Traducerea din rusa in engleza apoi in romana Epistola 40 Sv. Theodor Studitul; si prin urmare pe buna dreptate se depune imediat el insusi



Letter 40. To Navkrati, son

Again you are in prison, beloved son,
but this is again a shame for dishonorable heretics, and for you it is a multiplication of the rewards and
honors of heaven. Therefore, i sigh and cry for them, but i rejoice and thank for you. Do you not become more experienced through secondary
detention, like gold burned twice in a
crucible? Strengthen yourselves, my
holy son, and appear before the Lord in everything clean and immaculate, a “vessel” truly “worthy, prepared for every good work” (2 Tim. 2:21). Bear patiently the unusualness of your second guard (i won’t say hegumen or priest: for no servant of God and a monk will serve in military affairs and even communicate with such a servant).
However, let me know how he treats
you, because, i think, he is better than
before. But anyway, you still, my son, stand bravely, alleviating sorrows with joyful hopes and taking advantage of solitude to gain impassivity by turning your eyes to God alone, looking at you, and by constantly connecting with Him, rejecting unfavorable thoughts with contempt brought by the seeder tares. As for your desire for me to answer in
detail about heresies and baptisms, this exceeds the size of the letter, and
moreover, it would be unnecessary to
spread that the God-bearing Epiphanius examined and described how none of the Fathers did. Therefore, read his holy book about it, and from it you will find out what you want to know. Good Evprepian will hand you over to you. I will answer briefly about the baptized. The judgment about them is threefold. Marcionites, Taskodrugites,
Manichaeans and the like before the
Melchizedekians, all twenty-five
heresies (71), are baptized.

The Tessaresquedecatites, Novatians,
Arians, Macedonians, Apollinarists –
only five are anointed with the holy chrism. They do not baptize and do not anoint themselves, but only
anathematize their own and any other heresy of the Melethians, Nestorians, Eutychians and the like, up to the present heresy, now i do not indicate the number of them, because the heresy of akefalus falls into many parts, and the letter would be too long. Regarding the fact that you said that the rule does not distinguish, but definitely states that those who are ordained or baptized by heretics cannot be either clergy or faithful, take into account that the apostolic rule calls heretics those who are not baptized and do not baptize in the name of the Father and The Son
and the Holy Spirit.

We also learn the same with the divine words of St. Basil the Great. He says that “heresies are those that are
completely rejected and become alien
by faith itself; schisms – those that, for
some other church reasons and
concerning correctable issues, have
disagreements among themselves; and unlawful gatherings are gatherings compiled by rebellious presbyter, or bishops, or ignorant people. ”

He himself, citing one example of the
first, says to Saint Amphilochius:
“What is the reason to receive their baptism (Pepusians), who are baptized into the Father and the Son and Montan or Prisca? Those who were not baptized who were baptized into something that was not given to us. ” Therefore, the rule and the Fathers, as the divine Vasily says, called them and heretics like them. Further, St. Basil gives an example of the second: “Kafar belong to the number of schismatics” (72). If you ask why heretics and these and
all subsequent ones are called heretics, then we say and understand it this way. The former are heretics in the proper sense, because they are dishonestly teaching about the very essence of our faith in the Trinity.

The latter are called heretics for abuse of the word and because they are produced from the former. They profess both faith and Baptism in the Trinity, preserving the
special property of each Hypostasis,
and not just one common Three,
although they teach heretical about the other. An example of the third is also cited by the holy father himself: “For example, if someone, after conviction of sin, is removed from the priesthood and has not obeyed the rules, but has taken over the chairmanship and the priesthood.” Both the second are named in the first, and the third are named in the second. Thus, the Melethians, whom the schismatic Meletius carried
away with him, the ancients call
schismatics, although they do not
adhere to false doctrine, for they,
anathematizing their own schism, are
said to have been accepted by the
Catholic Church. In general, heresies are similar to some chain woven by a demon: they are held together by one
another and all depend on one head – wickedness and godlessness, although they differ in name, time, place, quantity, quality, strength and activity.

