Category Archives: Sfatul Maxim Marturisitorul

Harul ca foc ce arde pe cei ce au fapte fara valoare si straluceste pe cei cu fapte de aur

Cartea: ​Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum *Selecție de texte de la Sfinții Prinți și autori contemporani* Ediția a II-a revăzută și adugită,Editura Biserica Ortodoxă Alexandria 2004

Pag.24-25

Râu de foc curge (Daniel 7, 10), care lămurește faptele oamenilor. Dacă cineva are fapte de aur, va ajunge mai strălucitor, dacă cineva are fapte de trestie și fără valoare, este ars de foc (I Corinteni 3, 12-15).

——

TILCUIREA EPISTOLEI ÎNTÎI CĂTRE CORINTENI ŞI A EPISTOLEI A DOUA CĂTRE CORINTENI A SLĂV1TULUI ŞI PREA-LĂUDATULUI APOSTOL PAVEL de Sfîntul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei tălmăcită din elina veche în cea nouă şi împodobit ă cu felurite înseninări de către Nicodim Aghioritul îndreptarea tălmăcirii şi notele ediţiei: Florin Stuparu, Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti, 2005

1Cor.3,12-13

Pag.44-46
12 Iar dacă cineva zideşte pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemne, iarbă, stuf, lucrul fiecăruia se va face arătat;(62 Dumnezeiescul Maxim tîlcuieşte zicerea aceasta aşa: „Avîndu-L pe Domnul ca temelie, să zidim asupra ei înălţimea bunătăţilor: să punem «aur», «argint», «pietre scumpe» -adică: cuvîntare de Dumnezeu curată şi nemincinoasă, viaţă străvezie şi strălucită, cugetări dumnezeieşti şi înţelegeri luminate ca mărgăritarul – iar nu «lemne», nici «iarbă», nici «trestii», adică: nici slujire la idoli, nici căscare de gură către cele simţite, nici viaţă fără de socotinţă, nici cugetări pătimaşe şi lipsite de priceperea cea după înţelepciune” (capitolul 12 al sutei a doua din cele teologice), (n. aut. ))

După ce noi, Creştinii, primim credinţa întru Hristos ca temelie a toată casa şi Biserica credincioşilor. începem fiecare să zidim asupra ei. Unii zidesc lucrările cele bune, osebite între dînsele, mai mari sau mai mici. De pildă, zidesc pe această temelie fecioria şi necăsătoria, ca aur; iar nunta cea cinstită, ca argint, necîştigarea de averi, ca pe nişte pietre scumpe; iar milostenia, ca un alt lucru de mai mic preţ.”(63 Dumnezeiescul Ambrozie înţelege prin „aur” dragostea, prin „argint” înţelepciunea, iar prin „pietre scumpe” celelalte fapte bune (la Coresi).     Iar Sfîntul Grigorie al Nyssei zice aşa: ..Pe temelia aceasta se poate zidi «aur», «argint» ori «pietre scumpe». Acestea sînt faptele bune: iar «lemne», «iarbă» şi «trestie» însemnează firea răutăţii, care nu se găteşte spre nimic altceva decît numai spre cheltuiala focului” (Cuvîntul al şaptelea către cei bisericeşti), (n. aut.))

 Alţii zidesc asupra temeliei credinţei lucrările cele rele, care au şi ele trepte şi măsuri. De pildă, cineva zideşte necurăţia patimilor celor trupeşti, ca o iarbă; iubirea de argint şi lăcomia de averi, ca paiele ţarinii secerate, care ard mai lesne decît celelalte, iar beţia, rîsul şi glumele, ca nişte lemne. Poate că unii înţeleg însă altfel şi zic că „lemnele” ar fi păcatele cele trupeşti şi iubirea de argint, iar „paie” şi „iarbă” zic că ar fi beţia, îmbuibarea şi glumele. 

13 ziua (Domnului) îl va arăta. Căci în foc se va descoperi, focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. 

Aici, Pavel numeşte „ziuă” pe aceea a celei de-a doua veniri şi a Judecăţii Domnului. Şi zice că cu foc se vor arăta, adică se vor descoperi, ce fel sînt după firea lor, ori „aur” şi „argint”, ori „lemne”, „iarbă” şi „trestii”.(64 Despre această zicere, marele Vasilie zice aşa: ..«Acesta [Hristos] vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc», «botez de foc» numind cercarea din vremea Judecăţii, precum zice Apostolul: «Focul cercetează ce fel este lucrul fiecăruia» şi «ziua (Domnului) îl va arăta, căci în foc se descoperă.»”(Despre Sfînul Duh. capitolul 15). 

