Despre Sfânta Taina a Spovedaniei (preluat de pe fb)

Vechile texte liturgice româneşti, chiar şi cele actuale, nu cer credinciosului să stea în genunchi la Spovedanie. În Molitfelnicul lui Ioan Zoba din Vinţ (1689) se cere ca penitentul să fie ridicat în picioare (după ce, la rugăciunea anterioară stătuse în genunchi): “[…] deaci, rădică preotul pre cela ce să ispovedeaşte şi-l întreabă cu dragoste, lin, cu smerenie şi cu blândeaţe […]”. În Molitfelnicul lui Antim Ivireanul (1706) se cere ca atât preotul cât şi penitentul să stea în picioare: ” […] să stea amândoi în picioare înaintea icoanei lui Hristos“. În ultima ediţie a Molitfelnicului (2013): “Iar cel ce se spovedeşte să stea cu capul descoperit, cu mâinile strânse la piept, plecându-şi capul în jos, cu umilinţă…”

Nicăieri nu se cere ca penitentul să stea în genunchi când își spune păcatele, iar dom’ părinte comod, pe scaun.

Singura îngenunchere poate fi la Rugăciunea de dezlegare.

Advertisements

Osanda cand se apropie de Sfintele Taine, de ce a fost Iuda lasat sa se Impartaseasca, si nepocainta lui Iuda

SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOANN CARTEA AVVEI VARSANUFIE Trimiteri şi răspunsuri a doi Stareţi Duhovniceşti ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann. Tălmăcită din limba ellinească de ISAAC DASCĂLUL în Sfânta Mănăstire Neamţ, la anul dela Hristos 1787 şi tipărită acum întâia oară la anul dela Hristos 2015, Bucureşti , edit. Predania, 2015.

Pag 234-236

459. [463]. Întrebare: Un iubitoriu de Hristos oarecarele au întrebat pre acelaşi Stareţ de să cade mult a iscodi ceale pentru Dumnezeeştile Taine? Şi de să osândeaşte ca un nevreadnic păcătosul când să apropie la dânsăle

Răspuns: Întrând întru ceale sfinte, ia aminte, când priimeşti Trupul şi Sângele lui Hristos, a creade fără de îndoire cum că adevărat iaste. Iar aceaia, adecă „cum”, să nu iscodeşti, dupre cela ce au zis: Luaţi, mâncaţi, că acesta iaste Trupul mieu, şi Sângele (v. Mt. 26: 26-28). Şi aceastea ni le-au dat noao spre lăsarea păcatelor. Cela ce creade aşa, nădăjduim că nu să osândeaşte. Iar cela ce nu creade, de acum au luat osânda. Deci nu, ca cum judecându-te pre sineţi păcătos, să te opreşti de a te apropiia, ci având că păcătosul cel ce să apropie la Mântuitoriul să învredniceaşte lăsării păcatelor, precum în Scriptură aflăm pre cei ce s’au apropiiat la dânsul cu credinţă, şi au auzit dumnezeescul glas că: Lasă-ţi-să ţie păcatele tale ceale multe (Lc. 7: 47-48). Deci de ar fi fost vreadnic de a să apropiia la dânsul, păcate nu ar fi avut; iară de vreame ce păcătos era, şi îndatorit, au luat ertare datoriilor. Şi auzi pre însuşi Domnul zicând: Nu am venit să mântuesc pre cei drepţi, ci pre cei păcătoşi (v. Mt. 9: 13). Şi iarăşi: Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doftor, ci cei ce rău să află (Lc. 5: 31). Deci aibi-te pre sineţi păcătos şi bólnav, şi apropie-te la cel ce poate să mântuiască pre cel pierdut. 

460. [464]. A aceluiaşi aseamenea: Stăpâne, cum au ertat Stăpânul nostru, Mântuitoriul Hristos, Iudei, fiind vânzătoriu, să se împărtăşască din Cina cea de Taină? Pentru că Sfântul Ioan, întru tâlcuirea cea dela Mattheiu, zice: „Trebue a fi oprit cel nevreadnic dela înfricoşata Masa Tainei”. Încă şi Sfântul Pavel, pre unul ca acesta, vinovat osândii a fi îl hotăraşte. Care lucru nu lasă pre cineva, carele îşi ştie luişi păcate, să cuteaze cândva a să apropiia la cinstita şi înfricoşata Taină şi de viiaţa cea de aicea să se împărtăşască? Deci ce să cuvine să fac? Că foarte păcătos fiind, mă turbură pre mine lucrul acesta. 

