Jean-Claude Larchet
PERSOANA ȘI NATURĂ, edit. BASILICA București – 2013, pag.161-165
VIII.4.5. Critica teologiei severiene făcută de Sfântul Ioan Damaschin
Susținătorii Proiectului unirii încearcă să acrediteze ideea că Sfântul Ioan Damaschin nu numai că s-ar fi arătat tolerant în ceea ce privește teologia severiană și că nu l-ar fi considerat eretic, ci, în plus, i-ar fi recunoscut chiar un caracter ortodox. Astfel, mitropolitul Damaskinos (care pare să-și aducă aminte de Sfinții Părinți doar din momentul în care aceștia par să-i confirme tezele) scrise:
„Conștiința unității credinței [între ortodocși și necalcedonieni] a fost deja exprimată de-a lungul secolului al VIII-lea de către marele teolog Ioan Damaschin, care cunoaștea perfect credința și teologia vechilor Biserici orientale ortodoxe și care nu ezita să recunoască ortodoxia credinței lor. În acest context, el subliniază, într-un mod semnificativ, conștiința eclesială comună conform căreia «cei originari din Egipt (copții), cu toate că s-au separat de sânul Bisericii Ortodoxe sub pretextul definiției de la Calcedon sunt considerați și sunt într-adevăr ortodocși în toate celelalte privințe» (PG 94, 741)(226 Alocuțiune inaugurală a celei de-a treia întâlniri a comisiei mixte de dialog (Chambesy, 23-28 septembrie 1990), Episkepsis 446, 1990, p. 6. Această idee a fost reluată de către G. MARTZELOS…75, 2004, p. 596-609, cu dezvoltări și cu argumente în special confuze, care au fost respinse într-un mod pertinent de către ARHIMANDRITUL GHEORGHE (KAPSANIS),…[„Ortodoxia“ ideologică a anticalcedonienilor. Răspuns la pozițiile profesorului G. Martzelos], Sfânta Mănăstire Grigoriu, Muntele Athos, 2005 (89 p.).)
Ideea atribuită Sfântului Ioan Damaschin este că necalcedonienii sunt ortodocși în toate și că nu le putem reproșa decât că s-au separat de Biserică, din cauza nerecunoașterii Sinodului de la Calcedon, concluzia fiind că ei ar fi schismatici și nu eretici. Iată, de fapt, ceea ce scrie Sfântul Ioan Damaschin în capitolul 83 din a sa Carte despre erezii:
- „Egiptenii, în mod egal denumiți schematici sau monofiziți. Ei s-au separat de Biserica Ortodoxă sub pretextul documentului aprobat la Calcedon și cunoscut sub numele de Tomos. Numele de «egipteni» le vine de la faptul că aceștia sunt egipteni care, primii, au inaugurat această sectă sub domnia împăraților Marcian și Valentin. În toate celelalte aspecte ei sunt ortodocși. Aceștia, datorită simpatiei lor față de Dioscor al Alexandriei, care a fost înlăturat de către Sinodul de la Calcedon deoarece devenise apărătorul dogmelor lui Eutihie, s-au opus acestui sinod și au inventat împotriva lui o multitudine de învinuiri calomnioase, învinuiri pe care noi le-am combătut suficient în paginile anterioare ale acestei lucrări, arătându-le inconsistența și absurditatea. Conducătorii acestora au fost Teodosie al Alexandriei, de unde vine și numele de «teodosieni» și Iacob Sirianul, de unde derivă numele de «iacobiți». Martori ai acestora, susținători și apărători ai cauzei lor, au fost Sever, «înșelătorul» din Antiohia, și Ioan [Filopon] triteistul, care urzea gânduri de necredință; ei au tăgaduit Taina mântuirii noastre și au scris numeroase lucruri împotriva învățăturii inspirate de Dumnezeu celor șase sute treizeci de Sfinți Părinți de la Calcedon; ei au pus multe piedici și, altfel spus, au așezat pe cale pietre de poticnire pentru cei care au pierit din cauza ereziei lor nefaste(cf. Ps. 139, 6). Cu toate că ei învață că există firi separate [divină și umană], ei introduc confuzie în Taina mântuirii. Considerăm că este necesar să discutăm pe scurt despre necredința lor și să adăugăm scurte comentarii pentru a combate erezia lor atee și infamă(227 Liber de haeresibus, 83, PG 94, 741A-744A; ediție critică de B. KOTTER, Die Schriften des Johannes von Damaskos, Patristische Texte und Studien, nr. 22, p. 49-50.)
