Canoanele ceale dogmaticesti, Canoanele Sinodelor chiar nu cuprind dogmele credintei(decat rareori)

SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOANN CARTEA AVVEI VARSANUFIE, edit. Predania,Bucureşti 2015.pag.196

366. [370]. Întrebare: Deaca eu adecă voiŭ întreba să iau poruncă, iar Stareţul nu are scopos ca să-mi dea; sau aminterlea, eu adecă nu cer să iau, iar el îmi dă poruncă, oare socoteaşte-să întru poruncă? Şi să cade negreşit să o păzesc? Deaca, de vreame ce sânt canoane bisericeşti şi graiuri ale Părinţilor care sânt puse înainte în scris, oare şi pre aceastea ca pre o poruncă avem nevoe să le păzim?

Răspuns al lui Ioann: Deaca, întrebat fiind, nu au avut scopos ca să-ţi dea poruncă, nu să socoteaşte ţie întru poruncă, deşi tu aceasta ai cerut. Iar deaca el au socotit să-ţi dea ţie poruncă, măcar de şi tu aceasta nu o ai cerut, poruncă iaste, şi trebuinţă iaste să o păzeşti. Iar şi aceaia ca pre o poruncă să cade să o priimeşti, când canoanele ceale dogmaticeşti hotărăsc ceva, sau răspuns al vreunor Părinţi iaste, ca întru hotărâre grăit. Însă dupre întrebarea Părinţilor întemeiază-le în gândul tău. Pentru că, negreşit, nu drept înţelegi putearea graiurilor. Deci prin răspunsul lor, şi întru acesta mai vârtos pleacă-te, şi păzeaşte nestrămutat, ajutându-ţi ţie iubitoriul de oameni Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor. Amin.

======

Pidalion 1844 Edit. Credinta stramoseaca 2007 pag 24-25

24Însemnează însă, că pentru a înţelege cineva mai lesne Canoanele acestea, se cuvine a şti acest 14 preţuiri sau cinstiri, ce de obşte se socotesc la toate Canoanele:

1. Cum că Canoanele se osebesc de hotărâri, de legi, de decreturi, şi de poruncitoarele trimiteri, căci Canoanele Sinoadelor chiar nu cuprind dogmele credinţei (decât rareori), ci pe buna rânduială, pentru aşezarea Bisericii. Iar hotărârile Sinoadelor, cuprind chiar pe singure Dogmele Credinţei. Măcar că unii ori cu abuz (rea întrebuinţare) şi Canoanele le numesc hotărâri.

——-

Advertisements

Cum Sfintii au gresit dar TOT SFINTI AU RAMAS

SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOANN CARTEA AVVEI VARSANUFIE Trimiteri şi răspunsuri a doi Stareţi Duhovniceşti ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann. Tălmăcită din limba ellinească de ISAAC DASCĂLUL în Sfânta Mănăstire Neamţ, la anul dela Hristos 1787 şi tipărită acum întâia oară la anul dela Hristos 2015, edit.Predania Bucuresti

Pag.291-
​599. [600]. Întrebare: Un frate au întrebat pre Sfântul Stareţ, pre Avvà Varsanufie, zicând: Nu ştiu, Părinte, cum am căzut în cărţile lui Orighen, şi ale lui Didim, şi întru ceale cunoscătoare ale lui Evagrie şi întru ale ucenicilor lui, şi [aceia] zic că nu s’au zidit sufletele oamenilor împreună cu trupurile, ci era mai nainte decât dânsăle, minţi goale fiind, adecă fără de trup. Aşijderea şi îngerii, minţi goale era; şi dracii, minţi goale. Şi oamenii adecă, călcând porunca, s’au osândit în trupul acesta: iar îngerii, păzindu-se pre sineşi, s’au făcut îngeri. Şi câte altele ca aceastea zic ei. Şi iarăşi, că să cade ca munca cea veacĭnică să ia sfârşit. Şi au oamenii şi îngerii şi dracii să se întoarcă precum era, minţi goale. Pre carea o zic aşăzare la starea cea dintâiŭ. Deci de vreame ce să necăjaşte sufletul mieu, fiindcă au căzut întru îndoire de suflet, de sânt adevărate aceastea sau nu, mă rog ţie, stăpâne, învaţă-mă pre mine adevărul, ca aşa să ţiiu, şi să nu pier. Pentru că niciuna dintru aceastea nu s’au zis întru Dumnezeiasca Scriptură, precum şi însuşi Orighen adeverează în cartea lui cea tâlcuitoare a Trimiterii céiĭ cătră Tit, cum că nu iaste predanie a apostolilor, nici a Bisearicii, ca să fie mai bătrân sufletul decât facerea trupului, închipuindu-l ca pre un eretic pre cel ce zice aceastea. Dar şi Evagrie mărturiseaşte în „Capetele lui ceale cunoscătoare” cum că pentru aceastea nimenea n’au vestit, nici însuşi Duhul au tâlcuit. Căci are în capul al 64-lea al sutei a doa din ceale cunoscătoare ale lui: „Iar pentru ceale mai dinainte, cel ce să fie vestit nu iaste nimenea; iar pentru ceale a doa, cel din Horiv o au tâlcuit”. Şi iarăşi, întru al 69-lea cap al aceiiaşi sute, aşa zice: „Că Duhul cel Sfânt nu pre despărţirea cea dintâiŭ a celor cuvântătoare, nici pre fiinţa cea dintâiŭ a trupurilor o au tâlcuit”. Iar pentru aceaia că nu iaste aşăzare la starea cea dintâiŭ, nici sfârşit muncii, însuşi Domnul au arătat în Evanghelie, zicând: Vor mearge în munca veacĭnică (Mt. 25: 46). Şi iarăşi: Viermile lor nu să sfârşaşte, şi focul nu să stânge (Mc. 9: 48). Deci de unde, stăpâne, au alcătuit pre aceastea, când nici apostolii nu le-au dat, nici Sfântul Duh nu le-au tâlcuit (precum ei însuşi mărturisesc), când şi Evangheliile amintrilea să află? 