So, one and the same body does not
consist of only one member, but of
many, their actions on each other,
forces, properties, relations and
meanings are different.
Regarding your other questions. To the first of them – about the Orthodox
presbyter, out of fear of persecution
commemorating a heretic bishop – I
answered you before and again I will
say: if he does not serve with the heretic and does not have fellowship with such people, then I should take him into the community with psalmosinging, with the blessing of dishes, and then only by economy, but not with Divine Communion. When heresy reigns, it is imperative to investigate and, having accepted a confession, be content with it, unless it is clearly false. For I can tell you that we have learned from the
Fathers not to investigate at a time
when heresy is not rampant, and not to investigate persons who are not clearly condemned. Nowadays it is rarely possible to find such a presbyter who would not be demolished and have no communication with heretics.

The second question is about a Christ-loving person who invites in his
chapel to serve the all-night service:
should she serve in it and with whom? You have to agree, and go and sing together – of course, if the inviter and the singers are Orthodox, both of them are wary of communication with heretics. It is necessary to serve in the chapel if the owner reliably proves that a heretic has not yet served in it. For it has already been said that it is necessary to investigate everywhere because of the raging heresy. Third: if someone from the Orthodox accepts a church from someone, and there turns out to be a custom – to gather people once or twice a year and to remember the heretic at the Liturgy, then you can allow singing there if necessary, but not to serve the Liturgy.

And if it is possible to stop this custom, then the Liturgy should also be served. Fourth: if there is a church in which the servant commemorates the heretic, and the Orthodox priest has a consecrated altar on the shroud or on the boards, then can he be put in the same church in the absence of the commemoration and serve the Orthodox on it? It should not, but it is better to serve as necessary in an ordinary house, choosing a clean place.

Fifth: if on the way the Orthodox
happens to be invited by some priest or layman to a common meal and there will be a time for chanting, then what should one do? I said and will say it again: when heresy dominates and is not struck by the Orthodox Council, then it is necessary to investigate, both at Divine Communion and at a common
meal, and in this regard there is no
place for shame or slowness. Just to
take bread from someone does not need research, just as to take a treat from him, perhaps in private, and get an overnight stay – of course, if he had not been known for heresy or moral
depravity before. But regarding other
things, if necessary, should investigate.
Sixth: if an Orthodox on the road meets a church near a village or city, should he pray there, or even stop, avoiding going under the shelter of the laity?

You should pray and stop if she is
alone. But both in the house of the
layman and in the house of the priest –
it is indifferent, as it is said, due to the
late time, you can stop and eat food in
private, without research, and take what is needed (if, as I said, the receiver was not previously known to the receiver as belonging to the number of wicked or lawless). And without the need, it’s not good to accept what has been said, but you have to research and stop with the
Orthodox and, if necessary, take what is needed for the road from him: for thus the Lord commands through His saints.

You answered well that presbyter and
hegumen were excommunicated who were ordained a bishop, who turned out to be a heretic, even though they said that the sobor was bad and we died. For why, recognizing this, does not run away from perdition, evading heresy to be the bishop of God? Then his ordinations will be immediately
accepted. Or why, during the reign of
heresy, did the hegumen send brethren for heretical ordination? So, if the ordained one was corrected,
then he could immediately be priest;
and since he abides in heresy,
remembering the heretic, even if he said that he had a sound mindset, it was impossible for those ordained by him to be true servants of God. If, in the hegumen, the spirit of jealousy for God is inflamed and he wishes to receive a crown of confession, then he should not serve in the church where he presides and does not remember him as a bishop. He will be blessed as an example of salvation for many others. When an altar is placed in the same church, there is no obstacle to serving there. What I forgot to note above, I will remind you here. When St. Basil speaks of those who participated in unlawful gatherings, that sometimes those who are in a church degree/rank and retreated with rebellious, if they repent, are accepted in the same order, then let your piety not think that these words are contrary to the apostolic rule, which states: “If someone, belonging to the clergy, will pray with the deposed, as with the clergy, let him be deposed himself” (73). Remember that, as the Fathers put it, the difference between heresies and schisms, so in the sequence of thoughts it differs to whom the rule applies, deposing irrevocably, namely, to the prayer with the deposed, and not to the participant in the unlawful assembly. For he knows that he prays along with the obviously deposed, and therefore rightly immediately deposes himself as if he did not obey the rule, and this one as if he did not consider deposed the one to whom he was carried away by the crowd: “if he repents, he is accepted into the same order”, – says the holy father. The saint’s words often repeat that the repentant is not accepted in the same order (74). Moreover, these words are spoken conditionally; the apostolic rule speaks decisively and unconditionally. That the false Christopher (75) again returned “to his vomit” (2 Pet. 2:22), I was not at all surprised at this, knowing his insecurity and inconstancy. And that Clidonius only endured for one day the truth of detention and scourging of the wicked, I was very surprised at this.

