Serafim Rose despre invatatura falsa trupul precede sufletul

IEROMONAH SERAFIM ROSE SCRIERI, București 2009

pag. 110-111

Există unii astăzi care ar voi să folosească ordinea facerii omului din acest verset spre a „dovedi“ că omul a „evoluat“ din animalele inferioare: întâi a fost trupul sau firea pământească, iar apoi sufletul sau starea de existență în harul lui Dumnezeu. O astfel de interpretare este cu neputință, dacă acceptăm înțelegerea patristică a facerii omului…Dar facerea omului însuși – atât a trupului, cât și a sufletului, împreună cu harul în care omul a fost făcut – a fost instantanee. Părinții au socotit necesar să înfățișeze această învățătură în chip deslușit, fiindcă în vechime existau două învățături opuse, dar la fel de false amândouă, despre subiectul de față: una a origeniștilor, care afirmau că sufletele pre-există plăsmuirii trupurilor și doar intră în trupuri ca o „cădere“ dintr-o stare mai înaltă; iar cealaltă, care spunea că trupul precede sufletul, și deci are o fire mai nobilă. Sfântul Ioan Damaschin învață: „A făcut trupul din pământ, iar suflet rațional și gânditor i-a dat prin insuflarea sa. Aceasta numim chip dumnezeiesc. […] Trupul și sufletul au fost făcute deodată, iar nu întâi unul și apoi celălalt, după cum în chip prostesc afirmă Origen.“3

Iar Sfântul Grigorie de Nyssa învață și mai amănuțit (referindu-se atât la zidirea originară a omului, cât și la conceperea oamenilor individuali de azi) , după ce respinge rătăcirea potrivnică a lui Origen: „Alții, dimpotrivă, se țin strâns de istorosirea lui Moisi în legătură cu facerea omului și susțin că, judecând după trup, sufletul e mai tânăr decât trupul, întrucât Domnul a luat întâi țărână din pământ și din ea a plăsmuit pe om, și abia după aceea a suflat în el suflare de viață. Prin aceasta, scriitorii pomeniți voiau să dovedească cum că trupul e mai de cinste decât sufletul întrucât acesta a fost vârât într-un trup creat înainte. […] Nu susținem nici părerea că omul a fost plăsmuit de Cuvântul cel dumnezeiesc sub forma unei statui de lut pentru care a fost creat mai târziu sufletul (căci, dacă ar fi fost așa, atunci, într-adevăr, sufletul înzestrat cu putere de judecată i-ar fi fost dat un rang mai mic decât chipului pământesc); ci, mai curând, întrucât omului îi recunoaștem o singură ființare, formând un tot unitar, chiar dacă e alcătuit din trup și din suflet, ar trebui să spunem că și începutul existenței sale e unul singur, același pentru amândouă părțile, altfel ar trebui să spunem că, dacă trupul a venit înaintea și sufletul după aceea, omul e, în același timp, și mai bătrân și mai tânăr decât sine însuși. […] Întrucât deci, după cuvântul Apostolului, firea noastră este îndoită, cuprinzând pe omul din afară și pe cel dinlăuntru, dacă unul ar fi fost cel dintâi și dacă celălalt ar fi venit numai după aceea, puterea Creatorului s-ar fi dovedit a fi nedeplină, nefiind îndestulătoare spre a crea firea omului dintr-o dată, ci ar fi dezbinat lucrarea, purtând grijă pe rând de fiecare jumătate.“1

—-

subnote

3 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea a II-a, cap. 12, ed.cit., pp. 70-71.

1 Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, 28-29, ed. cit., pp. 75, 78.