Răspuns: Frate, vaiu şi amar neamului nostru! Ce am lăsat, şi ce iscodim, şi întru care ne sârguim, întru care ne tâmpim! Căile ceale dreapte le-am lăsat, şi pre ceale strâmbe voim să umblăm, ca să se împlinească la noi cuvântul Scripturii, acela adecă: Vai celor ce au părăsit căile ceale dreapte, ca să meargă în căi strâmbe! (v. Sir. 2: 13) Cu adevărat, frate, am lăsat plânsul mieu, şi te plâng pre tine, unde ai căzut, şi plângerea păcatelor meale, şi te jălesc pre tine ca pre un fiiu al mieu. Ceriurile să înfiorează ce iscodesc oamenii! Pământul să clăteaşte, cum vor să urmeaze pre ceale necuprinse! Aceaste dogme ale Ellinilor sânt. Aceastea sânt cuvântări deşarte ale oamenilor celor ce li să pare că sânt ceva. Aceaste graiuri sânt ale oamenilor celor deşărţi. Pre aceastea le-au născut rătăcirea. Că zice: Zicând cum că sânt înţelepţi, s’au înnebunit (Rom. 1: 22). Şi, de voeşti să te înveţi, ia aminte. Zice Domnul nostru Iisus Hristos, lumina noastră, împăratul nostru: Din roadele lor îi veţi cunoaşte pre dânşii (Mt. 7: 16). Deci ce fealiu de roade au? Îngâmfare, defăimare, trândăvire, lenevire, poticnire, înstreinare de leage, iar mai vârtos de puitoriul de leage Dumnezeu; sălăşluire a dracilor şi a boiariului lor, diiavolul. Aceastea nu aduc la lumină pre cei ce cred lor, ci la întunearec. Aceastea spre frica lui Dumnezeu nu îndeamnă, ci spre sporirea mai vârtos cea dupre diiavolul. Aceastea din noroiu nu scot, ci în noroiu cufundă. Aceastea sânt neghinile pre care le-au sămănat vrăjmaşul în ţarina stăpânului de casă. Aceastea sânt spinii carii au răsărit în pământul cel blestemat de stăpânul Dumnezeu. Toate sânt minciună, toate întunearec, toate înşălăciune: toate înstreinează de Dumnezeu. Fugi de dânsăle, frate, ca să nu să întemeiaze cuvântul lor întru inima ta. Usucă lacrămile, orbesc inima, şi, în scurt să zic, pierd pre oamenii cei ce iau aminte la dânsăle. Să nu stai întru dânsăle, să nu le cugeţi pre dânsăle. De amărăciune umplu şi rodesc rod spre moarte. Iar pentru cunoştinţa celor ce vor să fie să nu te rătăceşti: ceale ce samini aicea, le seaceri acolò. Nu iaste cu putinţă după ducerea din ceale de aicea să sporească cineva. Nu osteneaşte Dumnezeu să zidească împreună cu omul, şi pre sufletul lui. Iar pentru ceatele cereşti, Dumnezeiasca Scriptură astupă gura a tot omul. Carea zice: Au zis şi s’au făcut, au poruncit şi s’au zidit. Pusu-le-au pre iale în veac şi în veacul veacului (Ps. 148: 5-6). Şi acealea pre care le-au pus Dumnezeu, schimbă-să? Că nu iaste la dânsul schimbare, dupre cum zice Scriptura. Că unde ai aflat că prin sârguinţa acestui înger l-au adus pre dânsul spre sporire? Frate, aicea iaste lucrare, acolò plată; aici pătimire, acolò cunună. Frate, de voeşti să te mântueşti, să nu te arunci pre sineţi întru aceastea, de vreame ce mărturisesc ţie înaintea lui Dumnezeu că în groapa diiavolului ai căzut, şi întru cea mai de pre urmă moarte. Deci depătează-te dela aceastea şi urmează pre Părinţi. Căştigă-ţi smerenie şi ascultare: plânsul, nevoinţa, necăştigarea, pre a nu fi băgat în seamă, şi câte sânt de acest fealiu, şi afli în graiurile lor şi pre vieţile lor. Şi fă roduri vreadnice pocăinţii. Şi să nu iai aminte la mine, cel ce zic şi nu fac, ci roagă-te ca şi eu să viu cândva la cunoştinţa adevărului, spre slava Sfintei Troiţe acum şi în veaci. Amin. 

600. [601]. Acelaşi frate au întrebat pre Celalat Stareţ, pre Avvà Ioann. 