Iar dumnezeiescul Diadoh şi purtătorul de Dumnezeu Maxim vorbesc mai într-un glas cu marele Vasilie. Căci Diadohul zice aşa: ..Aceia [ … ] se vor lăsa întru mulţimea tuturor celorlalţi oameni, ca unii ce sînt sub judecată, pentru ca, cercetîndu-se prin focul judecăţii, să-şi ia de la Dumnezeul nostru şi de la împăratul Iisus Hristos soarta ce li se cuvine după faptele lor” (capitolul 3). Iar purtătorul de Dumnezeu Maxim. întrebat fiind despre zicerea aceasta, răspunde aşa: „Cei ce nu au ajuns la desăvirşire, ci se află avînd păcate, vin la Judecată ţinîndu-se spre cercetare; şi, dacă va atîrna mai mult cumpăna faptelor bune, se vor curăţa de muncă”(în Filocalie, foaia 237). (n. aut.) )



14 Dacă lucrul zidit de cineva va rămîne, acela va lua plată; 

15 iar dacă se va arde lucrul cuiva, el se va păgubi. 

Zice: Dacă tu – o Creştine! – ai zidit asupra temeliei credinţei lucruri şi fapte bune ca aurul şi argintul, lucrurile şi faptele tale cele bune vor rămîne negreşit, şi tu vei lua ca plată a lor împărăţia cerurilor. Iar dacă ai zidit lucruri rele şi păcate, să ştii că lucrurile tale cele rele nu vor suferi iuţimea focului celui veşnic, ci vor arde, şi se va arăta că au fost rele. Căci – precum cineva ce ar trece printr-un rîu de foc purtînd arme de aur s-ar face mai strălucit, iar dacă ar fi încărcat cu iarbă şi cu trestii, ar arde împreună cu acelea – tot aşa se întîmplă şi cu faptele cele bune şi cu cele rele. De aceea, nu e de ajuns doar credinţa, fără fapte bune. Căci, deşi temelia este Hristos şi credinţa în Hristos, dacă faptele nu sînt după Hristos şi potrivite cu credinţa – adică bune şi sfinte, precum credinţa e bună şi sfinta – ele sînt vrednice a se arde


El însă se va mîntui, însă aşa, ca prin foc.

Zice: „El”, adică păcătosul, nu are să se ardă şi să se piardă desâvîrşit, adică să se ducă întru a nu mai fi, precum vor arde şi vor pieri faptele lui cele rele; ci „se va mîntui”, adică se va păzi întreg, pentru a se arde în foc în veci. Căci şi noi, cînd vorbim despre vreun lemn care nu arde cu lesnire, făcîndu-se cenuşă, obişnuim a zice că se păzeşte în foc, adică rămîne nears îndelungată vreme.

Acum înţelegem de ce „se păgubeşte” păcătosul, cel ce a făcut lucruri rele, pentru că el a ostenit întru lucruri care îi pricinuiesc muncă. Totodată, el se păgubeşte fiindcă a pus osteneală zadarnică în lucruri neînfiinţate, căci toate păcatele sînt nimic, la fel cum s-ar păgubi un negustor care ar da bani mulţi şi ar cumpă­ra un dobitoc mort în loc de unul viu. Şi „se mîntuieşte” fiindcă rămîne întreg şi nu piere, dar rămîne întreg pentru ca să se muncească veşnic. Aşa tîlcuieste zicerea aceasta dumnezeiescul Hrisostom împreună cu sfinţitul Teofilact.(65 Iar faptul că lucrurile cele rele au să se ardă şi să se piardă de tot, nu însă şi păcătosul care le-a făcut, este mărturisit şi de marele Vasilie, care zice: „Păcatul nu are fiinţă proprie, ci, întru cei ce îl fac şi întru cele ce se fac rău, el lipseşte sufletul de fiinţa binelui, căci, din pricina nedreptăţilor, el închipuie întuneric gindit, care se topeşte cu lumina dreptăţii. Fiindcă, dacă faptele rele încetează, se pierde şi firea păcatului, după cum zice [Scriptura]: «Se va căuta păcatul lui. şi nu se va afla» (Psalm 9:39). Se întîmplă însă ca, celor ce păcătuiesc, să le fie păstrată pedeapsa şi nedezlegată munca pentru păcate.” […]

