Si iata cum ecumenistii se dau pe fata Mariana Cuceu faptele in erezie nu aduc nici o bucurie

doxologia.ro/educatie/proiectele-colegiului-sfantul-nicolae-piscu-rusului-renovarea-scolii-incaltaminte-de-iarna

Proiectele Colegiului „Sfântul Nicolae” în Piscu Rusului: renovarea școlii și încălțăminte de iarnă pentru 43 de copii
28 Noiembrie 2016 23:48 Tudorel Rusu Educaţie

Proiectul „Cutia cu Papucei pentru Ei” a ajuns în acest weekend la granița dintre Arhiepiscopia Iașilor și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în Parohia Piscu Rusului din comuna Dagâța, 43 de copii din această comunitate primind încălțăminte nouă din partea membrilor și membrelor Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași. Voluntarii au fost însoțiți de părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, și de un nou susținător al proiectului, doamna Mariana Cuceu, președinte și unul dintre fondatorii Organizației „Sfânta Paracheva” din Chicago – Statele Unite ale Americii. Copiii din Piscu Rusului au mai avut parte de o surpriză plăcută în ultima perioadă: printr-un alt proiect demarat tot de Colegiul „Sfântul Nicolae”, școala din localitate a fost renovată, sala destinată grădiniței fiind dotată și cu toate cele necesare desfășurării activităților preșcolare. Astfel, copiii din ciclul primar nu vor mai fi nevoiți să meargă la școală în satele vecine.

Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială „Înălțarea Domnului”, răspunsurile la strană fiind date de membrii Colegiului, iar cuvântul de învățătură fiind rostit de părintele Hrisostom Rădășanu. În cadrul slujbei, toți copiii prezenți au primit Sfintele Taine.

În alocțiunea rostită la final, părintele consilier a vorbit despre proiectul destinat renovării școlii din Piscu Rusului: „Știu că v-ați dorit foarte mult să-i aveți aici în sat la școală pe copiii voștri. S-a întâmplat chiar și o minune, căci în momentul în care Mitropolia Moldovei hotărâse să ajute o școală, chiar atunci m-a sunat părintele Gheorghe Ceacîru și m-a anunțat că are nevoie de ajutor pentru a păstra copiii la școala din sat. Așa a pornit proiectul nostru de renovare a școlii din Piscu Rusului. Îmi doresc ca școala situată în vecinătatea bisericii să fie și sufletește în vecinătatea locașului de cult. Orice comunitate se structurează, se adună și se adâncește în jurul acestor realități: Biserica și Școala. Omul care are biserica și școala în viața lui are spiritualitate și are învățătură și devine un om așezat în această viață și cu nădejde de bună-așezare în Împărăția cea veșnică”. De asemenea, parohul din Piscul Rusului, pr. Gheorghe Ceacîru, a subliniat cât de mult înseamnă pentru copiii din localitate să frecventeze cursurile în școala din sat: „Una dintre principalele mele griji ca preot paroh a fost să avem copiii din clasele primare la noi în sat. În acest an, preșcolarii și școlarii din Piscu Rusului nu au putut să înceapă cursurile odată cu ceilalți, ci cu un decalaj de două săptămâni.Gândiți-vă cât de dificil este pentru un copil de 6-7 ani să meargă cu microbuze private la școala din satul vecin la primele ore ale dimineții, când în zona noastră deluroasă nici nu se luminează dacă ceața este foarte densă. Sunt foarte fericit acum, când, cu multe rugăciuni și lobby, am reușit să ne aducem copiii la școala noastră din sat, lucru care s-a realizat cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu ajutorul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei”.

