Category Archives: Sfintul Vasile cel Mare

Harul ca foc ce arde pe cei ce au fapte fara valoare si straluceste pe cei cu fapte de aur

Cartea: ​Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum *Selecție de texte de la Sfinții Prinți și autori contemporani* Ediția a II-a revăzută și adugită,Editura Biserica Ortodoxă Alexandria 2004

Pag.24-25

Râu de foc curge (Daniel 7, 10), care lămurește faptele oamenilor. Dacă cineva are fapte de aur, va ajunge mai strălucitor, dacă cineva are fapte de trestie și fără valoare, este ars de foc (I Corinteni 3, 12-15).

——

TILCUIREA EPISTOLEI ÎNTÎI CĂTRE CORINTENI ŞI A EPISTOLEI A DOUA CĂTRE CORINTENI A SLĂV1TULUI ŞI PREA-LĂUDATULUI APOSTOL PAVEL de Sfîntul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei tălmăcită din elina veche în cea nouă şi împodobit ă cu felurite înseninări de către Nicodim Aghioritul îndreptarea tălmăcirii şi notele ediţiei: Florin Stuparu, Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti, 2005

1Cor.3,12-13

Pag.44-46
12 Iar dacă cineva zideşte pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemne, iarbă, stuf, lucrul fiecăruia se va face arătat;(62 Dumnezeiescul Maxim tîlcuieşte zicerea aceasta aşa: „Avîndu-L pe Domnul ca temelie, să zidim asupra ei înălţimea bunătăţilor: să punem «aur», «argint», «pietre scumpe» -adică: cuvîntare de Dumnezeu curată şi nemincinoasă, viaţă străvezie şi strălucită, cugetări dumnezeieşti şi înţelegeri luminate ca mărgăritarul – iar nu «lemne», nici «iarbă», nici «trestii», adică: nici slujire la idoli, nici căscare de gură către cele simţite, nici viaţă fără de socotinţă, nici cugetări pătimaşe şi lipsite de priceperea cea după înţelepciune” (capitolul 12 al sutei a doua din cele teologice), (n. aut. ))

După ce noi, Creştinii, primim credinţa întru Hristos ca temelie a toată casa şi Biserica credincioşilor. începem fiecare să zidim asupra ei. Unii zidesc lucrările cele bune, osebite între dînsele, mai mari sau mai mici. De pildă, zidesc pe această temelie fecioria şi necăsătoria, ca aur; iar nunta cea cinstită, ca argint, necîştigarea de averi, ca pe nişte pietre scumpe; iar milostenia, ca un alt lucru de mai mic preţ.”(63 Dumnezeiescul Ambrozie înţelege prin „aur” dragostea, prin „argint” înţelepciunea, iar prin „pietre scumpe” celelalte fapte bune (la Coresi).     Iar Sfîntul Grigorie al Nyssei zice aşa: ..Pe temelia aceasta se poate zidi «aur», «argint» ori «pietre scumpe». Acestea sînt faptele bune: iar «lemne», «iarbă» şi «trestie» însemnează firea răutăţii, care nu se găteşte spre nimic altceva decît numai spre cheltuiala focului” (Cuvîntul al şaptelea către cei bisericeşti), (n. aut.))

 Alţii zidesc asupra temeliei credinţei lucrările cele rele, care au şi ele trepte şi măsuri. De pildă, cineva zideşte necurăţia patimilor celor trupeşti, ca o iarbă; iubirea de argint şi lăcomia de averi, ca paiele ţarinii secerate, care ard mai lesne decît celelalte, iar beţia, rîsul şi glumele, ca nişte lemne. Poate că unii înţeleg însă altfel şi zic că „lemnele” ar fi păcatele cele trupeşti şi iubirea de argint, iar „paie” şi „iarbă” zic că ar fi beţia, îmbuibarea şi glumele. 

13 ziua (Domnului) îl va arăta. Căci în foc se va descoperi, focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. 

Aici, Pavel numeşte „ziuă” pe aceea a celei de-a doua veniri şi a Judecăţii Domnului. Şi zice că cu foc se vor arăta, adică se vor descoperi, ce fel sînt după firea lor, ori „aur” şi „argint”, ori „lemne”, „iarbă” şi „trestii”.(64 Despre această zicere, marele Vasilie zice aşa: ..«Acesta [Hristos] vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc», «botez de foc» numind cercarea din vremea Judecăţii, precum zice Apostolul: «Focul cercetează ce fel este lucrul fiecăruia» şi «ziua (Domnului) îl va arăta, căci în foc se descoperă.»”(Despre Sfînul Duh. capitolul 15). 

Iar dumnezeiescul Diadoh şi purtătorul de Dumnezeu Maxim vorbesc mai într-un glas cu marele Vasilie. Căci Diadohul zice aşa: ..Aceia [ … ] se vor lăsa întru mulţimea tuturor celorlalţi oameni, ca unii ce sînt sub judecată, pentru ca, cercetîndu-se prin focul judecăţii, să-şi ia de la Dumnezeul nostru şi de la împăratul Iisus Hristos soarta ce li se cuvine după faptele lor” (capitolul 3). Iar purtătorul de Dumnezeu Maxim. întrebat fiind despre zicerea aceasta, răspunde aşa: „Cei ce nu au ajuns la desăvirşire, ci se află avînd păcate, vin la Judecată ţinîndu-se spre cercetare; şi, dacă va atîrna mai mult cumpăna faptelor bune, se vor curăţa de muncă”(în Filocalie, foaia 237). (n. aut.) )



14 Dacă lucrul zidit de cineva va rămîne, acela va lua plată; 

15 iar dacă se va arde lucrul cuiva, el se va păgubi. 