Ci şi Fotie (la Icumenie) tîlcuieşte zicerea „ca prin foc” aşa: „Şi vezi ce a adăugat: «aşa – zice – ca prin foc», adică aşa se va mîntui, ca şi cum ar fi ţinut în focadică arzindu-se, dar netopindu-se. A avut trebuinţă de această adăugire – anume că păcătosul «se va mîntui» arzîndu-se în foc de-a pururi – pentru ca tu, auzind de «mîntuire», să nu socoteşti că munca va fi doar pînă se vor arde faptele.”

Iar Dialogul (in capitolul IV al Dialogurilor) şi Augustin (în tîlcuirea psalmului 37) înţeleg că „focul” acesta este focul pocăinţei în viaţa aceasta (la Coresi). Însă aici, prin „foc” se în­ţelege cel al venirii Mîntuitorului a doua oară, precum au tîlcuit dumnezeiescul Hrisostom. Teofilact şi Fotie într-un glas. Fiindcă, prin „ziua Domnului”, se înţelege aici aceea a Judecăţii şi venirea a doua, precum a tîlcuit-o şi marele Vasilie mai în urmă. Ci şi Teologul Grigorie zice (în Cuvînt despre botez) : „Ştiu şi foc care nu e curaţitor, ci muncitor, adică pe acela gătit diavolilor şi îngerilor lui, sau pe cel ce va purcede de la faţa Domnului şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.” Iar sfinţitul Cosma adaugă: „La sfîrşit, în foc îi botează Hristos pe cei nesupuşi, care nu-L socotesc pe El Dumnezeu. Deci focul acela va cerca şi va desluşi faptele cele bune şi cele rele.” Iar Teodorit zice aşa: „[…] În ziua arătării Mîntuitorului va fi judecată şi cercetare amănunţită, şi focul îi va arăta pe cei ce au vieţuit viaţă bună mai străluciţi decît aurul şi argintul, iar pe lucrătorii răutăţii îi va topi ca pe nişte lemne, şi iarbă şi trestii.” […] (n. aut. )

Advertisements

Sf Maxim necomuniunea cu cei ce nu cred drept si anathematizati

Atunci când toţi patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi, Sfântul Maxim, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei. Pentru el problema nu era aceea a canonicităţii acestor biserici, ci înainte de toate aceea a Ortodoxiei lor. Fără credinţa cea dreaptă, la ce ar folosi presupusa lor „canonicitate”?

Când trimişii patriarhului au venit la el în temniţă au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite:

De ce Biserică ţii? De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite. Deci, de eşti fiu al Bisericii soborniceşti, intră neîntârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi!

Grăit-a Sfântul:

Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe acea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire. Totuşi eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi.

Apoi, văzând că această mărturisire se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze.

Mai apoi, când patriarhul Romei care era încă ortodox, în ciuda spuselor trimişilor Patriarhatului, a condamnat monotelismul patriarhilor răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de credinţa ortodoxă, patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea apostolică, deci şi ‘puterea de a lega şi a dezlega‘.

A mai spus sfântul:

Au fost depuşi şi lipsiţi de treapta preoţiei în sinodul local ce s-a întrunit de curând la Roma. Ce Taine mai pot ei săvârşi? Sau ce duh va coborî asupra celor ce sunt hirotoniţi de ei?

Vrăşmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:

Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?

Iară sfântul, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:

În Babilon, când tot poporul se închina statuii de aur, cei Trei Sfinţi Tineri nu osândeau pe nimeni la pieire. Ei nu se îngrijeau de ce făceau ceilalţi, ci erau cu băgare de seamă la ce făceau ei înşişi, din teamă să nu se înstrăineze de adevărata milă. Ca şi ei, aruncat în groapa cu lei, Daniel nu osândea pe nimeni dintre cei ce nu se rugau lui Dumnezeu, pentru a împlini legea lui Darius, ci el păzea în inimă lucrarea sa şi a voit mai degrabă să moară decât să păcătuiască împotriva conştiinţei sale, călcând Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.

Zis-au lui:

Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din preacuratele Taine.

Răspuns-a cuviosul:

Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou la credinţă.