Răspuns: Această înţelepciune de sus nu iaste, ci sufletească, drăcească (Iac. 3: 15). Această învăţătură a diiavolului iaste. Aceasta duce, pre cei ce iau aminte la dânsa, în munca veacĭnică. Cel ce să îndeletniceaşte întru dânsa, eretic să face. Cel ce creade eiĭ, s’au abătut dela adevăr. Cel ce să alcătuiaşte cu dânsa, strein iaste de calea lui Dumnezeu. Lucrătorii lui Hristos nu le-au învăţat pre aceastea. Cei ce priimesc cuvântul adevărului, pre aceastea nu le priimesc. Degrab depărtează-te dela dânsăle, frate. Să nu arzi inima ta cu focul diiavolului; să nu sameni în loc de grâu mărăcini în pământ, şi în loc de viiaţă să iai moarte. Şi ce zic multe? Să nu iai în locul lui Hristos pre diiavolul. Să nu zăboveşti întru dânsăle, şi te mântueşti ca Lot din Sodoma, cu rugăciunile sfinţilor. Amin. 

601. [602]. Întrebare a aceluiaşi: Deci nu să cade a ceti cărţile lui Evagrie? 

Răspuns: Dogmele adecă, ceale de acest fealiu, nu le priimi. Însă ceteaşte acolò, deaca voeşti, pre ceale spre folosul sufletului, dupre pilda cea din Evanghelie, cea pentru năvod, precum iaste scris, că ceale bune adecă le punea în vase, iar pre ceale putrede le arunca afară (Mt. 13: 48). Aşa şi tu fă. 

602. [603]. Acelaşi frate, cel ce au întrebat aceastea, să îndoia întru sineşi, aducându-şi aminte şi zicând: Şi cum oarecarii din Părinţii cei de acum le priimesc pre dânsăle, şi-i avem pre dânşii că buni monahi sânt şi iau aminte la sineşi însuşi? Şi, dupre câteva zile, s’au întâmplat acelaşi frate să ceară dela Marele Stareţ ca să se roage pentru dânsul. Şi atuncea i-au arătat Stareţul dela sineşi, pentru aducerea-aminte a inimii lui, cât s’au muncit şi s’au spăimântat fratele. Şi răspunsul să află într’acest fealiu: De vreame ce ai zis şi ai gândit că: „Pentru ce oarecarii din Părinţi priimesc cărţile lui Evagrie ce să numesc Gnostikà (adecă Cunoscătoare)?”oarecarii fraţi ca nişte cunoscători le priimesc pre dânsăle, şi nu s’au rugat lui Dumnezeu de sânt adevărate. Şi i-au lăsat pre dânşii Dumnezeu pentru aceasta întru a sa cunoştinţă. Dar, cu toate aceastea, nici al mieu iaste lucrul, nici al tău, de a căuta aceastea: ci vreamea noastră iaste a cerca patimile noastre, ca să plângem şi să ne tânguim. 

603. [604]. A aceluiaşi şi a altor fraţi cătră acelaşi Mare Stareţ întrebare: Nu să lenevesc, Părinte, cei ce aceastea cugetă pentru mai-nainte-înfiinţarea, să zică pentru Sfântul Grigorie Cuvântătoriul de Dumnezeu cum că şi el arată pentru mai-nainte-înfiinţarea întru scripturile sale, şi întru ceale dela Naşterea Domnului, şi în Ziua Paştelui, tâlcuind oarecare ziceri dupre inima lor şi trecând pre alăturea pre ceale zise luminat acolò pentru cea dintâiŭ zidire a omului, şi a sufletului şi a trupului, dupre a Bisearicii predanie. Că zice aşa: „Deci aceasta voind să arate Cuvântul cel meaşter, şi vieţuitoriu unul din amândoaoă – şi din cea văzută zic, şi din cea nevăzută fire – zideaşte pre omul. Şi din materie adecă luând trupul, carea acum mai nainte să ipostăsuise, iar dela sineşi suflare înlăuntru puind: care lucru suflet de gând şi chip al lui Dumnezeu îl ştie cuvântul”. Încă şi întru ceale deaciia înainte multe va afla cineva arătat şi fără de îndoială zise de dânsul pentru omul carele din materiia ceaia ce era mai nainte şi din sufletul cel ce s’au dat dela Dumnezeu s’au făcut. Întru care şi mult laudă pre firea omului, şi dar vreadnic al lui Dumnezeu îl numeaşte, aceaia, adecă a să mântui trupul şi sufletul: nu precum zic ei, pentru osânda să se fie dat sufletul în trup, ca să se muncească pentru ceale mai nainte păcătuite de dânsul. Încă şi întru altele ale sale multe fealiuri de scripturi să arată scoposul lui că iaste cu totul curat de această dogmă. Şi pentru Sfântul Grigorie, fratele marelui Vasilie, încă să bucură, că aceaiaşi o au zis, şi zice acela mai-nainte-înfiinţare: rău tâlcuind şi ale lui nişte graiuri oarecare. Şi el, arătat, întru al treizecilea cap, „Pentru plăzmuirea omului”, al scripturii sale, să luptă vârtos cu dogma cea a mai-nainte-înfiinţării şi o răstoarnă pre dânsa ca şi fericitul David, şi Sfântul Ioann, şi Athanasie, şi ceialalţi toţi luminătorii şi dascalii Bisearicii. Iar pentru aşăzarea la starea cea dintâiŭ luminat zice acelaşi Sfânt Grigorie Nisis, dar nu pentru aceasta pentru carea aceştea zic, că dupre ce va înceta munca, va să se aşaze omul întru aceaia carea era dintru început, adecă întru curate minţi. Ci aceasta zice, că va înceta munca, şi sfârşit va lua. Deci spune-ne, Părinte, pentru ce un om ca acesta nu grăiaşte drept , precum să cuvine unui bărbat sfânt, carele s’au învrednicit a grăi din Duhul Sfânt? Că şi pentru raiu nu să potrivesc la glas oarecarii din Părinţi şi dascali, nezicându-l pre dânsul simţit, ci gândit. Şi întru alte capete ale Scripturii iaste cu putinţă a afla nepotrivirea la glas a oarecărora. Deci descopere-ne noao aceasta, stăpâne, ne rugăm, ca dela voi luminându-ne, să proslăvim pre Dumnezeu şi să nu ne mai îndoim la Sfinţii Părinţii noştri. 