Răspuns: Ca să arate Dumnezeu pre cea mare a sa iubire de oameni, şi cum sufere pre om pănă la cea mai de pre urmă răsuflare ca să se pocăiască şi să trăiască el, pentru aceasta şi picioarele lui le-au spălat, şi din Taine l-au lăsat să se împărtăşască, ca să rădice dela dânsul pre tot răspunsul, şi dela ceia ce zic de-a pururea că de l-ar fi lăsat pre dânsul să se îndulcească de aceastea, nu ar fi perit, şi însuşi de sineşi osândit s’ar fi făcut. Şi s’au împlinit la dânsul cuvântul apostolului ce zice: Iar deaca să despărţeaşte cel necredincios, despărţească-se (1 Cor. 7: 15). Şi pentru cei păcătoşi, şi carii nu să pocăesc, aceaiaşi. Iar a-i opri pre dânşii, dupre Sfântul Ioan [Gură de Aur], prin învăţătură era, şi prin certarea judecăţii şi muncii. Pentru că nu au zis să-i împingă pre dânşii, nici să-i tae dela Bisearică. Nici Iisus un lucru ca acesta au făcut Iudei. Iar deaca vor rămânea întru aceleaşi şi cu neruşinare să apropie, însuşi de sineşi osândiţi să fac, despărţindu-să pre sineşi dela slava lui Dumnezeu. Iar păcătoşii cei ce să apropie la Sfintele Taine ca nişte răniţi şi carii au trebuinţă de milă, pre aceştia îi vindecă Domnul, şi vrednici îi face Tainelor sale, cel ce au zis că: Nu am venit să chiem pre cei drepţi, ci pre cei păcătoşi la pocăinţă (Mt. 9: 13; Lc. 5: 32). Şi iarăşi: Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doftor, ci cei bólnavi (Lc. 5: 31). Şi iarăşi zic aceaia ce o zicea Sfântul Ioann să oprească pre cei păcătoşi dela Sfintele Taine, aceaia iaste adecă a le mărturisi lor osânda. Pentru că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă luişi mănâncă şi bea (1 Cor. 11: 29). Şi unul ca acesta lepădat afară iaste de Bisearica lui Dumnezeu. Pentru că nici au luat altceva, fără numai osândă. Că pentru aceasta au şi zis să nu-i tae, ca însuşi loruşi să-şi aducă hotărârea. Însă nimenea nu să cade a să zice pre sineşi vreadnic de împărtăşire, ci că „nevreadnic sânt, şi crez că mă sfinţesc împărtăşindu-mă”. Şi i să face lui aşa dupre credinţa lui, prin Domnul nostru Iisus Hristos, căruia i să cade slava. 

461. [465]. Întrebare: Aceaia că au zis Iuda: „Greşit-am de am vândut sânge nevinovat”, şi că au aruncat arginţii, nu să pare că iaste pocăinţă

Răspuns: Atuncea ar fi fost pocăinţă Iudei, deaca s’ar fi pocăit Domnului. Că zice: Du-te mai întâiŭ împacă-te cu fratele tău (Mt. 5: 24) căruia i-ai greşit, şi nu cu altul. Iar el şi lucrul cel mai rău l-au făcut. Că ducându-să, s’au pierdut pre sineşi prin deznădăjduire. Şi pentru aceasta nu au fost priimit.

Cuviosul Nifon si innegrirea 

 Deci şedea Cuviosul Nifon având semn de la cei cari se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Unora li se înnegreau feţele, făcându-se ca ale arapilor, iar altora li se luminau feţele ca soarele, odată cu primirea Sfintelor Taine.

Iar când se apropia cel păcătos, atunci se întorceau de către el Sfinţii Îngeri ai lui Dumnezeu, iar Prea Curatul Trup şi Sânge îl luau înapoi în chip nevăzut. Cu asta îi făceau ruşine şi pleca întunecat.



https://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/partea4_cuprins/p4_005_descoperire/