Since he hitherto stood firmly by the
power of God, it would not be
superfluous for you and other brothers to give him a helping hand, if possible. I did not write about the above, that is, baptized, anointed with the holy chrism and anathematizing heresy, as the divine Epiphanius distributed and enumerated heresies, but as I found in the interpretation of one of the most ancient hardworking men who did research and extract from the books of the Byzantine Church.
Brother Gregory sincerely greets you.

* * *

71 Those baptized when converted to
the Orthodox faith. Apostolic Rule 49.

72 To Amphilochius. Rule 1

73 Apostolic Rule 2.

74 To Amphilochius. Rules 32 and 51

75 Christopher (Greek) – the bearer of



Svantul Theodor Studitul

Epitola 40 Către fiul Navkratiu

Din nou ești în închisoare, iubit fiu,
dar aceasta este din nou o rușine pentru ereticii necinstiți, iar pentru tine este o înmulțire a recompenselor și onorurile/slăvilor cerului. Prin urmare, suspin și plâng pentru ei, dar mă bucur și mulțumesc pentru tine. Nu devii mai experimentat/iscusit prin secundara/a doua detenție, ca aurul ars de două ori în topitoare? Întărește-te, fiul meu svânte, și arată-te în fața Domnului în totul curat și fără pată, un „vas” cu adevărat „demn, pregătit pentru fiecare lucrare bună ”(2 Tim. 2:21).

Poartă cu răbdare neobișnuința celui de-al doilea al tău paznic (nu voi spune egumen sau preot: căci niciun slujitor al lui Dumnezău și un călugăr va sluji în treburile militare și chiar va (avea) comuniune cu un astfel de slujitor). Totuși, anunță-mă cum te tratează [pe] tine, pentru că, cred eu, el este mai bun decât înainte.

Dar oricum, tu încă, fiul meu, stai curajos, atenuând durerile cu speranțe vesele și profitând de singurătatea pentru a câștiga nemişcarea, întorcându-ți ochii spre Dumnezău singur, privind la tine și prin legatură permanentă cu El, respingând gândurile nefavorabile/rele cu disprețul adus de obrazul semănător. Cât despre dorința ta pentru mine să răspund în detaliu despre erezii și botezuri, aceasta depășește dimensiunea epitolei/scrisorii, și în plus, ar fi nenecesar să răspândeşti aceea că Epifaniu purtătorul-de Dumnezău a examinat și a descris cum nu a făcut niciunul dintre Părinți. Prin urmare, citește cartea sa svântă despre ea, și din ea vei afla ce vrei să știi.

Bunul Evprepian îţi va preda/da ţie. Voi răspunde pe scurt despre botez. Judecata despre ei este de trei feluri. Marcioniţii, Taskodrugiţii, Maniheii și altele asemenea înainte de Melchisedecieni, toți douăzeci și cinci de erezii (71), sunt [re]botezați/se botează. Quartodecimanii, Novaţianii, Arienii, Macedonienii, Apolinarii – doar cinci sunt unse cu svântul mir. Ei nu se botează și nu se ung, dar numai anathemizează propriile lor și orice altă erezie a Meletienilor, Nestorienilor, Euthienilor și altele asemenea, până la erezia actuală, acum nu indic numărul acestora, deoarece erezia akefalilor se încadrează în multe părți, iar scrisoarea ar fi prea lungă.