Zice: Dacă tu – o Creştine! – ai zidit asupra temeliei credinţei lucruri şi fapte bune ca aurul şi argintul, lucrurile şi faptele tale cele bune vor rămîne negreşit, şi tu vei lua ca plată a lor împărăţia cerurilor. Iar dacă ai zidit lucruri rele şi păcate, să ştii că lucrurile tale cele rele nu vor suferi iuţimea focului celui veşnic, ci vor arde, şi se va arăta că au fost rele. Căci – precum cineva ce ar trece printr-un rîu de foc purtînd arme de aur s-ar face mai strălucit, iar dacă ar fi încărcat cu iarbă şi cu trestii, ar arde împreună cu acelea – tot aşa se întîmplă şi cu faptele cele bune şi cu cele rele. De aceea, nu e de ajuns doar credinţa, fără fapte bune. Căci, deşi temelia este Hristos şi credinţa în Hristos, dacă faptele nu sînt după Hristos şi potrivite cu credinţa – adică bune şi sfinte, precum credinţa e bună şi sfinta – ele sînt vrednice a se arde


El însă se va mîntui, însă aşa, ca prin foc.

Zice: „El”, adică păcătosul, nu are să se ardă şi să se piardă desâvîrşit, adică să se ducă întru a nu mai fi, precum vor arde şi vor pieri faptele lui cele rele; ci „se va mîntui”, adică se va păzi întreg, pentru a se arde în foc în veci. Căci şi noi, cînd vorbim despre vreun lemn care nu arde cu lesnire, făcîndu-se cenuşă, obişnuim a zice că se păzeşte în foc, adică rămîne nears îndelungată vreme.

Acum înţelegem de ce „se păgubeşte” păcătosul, cel ce a făcut lucruri rele, pentru că el a ostenit întru lucruri care îi pricinuiesc muncă. Totodată, el se păgubeşte fiindcă a pus osteneală zadarnică în lucruri neînfiinţate, căci toate păcatele sînt nimic, la fel cum s-ar păgubi un negustor care ar da bani mulţi şi ar cumpă­ra un dobitoc mort în loc de unul viu. Şi „se mîntuieşte” fiindcă rămîne întreg şi nu piere, dar rămîne întreg pentru ca să se muncească veşnic. Aşa tîlcuieste zicerea aceasta dumnezeiescul Hrisostom împreună cu sfinţitul Teofilact.(65 Iar faptul că lucrurile cele rele au să se ardă şi să se piardă de tot, nu însă şi păcătosul care le-a făcut, este mărturisit şi de marele Vasilie, care zice: „Păcatul nu are fiinţă proprie, ci, întru cei ce îl fac şi întru cele ce se fac rău, el lipseşte sufletul de fiinţa binelui, căci, din pricina nedreptăţilor, el închipuie întuneric gindit, care se topeşte cu lumina dreptăţii. Fiindcă, dacă faptele rele încetează, se pierde şi firea păcatului, după cum zice [Scriptura]: «Se va căuta păcatul lui. şi nu se va afla» (Psalm 9:39). Se întîmplă însă ca, celor ce păcătuiesc, să le fie păstrată pedeapsa şi nedezlegată munca pentru păcate.” […]

Ci şi Fotie (la Icumenie) tîlcuieşte zicerea „ca prin foc” aşa: „Şi vezi ce a adăugat: «aşa – zice – ca prin foc», adică aşa se va mîntui, ca şi cum ar fi ţinut în focadică arzindu-se, dar netopindu-se. A avut trebuinţă de această adăugire – anume că păcătosul «se va mîntui» arzîndu-se în foc de-a pururi – pentru ca tu, auzind de «mîntuire», să nu socoteşti că munca va fi doar pînă se vor arde faptele.”

Iar Dialogul (in capitolul IV al Dialogurilor) şi Augustin (în tîlcuirea psalmului 37) înţeleg că „focul” acesta este focul pocăinţei în viaţa aceasta (la Coresi). Însă aici, prin „foc” se în­ţelege cel al venirii Mîntuitorului a doua oară, precum au tîlcuit dumnezeiescul Hrisostom. Teofilact şi Fotie într-un glas. Fiindcă, prin „ziua Domnului”, se înţelege aici aceea a Judecăţii şi venirea a doua, precum a tîlcuit-o şi marele Vasilie mai în urmă. Ci şi Teologul Grigorie zice (în Cuvînt despre botez) : „Ştiu şi foc care nu e curaţitor, ci muncitor, adică pe acela gătit diavolilor şi îngerilor lui, sau pe cel ce va purcede de la faţa Domnului şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.” Iar sfinţitul Cosma adaugă: „La sfîrşit, în foc îi botează Hristos pe cei nesupuşi, care nu-L socotesc pe El Dumnezeu. Deci focul acela va cerca şi va desluşi faptele cele bune şi cele rele.” Iar Teodorit zice aşa: „[…] În ziua arătării Mîntuitorului va fi judecată şi cercetare amănunţită, şi focul îi va arăta pe cei ce au vieţuit viaţă bună mai străluciţi decît aurul şi argintul, iar pe lucrătorii răutăţii îi va topi ca pe nişte lemne, şi iarbă şi trestii.” […] (n. aut. )