Răspuns al lui Varsanufie: Bine e cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce ne-au blagoslovit pre noi întru toată blagosloveniia cea duhovnicească întru ceale cereşti, întru Hristos (Ef. 1: 3). Amin. O, fraţi, bună vreame iaste să zic cu apostolul: Făcutu-m’am fără de minte, voi m’aţi silit pre mine (2 Cor. 12: 11). Pentru că mă silesc pentru voi a iscodi ceale mai presus de măsurile meale, şi a grăi pre ceale ce nu prea foarte folosesc pre suflet, de nu şi îl vatămă. Am lăsat pre Pavel Apostolul carele zice: Toată iuţimea şi mâniia şi hula rădice-să dela voi, împreună cu toată răotatea (Ef. 4: 31). Iar eu zic: împreună (şi) cu lăcomiia de pântece, şi cu curviia, şi cu iubirea de argint, şi cu cealelalte patimi: pentru care datori sântem a plânge noaptea şi zioa, şi a ne tângui neîncetat. Ca pentru mulţimea lacrămilor să se speale toată întinăciunea acestora, şi să putem a ne face, din întinaţi, curaţi; din pătimaşi, drepţi; din morţi, vii. Şi ne îndeletnicim la un cuvânt pentru carele vom să dăm răspuns. Că zice: Că tu vei răsplăti fieştecăruia dupre lucrurile lui (Ps. 61: 13). Şi iarăşi: Că să cade noao a ne arăta înaintea judecăţii lui Hristos, ca să-şi ia fieştecarele ceale prin trup, dupre măsura celora pre care le-au lucrat, ori bine, ori rău (2 Cor. 5: 10). Pentru aceastea datori sântem a ne sârgui, pentru care şi Părinţii noştri, Avvà Pimen şi ceialalţi pre rând, s’au nevoit. Această sârguinţă are pre a fi nebăgat în seamă, pre a nu să măsura pre sineşi, pre a să avea pre sineşi pământ şi cenuşă. Iar acea sârguinţă are pre a să avea pre sineşi cunoscătoriu, pre aducerea spre îngâmfare, pre a să număra pre sineşi şi pre a să măsura pre sineşi întru tot lucrul, pre a să depărta de smerita cugetare. Ertaţi-mă pre mine: Au nu cumva deşărţi sânteţi, şi pentru aceasta veniţi la aceastea? Deaca într’acest chip iaste, pogorâţi-vă la târg, pănă când va veni Stăpânul ca-sii, şi să vă ia pre voi la viia lui. De ar fi fost bold întru inima voastră pentru întâmpinarea aceaia înfricoşată, nu aţi fi putut a vă aduce aminte de aceastea. Prorocul ş’au uitat să-şi mănânce pâinea sa, şi noi vieţuim întru ospeaţe şi întru desfătări, şi ne facem nedeosebitori: şi dintru aceastea cădem întru aceastea. Nu ceare dela noi Dumnezeu aceastea, ci sfinţire, curăţire, tăceare şi smerenie. Dar, de vreame ce a vă lăsa pre voi în gânduri nu voiam, şi aceaia, adecă a mă ruga lui Dumnezeu ca deplin să mă adevereaze pre mine pentru aceasta mă necăjiiam, ţinut fiind despre amândoaoă, mi-am ales mie însumi mai vârtos necazul, ca pre voi de necaz să vă odihnesc, aducându-mi aminte de cela ce zice: Unii altora sarcinile purtaţi-le (Gal. 6: 2). Şi auziţi pre cea dupre Dumnezeu deplin încredinţare, carea mi s’au făcut mie cu trei zile mai nainte de a scrie voi întrebarea. Toţi Părinţii, sfinţii carii bine au plăcut lui Dumnezeu, şi drepţii, şi robii lui Dumnezeu cei adevăraţi roage-să pentru mine. Însă să nu socotiţi că măcar de şi sfinţi au fost, toate adâncurile lui Dumnezeu curat au putut să le înţeleagă. Căci apostolul zice: Că din parte cunoaştem, şi din parte prorocim (1 Cor. 13: 9). Şi iarăşi: Unuia adecă i să dă prin Duhul acealea şi acealea. Şi nu toate acealea să dau întru un om: ci acealea adecă aşa, şi acealea aşa; însă pre toate le lucrează unul şi acelaşi Duh (v. 1 Cor. 12: 4-11). Pentru că cunoscând apostolul tainele lui Dumnezeu că necuprinse sânt, au strigat zicând: O, adânc de bogăţie, şi de înţelepciune, şi de cunoştinţă a lui Dumnezeu! Cât sânt de necercate judecăţile lui, şi neurmate căile lui! Că cine au cunoscut mintea Domnului? Sau cine s’au făcut sfeatnic al lui?, şi cealelalte (Rom. 11. 33-34). Deci apucându-să să fie dascali de sineşi, sau de oameni siliţi fiind a veni spre aceasta, au sporit foarte şi mai presus decât dascalii lor. Şi dogme noaoă, deplin încredinţându-se, au alcătuit: dar, într’aceaiaşi dată, au rămas având predaniile dascalilor săi, oarecare învăţături care nu să afla dreapte. Şi după aceastea, mai sporind înainte, şi duhovniceşti dascali făcându-să, nu s’au rugat lui Dumnezeu pentru dascalii lor (ca deplin să se încredinţeaze) de s’au grăit prin Duhul Sfânt ceale zise de dânşii. Ci avându-i pre dânşii înţelepţi şi cunoscători, nu au judecat cu descurcare cuvintele lor. Şi deci deaciia s’au amestecat învăţăturile dascalilor lor întru învăţăturile lor. Şi grăia uneori adecă din învăţătura carea o au învăţat dela dânşii, iar alteori din bună isteţimea minţii sale. Şi aşa deaciia cu numele lor s’au scris cuvintele. Că luând dela alţii, şi sporind, şi mai buni făcându-să, au grăit prin Sfântul Duh orice s’au învrednicit dela dânsul; şi au grăit din învăţăturile dascalilor celor mai nainte de dânşii, nejudecând cu descurcare cuvintele lor, de li să cuvine a să adeveri ei deplin dela Dumnezeu, prin rugăciune şi prin cetire, de sânt adevărate: şi s’au amestecat învăţăturile. Şi, de vreame ce dela dânşii s’au grăit, s’au scris cu numele lor. Deci când vei auzi pre oarecarele dintr’înşii că dela Duhul Sfânt au auzit pre ceale ce le grăiaşte, aceasta deplin adeverire iaste, şi sântem datori să creadem; iar când zice pentru cuvintele acealea, nu afli pre dânsul zicând aceasta. Pentru că nu din cea deplin adeverire, ci din învăţăturile dascalilor lui celor mai nainte de el iaste. Şi luând aminte la cunoştinţa lor, şi la înţelepciune, nu au întrebat pre Dumnezeu pentru aceastea de sânt adevărate. Iată, aţi auzit toată nebuniia mea. Deci liniştiţi-vă şi îndeletniciţi-vă întru Dumnezeu. Şi încetând dela deşarta cuvântare, luaţi aminte la patimile voastre, pentru care vi să ceare seamă în zioa judecăţii. Că pentru aceastea nu vi să ceare seamă, pentru că nu ştiţi pre aceastea sau nu v’aţi învăţat aceastea. Deci plângeţi şi vă tânguiţi. Urmaţi urmele Părinţilor noştri, ale lui Pimen şi ale celor pre rând deaciia înainte: şi alergaţi ca să prindeţi (1 Cor. 9: 24), întru Hristos Iisus Domnul nostru, căruia i să cuvine slava în veaci. Amin.