În ceea ce privește faptul că ai spus că canonul nu distinge, dar afirmă cu siguranță că cei care sunt hirotoniți sau botezați de eretici nu pot fi nici clerici nici credincioși, ține cont de faptul că canonul apostolic îi numește pe eretici pe cei care nu sunt botezați și nu botezează în numele Tatălui și al Fiului și Duhul Sfânt.
De asemenea, învățăm la fel cu cuvintele dumnezăieşti ale Svântului Vasilie cel Mare. El spune că: „ereziile sunt acelea care sunt complet respinse și devin străine de credința însăși; schisme – acelea care, pentru alte motive din biserică și privind problemele îndreptabile, au
dezacorduri între ele; iar adunările ilegale sunt adunări întocmite de preoți rebeli, sau de episcopi, sau de oameni neștiutori/ignoranţi/neînvăţaţi.

El însuși, citând un exemplu al
primului, spune Svântului Amfilohiu:
„Care este motivul pentru a primi botezul lor (Pepusienilor), care sunt botezați în Tatăl și Fiul și Montan sau Priscila? Cei care nu au fost botezați, care au fost botezați în ceva ce nu ne-a fost dat nouă. Prin urmare, canonul și Părinții, așa cum spune dumnezăiescul Vasilie, i-au numit pe ei eretici şi pe cei asemenea lor. Mai departe, Sfântul Vasile oferă un exemplu al doilea: „Katarii aparțin numărului de schismatici” (72). Dacă vă întrebați de ce ereticii și acestea și toate cele ulterioare se numesc eretici, apoi o spunem și o înțelegem în acest fel. Primii sunt eretici în sens corect/drept [sens real, considerat real sau satisfăcator decât inadecvat într-un anumit fel] pentru că ei predau/învaţă necinstitrea despre esența credinței noastre în Treime. Aceştia din urmă sunt numiți eretici prin abuz de cuvânt și pentru că sunt produşi din primii.

Ei mărturisesc ambele credința și Botezul în Treime, păstrând proprietatea specială a fiecărei Ipostase, și nu doar una[o propietate Ipostatica] comună [celor] Trei, deși învață eretic despre celelalte. Un exemplu din al treilea este citat chiar de svântul părinte însuși: „De exemplu, dacă cineva, după condamnarea pentru păcat, este îndepărtat din preoție și nu a respectat canoanele, dar a preluat[cu de la sine putere] conducera și preoția”. Ambii doi[primii si secundarii ereticii] sunt numiți ca primii[adică eretici], iar cei din al treilea[adică adunările ilegale] sunt numiți cu[numele de schismatici ca şi] al doilea[adică schismatici].

Astfel, Meletienii, pe care[schismă] a purtat-o schismaticul Meletie departe cu el, vechii îi numeau schismaticii, deși nu aderaseră la o învăţătură falsă, căci ei, anathemizând propria schismă, s-a spus că au fost acceptaţi de către Biserica Sobornicească/Catholică. În general, ereziile sunt similare cu unele lanțuri țesute/împletit/întreţesute de un demon: sunt ținute împreună de una de către alta și toate depind de un singur capăt– răutatea și neevlavia, deși diferă în nume, timp, loc, cantitate, calitate, forță/putere și activitate/lucrare.

Deci, unul și același corp nu constau dintr-un singur membru/mădular, ci din multe[membre/mădulare], acțiunile/lucrările lor unul asupra celuilalt, forțe/puteri, proprietăți, relații și semnificațiile sunt diferite. În ceea ce privește celelalte întrebări. La prima dintre ele – despre Orthodoxul preot, din frica persecuţiei pomeneşte unui episcop eretic – Ţi-am raspuns înainte şi din nou voi spune: dacă el nu slujeşte cu ereticul și nu are părtășie/tovăraşie/legătură cu astfel de oameni, atunci ar trebui să-l iau în comunitate cu psalmodiere, cu binecuvântarea mâncării/veselei/farfuriilor, și asta/apoi numai prin iconomie, dar nu la/cu dumnezăiasca Comuniune/ dumnezăiasca Împărtăşanie.
Atunci când domnește erezia, este imperativ să cercetaţi și, după ce a acceptat o mărturisire, să vă mulțumiți cu ea, cu excepția cazului în care este clar falsă. Căci vă pot spune că am învățat de la
Părinții să nu cercetez la un moment dat când erezia nu este răscolitoare, și să nu cerceteze persoane care nu sunt condamnate în mod clar. În zilele noastre este foarte rar posibil să găsești un astfel de preot care să nu fie demolat și care să nu aibă nicio părtăşie cu ereticii.