Advertisements

Sfantul Vasile cel Mare cere anathematisirea ereziei

PSB 3 SFÂNTUL VASILE CEL MARE Epistole, editura BASILICA

pag. 408-410

EPISTOLA 251 Către creștinii din Evesa Scrisă în anul 377 

I

În ciuda numărului mare de treburi care m-au absolvit și a miilor de griji care mi-au coleșit sufletul, niciodată n-am alungat din memorie grija pe care o nutresc iubirii voastre și cer lui Dumnezeu să rămâneți mereu în credința în care v-ați hotărât și să vă făliți în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Căci e greu azi și numai arareori se poate găsi vreo Biserică deplin sănătoasă, căreia vremurile din  urmă să nu-i fi adus vreo pagubă și care să fi păstrat întreagă și neschimbată învățătura apostolică. Așa v-ați arătat voi în vremurile de azi, cu ajutorul Celui care în fiecare neam cinstește pe cei vrednici de chemarea Sa. Și să vă dea Domnul bunătățile Ierusalimului celui de sus, pentru că ați pus pe capul celor mincinoși învinuirile cele mincinoase, răspândite împotriva mea, și pentru că n-ați lăsat pe acești oameni să intre în inimile voastre(800)! Știu și am convingerea întru Domnul că răsplata voastră va fi mare pentru fapta aceasta. Căci înțelepțește ați socotit în voi înșivă – și acesta e și adevărul – că cei care mi-au făcut rău în loc de bine și mi-au arătat ură în loc de iubirea pe care le-o arătam au dovedit astfel că și calomniile pe care le țes împotriva mea pleacă de la faptul că și-au dat ei înșiși adeziunile lor scrise la învățătura cea dreaptă.

II

Dar ei n-au căzut numai în această situație contradictorie, în care ne acuză că noi am fi de vină că am luat sub formă de învinuire propriile lor semnături, ci, destituiți fiind de toți cei întruniți la Constantinopol, ei n-au acceptat nici destituirea pronunțată de acești Părinți, socotind adunarea lor drept ”sinod al nelegiuiților”, refuzând să-i numească episcopi, ca nu cumva, în chipul acesta, să se confirme sentința dată împotriva lor. Și au și declarat pentru ce motiv nu-i recunosc pe episcopi: pentru că, ziceau ei, erau în fruntea unei periculoase erezii. Or n-au trecut nici șaptesprezece ani de când s-au petrecut aceste lucruri. Iar căpeteniile celor care i-au destituit erau tocmai Eudoxios, Evippios, Gheorghe, Akakios și ceilalți care fac parte din cei pe care voi nici nu-i cunoașteți. De unde se vede că cei care au pus stăpânire astăzi pe Biserici sunt tocmai urmașii acelora, unii fiind hirotoniți în locul lor, alții promovați de ei înșiși(801)

(800) Una din mângâierile cele mai mari ale Sfântului Vasile este cea exprimată aici: poprul n-a vrut să primească inovațiile ariene.

(801) Ca și în alte epistole, Sfântul Vasile face un scurt rezumat al frământărilor ariene. Poate, că în fond, Eustațiu și ceilalți descriși aici se încăpățânau legându-se mai mult de termeni, decât de dogma însăși.  Poate de aceea i-a și urgisit poporul. A se vedea și epist. 226, 224 și altele.

III 

Să ne spună cei care mă învinuesc pe mine ca eretic cum puteau fi eretici acești oameni, despre care nu acceptau să îi destituie, și cum se face că ar fi ortodocși ceilalți, care au fost promovați de ei și care păstrează încă aceleași credințe ca și părinții lor ! Dacă Evippios e ortodox, cum se face atunci că Eustațiu, care a fost destituit de el, nu-i laic ? Și dacă același Evippios e eretic, cum se face că se afla azi în comuniune cu Eustațiu, care a fost hirotonit tocmai de mâna lui ? Dar acestea sunt doar jocuri de copii puse la cale împotriva Bisericilor lui Dumnezeu, spre folosul acelor oameni care n-au altceva de lucru decât să-i învinuiască pe oameni, pentru ca apoi tot pe ei să-i instaleze din nou. Altarele lui Vasilide Paflagonianul au fost răsturnate de Eustațiu pe când străbătea ținutul respectiv, ceea ce nu l-a oprit să slujească el însuși la aceleași mese, iar azi pe același Vasilide îl cheamă ca să și le preia! Tot Eustațiu l-a afurisit pe preaevlaviosul frate Elpidios, din pricină că acesta se unise cu cei din Amasia, iar acum îi roagă pe cei din Amasia să-i ofere și ei comuniunea. Predicile lui <Eustațiu> împotriva lui Evippios știți și voi înșivă cât de înfricoșătoare erau, iar acum, pe cei care împărtășesc părerile lui Evippios, același Eustațiu îi preamărește pentru dreapta atitudine a lor, cu singura condiție ca să-l ajute în râvna cu care se luptă ca să fie recunoscut iarăși ! Cât despre mine, eu sunt învinuit nu pentru că aș fi săvârșit vreo nedreptate, ci pentru că Eustațiu a crezut că în felul acesta își atrage stima celor din Antiohia. Cei pe care i-au rechemat anul trecut din Galatia, în nădejdea că prin ei vor putea să-și asigure deplina exercitare a vredniciei episcopale, erau oameni pe care-i cunosc și cei care au avut foarte puțin de lucru cu ei. Cât despre mine, să nu-mi dea vreodată Dumnezeu răgaz să enumăr faptele acestor oameni ! Și cu toate acestea, cei din suita celor apropiați de Eustațiu și care erau cei mai de încredere ai lui, străbăteau întreaga țară cu onoruri și cu ceremoniile obișnuite episcopilor, fiind introduși în oraș cu alai mare și ținând  adunări cu mare răsunet și cu autoritate suverană. Le-a fost încredințată turma, le-a fost dat altarul. Toți cei de azi știu că după ce s-au repezit până la Nicopole, totuși n-au putut face nimic din cele ce au făgăduit: cei de acolo știau în ce chip „s-au întors” ei și cum s-a ajuns la acest pas. În realitate, ei totdeauna caută să facă totul numai în interesul lor propriu. Dacă spun ca și-au schimbat părerile, atunci să ne arate căința lor consemnată în scris, anatema împotriva crezului celor din Constantinopol, despărțirea de eretici și să renunțe de a-i mai înșela pe cei simpli. Acestea le cerem. 