604. [605]. Întrebare: Cu adevărat, Părinte, povăţuitoriu sânteţi orbilor şi lumină întru Hristos a celor întunecaţi, şi prin voi adevărul noaoă ni s’au arătat. Pentru că aflăm şi în cărţile Bătrânilor că era oarecare mare Stareţ, şi dupre prostime zicea că pâinea cu carea ne cuminecăm nu iaste trupul lui Hristos, ci întocma închipuire. Şi de nu mai întâiŭ s’ar fi rugat lui Dumnezeu pentru aceasta, nu ar fi cunoscut adevărul.¹ Încă şi altul (mare Stareţ şi acela), socotea pre Hristos cum că să fie Melhisedec, şi când s’au rugat lui Dumnezeu, atuncea Dumnezeu i-au descoperit lui.² Ci iartă-mă pre mine, Părinte, pentru Domnul, căci îndrăznesc a întreba ceale mai presus decât mine. Ci, de vreame ce Dumnezeul nostru prin sfinţiia voastră ne-au luminat pre noi cătră calea cea nerătăcită a adevărului, mă rog pentru aceasta ca desăvârşit să ni să arate noao, ca să se curăţească mintea noastră despre căutarea cea pentru aceastea, şi inima noastră cea neputincioasă. Pentru ce au lăsat Dumnezeu nişte bărbaţi ca aceştea să se rătăcească? Că măcar de şi ei nu au cerut, pentru ce nu li s’au dat lor în dar aceasta, spre surparea vătămării a acelor ce cetesc mai pre urmă? Că măcar de şi ei la dreapta credinţă şi la fapta bună nu s’au împiedecat, dar însă cei ca mine lenevoşi şi trândavi, fiindcă pre vredniciia cea vreadnică de credinţă a lor întru credinţă o au priimit, cu lesnire de aicea să vatămă, neştiind acealea ce aţi zis, că nu au putut sfinţii să înţeleagă pre toate tainele, şi cum că lui Hristos nu s’au rugat pentru deplin adeverirea de sânt aceastea adevărate. Deci descopere-mi mie şi aceasta, Părinte milostive: pogoară-te împreună şi cu neputinţa mea. 