Detalii complete despre renovarea școlii din Piscu Rusului ne-a oferit Petru Cernat, managerul de proiect: „Proiectul renovării școlii de la Piscu Rusului, comuna Dagâța, face parte din inițiativa Patriarhiei Române, aplicată de fiecare Centru eparhial în parte, de a oferi ajutor material unor grădinițe sau școli aflate în imposibilitatea de a oferi actul educațional elevilor în condiții favorabile. Acest demers se înscrie pe linia evenimentelor realizate de Biserică în 2016, Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin-ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești. În zilele premergătoare aprobării bugetului pentru această activitate, Dumnezeu a rânduit ca părintele Ceaciru Gheorghiță, paroh la Piscu Rusului, să sune la Centrul eparhial și să ceară ajutor financiar pentru renovarea școlii, motivat fiind de cererea părinților de a se redeschide Școala primară din sat, dat fiind faptul că distanța și cheltuielile pentru a-i trimite pe copii la școala din centrul comunei erau prea mari. Cererea a fost preluată de arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, care s-a deplasat la fața locului însoțit de doi colaboratori. În urma vizitei s-a constatat că școala din sat dispune de două săli de clasă, una pentru grădiniță (unde învață 13 copii) și alta pentru clasele 0-4 (30 de copii), și s-a hotărât ca ajutorul material să se îndrepte cu precădere spre sala de grădiniță. La propunerea părintelui consilier, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a aprobat un buget pentru a face din grădiniță un loc primitor și călduros pentru copilași. Astfel, cu binecuvântarea Înalpreasfințitului și cu purtarea de grijă a părintelui Hrisostom, alături de implicarea pr. Gheorghiță, s-au cumpărat cele necesare: ușă exterior pentru intrarea în școală, ușă interior pentru grădiniță, sobă de teracotă, parchet stejar, mochetă, perdele și un aspirator care să ajute la întreținerea curățeniei. Toate acestea au fost instalate cu ajutorul oamenilor din sat, care și-au manifestat bucuria și recunoștința față de cei ce au contribuit la împlinirea acestui proiect”.

Proiectul „Cutia cu Papucei pentru Ei”, nominalizat la Gala Națională a Voluntarilor

După Sfânta Liturghie, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae” s-au deplasat la școala din apropiere, unde au vizitat sala renovată, după care au demarat proiectul „Cutia cu Papucei pentru Ei”, dăruind încălțăminte nouă și dulciuri la 43 de copii din ciclul primar. „Acum două săptămâni am reluat acest minunat proiect în parohia Teişoara din județul Botoșani, când am dăruit ghetuțe pentru 18 copii. Apoi am avut ceva emoții din cauza lipsei fondurilor și trebuia să găsim urgent o soluție. În seara de 15 noiembrie am plecat împreună cu prietenul și ajutorul nostru de nădejde Emanuel Mocanu spre Piatra Neamț, în vederea unei posibile sponsorizări, iar Sfântul Nicolae, ca întotdeauna, ne-a ajutat prin mărinimia unui om cu suflet deosebit și astfel am răsuflat ușurați. Nu am stat pe gânduri, iar a doua zi am pornit împreună cu Petru Cernat, responsabil în organizarea proiectelor Colegiului, spre Vicovu de Sus, pentru a o obține un parteneriat cu o firmă de încălțăminte, iar prezența ajutorului divin s-a simțit din nou. Am reușit astfel să procurăm «papucei» pentru încă două parohii, iar n această zi am adus un zâmbet pe chipul a 43 de copii, care ne-au mulțumit cu îmbrățișări și colinde. Mă bucur că am putut răspunde acestei nevoi și nădăjduiesc că strădania noastră va continua și de acum încolo, găsind de fiecare dată o motivație în plus. Încurajez pe toți ce care doresc să aducă un licăr de lumină în inimile acestor copii să o facă, pentru că orice ajutor este binevenit, mai ales că frigul deja și-a facut simțită prezența, iar în acest anotimp fiecare om are nevoie de ghete în picioare pentru a-și proteja sănătatea, cu atât mai mult copiii, care sunt mult mai expuși. Totodată, vreau să mulțumesc pe această cale tuturor celor care au susținut până acum acest proiect și am încredere că acțiunile nu se vor opri aici”, ne-a declarat Cristian Irina Ștefan, voluntar în cadrul Proiectului „Cutia cu Papucei pentru Ei”.

Mariana Cuceu, președinte și unul dintre fondatorii OrganizațieiSfânta Paracheva” din Chicago, ne-a povestit cum a ajuns să se implice în proiectul „Cutia cu Papucei pentru Ei”: „Am mare evlavie la Sfânta Cuvioasă Paracheva, care m-a ajutat în anumite momente grele din viața mea într-un mod extraordinar. Am avut două operații mari pe măduva spinării și am rămas după aceste intervenții cu mari probleme fizice și cu dureri foarte mari. Când am ajuns la Sfânta Parascheva în 2009 ca să mă rog să mă ajute, căci nu mai suportam durerea, Cuvioasa mi-a vindecat 75% din dureri. De atunci vin în fiecare an la Cuvioasa Paracheva, pentru a mă întări sufletește și trupește. Astfel, aflându-mă anul trecut în Iași, am întâlnit o femeie care cerșea în jurul Mitropoliei pentru copiii ei. Mai târziu, am zărit-o pe această femeie în jurul Colegiului «Sfântul Nicolae», unde am cerut informații despre ea membrilor Colegiului și părintelui Hrisostom Rădășanu. Astfel am aflat ce activități deosebite desfășoară părintele împreună cu studenții și, observând că împărtășim idei comune, ne-am hotărât să colaborăm în două proiecte: «Cutia cu Papucei pentru Ei» și oferirea a patru burse la Școala Varlaam în anul universitar 2016-2017 pentru copii cu situație financiară dificilă. M-a ajutat mult în menținerea acestei legături cu Colegiul d-l Emanuel Mocanu, cu care am comunicat frecvent”.

Amintim faptul că proiectul „Cutia cu Papucei pentru Ei” a fost nominalizat la Gala Națională a Voluntarilor, în cadrul secțiunii „Proiectul de voluntariat al anului”. Proiectul Colegiului „Sfântul Nicolae” poate fi votat la adresa http://www.galavoluntarilor.ro/finalist/cutia-cu-papucei-pentru-ei-938 .

——-

ortodoxinfo.ro/2019/05/19/cimitirul-fantoma-de-la-marginea-bucurestiului-5-000-de-copii-bagati-in-gropi-comune-in-pipera/

„Am avut toate dosarele pentru cei duși acolo, totul este legal. Noi am făcut ceea ce am făcut cu ajutorul Patriarhiei Române, proprietarul terenurilor pe care se află cimitirele, respectiv cu P.S. Teofan (arhiepiscopul Bucureștiului la acea vreme -n.r.). Chiar dânsul ne-a pus în legătură cu Facultatea de Medicină Carol Davila de unde am ridicat 200 de cadavre. Am mai luat și de la azile, spiatale, case de copii și alte locuri. Noi considerăm că este creștinește să aibă un mormânt și o slujbă de înmormântare fiecare, de aceea am făcut ceea ce am făcut. În Pipera, am primit de un teren pentru a înhuma copiii din spitale, născuți și abandonați, sau din căminele de copii din București sau din țară. Sigur, nu am avut bani să facem gropi pentru fiecare, am mai băgat și câte doi sau trei. Dar a avut fiecare cel puțin o pânză în care să fie înfășurat, dacă nu chiar un sicriu. Efortul financiar este destul de mare, noroc că ne-a ajutat Patriarhia. Aceasta este situația și nu avem nimic de ascuns. În 2002 toate documentele, respectiv aprobările de la Patriarhie și registrele, au fost ridicate de Inspectoratul General al Poliției. De atunci nu mai știu nimic”, ne-a declarat Costel Carabelea, șeful asociației Frăția…

”L-am născut pe Gabriel, primul meu copil, în 1997 şi au venit după două zile să-mi spună că a decedat. Am înnebunit de durere. Atunci mi-au pus în faţă un document prin care cedam corpul copilului, pentru a fi înhumat de către nu ştiu cine. Spuneau că, nefiind botezat, îi trebuie o slujbă specială, de care se vor ocupa ei. Am semnat, dar vă spun că în acel moment nu ştiam ce semnez. Apoi am cerut să îmi arate copilul, şi m-au dus la morgă. Gabriel era într-un frigider, tăiat în două, fără organe. I se făcuse autopsia.

Advertisements