IV 

 Oricât de mici și de umili am fi, iubiți frați, noi suntem mereu aceiași prin harul lui Dumnezeu, ca unii care nu ne-am schimbat odată cu evenimentele de astăzi. N-avem o credință în Seleucia, alta în Constantinopol, alta în Zele, alta în Lampsac, alta în Roma; iar cea care circulă acum nu-i deosebită de cele dinainte, ci e una și aceeași credință. Precum am primit de la Domnul așa ne botezăm, ne botezăm precum credem, precum credem așa ne închinăm Domnului, nici nu despărțim Sfântul Duh de Tatăl și de Fiul, nici nu-L punem în fața Tatălui, după cum nici nu spunem că Duhul e mai bătrân decât Fiul, așa cum încearcă să dovedească gurile celor ce hulesc 802. Cine este atât de îndrazneț încât să tăgăduiască ceea ce a așezat Dumnezeu și să scornească pentru numele dumnezeiești o altă ordine personală ? Dar nici nu spun că Duhul e creatură din clipa în care El e pomenit împreună cu Tatăl și cu Fiul și nici nu îndraznim să numim cu nume de slujitor pe Cel rânduit să comande. Vă îndemn dar să vă aduceți aminte de amenințarea Domnului, Care a zis: „Orice păcat și orice hulă se vor ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în veacul de acum și nici în cel ce va să vie”803, de aceea să vă feriți de învățăturile periculoase împotriva Duhului. Țineți-vă tari în credință, aruncați-vă privirile în jurul vostru pe pământ și convingețivă cât este de neînsemnată această grupare bolnavă. Tot restul Bisericii, care, de la o margine până la cealaltă a lumii, a primit Evanghelia, e în această învățătură sănătoasă și nesmintită, <pe care o aparăm>. Ne rugăm ca ea să nu fie ruptă din comuniune și ne mai rugăm ca, împreună cu voi, să ne luam partea în ziua de judecată a Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să dea fiecăruia după faptele lui.

802. Mereu aceeași formulă trinitară, pe care o întâlnim și în tratatul Despre Duhul Sfânt, dar și în multe din epistole.

803. Mt. 12, 31-32.

CUM VA RĂSPUNDE VARLAAM, PSEUDO-EPISCOP VICAR LA PATRIARHIA ROMÂNĂ PENTRU MĂRTURIA MINCINOASĂ ŞI DIVERSIUNILE DIN 30 AUGUST 2016 DIN FAŢA CREDINCIOŞILOR CARE CEREAU RETRAGEREA SEMNĂTURILOR DE LA SINODUL TÂLHĂRESC DIN CRETA?

“v”arlaam si minciunile ecumeniste

Acest (“v”arlaam de Romania Ploiesteanul) frate cu Varlaam Calabrezul aduce ca argumente pe 30 august 2016      (https://youtu.be/2WaAb4zSn-A la minutul 8:04 cu Sf Vasile : “Sf Vasile cel Mare  a co-slujit nu numa …cu ereticii semi-arieni  ” 

si la minutul 15: 57  cu curviile mixte : “Sf Ap Pavel stabileste ca familia aceasta mixta nu trebuie desfacuta daca nu s-au convertit amandoi … ea devine campul unei misiuni evanghelice, ca femeia necredicioasa se va mantui prin barbatul credincios si viceversa”


//=====
Sf.Vasile a slujit cu semi-arienii, pusa aceasta afirmatie in fata cu scrierile despre Sf. Vasile si PSB-ul (12, 16, 20)se  dovedeste o MARE MINCIUNA, apoi insusi Sf. Vasile afirma ca prin aceasta comuniune cu ereticii, acestia aduc si ratacirea si o pot TRANSMITE si altora (9) :
„nu trebuie să numim pe Duhul Sfânt creatură şi nici să nu primim în comuniune pe cei care-L numesc aşa.”4

„iar de comuniunea cu cei care numesc pe Duhul Sfânt creatură să ne ferim, socotindu-i adevăraţi hulitori de Dumnezeu.”5

Vor spune poate că eu ţin legături cu Apolinarie şi am în mine aceste învăţături rătăciteSă se prezinte dovezi pentru acest lucru! Dacă ştiu să cerceteze adevărul, s-o declare şi veţi putea proba atotştiinţa lor! Dacă dovedesc comuniunea mea cu el după cele văzute şi cunos­cute clar de toţi, să arate fie epistola canonică trimisă de mine către el şi de la el către mine, fie legăturile dintre clericii lui şi ai mei, dacă am primit pe cineva cândva de la ei la rugăciunea de comuniune!”6
„să faci în aşa fel ca aceste rătăciri să-şi primească de la Biserică îndreptarea lor şi să stai departe de comuniunea cu ere­ticii, căci, să ştii, în aceste privinţe nepăsarea nimiceşte libertatea de vorbire pe care trebuie s-o avem în Hristos.”7

„Oricum, Cuvioşia Ta nu te-ai înşelat cînd ai spus că acel Asclepios, care a fost crunt bătut de arieni, a murit în urma rănilor, mai bine spus a preferat să se mute la viaţa veşnică, decât să intre în co­muniune cu cei de soiul lui Doic.”8
„pe faţă înaintea tuturor Bise­ricilor Răsăritului pentru ca, ori să vină într-adevăr alături de noi, fixându-şi atitudinea în acest sens, ori, dacărămân în izolarea lor, să menţină numai pentru ei acea stricăciune, fără ca, prin comuniune des­chisă, să poată transmite rătăcirea lor şi celor din jurul lor.”9
„Deci să nu ne ademenească pe noi cu apucături sofistice şi să nu răspundă împreună cu toţi ceilalţi care sunt de părerea lui, ci să ne tri­mită un cuvânt scurt, drept răspuns la întrebări, ori să mărturisească deschis că renunţă să mai stea în comuniune cu duşmanii credinţei.”12