Răspuns: Fiiule, nu au lăsat Dumnezeu pre nişte bărbaţi ca aceştea să se rătăcească. Că cel ce lasă pre cineva să se rătăcească iaste acela carele, întrebat fiind pentru cale, nu-i spune adevărul. Deci nu au întrebat pre Dumnezeu pentru aceastaca să ia dela dânsul adevărul. Iar de zici că pentru ce Dumnezeu în dar nu i-au oprit pre dânşii pentru folosul celor ce după dânşii le citesc pre dânsăle, poţi a zice aceasta şi pentru tot păcătosul. Că ştiind Dumnezeu că, de va greşi, chip multora să va face, pentru ce prin dar nu l-au oprit pre dânsul, ca nu printr’însul să se vatăme mulţi? Şi să află silită viiaţa la oameni. Şi deci ce? Opreaşte pre Dumnezeu cu chipul acesta de a mântui pre tot omul? Că ce? Şi în Scriptură au nu sânt graiuri de poticnire la cei neînvăţaţi, şi carii nu cunosc mintea cea duhovnicească a ScripturiiDeci oare să cade a zice: Pentru ce pre mintea cea duhovnicească a Scripturii arătat nu o au spus Dumnezeu, pentru ca să nu să vatăme oamenii? Ci au lăsat osteneală la sfinţii cei după vreame, ca să tâlcuiască pre ceale ce să caută. Pentru aceasta sânt dascali şi tâlcuitori, precum zice apostolul. Deci să nu te rătăceşti pentru bărbaţii ce ai întrebat. Pentru că, de ar fi cerut dela Dumnezeu, ar fi putut a lua. Că zice: Tot cela ce ceare, ia, şi cel ce caută, află (Mt. 7: 8). Şi precum prin proroci şi prin apostoli au arătat Dumnezeu calea vieţii, aşa fieştecarele au grăit din parte: şi prin unul singur nu s’au grăit, ci orice au lăsat acesta, au grăit acela cu voia lui Dumnezeu. Aşa au făcut Dumnezeu şi la sfinţii cei după dânşii. Şi deaca grăesc cei dintâiŭ ceva care are îndoire, tâlcuesc cei mai de pre urmă: ca totdeauna să se proslăvească Dumnezeu prin sfinţii săi. Că el iaste Dumnezeu al celor dintâiŭ, şi al celor de apoi. Lui i să cade slava în veaci. Amin.

Cum se afla VOIA  Lui Dumnezeu si lucrul cel bun dupa Sfintii Varsanufie si Ioan cand nu poti sa intrebi, Sfintii nu au putut intelege toate tainele, Sfintii au gresit ca nu au intrebat pe Dumnezeu

SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOANN CARTEA AVVEI VARSANUFIE Trimiteri şi răspunsuri a doi Stareţi Duhovniceşti ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann. Tălmăcită din limba ellinească de ISAAC DASCĂLUL în Sfânta Mănăstire Neamţ, la anul dela Hristos 1787 şi tipărită acum întâia oară la anul dela Hristos 2015, edit.Predania Bucuresti

Pag. 195

361. [365]. Întrebare: Stăpâne al mieu, de câte ori să cade a să ruga cineva ca deplin să se adevereaze gândul pentru aceasta? 

Răspuns al lui Ioann: Când nu poţi să întrebi pre Stareţul, de trei ori să cade a te ruga pentru tot lucrul. Şi după aceastea, vezi unde să pleacă inima, măcar şi pănă la un păr, şi aceasta fă. Că arătată iaste încredinţarea cea deplin, şi negreşit să arată inimii.

Pag.214

402. [406]. Întrebare: Deaca să va arăta binele cel ce să pare cum căiaste dela draci, descopere-mi mie cum cineva să scape de primejdiia cea dintru dânsul? 

Răspuns: A socoti pre ceale bune ca pre nişte bune sântem datori de-a pururea. Iar dupre ce să va cerca binele cel ce să face şi să va afla rău, trebue a-l lepăda pre el. Că în ce chip veade cineva un lucru de mâncat şi socoteaşte căbun iaste, iar dupre ce, gustându-l, îl află pre dânsul amar, îndată îl leapădă din gură şi amorţeaşte despre dânsul, pentru amărăciunea, precum adecă nucă, migdală şi cealelalte, nu să prihăneaşte pentru gustul: ci după ce să va învăţa amărăciunea lui şi va rămânea tot mâncându-l, umple pântecele lui de amărăciune, şi pricinuitoriu el însuşi iaste – aşa şi aicea. Deci deaca să va batjocori omul şi va cunoaşte, şi va zice: „M’am batjocorit, Stăpâne Doamne, iartă pre mine”, îl iartă, că milostiv iaste. Şi aceasta învaţă-te, iubite, că Dumnezeu nu lasă pre cineva să se ispitească mai presus decât ceaia ce poate. Deci întru toate să-i aducem lui rugăciune, şi el ne va aleage pre binele nostru dela binele cel ce să pare. Lui i să cade slava în veaci. Amin. 

403. [407]. Întrebare: Deaca mi s’ar părea mie un lucru că dupre Dumnezeu iaste, dar să luptă împrotivă gândul, oprindu-mă pre mine de a-l face pre dânsul ca cum nu ar fi bun, de unde pociŭ să înţeleg de iaste cu adevărat bun? 

