E plina lumea de dicernamantati

Ecumenistii( la sinodul talharesc din Creta 2016), chiar si cei ce au intrerupt pomenirea(nepomenitorii) dar si partasii la erezie is plini de discernamant : 

Dar sa vedem ce zice Sfantul Dimitrie de Rostov, cartea ABECEDARUL DUHOVNICESC, Edit. Egumenița 2006, pag.19: 

Discernământul este însușirea sufletului de a deosebi fără greșală, de fiecare dată, binele de rău, voia dumnezeiască de amăgirea diavolească. Prin discernământ vei cunoaște când și cum trebuie să războiești patimile, când să cedezi, cum să înfrunți biruitor uneltirile demonilor, când cugetele tale provin de la Dumnezeu și când de la diavol. Acest simț duhovnicesc îl dobândesc doar cei care au inimă curată și trup curat, conștiință nepătată și simțuri nepătate.

—-

Discernământul este mai presus de toate virtuțile.Prin urmare trebuie să tindem spre dobândirea acestei virtuți. Și nu se obține în alt chip decât prin relația continuă cu cel care are acest dar.“

Cartea: Mari Stareți Ruși vol.2, pag.16 Starețul Iliodor, Edit. Sophia

Advertisements

Cel ce NU STIE ar putea sa fi acceptat sa binecuvanteze si sa cante cu noi

Care e diferența între a pomeni episcopul eretic din frică sau având conștient părtășie cu acesta? Înseamnă cumva că dacă preotul pomenește de frică nu este conștient de ce face? Nicidecum! A pomeni din frică înseamnă a nu întrerupe pomenirea ierarhului eretic din frica de a fi caterisit, de a fi dat afară, din frica de a nu fi susținut de familie, din teama pentru viitorul material al familiei etc. Iar, a avea conștient părtășie cu episcopul eretic, înseamnă a te identifica conștient cu credința lui eretică. La asta, înțeleg eu, că se referă Sfântul Teodor Studitul.

Daniele ce e cu sofismu ăsta??: Înseamnă cumva că dacă preotul pomenește de frică nu este conștient de ce face? Nicidecum! …Iar, a avea conștient părtășie cu episcopul eretic, înseamnă a te identifica conștient cu credința lui eretică.

==== Acolo se zice clar “preot pomeneste de frica” si conditia ca sa fie primit ca  sa “cante si sa binecuvanteze” ca d-aia zice CA AR PUTEA FI PRIMIT, asta arata ca exista si a NU PUTEA FI PRIMIT

=====CONDITIA E CA FRICOSUL sa NU FI avut “conștient părtășie” , NU ZICE CA FRICOSU E CONSTIENT , acolo zice Clar “NU…CONSTIENT PARTASIE”, ca sa poata fi primit sa cante si sa binecuvanteze de a fost CONSTIENT NU E PRIMIT la cantat si binecuvantat. Ai despartit “fricosu”  de ”nu constient” si ai intors cuvintele Sfantului Teodor vezi ca partasia la acrivia- iconomica  afecteaza , acolo NU ZICE DE FRICOSU CONSTIENT

Sântului Teodor Studitul Scrisoarea 49,pag.59-60 Dreapta Credinta in scrierile Sfintilor Parinti vol I, edit. Sophia, Bucuresti 2006

„Dar dacă [preotul] pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are viețuire fericită,  chiar dacă e ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtășanie; dar când e vorba de masa de obște — de vreme ce doar [acolo la liturghie], din frică, îl pomenește [pe episcopul eretic] —, ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvinteze și să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conștient părtășie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul [de acest fel].”

——

frică
nu a avut conștient părtășie


CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni)…își dă seama de consecințele sociale ale acțiunilor sale. 

conscient și (ob.) conștient, -ă adj. (lat. cón-sciens, -sciéntis). Care are conștiința (noțiunea) unuĭ lucru, unuĭ fapt: conscient de vina luĭ.