„(Căci nu greşim, n.n.) dacă vom exclude din comuniune pe toţi cei care nu primesc credinţa Sinodului de la Niceea şi dacă vom refuza să mai stăm în legătură cu cei care afirmă că Duhul Sfânt este făptură.”16

„după o pocăinţă şi îndreptare învederată, anatemizarea pe faţă a ereziei şi recunoaşterea deplină a dogmelor ortodoxe. În acest fel, ortodocşii vor redeveni mădulare ale «trupului Bisericii lui Hristos» şi se vor izbăvi de osânda care le-a fost gătită pentru erezie. Fără păzirea acestor condiţii, Sfântul Vasile este categoric: vom fi învinuiţi noi, ortodocşii, că am trecut la erezie.”19

„Sunt conştient şi până în ceasul de faţă că, prin darul Celui care m-a ales la o chemare sfânta întru cunoaşterea fiinţei Sale, n-am adunat în inimă alt cuvânt potrivnic învăţăturii celei sănătoase şi nici nu mi-am întinat sufletul cu blestemata învăţătură a ucenicilor lui Arie. Dacă uneori am admis în comuniune pe unii din cei proveniţi din şcoala lui, care-şi ascundeau acest rău în adâncul inimii lor şi care pronunţau cu­vinte pioase sau cel puţin nu se împotriveau la cele ce spuneam eu,am făcut-o din pricină că nu am vrut să arunc asupra lor toate osândirile şi pentru că m-am supus hotărârii pe care Părinţii o luaseră în legătură cu ei. Căci eu am primit de la fericitul Atanasie, episcopul Alexandriei o scrisoare pe care o am încă în mâini, iar celor care o doresc le-o pot arăta, scrisoare în care el lămureşte limpede că dacă vrea cineva să se întoarcă de la rătăcirea arienilor şi să recunoască mărturisirea de credinţă de la Niceea, să-l primim fără rezerve, căci la o astfel de hotărâre au aderat şi episcopii din Macedonia şi Ahaia.”20

——

“Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a ‘îngrădit pe sine’ Sfântul Vasilie cel Mare? [1]

Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, asemnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului ****semiarian ****din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare, “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).”
——

4 Sf. Vasile cel Mare, Epistola 114, în col. PSB vol. 12, EIBMBOR, București, 1988, p. 295.
5 Idem, Epistola 125, II, ed. cit., p. 306.
6 Idem, Epistola 224, II, ed. cit., p. 465.
7 Idem, Epistola 262, II, ed. cit., p. 541.
8 Idem, Epistola 248, ed. cit., p. 516. Prin Doic Sf. Vasile îi înțelege pe eretici.
9 Idem, Epistola 263, II, ed. cit., p. 543.12 Sf. Vasile cel Mare, Epistola 128, II, ed. cit., 1988, p. 31016 Sf. Vasile cel Mare, Epistola 128, II, ed. cit., pp. 309-310.
19 Sf. Vasile cel Mare, Epistola 266, I, în Arhim. Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2015, p. 559.
20 Sf. Vasile cel Mare, Epistola 204, VI, în col. PSB vol. 12, EIBMBOR, București, 1988, p. 420-421.

—–
//===== O alta minciuna e talcuirea in sens ecumenist eretic a casatoriilor ORTODOXE ca fiind cununii mixte=eretic-ortodoxa cea ce este nu numai interzis de canoanele10, 31 ,14,72,26(29,24)dar si astfel de curvii sunt supuse sa se dezlege

//=====Talcuire e clara  : credincioasa  ortodoxa botezata si necrdinciosul ortodox botezat si nici vorba de  pseudo-cununie, papistasa- ortodox, ca zice ereticu paistas nu se face sfant , si acolo se se spune “se sfinteste” si nu cum ii dau ereticii ecumenisti sensu ca ereticu se face “sfant” prin IMPREUNA-LOCUIRE, e vorba de infrangerea patimei curviei ( sau a patimilor)a unui ortodox necredicios cu ajutorul unei sotii ortodoxe credincioase, curatia semnifica aceasta  : femeia ortodoxa NU E STAPANITA de patima curviei 

Tâcuirea Sf Teofilct al Bulgariei

1 Cor.cap.7
14 Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. 

Adică. Din covîrşirea curăţiei soţului cel credincios, se biruieşte necurăţia celui necredincios. Aşa se înţelege zicerea, iar nu că Elinii şi necredincioşii s-ar face sfinţi prin ****împreuna-locuire *****cu credincioşii, căci Apostolul nu a zis că soţul necredincios „se face sfînt“, ci că „se sfinţeşte“, adică se biruieşte de sfinţenia celui credincios. 

