Se iarta sau nu se iarta toate pacatele la Svantul Botez?

Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Timişoara 1997

pag. 79

De aceea şi Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu (Cuvânt la Botez) arată că nici însuşi Sfântul Botez nu poate să ierte nedreptatea aceea, când poate să se dea înapoi (un lucru) şi nu se dă. Fiindcă cine răpeşte lucru străin şi apoi se botează, nu trebuie să creadă că această răpire a fost iertată, dacă lucrul se află încă în mâinile lui şi poate să fie înapoiat; în acest chip, se înşeală cât priveşte curăţirea (de păcat) socotind că, prin botez se curăţeşte de nedreptate, fără să fie curăţit. Pentru aceea se înşeală şi cei ce spun că, dacă se face cineva călugăr, acesta poate face să i se ierte acea nedreptate, având în mâinile sale (un lucru răpit), după ce s-a călugărit şi nu-l mai înapoiază. Şi Sfinţitul Augustin spune: „Căci dacă lucrul străin, pe care l-a luat cineva, poate să-l dea înapoi şi nu-l dă, acesta nu se pocăieşte cu adevărat, ci minte şi se preface“. Vezi canonul 3 al Sf. Grigorie Făcătorul de minuni şi canonul 14 al lui Teofil, care afurisesc pe nedrepţi şi pe apucători.

Advertisements