A doua întrebare este despre o persoană iubitoare de Hristos care invită la al sa capela/biserică mică/paraclis pentru a sluji slujba de toată noapte: ar trebui să slujească în ea și cu cine? Trebuie să fi de acord [că], și să mergi și să cântați împreună – bineînțeles, dacă cel ce invită și cântăreții sunt Orthodocși, ambii se feresc de părtăşia cu ereticii.
Este necesar să slujim în capelă dacă proprietarul dovedește cu încredere că un eretic nu a slujit încă în ea. Pentru aceasta s-a spus deja că este necesar să se investigheze peste tot din cauza ereziei furioase.
Al treilea: dacă cineva din Orthodocși
acceptă o biserică de la cineva și
se dovedește a fi un obicei – să se
adune oameni o dată sau de două ori pe an și să pomenească ereticul la Liturghie, atunci puteți permite cântarea acolo dacă e necesar, dar nu pentru a sluji Liturghia.

Și dacă este posibil să oprim acest obicei, atunci ar trebui de asemenea să fie slujită și Liturghia. Al patrulea: dacă există o biserică în care slujitorul pomeneşte ereticul, iar preotul Orthodox are un altar svânţit pe pânză sau pe scânduri, atunci poate fi pus în aceeași biserică în absența pomenirii și să slujească Orthodoxul pe el[pe altarul svânţit]? Nu ar trebui, dar este mai bine să slujeşti la nevoie în o casă obișnuită, alegând un loc curat. Al cincilea: dacă pe drum Orthodoxul se întâmplă să fie invitat de un preot sau mirean la o masă obișnuită și acolo va fi un timp pentru cântat, atunci ce ar trebui să facă cineva ? Am spus și o voi spune din nou: când erezia domină și nu este lovită de Sobor Orthodox, atunci este necesar să se cerceteze,
ambele atât la dumnezăiasca Împărtășanie, cât și la o masă comună[mâncare], iar în această privință nu există loc pentru rușine sau încetinire.

