţi fii, după Zonara). Iar după ce se vor călugări, numai au voie a purta grijă sau a le împărţi, ci toate le stăpâneşte mănăstirea. Iar dacă vreunul se va vădi că după ce s-a făcut monah, a oprit vreun lucru pentru sine-şi şi nu l-a afierosit mănăstirii, lucrul orice fel ar fi să-l ia egumenul sau localnicul Arhiereu. Şi vânzându-l înaintea a multora pentru ne prepunere să-l împartă săracilor, iar monahul cel ce l-a tăgăduit asemănându-se lui Anania, să se înţelepţească cu potrivită certare.

CANONUL 7
Multe din Episcopii le vedem căzând şi primejduindu-se a se da pier-zării cu totul, pentru că cei ce proiestoşesc peste acestea, purtarea de grijă şi silinţa cea pentru ele o cheltuiesc întru a face din nou mănăstiri. Şi pe aces-tea smulgându-le şi răşluirea veniturilor meşteşugindu-o, pe creşterea acelora o neguţătoresc. Deci a hotărât pentru aceasta Sfântul Sinod nici unuia din

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/07/06/pidalion-1844-pag-356/