CONȘTIÉNT adj. lucid, (fig.) treaz. Lucid (lucidă), adjectiv
Sinonime: limpede, cu mintea clară, raţional, cu multă judecată, perspicace, pătrunzător

Luciditate, substantiv

Sinonime: acuitate, caracter lucid, claritate în gândireconştienţădiscernământlimpezime, perspicacitate, sagacitate, trezie.

—-

In text se refera la cel: 

INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face,

  —
NEȘTIÍNȚĂ s. f. 1. Faptul de a nu ști, de a nu avea știință de ceva; situație în care se află cel care nu știe ceva, nu are știință de ceva.
=======

Sfantul Maxim Grecul : „Iar dacă el procedează aşa din neştiință, atunci este numit rătăcit, nu eretic.“

https://ayeaye20.wordpress.com/2017/07/30/eretic-sau-ratacit/
———
Sfantul Teofilact :

​12,47-48: Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit 39, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. (48) Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin… Căci cu cât [mai mult] ştiind, a greşit, cu atât mai mare muncă [caznă] lui însuşi îşi pricinuieşte…cel care nu a ştiut-o, din ce pricină este dat la munci [cazne]?” Pentru că, putând a o cunoaşte şi el, nu a voit, ci dintru a sa lenevire s-a făcut pricinuitor de a nu o cunoaşte. Aşadar, pentru aceasta i se cade a fi muncit [căznit], pentru că de bunăvoie nu a cunoscut.

https://ayeaye20.wordpress.com/2017/08/09/pentru-cei-care-rastalmacesc-si-zic-ca-cei-ce-nu-stiu-nu-ca-nu-vor-sa-stie-se-osandesc-ceea-ce-e-o-mare-minciuna/
———-

“… Dar tainele savarsite de serghianistii care sunt hirotoniti corect si nu sunt caterisiti de la slujirea de preot sunt fara indoiala Taine mantuitoare pentru cei care la primesc cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli privind eficienta lor, si nici nu suspecteaza macar ceva incorect in ordinea serghianista a Bisericii. Dar, in acelasi timp, ele slujesc spre judecata si spre condamnare pentru cei care le savarsesc si pentru cei care se apropie de ele intelegand bine neadevarul care exista in serghianism si, prin lipsa lor de opozitie fata de aceasta, arata o indiferenta criminala fata de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esential pentru un episcop ortodox sau pentru un preot sa se retina de la comuniunea de rugaciune cu serghianistii. Acelasi lucru este esential pentru laicii care au o atitudine constienta fata de toate detaliile vietii bisericesti.”(Sfantul Ierarh Chiril de Kazan, primul loctiitor al Patriarhului Tihon- Sfintii Catacombelor Rusiei, pag 221)
——-
Sfantul Paisie: „iar acesta nu știa că este agheasmă, nu este vinovat

https://ayeaye20.wordpress.com/2017/09/02/cel-ce-nu-stia-nu-este-vinovat/

——-

https://danielvla.wordpress.com/2017/10/05/de-ce-gheron-sava-lavriotul-in-decembrie-2016-alaturi-de-inca-sase-parinti-aghioriti-spunea-ceva-si-acum-spune-altceva/

—————–

danielvla pe Octombrie 7, 2017 la 19:07 Prietene, frica nu e o scuza ca nu stie! Tu nu vrei sa intelegi ca desi preotul pomeneste de frica, el totusi stie ce a facut ierarhul, ca altfel nu i-ar fi frica de nimic? Intelegi sau nu? Si inca ceva: articolul l-am scris cu binecuvantare/ascultare de la un preot. Si cu asta am incheiat, ca ti-am raspuns destul! Te rog sa te opresti din comentat!

