Sv. Macarie Egipteanul despre ereticul Heron ce talcuia gresit Scriptura si insulta pe SV. PARINTI, desi POSTEA DESAVARSIT, avea VIATA CURATA si se IMPARTASEA!

PSB 34 SFÎNTUL MACARIE EGIPTEANUL SCRIERI OMILII DUHOVNICEŞTI, Bucureşti 1992 pdf

pag. 46-47

Despre Heron
Un alexandrin, pe nume Heron, a fost vecinul meu. Era tînăr, inteligent, cultivat, cu viaţă curată şi extrem de sensibil în maniere. Mulţi dintre cei apropiaţi lui spuneau că mănîncă o dată la trei luni, că se mulţumeşte cu Împărtăşania şi, dacă are la îndemînă, (consumă) zarzavat. Acest lucru l-am cunoscut şi eu, împreună cu fericitul Albinus, pe cînd mergeam în pustiul Scetic, ce se afla la 40 de mile de noi. În timpul călătoriei, noi am mîncat de două ori şi am băut de trei ori; acela, însă, n-a gustat nimic şi cît timp a durat călătoria a declamat (pericope din Sfînta Scriptură): un psalm mare şi 15 mai mici; epistola către evrei; o parte din (cartea) profetului Ieremia; Evanghelia lui Luca şi Proverbele. Ba nici nu puteam să ne ţinem în pas cu el.
Dar şi acesta, după ce a dat multe lupte şi s-a supus multor osteneli, a fost cuprins de o mîndrie nebună, care l-a ridicat pînă la cer — de unde s-a prăvălit ca un cadavru nenorocit — şi, în nesăbuinţa lui, a început să urzească gînduri nesocotite împotriva sfinţilor părinţi, chiar să-i şi insulte şi să zică : Se înşală cei ce se supun învăţăturii voastre. Că nu trebuie să avem mulţi învăţători, afară de Hristos, pentru că Mîntuitorul însuşi a spus : «Să nu numiţi pe nimeni învăţător aici pe pămînt» (Matei 23, 8). Şi atît de mult
i s-a întunecat mintea de mîndrie, încît nici nu voia să se apropie de Sfintele Taine. În cele din urmă, tulburat de demon, ca de un foc foarte violent, a venit, prin grija lui Dumnezeu în Alexandria, ca cuiul prin cui să se scoată. A devenit indiferent, s-a dus la teatru şi la hipodrom şi şi-a petrecut timpul în cîrciumi.

=========================

TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII
DE LA MATEI, Bucureşti 2007 Sv. TEOFILACT,

pag. 354

23,8-12: Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. (9) …Hristos nu opreşte a se numi cineva “dascăl” [“învăţător”], ci opreşte a voi cineva cu împătimire [în chip pătimaş] să fie numit astfel şi a se sârgui în tot felul să fie numit aşa. Căci, după adevăr, vrednicia învăţătorească este numai a lui Dumnezeu.