Şi Pavel zice aceste cuvinte pentru ca femeia credincioasă să nu se teamă că s-ar face necurată prin împreunarea cu bărbatul ei necredincios şi, la fel, ca bărbatul credincios să nu se teamă că s-ar face necurat prin împreunarea cu femeia sa necredincioasă.’ ” Aici însă se iveşte o întrebare şi o nedumerire: 

Dacă cel ce se împreunează trupeşte cu curva este necurat, căci se face un trup cu curva, e vădit că şi femeia care se împreunează trupeşte cu Elinul cel necredincios se face şi ea un trup cu acela. Şi atunci cum de nu este şi ea necurată’1

 Dezlegarea nedumeririi este aceasta: la curvie, însuşi lucrul acela după care se împreunează bărbatul cu muierea, adică amestecarea lor nelegiuită, este necurat, şi de aceea se fac necuraţi amîndoi. Cît priveşte împreunarea so­ţului credincios cu acela necredincios nu se întîmplă aşa, ci altfel stau lucrurile. Căci bărbatul necredincios este necurat după necredinţa pe care o are, dar femeia credincioasă nu se împărtăşeşte cu dînsul din necredinţă, ci trupeşte, şi aici nu se vede nici o necurăţie, fiindcă ea a fost însoţită prin nuntă cu bărbatul său necredincios mai înainte de a crede. Asta e pricina aşadar pentru care partea cea credincioasă nu este necurată. 1 2 ” 

Căci altfel, fiii voştri sînt necuraţi, 

Căci – zice – dacă nu s-ar birui partea cea necredincioasă de curăţia părţii credincioase, atunci copiii ce se nasc din aceştia ar fi necuraţi, adică curaţi doar pe jumătate dar acum sînt sfinţi. 

Adică copiii ce se nasc din aceştia nu sînt necuraţi, căci, cu covîrşirea zi-cerii „sfinţi“. Apostolul înlătură frica părţii celei credincioase că aceia ar fi necuraţi.

——-

10 Iar celor căsătoriţi, le poruncesc — nu eu, ci Domnul -Domnul a legiuit anume a nu se despărţi bărbatul de femeie sau femeia de bărbat decît doar pentru pricină de curvie, cînd a zis: „Iar eu vă zic vouă: Orice bărbat îşi va lăsa femeia, afară de cuvînt de curvie, o face pe ea să prea-curvească” (Matei 5:32). De aceea. Apostolul zice aici: Nu eu poruncesc să nu se despartă cei căsătoriţi, ci însuşi Domnul! Iar cuvîntul acesta arată că cele zise de Pavel pînă acum nu sînt legiuite de Domnul anume, deşi toate spusele lui sînt porunci ale Domnului, iar nu cuvinte omeneşti, precum zice el însuşi: „Dacă cineva se socoteşte a fi Prooroc sau om duhovnicesc, să ştie că cele pe care vi le scriu sînt porunci ale Domnului” (1 Corinteni 14:37), „căci socotesc că şi eu am Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 7:40). Iar pentru deo­sebirea dintre stătuire şi învăţătură, vezi la stihul 2 al capitolului 4 al epistolei întîi către Tesaloniceni şi la stihul I 1. capitolul 4 al celei dintîi către Timotei. 

ca femeia să nu se despartă de bărbat! 

11 Iar dacă s-ar despărţi, să rămînă nemăritată, ori să se împace cu bărbatul său; tot aşa, bărbatul să nu-şi lase femeia. 

De vreme ce ******se făceau despărţiri între bărbaţi şi femei pentru înfrînare şi pentru întreaga-înţelepciune, sau din alte pricini neîntemeiate (iar nu adică din pricina prea-curviei)*******, Pavel zice aici că este mai bine ca soţii să nu se despartă nicidecum; iar dacă totuşi s-ar despărţi, femeia să nu ia al doilea bărbat, ci să rămînă a bărbatului său, dacă nu după împreunarea cu dînsul, cel puţin prin aceea că nu poate lua alt bărbat, sau, dacă nu se poate înfrîna, să se împace şi să se unească iarăşi cu bărbatul său. Iar aceasta trebuie să o facă şi bărbatul dacă se va despărţi de femeia sa, adică să nu se însoare cu alta, ci să rămînă necăsătorit; sau. dacă nu se poate înfrîna si păzi întreaga-înţelepciune, să se împace şi să se unească iarăşi cu femeia sa.

Sf Evanghelist Matei si el spune acelasi lucru 
Mat. 19,6

 Deci , ce a împreunat  Dumnezeu,  omul  să nu  despartă. 

[Talcuirea Sf Teofilact ]
Arată  că a  Cel ui  Care  ne-a zidit  pe noi  dintru început îi este  lucru şi punere de lege  o nuntă. Că zice:  „dintru început un bărbat  a  împreunat  Dumnezeu  cu  o  femeie, de  aceea  nu  se cuvine  ca  un bărbat  să  se împreuneze  cu  mai  multe  femei, nici  o femeie  cu  mai  mulţi bărbaţi,  ci  să vieţuiască  aşa  cum  au  fost  dintru  început  şi să  nu  despartă [rupă],  fără  de  socoteală,****  împreuna  lor  locuire“*****….încă şi aceasta să înţelegi: cel ce se alipeşte de Domnul un duh este cu El (1 Corinteni  6,17)’-  şi însoţire  se face între credincios  şi Hristos, că  toţi un  trup  ne-am  făcut  cu  El  şi  mădulare  în  parte  suntem  ale  lui  Hristos. Deci, bine  s-a  zis  că  nu  poate  fi despărţită  [ruptă]  această  însoţire,  după cuvântul lui Pavel, care spune: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?” (Romani  8,35)  Drept aceea, pe cele ce Dumnezeu le-a împreunat, nici omul şi nici o altă făptură, nici îngerii, nici începătoriile, nici Stăpâniile –  după  cum  zice Pavel –  nu  le pot  despărţi  (Romani  8,  38-39). 