ayeaye20 pe Octombrie 7, 2017 la 19:23 Unde zice sfantul Teodor asta ??? Vezi d-asta te-a legat ca refuzi si tai tot intelesul cu fricosul ce pomeneste dar care nu a avut conștient părtășie fraza e clara…

ayeaye20 pe Octombrie 7, 2017 la 19:26 Poti sa ai tu binecuvantare de la oricine daca tai adevaru si din NU faci DA ai probleme nu cu mine ci cu Sfintii ca rastalmacesti

danielvla pe Octombrie 7, 2017 la 19:35 In primul rand, NU M-A LEGAT, CA NU ARE SCHISMATICUL AUTORITATE SA MA LEGE! Vad ca nu pricepi. Hai s-o luam mai babeste! De ce i-e frica preotului fricos? Sa nu cumva sa fie caterisit/pedepsit, daca nu ar pomeni ierarhul. Dar de ce sa-i treaca prin cap sa nu-l pomeneasca??? Doar asa ca i se pune lui pata? Nu. Pentru ca stie ca ierarhul a facut/semnat/afirmat o erezie!!! Daca stie, inseamna ca e constient de erezia in care se afla ierarhul. Si atunci „partasia constienta” nu se mai refera la fricos, ci la un altul, care se face partas in mod constient, adica se da de partea ierarhului eretic cu cugetul! Frica fricosului e determinata de faptul ca stie ca ierarhul a savarsit o erezie si stie ca ar fi de datoria lui sa intrerupa pomenirea. Dar totusi n-o face, pentru ca i-e frica!

ayeaye20 pe Octombrie 7, 2017 la 19:47 Hai ca ai zis-o is doi despre care vorbeste Sfantul Teodor? Acolo zice preotul nu preotii zice la singular acceptat nu acceptati

Sfantul Maxim Marturisitorul si unirea romanilor cu bizantii in erezie

Pag. 126-127 Sfântul Maxim Mărturisitorul și tovarășii săi întru martiriu, Deisis Sibiu 2004:

7. Atunci i-au spus:

Și ce vei face dacă romanii se vor uni cu bizantinii? Căci iată că ieri au sosit apocrisiarii[emisarii] Romei și mâine se vor împărtășii cu patriarhul; și va fi evident pentru toți că tu i-ai întors de la credință pe romani; căci negreșit când ai fost luat pe sus tu de acolo, ei s-au unit cu cei de aici (19)

El însă le-a zis: Chiar dacă cei care au venit se vor împărtăși, nu vor aduce nici un prejudiciu scaunului Romei, pentru că n-au adus nici o scrisoare pentru patriarh; și nu sunt deloc convins că romanii se vor unii cu cei de aici dacă ei nu vor mărturisi că Domnul și Dumnezeul nostru vrea și lucrează mântuirea noastră după fiecare din firile din care, în care și care este El.

Și ei i-au spus: 

– Dar dacă romanii se împacă cu cei de aici, ce faci?

Și el le-a zis: 

Duhul Sfânt îi anatemizează prin Apostolul [Pavel] chiar și pe îngerii care ar inova, ceva pe lângă ceea ce s-a propovăduit[ Ga 1, 18 ]

(19- Aluzie la emisarii Bisericii Romei veniți să negocieze – după condamnarea definitivă în martie 654 a sfântului papă martir Martin I la exil în Crimeea, condamnare acceptată  însă mult prea ușor – sfințirea noului papă ales, Eugeniu I,om conciliant, a cărui alegere fusese organizată de exarhul imperial. „ Faptul că Sfântul Martin I e încă în viață și protestează  în scrisori contra acestei proceduri le ridică acestora, cum remarcă mai încolo Sfântul Maxim, orice drept de a angaja scaunul Romei în materie dogmatică. Comuniunea lor cu  patriarhul monotelit Petru (654–668) nu-i angajează decât pe ei înșiși. Totodată, se vede că la Constantinopol era binecunoscut rolul hotărâtor al Sfântului Maxim la Sinodul Lateran care condamnase în 649 oficial atât monotelismul, cât și Typos-ul”(GARRIGUES, „Le Martyre”,p. 420).„Roma acceptă o apropiere care seamănă cu un compromis în chiar momentul în care episcopul ei legitim e deportat, iar teologul ei cel mai ferm era în proces. Nu se va pierde ocazia de a i se arăta grotescul situației și de a i se reproșa faptul de a fi, în sensul strict al cuvântului,mai papist decât papa”(J.-M. GARRIGUES, Maxim le confesseur– la Charite, avenir divin de l’homme, Paris, 1976, p. 68–69).)