Răspuns: De ţi să va arăta ţie lucrul că dupre Dumnezeu iaste, dar stă împrotivă gând împrotivnic, de aicea să cearcă de iaste cu adevărat dupre Dumnezeu. Că deaca, noi rugându-ne, să întăreaşte inima noastră la cel bun, şi creade mai vârtos decât să micşorează, atuncea măcar de şi petreace încă gândul cel împrotivnic, necăjindu-ne pre noi, măcar de nu, să ştim că dupre Dumnezeu iaste lucrul. Pentru că binelui, necaz adecă îi stă împrotivă din zavistiia diiavolului. Însă acela, adecă binele, prin rugăciune mai vârtos să înmulţeaşte. Iar deaca dela diiavolul s’au supus bunul cel ce să pare, cătră carele şi starea-împrotivă a lui¹(A gândului.) iaste, atuncea şi acel bine ce să pare să micşorează, şi ceaia ce să pare că iaste stare-împrotivă. Pentru că vrăjmaşul să pare că să împrotiveaşte gândului celui supus dela dânsul, ca dintru aceasta să ne rătăcească pre noi să-l socotim pre acela ca pre un bun.


Pag.296

604. [605]. Întrebare: Cu adevărat, Părinte, povăţuitoriu sânteţi orbilor şi lumină întru Hristos a celor întunecaţi, şi prin voi adevărul noaoă ni s’au arătat. Pentru că aflăm şi în cărţile Bătrânilor că era oarecare mare Stareţ, şi dupre prostime zicea că pâinea cu carea ne cuminecăm nu iaste trupul lui Hristos, ci întocma închipuire. Şi de nu mai întâiŭ s’ar fi rugat lui Dumnezeu pentru aceasta, nu ar fi cunoscut adevărul.¹ Încă şi altul (mare Stareţ şi acela), socotea pre Hristos cum că să fie Melhisedec, şi când s’au rugat lui Dumnezeu, atuncea Dumnezeu i-au descoperit lui.² Ci iartă-mă pre mine, Părinte, pentru Domnul, căci îndrăznesc a întreba ceale mai presus decât mine. Ci, de vreame ce Dumnezeul nostru prin sfinţiia voastră ne-au luminat pre noi cătră calea cea nerătăcită a adevărului, mă rog pentru aceasta ca desăvârşit să ni să arate noao, ca să se curăţească mintea noastră despre căutarea cea pentru aceastea, şi inima noastră cea neputincioasă. Pentru ce au lăsat Dumnezeu nişte bărbaţi ca aceştea să se rătăcească? Că măcar de şi ei nu au cerut, pentru ce nu li s’au dat lor în dar aceasta, spre surparea vătămării a acelor ce cetesc mai pre urmă? Că măcar de şi ei la dreapta credinţă şi la fapta bună nu s’au împiedecat, dar însă cei ca mine lenevoşi şi trândavi, fiindcă pre vredniciia cea vreadnică de credinţă a lor întru credinţă o au priimit, cu lesnire de aicea să vatămă, neştiind acealea ce aţi zis, că nu au putut sfinţii să înţeleagă pre toate tainele, şi cum că lui Hristos nu s’au rugat pentru deplin adeverirea de sânt aceastea adevărate. Deci descopere-mi mie şi aceasta, Părinte milostive: pogoară-te împreună şi cu neputinţa mea. 

Răspuns: Fiiule, nu au lăsat Dumnezeu pre nişte bărbaţi ca aceştea să se rătăcească. Că cel ce lasă pre cineva să se rătăcească iaste acela carele, întrebat fiind pentru cale, nu-i spune adevărul. Deci nu au întrebat pre Dumnezeu pentru aceasta, ca să ia dela dânsul adevărul. Iar de zici că pentru ce Dumnezeu în dar nu i-au oprit pre dânşii pentru folosul celor ce după dânşii le citesc pre dânsăle, poţi a zice aceasta şi pentru tot păcătosul. Că ştiind Dumnezeu că, de va greşi, chip multora să va face, pentru ce prin dar nu l-au oprit pre dânsul, ca nu printr’însul să se vatăme mulţi? Şi să află silită viiaţa la oameni. Şi deci ce? Opreaşte pre Dumnezeu cu chipul acesta de a mântui pre tot omul? Că ce? Şi în Scriptură au nu sânt graiuri de poticnire la cei neînvăţaţi, şi carii nu cunosc mintea cea duhovnicească a Scripturii? Deci oare să cade a zice: Pentru ce pre mintea cea duhovnicească a Scripturii arătat nu o au spus Dumnezeu, pentru ca să nu să vatăme oamenii? Ci au lăsat osteneală la sfinţii cei după vreame, ca să tâlcuiască pre ceale ce să caută. Pentru aceasta sânt dascali şi tâlcuitori, precum zice apostolul. Deci să nu te rătăceşti pentru bărbaţii ce ai întrebat. Pentru că, de ar fi cerut dela Dumnezeu, ar fi putut a lua. Că zice: Tot cela ce ceare, ia, şi cel ce caută, află (Mt. 7: 8). Şi precum prin proroci şi prin apostoli au arătat Dumnezeu calea vieţii, aşa fieştecarele au grăit din parte: şi prin unul singur nu s’au grăit, ci orice au lăsat acesta, au grăit acela cu voia lui Dumnezeu. Aşa au făcut Dumnezeu şi la sfinţii cei după dânşii. Şi deaca grăesc cei dintâiŭ ceva care are îndoire, tâlcuesc cei mai de pre urmă: ca totdeauna să se proslăvească Dumnezeu prin sfinţii săi. Că el iaste Dumnezeu al celor dintâiŭ, şi al celor de apoi. Lui i să cade slava în veaci. Amin.