—-

Dint-o carte :

Mulți bărbați, din toate timpurile și locurile, mărturisesc că s-au întors la Hristos, că au lăsat înșelăciunea și păcatul, și au venit la adevăr și lumină, că au luat drumul harului, că s-au izbăvit de patimile tiranice datorită soțiilor lor creștine. Acestea s-au făcut instrumentele lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. De aceea Îl și preaslăvesc pe Dumnezeu, Care le-a dăruit astfel de soții creștine.
Faptul acesta le întărește pe femeile creștine care nu i-au văzut încă pe soții lor aproape de Iisus Hristos și le îndeamnă să continue luptele până când vor fi câștigați și aceștia pentru Hristos și mântuiți prin Biserica Lui.
(Atanasie I. Skarmoghiani, Mamele creștine ale Sfinților Trei Ierarhi, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 108)

Punem tot capitolul 7 ptr a se vedea ca e vorba de patima curviei de care ar suferi ortodoxul si prin casatorie cu ortodoxa s-ar vindeca ,si nu de curvii mixte

1 Cor.Capitolul 7

1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.

2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.

3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.

4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.

5. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.

6. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.

7. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.

8. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.

9. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.

10. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!

11. Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.

12. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.

13. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.

14. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.

15. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.

16. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?

17. Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile.

18. A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur.

19. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.

20. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână.

21. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te!

22. Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos.

23. Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor.

24. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.

25. Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare.

26. Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa.

27. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie.

28. Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi.

29. Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.

30. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;

31. Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.

32. Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului.

33. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.

34. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului.

35. Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire.

36. Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se.

37. Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face.

38. Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.

39. Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul.

40. Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

//=====Gandul mi-a sups ca nu se neaga canoanele ci chiar se intaresc , prin a dezlega aceste curvii ortodoxa-eretic

//=====Punem iar canoanele care sunt in conglasuire cu talcuirea celor 2 versete INTERPRETATE ERONAT de ecumenistii eretici care CAUTA SA STATORNICEASCA DREPTATEA LOR SI NU ADEVARUL ORTODOX :

Canoane ce interzic si fac nevalide cununiile mixte 


—–Sinodul Laodiceea

CANONUL 10

Nu se cuvine, ca cei ai Bisericii cu ne băgare de seamă să împreuneze spre împărtăşirea nunţii pe fiii lor cu eretici.

[Sinod 4, can. 14]

TÂLCUIRE

Nu se cade cei ai Bisericii(278) adică atât clericii cât şi mirenii dreptslăvitori, a-şi însoţi prin nuntăpe fiii, sau fiicele lor cu feţe ereticeşti, nefăcând deosebire între dreptcredincios şi eretic. Citeşte şi pe cel 14 al sinodului al 4-lea.

(278) Precum sinodul acesta în cel mai de sus al 9-lea canon zice să nu meargă la cimitirele ereticilor cei ai Bisericii, adică clericii, ori mirenii cei credincioşi, care şi însuşi el aceasta tâlcuieşte. Asemenea şi în acest canon zicând ca cei ai Bisericii că nu se însoare cu ereticii, să înţelege şi clericii şi mirenii creştini.

—–CANONUL 31

Nu se cade a se încuscri cu nici un eretic, ori a da fii, sau fiice, ci mai ales a lua, de s-ar făgădui a se face creştini.

TÂLCUIRE

Nu se cade, creştinii a-şi da pe fii, sau pe fiicele lor după nici un eretic spre împreunarea nunţii. Ca să nu-i întoarcă pe ei la a lor rătăcire, de la dreapta credinţă, ci mai ales creştinii să ia din eretici,de se vor făgădui însă, şi se vor întoarce mai înainte la Ortodoxie.Vezi şi canonul 14 al sinodului 4.

—–Sinodul IV Ecumenic

CANONUL 14

Fiindcă în oarecare eparhii s-au iertat anagnoştilor şi psalţilor a se însura, au hotărât sfântul sinod a nu fi iertat vreunul din aceştia a lua muiere de altă religie. Iar cei ce acum dintr-o însoţire ca aceasta au făcut copii, de au apucat a boteza pe cei născuţi dintr-înşii de către eretici, să-i aducă pe ei la împărtăşirea soborniceştii Biserici. Iar de n-au apucat a-i boteza, să nu poată a-i boteza de eretici, încă nici a-i împreuna prin nunta cu faţa ereticească, sau evreiască, sau elinească. Fără numai când ar făgădui că se va muta la ortodoxa credinţă, faţa ceea ce s-a împreunat cu cel ortodox. Iar dacă cineva ar călca hotărârea aceasta a sfântului sinod, să se supuie canoniceştii certări.

[Apostolic, can. 26; Sinod 6, can. 6, 72; Laodiceea, can. 10, 31; Cartagina, can. 19, 29, 33]

TÂLCUIRE

Măcar că canonul 26 al Apostolilor porunceşte că anagnoştii şi cântăreţii după hirotesie, de vor voi pot să se însoare, cu toate acestea din canonul acesta se vede, că acest lucru nu era pretutindenea iertat, (şi mai ales în Africa după al său canon 19), porunceşte dar sfântul sinodul acesta, că în locurile acelea unde se iartă aceasta, să nu fie slobod vreunui citeţ şi cântăreţ a lua muiere de străină religie. Iar câţi au ajuns a naşte copii din acest fel de nelegiuită nuntă, să-i aducă la soborniceasca Biserică, şi de i-au botezat cu botezul ereticilor, dacă botezul acel ereticesc, cu care s-au botezat, nu era deosebit de cel al ortodoxiei, după materie şi fel, ci ar putea fi primit de soborniceasca Biserică, să-i ungă cu Sfântul Mir, numai precum zice Zonara. (mai drept însă este, şi mai sigur a se boteza, fiindcă botezul tuturor ereticilor este întinăciune, şi nu botez, după tâlcuirea canoanelor 46, 47, 68 apostoleşti.) Iar dacă botezul acela n-ar fi primit, din nou să-i boteze. Şi dacă încă nu i-au botezat, să nu-i mai boteze în botezul cel ereticesc, nici să-i împreuneze prin nuntă cu faţă ereticească adicăsau cu iudeu, sau cu elinadică cu necredincios, şi slujitor de idoli. Iar dacă poate şi ereticul va făgădui a se face ortodox,facă-se mai întâi după făgăduinţa sa, şi atuncea să se săvârşească nunta. Iar cel ce le-ar călca acestea, să fie supus canoniceştilor certări, celor mai de sus adică apostoleşti.