Codul-qr(666) si CFR

S-a trecut la CFR de la codul de bare la nivelul urmator abonamentul pe tren cu alt fel de 666 Sa nu uitam ce a zis pr. Rafail Berestov:

„Un cod de o generație nouă este așa-numitul cod QR. În codul QR sunt trei pătrate mari, așezate în colțurile codului, care în esență sunt purtătoare a cifrei 6. Așadar cele trei pătrate din codul QR sunt tot trei de șase – numele numeric al lui antihristCodurile de bare și cele de tip QR se aplică pe toate produsele și mărfurile, pe bilete și pe documentele personale: pe pașaport, permis și chiar pe diamonitirion – permisul de intrare pe muntele Athos. Astăzi pelerinii ortodocși care vin în Sfântul Munte Athos sunt constrânși să primească permis de intrare cu cod QR, adică cu cei tre de șase.“
https://danielvla.wordpress.com/2017/08/20/parintii-athoniti-rusi-rafail-berestov-si-onufrie-stebelev-globalizarea-si-ecumenismul-doua-coarne-ale-antihristului-doua-parghii-de-putere-ale-satanei/

Sfantul Teodor Studitul despre PARTASIE

SFÂNTUL TEODOR STUDITUL, SCRIERI ÎMPOTRIVA ICONOCLAȘTILOR, Editura Intitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, BUCUREȘTI – 2017, pag.8, 81

„Dacă vreunul nu socotește printre celelalte erezii și erezia celor care se dezlănțuie împotriva cinstitelor icoane – [erezia] care îi îndepărtează de Dumnezeu în aceeași măsură ca și celelalte – , ci ar spune că părtășia cu aceștia este indiferentă, acela este eretic.”(Anatemă din finalul Primului tratat polemic împotriva iconomahilor).

Cum Sfintii au gresit dar TOT SFINTI AU RAMAS

SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOANN CARTEA AVVEI VARSANUFIE Trimiteri şi răspunsuri a doi Stareţi Duhovniceşti ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann. Tălmăcită din limba ellinească de ISAAC DASCĂLUL în Sfânta Mănăstire Neamţ, la anul dela Hristos 1787 şi tipărită acum întâia oară la anul dela Hristos 2015, edit.Predania Bucuresti

Pag.291-
​599. [600]. Întrebare: Un frate au întrebat pre Sfântul Stareţ, pre Avvà Varsanufie, zicând: Nu ştiu, Părinte, cum am căzut în cărţile lui Orighen, şi ale lui Didim, şi întru ceale cunoscătoare ale lui Evagrie şi întru ale ucenicilor lui, şi [aceia] zic că nu s’au zidit sufletele oamenilor împreună cu trupurile, ci era mai nainte decât dânsăle, minţi goale fiind, adecă fără de trup. Aşijderea şi îngerii, minţi goale era; şi dracii, minţi goale. Şi oamenii adecă, călcând porunca, s’au osândit în trupul acesta: iar îngerii, păzindu-se pre sineşi, s’au făcut îngeri. Şi câte altele ca aceastea zic ei. Şi iarăşi, că să cade ca munca cea veacĭnică să ia sfârşit. Şi au oamenii şi îngerii şi dracii să se întoarcă precum era, minţi goale. Pre carea o zic aşăzare la starea cea dintâiŭ. Deci de vreame ce să necăjaşte sufletul mieu, fiindcă au căzut întru îndoire de suflet, de sânt adevărate aceastea sau nu, mă rog ţie, stăpâne, învaţă-mă pre mine adevărul, ca aşa să ţiiu, şi să nu pier. Pentru că niciuna dintru aceastea nu s’au zis întru Dumnezeiasca Scriptură, precum şi însuşi Orighen adeverează în cartea lui cea tâlcuitoare a Trimiterii céiĭ cătră Tit, cum că nu iaste predanie a apostolilor, nici a Bisearicii, ca să fie mai bătrân sufletul decât facerea trupului, închipuindu-l ca pre un eretic pre cel ce zice aceastea. Dar şi Evagrie mărturiseaşte în „Capetele lui ceale cunoscătoare” cum că pentru aceastea nimenea n’au vestit, nici însuşi Duhul au tâlcuit. Căci are în capul al 64-lea al sutei a doa din ceale cunoscătoare ale lui: „Iar pentru ceale mai dinainte, cel ce să fie vestit nu iaste nimenea; iar pentru ceale a doa, cel din Horiv o au tâlcuit”. Şi iarăşi, întru al 69-lea cap al aceiiaşi sute, aşa zice: „Că Duhul cel Sfânt nu pre despărţirea cea dintâiŭ a celor cuvântătoare, nici pre fiinţa cea dintâiŭ a trupurilor o au tâlcuit”. Iar pentru aceaia că nu iaste aşăzare la starea cea dintâiŭ, nici sfârşit muncii, însuşi Domnul au arătat în Evanghelie, zicând: Vor mearge în munca veacĭnică (Mt. 25: 46). Şi iarăşi: Viermile lor nu să sfârşaşte, şi focul nu să stânge (Mc. 9: 48). Deci de unde, stăpâne, au alcătuit pre aceastea, când nici apostolii nu le-au dat, nici Sfântul Duh nu le-au tâlcuit (precum ei însuşi mărturisesc), când şi Evangheliile amintrilea să află? 