În acest capitol vedem că părerea pe care și-o face Sfântul Ioan Damaschin despre necalcedonieni nu este deloc ambiguă, mitropolitul Damaskinos având un mod curios de a înțelege și de a prezenta textele Sfântului său ocrotitor(228 În legătură cu folosirea deviată a textelor Sfântului Ioan Damaschin de către susținătorii Proiectului unirii, a se vedea articolul deja citat al lui Th. ZISIS:…[Sfântul Ioan Damaschin și „ortodoxia“ necalcedonienilor]…, 744, 1992, p. 1133-1144.). Ceea ce Sfântul Ioan Damaschin vrea să spună la începutul acestui text este că monofiziții Egiptului și Siriei sunt ortodocși din toate punctele de vedere cu excepția unuia, care nu este nesemnificativ: refuzul lor de a accepta crezul hristologic de la Calcedon. De altfel, Părintele Jhon Meyendorff chiar în acest fel a înțeles textul respectiv:
„Pe deplin conștient de interpretarea «chiriliană» a Calcedonului, așa cum a fost definită în 553, totuși Sfântul Ioan [Damaschin] a consacrat o mare parte a operei sale teologice polemicii împotriva monofiziților severieni. Recunoscând că aceștia sunt «ortodocși» în toate privințele, cu excepția opoziției lor față de Calcedon, Sfântul Ioan nu vede nicio diferență între monofizitismul lui Eutihie și hristologia lui Dioscor și Sever: faptul că aceștia din urmă resping Calcedonul constituie pentru el, în mod evident, o dovadă suficientă a apartenenței lor la eutihianism“(229 Le Christ dans la theologie byzantine, Paris, 1969, p. 209-210.)
Această interpretare (care pune în discuție faptul că au respins credința proclamată la Calcedon) aparține și altora patrologi(230 A se vedea în special TH. ZISSIS, op. cit., p. 1139-1141.) și este pe larg confirmată, în plus față de însuși contextul capitolului citat, de lungi pasaje pe care Ioan Damaschin le consacră în alte opere combaterii hristologiei necalcedonienilor, pe care îi consideră în mod indubitabil drept eretici și adepți ai mișcării monofizite. În același volum, Carte despre erezii, el dedică un capitol – la care se referă, de altfel, în pasajul citat mai sus – severienilor, care sunt poziționați între diverși eretici, a căror poziție este prezentată în mod succesiv(231 Liber de haeresibus, 45, ediție critică de B. KOTTER, Die Schriften des Johannes von Damaskos, Patristische Texte und Studien, nr. 22, p. 32-33.). Tratatul său cel mai cunoscut, Expunerea exactă a credinței ortodoxe (Dogmatica), conține, în capitolul 3 din cartea a III-a(232 Expunerea exactă a credinței ortodoxe, III, 3, ed. B. KOTTER, Patristische Texte und Studien, nr. 12, p. 111-116.), o critică a pozițiilor monofizite nu numai eutihiene, ci și severiene. La începutul expunerii sale, putem identifica cu claritate formulele severiene pe care acesta le atacă (în special aceea de „fire unică“ înțeleasă dintr-o perspectivă monofizită și cea de „fire compusă“), în continuare însuși Sever fiind în mod explicit desemnat: unirea realizată în Hristos, spune Sfântul Ioan Damaschin, „nu vine dintr-o încâlcire, dintr-o confuzie sau dintr-un amestec, așa cum susțin acești Dioscor, Eutihie și Sever și neamul lor blestemat“(233 Expunerea exactă a credinței ortodoxe, III, 3, p. 113-114.). După Sfântul Ioan Damaschin, greșala de bază a ereticilor (atât a monofiziților de orice fel, cât și a nestorienilor) este să facă confuzie, chiar dacă în sensuri diferite, între fire și ipostas(234 Să ne amintim că atât penteu nestorieni, cât și pentru monofiziți, „natură“ și „ipostas“ sunt sinonime, dar această sinonimie este aplicată în sensuri diferite: pentru nestorieni, deoarece sunt două naturi, sunt și două ipostasuri; pentru monofiziți, deoarece este un singur ipostas, este o singură natură); din aceasta rezultă confuziile ce caracterizează sistemele lor teologice(235 A se vedea Expunerea exactă a credinței ortodoxe, III, 3, ed. B. KOTTER, Patristische Texte und Studien, nr. 12, p. 112.).
În același tratat, capitolele de la 4 la 19 ale aceleiași cărți III(236 Expunerea exactă a credinței ortodoxe, III, 3, p. 116-162.) urmăresc îndeaproape dezvoltările hristologice ale Sfântului Maxim Mărturisitorul și sunt pe larg consacrate combaterii pozițiilor lui Sever, deși acesta nu este numit în mod explicit. De asemenea, regăsim o critică a pozițiilor teologice ale monofizitismului moderat în alte patru tratate ale Sfântului Ioan Damaschin: Contra iacobiților(237 Ediția B. KOTTER, Die Schriften des Johannes von Damaskos, t. IV, Patristische Texte und Studien, nr. 22, p. 109-153.), Despre cele două voințe, energii și alte propietăți naturale în Hristos(238 Ediția B. KOTTER, Die Schriften…, p. 173-231.), Epistolă către Arhimandritul Iordanes, cu privire la imnul Trisaghion
(239 Ediția B. KOTTER, Die Schriften…, p. 304-332.) și Despre firea compusă, împotriva acefalilor(240 Ediția B. KOTTER, Die Schriften…, p. 409-417.).