Sinodul 1351: iar pe cei ce au comuniune cu ei in cunostinta de cauza; Sinodul 7 Ec.: pe initiatorii si intai-statatorii impietatii nu-i primim in preotie nici macar daca se caiesc, dar pe cei siliti sau rapiti si tarati, dar care se caiesc cu adevarat, ii primim in preotie pe fiecare in treapta lui

FILOCALICA GRIGORIE PALAMA Tomuri Dogmatice Viaţa * Slujba Scrieri I

edit. DEISIS Sibiu 2009

p. 326-327

Sinodul din 1351

Sentinţa

51. Iar noi, întreg dumnezeiescul şi sfântul Sinod adunat cu harul lui Hristos în tricliniul numit Alexiakos al palatului sfintelor Vlaherne, apărând buna-cinstire/dreapta-credinţă, făcând reflecţia şi cercetarea exactă şi cuvenită despre cele aflate înainte, şi întărind ca foarte bine-cinstitoare şi Tomosurile sinodale anterioare [din 1341 şi 1347] privitoare la acestea sau, mai bine zis, urmând acestora, i-am azvârlit pe drept cuvânt anatemei departe de Hristos pe Varlaam acela şi pe Akindynos, care la vremea lor s-au purtat ca nişte beţivi cu buna-cinstire/dreapta-credinţă şi nu s-au căit nicidecum cât au mai fost în viaţă. Iar pe cei arătaţi şi demascaţi acum în sinod, întrucât gândesc la fel cu aceia şi, simplu spus, pe câţi fac parte din ceata lor, îi socotim, dacă nu se vor căi, dezavuaţi şi respinşi din Biserica sfântă, catholică şi apostolică a lui Hristos şi-i azvârlim anatemei departe de Hristos, iar pe cei ce au comuniune cu ei în cunoştinţă de cauză îi socotim excomunicaţi şi-i dezbrăcăm de orice slujire preoţească. Pe cei rapiţi şi târâţi de aceştia şi care nu fac parte dintre iniţiatorii ereziei, dacă rămân nepocăiţi, îi azvârlim unor lucruri asemănatoare, iar dacă se căiesc cu adevărat şi anatematizează această cacodoxie şi pe cei ce rămân în ea, îi primim cu bucurie nu numai în comuniunea bunei-cinstiri/dreaptei-credinţe, dar şi în preoţie, nesupunându-i nicidecum acestora, potrivit hotărârii privitoare la aceştia a sfântului Sinod Ecumenic al VII-lea, care stabileşte căpe iniţiatorii şi întâi-stătătorii impietăţii nu-i primim în preoţie nici măcar dacă se căiesc, dar pe cei siliţi sau răpiţi şi târâţi, dar care se căiesc cu adevărat, îi primim în preoţie pe fiecare în treapta lui“. Dar şi dacă un altul dintre toţi ar fi prins fie gândind, fie scriind împotriva preasfinţitului mitropolit al Tesalonicului, sau mai degrabă împotriva sfinţilor teologi şi a Bisericii înseşi, hotărâm împotriva lui aceleaşi lucruri şi-i azvârlim aceleiaşi osânde, fie că e din clerici, fie dintre laici. Dar pe de mai multe ori numitul preasfinţit mitropolit al Tesaloniculuu, înţelegând din anchetă că n-a scris şi nu gândeşte nimic în dezacord cu cuvintele dumnezeieşti, ci mai degrabă apără, cum se cuvenea, dumnezeieştile cuvinte şi buna-cinstire/dreapta-credinţă şi predania noastră comună, nu-l socotim doar mai presus de toate flecărelile împotriva Bisericii lui Hristos, cum au procedat şi Tomosurile sinodale anterioare, ci îl proclamăm şi apărător foarte sigur al Bisericii şi bunei-cinstiri/dreaptei-credinţe, prim-luptător şi ajutător al ei. Fiindcă aşa vor avea siguranţa şi certitudinea, cum o au acum, şi Tomosurile la care s-a purces la acele sinoade.