Răspuns: Frate, vaiu şi amar neamului nostru! Ce am lăsat, şi ce iscodim, şi întru care ne sârguim, întru care ne tâmpim! Căile ceale dreapte le-am lăsat, şi pre ceale strâmbe voim să umblăm, ca să se împlinească la noi cuvântul Scripturii, acela adecă: Vai celor ce au părăsit căile ceale dreapte, ca să meargă în căi strâmbe! (v. Sir. 2: 13) Cu adevărat, frate, am lăsat plânsul mieu, şi te plâng pre tine, unde ai căzut, şi plângerea păcatelor meale, şi te jălesc pre tine ca pre un fiiu al mieu. Ceriurile să înfiorează ce iscodesc oamenii! Pământul să clăteaşte, cum vor să urmeaze pre ceale necuprinse! Aceaste dogme ale Ellinilor sânt. Aceastea sânt cuvântări deşarte ale oamenilor celor ce li să pare că sânt ceva. Aceaste graiuri sânt ale oamenilor celor deşărţi. Pre aceastea le-au născut rătăcirea. Că zice: Zicând cum că sânt înţelepţi, s’au înnebunit (Rom. 1: 22). Şi, de voeşti să te înveţi, ia aminte. Zice Domnul nostru Iisus Hristos, lumina noastră, împăratul nostru: Din roadele lor îi veţi cunoaşte pre dânşii (Mt. 7: 16). Deci ce fealiu de roade au? Îngâmfare, defăimare, trândăvire, lenevire, poticnire, înstreinare de leage, iar mai vârtos de puitoriul de leage Dumnezeu; sălăşluire a dracilor şi a boiariului lor, diiavolul. Aceastea nu aduc la lumină pre cei ce cred lor, ci la întunearec. Aceastea spre frica lui Dumnezeu nu îndeamnă, ci spre sporirea mai vârtos cea dupre diiavolul. Aceastea din noroiu nu scot, ci în noroiu cufundă. Aceastea sânt neghinile pre care le-au sămănat vrăjmaşul în ţarina stăpânului de casă. Aceastea sânt spinii carii au răsărit în pământul cel blestemat de stăpânul Dumnezeu. Toate sânt minciună, toate întunearec, toate înşălăciune: toate înstreinează de Dumnezeu. Fugi de dânsăle, frate, ca să nu să întemeiaze cuvântul lor întru inima ta. Usucă lacrămile, orbesc inima, şi, în scurt să zic, pierd pre oamenii cei ce iau aminte la dânsăle. Să nu stai întru dânsăle, să nu le cugeţi pre dânsăle. De amărăciune umplu şi rodesc rod spre moarte. Iar pentru cunoştinţa celor ce vor să fie să nu te rătăceşti: ceale ce samini aicea, le seaceri acolò. Nu iaste cu putinţă după ducerea din ceale de aicea să sporească cineva. Nu osteneaşte Dumnezeu să zidească împreună cu omul, şi pre sufletul lui. Iar pentru ceatele cereşti, Dumnezeiasca Scriptură astupă gura a tot omul. Carea zice: Au zis şi s’au făcut, au poruncit şi s’au zidit. Pusu-le-au pre iale în veac şi în veacul veacului (Ps. 148: 5-6). Şi acealea pre care le-au pus Dumnezeu, schimbă-să? Că nu iaste la dânsul schimbare, dupre cum zice Scriptura. Că unde ai aflat că prin sârguinţa acestui înger l-au adus pre dânsul spre sporire? Frate, aicea iaste lucrare, acolò plată; aici pătimire, acolò cunună. Frate, de voeşti să te mântueşti, să nu te arunci pre sineţi întru aceastea, de vreame ce mărturisesc ţie înaintea lui Dumnezeu că în groapa diiavolului ai căzut, şi întru cea mai de pre urmă moarte. Deci depătează-te dela aceastea şi urmează pre Părinţi. Căştigă-ţi smerenie şi ascultare: plânsul, nevoinţa, necăştigarea, pre a nu fi băgat în seamă, şi câte sânt de acest fealiu, şi afli în graiurile lor şi pre vieţile lor. Şi fă roduri vreadnice pocăinţii. Şi să nu iai aminte la mine, cel ce zic şi nu fac, ci roagă-te ca şi eu să viu cândva la cunoştinţa adevărului, spre slava Sfintei Troiţe acum şi în veaci. Amin. 

