Iconoclastul eretic e VRAJMAS al lui Hristos

Cartea: [Sfântul] SIMEON NOUL TEOLOG, Viața și epoca, Scrieri IV, edit. DEISIS Sibiu-2006

Pag. 305

„ …dumnezeiescul părinte Ioan Damaschinul care declară și spune despre sfintele icoane așa: „Să știe deci tot omul că acela care încearcă să distrugă icoana făcută din dor și zel dumnezeiesc spre slava și aducerea-aminte a lui Hristos, a Maicii Lui Născătoarea de Dumnezeu sau a vreunuia din sfinți spre rușinea și înfrângerea diavolului și nu se închină și nu o cinstește și îmbrățișează ca pe o icoană cinstită, și nu ca pe Hristos, e vrăjmaș al lui Hristos, al Sfintei Născătoare de Dumnezeu și al sfinților, și avocat al diavolului și al demonilor lui, care-și arată cu fapta întristarea că Dumnezeu și sfinții Lui sunt cinstiți și slăviți. Căci icoana e un trofeu, o arătare și o scriere pe stâlp spre aducere-aminte a celor mai buni și care s-au distins, spre rușinea celor biruiți și doborâți la pământ de cel rău”⁴²

⁴² Contra celor ce defaimă sfintele icoane II; PG 94, 1296AB

…Și în unele biserici și catapetesme sacre se pictau spre împodobire lucruri ale scenei, întreceri sportive, vânători și curse de care, genuri de câini, maimuțe, animale târâtoare, stoluri de păsări și herghelii de cai, și erau socotite drept delectare și podoabă pentru ele; dar formele și imaginile de om, a cărui formă luând-o Plăsmuitorul a luat formă El Însuși și cu care este zugrăvit om desăvârșit și Dumnezeu desăvârșit cunoscut într-o singură ipostasă, au fost date jos din mijlocul bisericii ca un idol și nu s-a făcut niciun cuvânt despre scandalul pentru aceste lucruri sau despre oamenii scandalizați. Piară răutatea și cauza ei: invidia, prin care zeci de mii de sfinți au ajuns pradă unei morți violente.“

—————————————-

P.S. Aici la punctele 91 si 92, 93(din cartea respectiva) se face si o referire la sfintul ce are icoane dar nu este canonizat inca de Biserica(nu a fost inca trecut in sinaxar cu toate aprobarile sinodale), adica nici acele icoane nu trebuie distruse chiar daca respectivul sfant nu e in sinaxar inca(cazul concret al Sfantului Simeon Evlaviosul ce nu era canonizat si a carui icoana a fost distrusa si aceasta distrugere a reprezentat o noua reinviere a iconoclasmului la scara mai mica).

======

https://ayeaye20.wordpress.com/2018/06/27/cine-e-vrajmas-al-lui-dumnezeu-sau-cum-sa-manipulezi-mintile-celor-ce-nu-au-talcuirile-si-cu-acelea-sa-compare-minciunile-lui-mihai-silviu-chirila/

Advertisements