Doar sa luați pâine de la cineva nu are nevoie de cercetare, la fel ca să iei o trataţie de la el, poate în privat și să obține şedere peste noapte – desigur, dacă nu ar fi fost cunoscut înainte pentru erezie sau depravre morală/nelegiuire. Dar în ceea ce privește alte lucruri, dacă este necesar, ar trebui să investigheze.
Al șaselea: dacă un Orthodox pe drum întâlnește o biserică de lângă un sat sau oraș, ar trebui să se roage acolo, sau chiar să se oprească, evitând să meargă sub acoperişul mirenilor? Ar trebui să se roge și să se oprescă dacă este singur. Dar ambele atât în casa mireanului și în casa preotului – este indiferent, cum se spune, datorită orei târzi, poţi opri și mânca mâncare în privat/individual/particular/singur, fără cercetare și lua ceea ce este necesar (dacă, așa cum am spus, gazda nu a fost cunoscută anterior de către oaspete ca aparținând numărului celor răi sau fără lege). Și fără a fi nevoie, nu este bine să accepţi ceea ce a fost spus, dar trebuie să cercetezi și să te opreşti la Orthodoxul și, dacă este necesar, ia ceea ce este necesar pentru drum de la el[de la Orthodox]: căci astfel Domnul poruncește prin svânții Săi.
Ai răspuns bine că preotul și egumenul erau excomunicati care au fost hirotoniţi de episcop, care s-a dovedit a fi un eretic, deși/chiar dacă au spus că soborul este rău și noi murim. De ce, recunoscând aceasta, nu fuge de pierzare, scapând [de] erezie ca să fie episcopul lui Dumnezău? Atunci hirtoniile sale vor fi imediat primite. Sau de ce, în timp [ce] erezia stăpâneşte, egumenul a trimis frații pentru hirotonie eretică?Deci, dacă hirotonitorul[episcoţul] a fost îndreptat, atunci ar putea fi imediat preot; și întrucât rămâne în erezie, pomenind eretic, chiar dacă el spune că el are o gândire sănătoasă, era imposibil pentru cei hirotoniţi de el să fie adevărați slujitori ai lui Dumnezău. Dacă, în egumen, duhul de gelozie pentru Dumnezău este înflacărat/aprins și dorește să primească o coroană/cunună a mărturisirii, atunci el nu ar trebui să slujească în biserica unde el conduce[episcoţul] și nu-l pomeneşte pe el ca şi episcop. El va fi binecuvântat ca un exemplu de mântuire pentru mulți alții. Când un altar este așezat în aceeaşi biserică, nu există niciun obstacol în sluji acolo. Ce am uitat să scriu mai sus, eu îţi voi aminti ţie aici. Când Svântul Vasilie vorbește despre cei care au participat la adunări ilegale, aceea că uneori/adesea cei care sunt într-o anumită treaptă bisericească și retraşi cu rebelii/răzvrătiţii, dacă se pocăiesc, sunt acceptați în aceeași treaptă/rânduială, atunci lăsați-vă evlavia să nu creadă că aceste cuvinte sunt contrare canonului apostolic, care afirmă: „Dacă cineva, aparținând clerului, se va ruga cu cel depus[din treaptă/caterisit], ca şi cu cleric, să fie depus el însuși ”(73).

Aminteşte-ţi că, așa cum au spus Părinții, diferența dintre erezii și schisme, deci într-o gândire asemănătoare diferă pentru cine se aplică canonul, depunând irevocabil, și anume, la rugăciunea cu cel depus, și nu la participantul la adunarea ilegală. Căci el știe că el se roagă împreună cu cel vădit/arătat/evident depus/caterisit, și prin urmare pe bună dreptate se depune/cateriseşte imediat el însuşi ca și cum el nu s-a supus canonului, iar acesta[din adunarea ilegală] ca și cum el nu ar considera depus pe cel care a fost dus de mulțime: „dacă se pocăiește, este acceptat în aceeași treaptă/rânduială”, – spune svântul Părinte. Cuvintele svântului repetă adesea că pocăitul nu este acceptat în aceeași treaptă/rânduială (74). Mai mult, aceste cuvinte sunt rostite condiționat; canonul apostolic vorbește decisiv și necondiționat. Că falsul Hristofor[Purtător de Hristos](75) a revenit din nou „la vomă” (2 Pet. 2:22), eu nu am fost deloc surprins de acest lucru, știind nesiguranța și inconstanța lui. Și că Clidoniu a îndurat doar o zi adevărata închidere și flagelările celor răi, am fost foarte surprins de acest lucru. De când până acum el stătea ferm prin puterea lui Dumnezău, n-ar fi de prisos pentru tine și ceilalți frați să-i dai o mână de ajutor, dacă este posibil.

Nu am scris despre cele de mai sus, adică este, botezat, uns cu svântul mir și anatemizând erezia, așa cum dumnezăiescul Epifaniu a împărţit și enumerat ereziile, dar așa cum eu am găsit în interpretarea a unuia dintre cei mai vechi oameni lucrători care a facut cercetare și extras din cărțile Bisericii Bizantine.
Fratele Grigore te salută sincer.

* * *

71 Cei botezaţi când au fost convertiţi la credința Orthodoxă. Canonul 49 apostolic.

72 Către Amfilohiu. Canonul 1

73 Canonul apostolic 2.

74 Către Amfilohiu. Canoanele 32 și 51

75 Hristofor (Greacă) – purtătorul lui Hristos.