Indrumare…nu prin viu grai

Sfântul Ignatie BRIANCIANINOV, OFRANDĂ MONAHILOR CONTEMPORANI, edit. Egumenița 2011

pag. 140:

Îndrumarea prin cuvântul lui Dumnezeu luat din cărți, iar nu prin viu grai este singura îndrumare ce ne este dată nouă și prin care monahul devine în mare măsură propiul său îndrumător. În pofida folosului esențial dobândit pot apărea și consecințe nedorite; mari și frecvente erori și abateri care mențin neștiința, ținându-ne mai departe în robia păcatului. Neștiința începătorului și stăpânirea patimilor în el nu îi dau putința de a înțelege Scriptura așa cum trebuie și de a o păzi cu tăria cuvenită

pag. 141:

Ne-am supus atât de mult puterii ispitelor, încât am renunțat chiar și la îndrumarea prin Cuvântul lui Dumnezeu, singura cale de mântuire. În timpul acestei îndrumări trebuie să viețuim cu cea mai mare trezvie, fără împrăștiere…

Viețuirea după Dumnezeu devine un lucru foarte anevoios. Devine astfel, pentru că celui ce trăiește în mijlocul și în fața smintelilor îi e cu neputință să nu se supuna influenței lor. Așa precum gheața, la atingerea căldurii, își pierde soliditatea și se transformă în apă lichidă, așa și inima cea plină de bunăvoință, fiind supusă atingerii smintelilor, mai ales a unei atingeri necontenite, slăbește și se schimbă.

————-

Catehismul Ortodox, Sfântul Filaret Mitropolitul Moscovei, edit. Sophia 2007

pag.208:

Despre a șasea poruncă… Felul uciderii duhovnicești…este sminteala

JEAN-CLAUDE LARCHET, Viața sacramentală, edit. BASILICA,
București-2015, pag.282
Subnota 166
Sf. Nicodim Aghioritul ia cele zece porunci…în Exomologhitarul său (I,
4)…Despre a șasea poruncă: «Să nu ucizi» (Ieșire 20, 13). Față de această poruncă
greșesc…Cei care ucid pe cineva sufletește, cum sunt ereticii, învățătorii mincinoși

————–

pag.142:

Viețuirea după Dumnezeu devine foarte grea din pricina apostaziei generale. Apostații, care se înmulțesc, numindu-se și dându-se în aparență drept creștini, îi vor asupri cu atât mai ușor pe adevărații creștini. Ei îi vor împresura cu nenumărate curse și vor pune nenumărate piedici în calea bunei lor intenții de a se mântui și a sluji lui Dumnezeu, precum mărturisesc Sfinții Tihon de Voronej și Tihon de Zadonsk. Ei vor lucra împotriva robilor lui Dumnezeu și prin violențe, și prin clevetiri, și prin curse viclene, și prin felurite amăgiri și prigoane cumplite…în vremurile din urmă, adevăratul călugăr abia va găsi un adăpost departe și necunoscut pentru a sluji lui Dumnezeu cu oarecare libertate și a nu fi atras de forța apostaziei și a apostaților puși în slujba satanei152. Scrisorile din chilie ale Sfântului Tihon. Vol. 15, scrisoarea 67.

Cartea: Catehismul Ortodox Sfântul Filaret Mitropolitul Moscovei, edit.
Sophia 2007
pag. 183:

6. Apostazia – Când cineva se leapădă de credința cea adevărată, de frica
oamenilor ori pentru foloase lumești.

——–

pag. 163:

„Dacă cineva, păcătuind în chip vădit și nepocăindu-se, n-a patimit nimic până la moarte, socotește că judecata lui va fi acolo fără de milă200. Cap. 112.

pag.164:

„Precum nu pot paște la un loc oile și lupii, așa nu poate avea milă cel ce uneltește cu viclenie împotriva aproapelui“208.Cap. 123.

„Nu lăsa păcatul neșters, chiar de ar fi cât de mic, ca să nu te tragă pe urmă la rele mai mari211. Cap. 127.

pag. 165:

„Gândul celui împătimit de plăcere se clatină ca o cumpăna. Aci plânge și se tânguiește pentru păcate, aci se luptă cu aproapele și îi stă împotrivă apărându-și plăcerile217.Cap. 144.

Faptele săvârșite cu trupul sunt roadele faptelor duhului, fiind urmările lor drepte și firești, după rânduiala lui Dumnezeu“225. Cap. 161.

pag. 166:

„Prinzându-te începutul vreunui păcat, nu zice: «Nu mă va birui pe mine». Căci întrucât ai fost prins, ai și fost biruit231. Cap. 170.

„Orice greșală mare începe de la ceva mic și, pe măsură ce e hrănită, ea crește“232. Cap. 171.