SĂ ARUNCE PRIMUL PIATRA..

de pe fb:

,, SĂ ARUNCE PRIMUL PIATRA..”

Tu, cel care vezi păcatul şi-l urăsti pe păcătos,

Ia aminte şi învaţă de la Domnul tău, Hristos

Care-a spus cu Sfânta-i gură apărând pe desfrânata :

,,Cel ce-i fără de prihană să arunce primul piatra”

Dacă El n-a pedepsit-o pentru fapta ei văzută,

Nelasându-i să-mplinească, după Lege..a ei osândă,

Cum poti tu, iubite frate, ce te crezi mai virtuos

Să te-nalţi cu judecata, chiar deasupra lui Hristos ?

Ce-a oprit cu Sfânta-i mâna, pe acei cei ce ţineau piatra

Să lovească pe femeie, să-mplinească judecata…

Scris-a pe nisip păcatul, fiecarui ce-o hulea

Şi lăsând cu toţii piatra au fugit din fața Sa !

Pentru unul care strigă mai cu ură decât toţi,

Se apleacă şi privindu-l, Domnul scrie, simplu : ,, Hoț

Pentru toți ce țineau piatra, scris-a cu degetul Său:

,,Ucigaş” , ,,tâlhar“, ,,făţarnic“, ,,hulitor de Dumnezeu” !

Vinovaţi suntem de-a valma şi părtaşi la fapte rele,

Că si astazi L-am ucide si i-am da oţet şi fiere

Căci în lumea asta mare, încă nu s-a mai aflat

Nici un om la fel ca Domnul, fără vină şi păcat !

Că femeia de-i iubită, poate, n-ar mai desfrâna,

Iar bogatul de se-ndură, hoțul poate n-ar fura,

Nici credința nu ne-am pierde, dac-am cerceta Scriptura

Cleveteala am opri-o, dacă ne-am închide gura !

Cerșetori n-ar fi în lume, dac-am împărți din hrană

Nici copii uciși în pântec, dacă ai vrea să-ți spună,,Mamă!”

Nici beţivi, nici desfrânate, nici un om al nimanui,

Dacă te-ai opri să afli și să vezi necazul lui,

Nici bătrâni plângând amarnic în căsuţa lor umilă,

Dacă fii lor, azi, domni, ar simți un pic de milă,

Și-ar veni iar la casuţa cu mușcate în pridvor,

Cu o pâine și un zâmbet, ostoind al mamei dor !

Și copiii-ar fi mai veseli și cu ochii mai senini

Dacă n-am munci departe, rătăcind printre straini,

Şi nici noi n-am plânge singuri, când vedem că pentru bani

Am plecat lasând în urma ai copilăriei ani !

Am ajuns ca din mândrie să ne judecăm și Sfinții,

Să uitam învățătura ce-au avut-o și părinţii

Care au păstrat în suflet, neatinsă, neschimbată,

Sfânta lor credinţă-n Domnul şi o dreaptă judecată !

( din volumul de poezii : ,, CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII)