Category Archives: Sfantul Nicodim Aghioritul

Harul ca foc ce arde pe cei ce au fapte fara valoare si straluceste pe cei cu fapte de aur

Cartea: ​Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum *Selecție de texte de la Sfinții Prinți și autori contemporani* Ediția a II-a revăzută și adugită,Editura Biserica Ortodoxă Alexandria 2004

Pag.24-25

Râu de foc curge (Daniel 7, 10), care lămurește faptele oamenilor. Dacă cineva are fapte de aur, va ajunge mai strălucitor, dacă cineva are fapte de trestie și fără valoare, este ars de foc (I Corinteni 3, 12-15).

——

TILCUIREA EPISTOLEI ÎNTÎI CĂTRE CORINTENI ŞI A EPISTOLEI A DOUA CĂTRE CORINTENI A SLĂV1TULUI ŞI PREA-LĂUDATULUI APOSTOL PAVEL de Sfîntul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei tălmăcită din elina veche în cea nouă şi împodobit ă cu felurite înseninări de către Nicodim Aghioritul îndreptarea tălmăcirii şi notele ediţiei: Florin Stuparu, Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti, 2005

1Cor.3,12-13

Pag.44-46
12 Iar dacă cineva zideşte pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemne, iarbă, stuf, lucrul fiecăruia se va face arătat;(62 Dumnezeiescul Maxim tîlcuieşte zicerea aceasta aşa: „Avîndu-L pe Domnul ca temelie, să zidim asupra ei înălţimea bunătăţilor: să punem «aur», «argint», «pietre scumpe» -adică: cuvîntare de Dumnezeu curată şi nemincinoasă, viaţă străvezie şi strălucită, cugetări dumnezeieşti şi înţelegeri luminate ca mărgăritarul – iar nu «lemne», nici «iarbă», nici «trestii», adică: nici slujire la idoli, nici căscare de gură către cele simţite, nici viaţă fără de socotinţă, nici cugetări pătimaşe şi lipsite de priceperea cea după înţelepciune” (capitolul 12 al sutei a doua din cele teologice), (n. aut. ))

După ce noi, Creştinii, primim credinţa întru Hristos ca temelie a toată casa şi Biserica credincioşilor. începem fiecare să zidim asupra ei. Unii zidesc lucrările cele bune, osebite între dînsele, mai mari sau mai mici. De pildă, zidesc pe această temelie fecioria şi necăsătoria, ca aur; iar nunta cea cinstită, ca argint, necîştigarea de averi, ca pe nişte pietre scumpe; iar milostenia, ca un alt lucru de mai mic preţ.”(63 Dumnezeiescul Ambrozie înţelege prin „aur” dragostea, prin „argint” înţelepciunea, iar prin „pietre scumpe” celelalte fapte bune (la Coresi).     Iar Sfîntul Grigorie al Nyssei zice aşa: ..Pe temelia aceasta se poate zidi «aur», «argint» ori «pietre scumpe». Acestea sînt faptele bune: iar «lemne», «iarbă» şi «trestie» însemnează firea răutăţii, care nu se găteşte spre nimic altceva decît numai spre cheltuiala focului” (Cuvîntul al şaptelea către cei bisericeşti), (n. aut.))

 Alţii zidesc asupra temeliei credinţei lucrările cele rele, care au şi ele trepte şi măsuri. De pildă, cineva zideşte necurăţia patimilor celor trupeşti, ca o iarbă; iubirea de argint şi lăcomia de averi, ca paiele ţarinii secerate, care ard mai lesne decît celelalte, iar beţia, rîsul şi glumele, ca nişte lemne. Poate că unii înţeleg însă altfel şi zic că „lemnele” ar fi păcatele cele trupeşti şi iubirea de argint, iar „paie” şi „iarbă” zic că ar fi beţia, îmbuibarea şi glumele. 

13 ziua (Domnului) îl va arăta. Căci în foc se va descoperi, focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. 

Aici, Pavel numeşte „ziuă” pe aceea a celei de-a doua veniri şi a Judecăţii Domnului. Şi zice că cu foc se vor arăta, adică se vor descoperi, ce fel sînt după firea lor, ori „aur” şi „argint”, ori „lemne”, „iarbă” şi „trestii”.(64 Despre această zicere, marele Vasilie zice aşa: ..«Acesta [Hristos] vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc», «botez de foc» numind cercarea din vremea Judecăţii, precum zice Apostolul: «Focul cercetează ce fel este lucrul fiecăruia» şi «ziua (Domnului) îl va arăta, căci în foc se descoperă.»”(Despre Sfînul Duh. capitolul 15). 

Iar dumnezeiescul Diadoh şi purtătorul de Dumnezeu Maxim vorbesc mai într-un glas cu marele Vasilie. Căci Diadohul zice aşa: ..Aceia [ … ] se vor lăsa întru mulţimea tuturor celorlalţi oameni, ca unii ce sînt sub judecată, pentru ca, cercetîndu-se prin focul judecăţii, să-şi ia de la Dumnezeul nostru şi de la împăratul Iisus Hristos soarta ce li se cuvine după faptele lor” (capitolul 3). Iar purtătorul de Dumnezeu Maxim. întrebat fiind despre zicerea aceasta, răspunde aşa: „Cei ce nu au ajuns la desăvirşire, ci se află avînd păcate, vin la Judecată ţinîndu-se spre cercetare; şi, dacă va atîrna mai mult cumpăna faptelor bune, se vor curăţa de muncă”(în Filocalie, foaia 237). (n. aut.) )



14 Dacă lucrul zidit de cineva va rămîne, acela va lua plată; 

15 iar dacă se va arde lucrul cuiva, el se va păgubi. 

Zice: Dacă tu – o Creştine! – ai zidit asupra temeliei credinţei lucruri şi fapte bune ca aurul şi argintul, lucrurile şi faptele tale cele bune vor rămîne negreşit, şi tu vei lua ca plată a lor împărăţia cerurilor. Iar dacă ai zidit lucruri rele şi păcate, să ştii că lucrurile tale cele rele nu vor suferi iuţimea focului celui veşnic, ci vor arde, şi se va arăta că au fost rele. Căci – precum cineva ce ar trece printr-un rîu de foc purtînd arme de aur s-ar face mai strălucit, iar dacă ar fi încărcat cu iarbă şi cu trestii, ar arde împreună cu acelea – tot aşa se întîmplă şi cu faptele cele bune şi cu cele rele. De aceea, nu e de ajuns doar credinţa, fără fapte bune. Căci, deşi temelia este Hristos şi credinţa în Hristos, dacă faptele nu sînt după Hristos şi potrivite cu credinţa – adică bune şi sfinte, precum credinţa e bună şi sfinta – ele sînt vrednice a se arde


El însă se va mîntui, însă aşa, ca prin foc.

Zice: „El”, adică păcătosul, nu are să se ardă şi să se piardă desâvîrşit, adică să se ducă întru a nu mai fi, precum vor arde şi vor pieri faptele lui cele rele; ci „se va mîntui”, adică se va păzi întreg, pentru a se arde în foc în veci. Căci şi noi, cînd vorbim despre vreun lemn care nu arde cu lesnire, făcîndu-se cenuşă, obişnuim a zice că se păzeşte în foc, adică rămîne nears îndelungată vreme.

Acum înţelegem de ce „se păgubeşte” păcătosul, cel ce a făcut lucruri rele, pentru că el a ostenit întru lucruri care îi pricinuiesc muncă. Totodată, el se păgubeşte fiindcă a pus osteneală zadarnică în lucruri neînfiinţate, căci toate păcatele sînt nimic, la fel cum s-ar păgubi un negustor care ar da bani mulţi şi ar cumpă­ra un dobitoc mort în loc de unul viu. Şi „se mîntuieşte” fiindcă rămîne întreg şi nu piere, dar rămîne întreg pentru ca să se muncească veşnic. Aşa tîlcuieste zicerea aceasta dumnezeiescul Hrisostom împreună cu sfinţitul Teofilact.(65 Iar faptul că lucrurile cele rele au să se ardă şi să se piardă de tot, nu însă şi păcătosul care le-a făcut, este mărturisit şi de marele Vasilie, care zice: „Păcatul nu are fiinţă proprie, ci, întru cei ce îl fac şi întru cele ce se fac rău, el lipseşte sufletul de fiinţa binelui, căci, din pricina nedreptăţilor, el închipuie întuneric gindit, care se topeşte cu lumina dreptăţii. Fiindcă, dacă faptele rele încetează, se pierde şi firea păcatului, după cum zice [Scriptura]: «Se va căuta păcatul lui. şi nu se va afla» (Psalm 9:39). Se întîmplă însă ca, celor ce păcătuiesc, să le fie păstrată pedeapsa şi nedezlegată munca pentru păcate.” […]

Ci şi Fotie (la Icumenie) tîlcuieşte zicerea „ca prin foc” aşa: „Şi vezi ce a adăugat: «aşa – zice – ca prin foc», adică aşa se va mîntui, ca şi cum ar fi ţinut în focadică arzindu-se, dar netopindu-se. A avut trebuinţă de această adăugire – anume că păcătosul «se va mîntui» arzîndu-se în foc de-a pururi – pentru ca tu, auzind de «mîntuire», să nu socoteşti că munca va fi doar pînă se vor arde faptele.”

Iar Dialogul (in capitolul IV al Dialogurilor) şi Augustin (în tîlcuirea psalmului 37) înţeleg că „focul” acesta este focul pocăinţei în viaţa aceasta (la Coresi). Însă aici, prin „foc” se în­ţelege cel al venirii Mîntuitorului a doua oară, precum au tîlcuit dumnezeiescul Hrisostom. Teofilact şi Fotie într-un glas. Fiindcă, prin „ziua Domnului”, se înţelege aici aceea a Judecăţii şi venirea a doua, precum a tîlcuit-o şi marele Vasilie mai în urmă. Ci şi Teologul Grigorie zice (în Cuvînt despre botez) : „Ştiu şi foc care nu e curaţitor, ci muncitor, adică pe acela gătit diavolilor şi îngerilor lui, sau pe cel ce va purcede de la faţa Domnului şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.” Iar sfinţitul Cosma adaugă: „La sfîrşit, în foc îi botează Hristos pe cei nesupuşi, care nu-L socotesc pe El Dumnezeu. Deci focul acela va cerca şi va desluşi faptele cele bune şi cele rele.” Iar Teodorit zice aşa: „[…] În ziua arătării Mîntuitorului va fi judecată şi cercetare amănunţită, şi focul îi va arăta pe cei ce au vieţuit viaţă bună mai străluciţi decît aurul şi argintul, iar pe lucrătorii răutăţii îi va topi ca pe nişte lemne, şi iarbă şi trestii.” […] (n. aut. )

Advertisements

Pidalionul CONFIRMA intreruperea pomenirii

Pidalion 1844 pag.  194 Subnota 170

Ci încă şi Petru al Antiohiei, răul relelor au zis pe adăogire, pentru care rău este că se cântă împreună cu simbolul în Biserica romanilor şi neîndreptându-se, pentru aceasta zic, Serghie al Constantinopolului au scos din pomenire pe papa Serghie al 4-lea şi de atunci s-au făcut ruperea cea mare între noi, şi între apuseni, dar ce zic pe ai noştri? 

——

Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credinţă, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost şters din dipticele Bisericii Ortodoxe.
https://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/07/140-deosebirile-fundamentale-intre-ortodoxie-si-papism-de-mitropolitul-ieroteos-vlahos/

Caterisire si anathema

Pidalion 1844  canoanele Apostolice subnotele Sf. Nicodim Aghioritul .Ce inseamna caterisire si anatema  : 

CANONUL 3

Dacă vreun episcop ori prezbiter afară de rânduiala Domnului cea pentru jertfă, va aduce alte oarecare la Jertfelnic: ori miere, ori lapte, ori în loc de vin, băuturi meşteşugite, ori păsări, ori oarecare vite, ori legume afară de rânduire, să se caterisească. Afară de mănunchi de grâu nou, ori struguri la vremea cuviincioasă.

Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în Altar, decât untdelemn la candelă, şi tămâie la vremea aducerii înainte.

[Apostolic, can. 4; Sinod 6, can. 28, 32, 57, 95; Cartagina, can, 44; Theofil, can. 8]

TÂLCUIRE

Când Domnul nostru Iisus Hristos a predanisit Apostolilor taina dumnezeieştii Sfintei lucrări, a rânduit lor să nu săvârşească cu nici un alt fel fără numai cu pâine şi cu vin amestecat cu apă, însuşi El întâi făcând aceasta la cina cea de taină, precum în liturghia Sfântului Iacob, fratele Domnului, s-a scris: „din vin dregând (paharul adică) şi din apă”. Pentru aceasta şi dumnezeieştii Apostoli în canonul acesta rânduiesc, cum că oricare episcop ori preot călcând rânduirea ce Domnul a rânduit pentru jertfa aceasta nesângeroasă, ar aduce pe Sfânta Masă alte oarecare feluri, ori miere (de pildă), ori lapte, ori în loc de vin, băuturi meşteşugite, adică toată băutura cea beţivă, precum rachiul ce se face din feluri de roduri, ori bere ori altceva asemenea; ori va aduce păsări ori niscaiva vite, ori legume, unul ca acesta să se caterisească 36. Ci aduce-se la Altar, mănunchiuri de spice noi de grâu, (precum evreii le aduceau lui Dumnezeu: „Că spice noi zice, prăjite (coapte) nu veţi mânca, până ce nu veţi aduce voi darurile Dumnezeului vostru. Şi iarăşi, veţi aduce mănunchiuri pârga secerişului vostru la preot şi struguri” (Leviticon: 23; 10,14). Însă nu ca o nesângeroasă jertfă a trupului şi sângelui Domnului, nu fie! Ci ca o pârgă, şi întâi arătate roduri în vremea cuviincioasă, când se vor coace. Drept aceea nu este iertat a aduce cineva alt ceva în Sfântul Altar, afară de untdelemn pentru luminare, şi tămâie la vremea ce se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie. 

Subnota 36 pag 37: 

36 Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să se caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi.  Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecatăşi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.


——

Cum se intelege canonul 15 I-II

Valsamon: „Dacă cineva în mod îndreptățit, din pricina ereziei, se îndepărtează de comuniunea cu episcopul lui, de ce să fie pedepsit? Sfinții Părinți au hotărât să se impună aceste epitimii (pedepse) atunci când pe motivul unei probleme de ilegalitate cineva îl acuză de unul singur pe episcop și se desparte de el și astfel sparge unitatea Bisericii. Însă dacă nu datorită vreunei nedreptăți, ci din pricina ereziei cineva se va despărți de episcopul său ori de mitropolit sau de patriarh, pentru că acela învață fără rușine în Biserică învățături străine de dogmele adevărate, acesta chiar și înainte de condamnarea finală și cu atât mai mult după condamnare, dacă înalță un zid despărțitor între el și episcopul lui, adică întrerupe comuniunea cu el, nu numai că nu va fi pedepsit, dar va fi cinstit ca ortodox. Pentru că el nu s-a depărtat de un episcop adevărat, ci de un fals episcop și fals învățător. Și ceea ce face este vrednic de cinste, pentru că nu numai că nu rupe Biserica, ci mai degrabă o unește și o ferește de nimicire.” (P.G., volumul 137, pp. 1068-1069

Zonaras: „Dacă patriarhul sau mitropolitul sau episcopul este eretic și ca un eretic propovăduiește erezia cu capul descoperit, adică fără nici o reținere, și în mod deschis învață dogme eretice, cei care se depărtează de el, oricare ar fi ei, nu numai că nu sunt vrednici de pedeapsă pentru aceasta, ci sunt vrednici de cinste ca niște ortodocși, pentru că se despart de comuniunea cu ereticii. Aceasta înseamnă „îngrădiți.” Zidul îi desparte pe cei din interiorul lui de cei din afara lui. Deci, ei nu s-au îndepărtat de episcop, ci de un fals episcop și un fals învățător, nici nu au creat vreo schismă în Biserică, ci mai degrabă au scăpat Biserica de schisme, pe cât le-a fost cu putință.” (P.G., volumul 137, p. 1069)

Aristinos: „Așadar, dacă unii se vor îndepărta de cineva nu din cauza unei fapte ilegale, ci din pricina unei erezii care a fost condamnată de un sinod sau de Sfinții Părinți, aceștia sunt vrednici de cinste și de acceptare ca fiind ortodocși.” (în P.G, vol. 137, p. 1070)

Sfântul Nicodim Aghioritul: „Așadar, întâi-stătătorii de care am vorbit înainte sunt eretici și își propovăduiesc erezia lor cu curaj și din acest motiv se despart creștinii (supușii) lor de ei chiar și înainte de a fi făcută o judecată sinodală referitoare la această erezie, cei care se îndepărtează nu numai că nu sunt condamnați pentru această despărțire, ci sunt vrednici de cinstea cuvenită, pentru că nu au provocat schismă în Biserică prin această despărțite, ci mai degrabă au eliberat Biserica de schismă și de erezia acestor falși episcopi. Vezi și Canonul 31 Apostolic.” (Pidalion, Ediția a IV-a, 1886, p. 292)

Vrednicul de pomenire episcop român Nicodim Milaș 

interpretează acest canon astfel: “Canonul prezent, reglementând raportul de supunere față de patriarh, face observație generală cu privire la toate cele trei canoane (13-15), arătând că dispozițiile emise au valoare numai pentru cazurile când respectivii provoacă schisme față de patriarh, mitropolit și episcop, pentru anumite delicte nedovedite. Dacă însă un episcop, mitropolit sau patriarh începe să propovăduiască în public în Biserică vreo învățătură eretică, care este potrivnică Ortodoxiei, atunci respectivii au dreptul și datoria ca imediat să se despartă de acel episcop, mitropolit și patriarh și pentru aceasta nu numai că nu se vor supune vreunei pedepse canonice, ci vor fi chiar lăudați, deoarece prin aceasta ei nu au osândit pe un episcop legal și nu s-a răsculat împotriva unui astfel de episcop, ci au osândit pe un episcop mincinos și o învățătură mincinoasă, și nici nu au produs schismă în Biserică, ci dimpotrivă au scăpat Biserica, cât le-a fost cu putință, de schismă și de dezbinare.

Arhimandritul Ioan (un vestit canonist rus), având în vedere împrejurările istorice din Biserica rusească, foarte just și în sensul strict al doctrinei canonice observă la interpretarea acestui canon că un prezbiter nu va fi vinovat, ci vrednic de laudă dacă se desparte de episcopul său din cauza unei învățături eretice, dar numai atunci dacă acel episcop începe să propovăduiască o învățătură care este evident potrivnică învățăturii Bisericii Ortodoxe și care a fost condamnată în chip solemn de Biserică, și dacă acela propovăduiește în chip expres și în public în Biserică această învățătură falsă cu intenția expresă de a răsturna învățătura ortodoxă și de a fortifica erezia; dacă însă nu va fi acest caz, și anume, dacă un episcop exprimă vreo anumită părere individuală în chestiunile de credință și morală, care cuiva nu i s-ar părea corecte, dar care nu au importanță deosebită și ușor se pot corecta, fără ca episcopul respectiv să poată fi acuzat de vreo eterodoxie imaginară, sau dacă episcopul respectiv exprimă vreo opinie greșită în cerc restrâns de câteva persoane și acea opinie se poate îndrepta în acel cerc restrâns, fără să se răstoarne pacea din Biserică, în astfel de cazuri nici un prezbiter nu are dreptul de a se dezbina în mod samavolnic de episcopul său și a produce schismă, ci dânsul se va supune dispoziției prescrisă de canonul 31 Apostolic în această privință (Conf. canoanelor 6 Sin. II Ecumenic; 3 Sin. III Ecumenic; 18 Sin. IV Ecumenic; 31, 34 Trulan; 6 Gangra; 14 Sardica; 5 Antiohia; 10, 11, 62 Cartagina; 13, 14)”.

Sf.Nicodim Aghioritul inovatia cu paharul si painea de la Nunta

În Hristoiția veche pag 68-69 Cuvantul III subpunctul 26 si Hristoiția cea noua pag 79

7) când se vor cununa, trebue întâi preotul cel care îi va încununa, să ia vreme ca să facă sfânta
Liturghie, şi după ce va face sfânta Proscomidie, să iasă afară din Altar, aşa cum este îmbrăcat
cu toate sfinţitele veşminte, şi aducând bărbatul si femeia în mijlocul bisericii, aci să-i
încununeze după aşezământul din Molitfelnic; însă, să nu umplă paharul cu vin si pâine de
obşte şi să le dea să bea, după cum e scris în Molitfelnic, pentru că acesta este un obiceiu nou, pe
care l-au adăogat oarecari neînvăţaţi, (în Molitfelnic), în loc de Dumnezeeasca Impărtăşire, pe
care se cuvine a o primi cei de curând căsătoriţi, când nu au nici o opreală canonicească;