——Sinodul VI Ecumenic

CANONUL 72

Să nu fie iertat bărbatul dreptslăvitor a se împreuna cu muiere eretică, nici iarăşi bărbat eretic a se însoţi cu femeie dreptslăvitoare, ci deşi s-ar afla ceva de acest fel că s-a făcut de vreunul dintre toţi, nunta să se socotească neîntărită, şi nelegiuita însoţire să se deslege, că nu trebuie cele neamesteacate a se amesteca, nici cu oaia lupul a se împletici, şi cu partea lui Hristos soarta păcătoşilor. Iar de va călca cineva acestea de noi hotărâte, să se aforisească. Iar dacă unii încă întru necredinţă aflându-se, şi încă nu sunt număraţi în turma celor dreptslăvitori, s-au însoţit cu legiuită nuntă, între sineşi, apoi, o parte adică binele alegându-l, a alergat la lumina Adevărului; iar cealaltă, se ţine încă de legătura rătăcirii, nealegând a căutat către dumnezeieştile raze ale adevărului (însă de binevoieşte cea necredincioasă a locui împreună cu cel credincios, sau dimpotrivă cel necredincios cu cea necredincioasă) să nu se despartă, după dumnezeiescul Apostol: „Că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios”. (I Corinteni: 7,14)

[Sinod 4, can. 14]

TÂLCUIRE

Poate că din învoirea aceasta, şi din împreună locuinţa, se va povăţui şi cealaltă parte către buna cinstire; după zicerea a însuşi acestui dumnezeiesc Apostol, că ce ştii femeie de-ţi vei mântui bărbatul? Şi ce ştii bărbate de-ţi vei mântui femeia? (I Corinteni: 7,16) Teamă-se de certarea acestui sfânt sinod arhiereii cei ce slobod nişte asemenea însoţiri, şi nici întru un chip să ierte nişte nunţi ca acestea.

——-Canonul Apostolic

CANONUL 26

Dintru cei ce au intrat în cleros neînsuraţi, vrând să se însoare, poruncim numai anagnoştii (citeţii) şi psalţii.

[Sinod 4, can. 14; Sinod 6, can. 6; Cartagina, can. 19, 33; Vasilie, can. 69]

TÂLCUIRE

Prezbiterii, şi diaconii, şi ipodiaconii, mai-nainte de a se hirotonisi, au voie a-şi lua femeie (prin cununie), şi după nuntă să se hirotonisească, iar dacă după hirotonie s-ar însoţi cu femeie, se caterisesc de la treapta lor după canonul 6 al soborului 6. Iar citeţii şi cântăreţii şi clericii cei mai josiţi au voie a se căsători, şi după ce se vor face clerici fără de păcătuire, şi să păşească înainte şi la mai mare treaptă. Drept aceea acest canon,porunceşte unii ca aceştia să se însoţească cu femeie, şi după ce s-au făcut clerici însă cu femeie credincioasă, şi nu cu de altă credinţă, după canonul 14 al soborului 4 de toată lumea. Iar canonul 9 al celui din Cartagina rânduieşte: cum că citeţii când vor ajunge la vârsta de 14 ani, să fie siliţi ori a se însoţi prin nuntă, ori să mărturisească înfrânare adică a păzi feciorie. Iar după ce se vor însoţi să nu fie siliţi a se înfrâna mai mult de ce este rânduit, după canonul 33 al acestuiaşi. Iar canonul 69 al marelui Vasilie zice că citeţul de va cădea cu logodnica sa mai-nainte de a se cununa, să fie argos (liber) un an, apoi să se primească, iar la mai înaltă treaptă însă să nu se suie. Iar de ar fura nunta fără de logodnă, să înceteze de slujba sa. Iar canonul 6 al soborului al 6-lea anume pune înainte pe acest canon.

——Sinod Cartagina

CANONUL 29, 24

Asemenea a plăcut, ca fiii clericilor, cu păgâni, ori cu eretici, să nu se împreune cu nuntă.

[Sinod 4, can. 14; Sinod 6, can. 72; Laodiceea, can. 10, 31]

TÂLCUIRE

Vezi mai pe larg la canonul 14 al sinodului 4.

=======

Gandul mi-a spus :

Avand in vedere ca , cunununia e mixta si de Biserica Ortodoxa nu e binecuvantata si neacceptata ba chiar se cere in alt canon dezlegarea unei asemenea nelegiuiri , daca ei se iau sot si sotie mixt vor avea si relatii trupesti si deci cad in curvie , e ca si cum Biserica a binecuvantat curvia ca sa apara niste suflete noi ca sa fie Botezate Ortodox…

======

======

Dumnezeiescul  Maxim  ne  învaţă  următoarele:  „Prin  urmare,  tot  omul  care  s-a botezat  în numele  Treimii Dumnezeieşti  şi de  viaţă  făcătoare,  trebuie  să  ţină  toate  câte  a poruncit  Domnul.  Din  această  pricină,  Domnul  a împreunat  păzirea  tuturor  poruncilor cu Dreapta  Credinţă,  ştiind  că nu  e  cu  putinţă  să-i  aducă  omului  mântuirea  numai  una dintre  ele,  despărţită  de  celelalte”  (Filocalia  românească,  voi.  2,  Cuvânt  ascetic,  cap  2,  ed. Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  25). 
Ne vor acuza tot mai mult că suntem FANATICI sau FUNDAMENTALIŞTI?