Pag.332

704. [703]. Întrebare: Şi deaca nu aflu Părinţi în ceasul nevoii, spre carii am eu deplin încredinţare ca să-i întreb pre dânşii pentru aceasta, ce să fac? Să rămâiu, ca să nu mă par că dau în jaf credința, sau să mă dau în laturi, temându-mă de biruire? 

Răspuns: Stăi la rugăciune şi roagă-te întru toată inima ta iubitoriului de oameni Dumnezeu, zicând: Stăpâne, miluiaşte-mă pre mine, pentru bunătatea ta, şi să nu mă slobozi pre mine să mă rătăcesc dela voia ta, nici să mă dai pre mine ispitii ceiia ce stă înainte spre peire. Şi aceasta fă-o pănă de trei ori, ca Mântuitoriul în ceasul vânzării. Şi după aceastea, deaca te vei vedea pre sineţi având osârdie neîndoită să rămâi, şi pre toate ceale cumplite ce-ţi vin asupră să le rabzi, cu Darul lui Dumnezeu, pănă şi la moarte, atuncea rămâi. Iar deaca vei vedea teamere întru inima ta, dă-te în laturi, şi să nu socoteşti întru aceasta că dai în jaf credinţa. Că nu ceare Dumnezeu ceale mai presus de puteare. Că deaca, având teamere, vei rămânea, să întâmplă că, nesuferind pre necazurile ceale ce să aduc asupră-ţi, şi muncile, de dai în jaf adevărul, şi ţie însuţi îţi dobândeşti muncă veacĭnică.


Pag.368

833. [841.] Întrebare: Deaca mă îndoesc pentru vreun lucru, sau trebue să-l fac, sau să nu-l fac, spune-mi? 

Răspuns: Deaca va cădea ţie vreun lucru, de trei ori roagă-te lui Dumnezeu pentru dânsul, rugându-te ca să nu te rătăceşti, şi deaca rămâi întru acelaşi gând, atuncea fă ceale ale gândului. Că dela Dumnezeu să face ţie, şi nu dela sineţi, când nu ai lesnire să întrebi pre Părinţi.

Nu pazesti poruncile esti eretic, avva in eres, fuga de eretici, de se arata eresul cu sfat sa se duca in alt loc fratele, sa se duca in alt loc indepartat unde poate intreba

SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOANN CARTEA AVVEI VARSANUFIE Trimiteri şi răspunsuri a doi Stareţi Duhovniceşti ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann. Tălmăcită din limba ellinească de ISAAC DASCĂLUL în Sfânta Mănăstire Neamţ, la anul dela Hristos 1787 şi tipărită acum întâia oară la anul dela Hristos 2015, edit.Predania Bucuresti

pag. 263
532. [536]. Întrebare: Deaca cineva în prepus iaste cum că iaste eratic, însă mărturiseaşte dreapta credinţă, oare să cade a creade lui, sau nu? 

Răspuns: Părinţii nu au cerut, fără numai dreaptă dare de răspuns a credinţei. Deci deaca cu adevărat s’ar afla cineva hulind pre Hristos în gura lui, şi fără de dânsul vieţuind, de acesta să cuvine a fugi şi a nu să apropiia de dânsul. Că pentru inimă, tot cela ce nu păzeaşte poruncile lui Hristos eretic iaste. Şi deaca omul nu va creade întru inima lui, cuvintele nimic nu-l folosesc pre dânsul. 

533. [537]. Întrebare: Deaca avvà al oareşcăruia s’ar afla având eres, oare datoriu iaste a fugi dela dânsul fratele? 

Răspuns: Deaca cu deadinsul să va arăta că are eres, să cade a fugi dela dânsul; iar deaca numai dintru un singur prepus, nu să cade a fugi, nici a cerca ceale pentru dânsul. Pentru că ceale ascunse rămân lui Dumnezeu, iar ceale arătate, oamenilor. 

534. [538]. Întrebare: Deaca avvà adecă drept cugetă, iar deaca în locul acela să aşteaptă a să porni eres, şi frică ar fi, nu cumva să urmeaze nevoe de a călca dreapta credinţă, şi nu voiaşte să se mute avvà, iar fratele, cunoscând pre a sa neputinţă, voiaşte să se ducă la alt loc, oare bine face, sau nu? 

Răspuns: Mai nainte de vreame de a să face arătat eresul carele aduce pre nevoe nu iaste datoriu cineva să se ducă, ca nu cumva să se împlinească pentru dânsul aceaia, adecă: Fuge necredinciosul, nimenea gonindu-l (Pilde 28: 1). Iar deaca s’ar face arătat, atuncea datoriu iaste cu sfatul Părinţilor duhovniceşti să facă aceasta, dupre frica lui Dumnezeu

535. [539]. Întrebare: Ce dară, că în locul acela nu sânt oarecarii Părinţi la carii să se adevereaze deplin că pot ei să judece desăvârşit lucrul? Oare să cuvine să iasă el apoi pentru primejdiia eresului şi să se ducă aiurea unde sânt cei ce pot a judeca descurcat, şi acolò să-i întreabe pre dânşii pentru aceasta? 

Răspuns: Aşa, cu adevărat, iaste datoriu aşa să facă, şi pre ceale ce să zic dela dânşii să le împlinească.