600. [601]. Acelaşi frate au întrebat pre Celalat Stareţ, pre Avvà Ioann. 

Răspuns: Această înţelepciune de sus nu iaste, ci sufletească, drăcească (Iac. 3: 15). Această învăţătură a diiavolului iaste. Aceasta duce, pre cei ce iau aminte la dânsa, în munca veacĭnică. Cel ce să îndeletniceaşte întru dânsa, eretic să face. Cel ce creade eiĭ, s’au abătut dela adevăr. Cel ce să alcătuiaşte cu dânsa, strein iaste de calea lui Dumnezeu. Lucrătorii lui Hristos nu le-au învăţat pre aceastea. Cei ce priimesc cuvântul adevărului, pre aceastea nu le priimesc. Degrab depărtează-te dela dânsăle, frate. Să nu arzi inima ta cu focul diiavolului; să nu sameni în loc de grâu mărăcini în pământ, şi în loc de viiaţă să iai moarte. Şi ce zic multe? Să nu iai în locul lui Hristos pre diiavolul. Să nu zăboveşti întru dânsăle, şi te mântueşti ca Lot din Sodoma, cu rugăciunile sfinţilor. Amin. 

601. [602]. Întrebare a aceluiaşi: Deci nu să cade a ceti cărţile lui Evagrie? 

Răspuns: Dogmele adecă, ceale de acest fealiu, nu le priimi. Însă ceteaşte acolò, deaca voeşti, pre ceale spre folosul sufletului, dupre pilda cea din Evanghelie, cea pentru năvod, precum iaste scris, că ceale bune adecă le punea în vase, iar pre ceale putrede le arunca afară (Mt. 13: 48). Aşa şi tu fă. 

602. [603]. Acelaşi frate, cel ce au întrebat aceastea, să îndoia întru sineşi, aducându-şi aminte şi zicând: Şi cum oarecarii din Părinţii cei de acum le priimesc pre dânsăle, şi-i avem pre dânşii că buni monahi sânt şi iau aminte la sineşi însuşi? Şi, dupre câteva zile, s’au întâmplat acelaşi frate să ceară dela Marele Stareţ ca să se roage pentru dânsul. Şi atuncea i-au arătat Stareţul dela sineşi, pentru aducerea-aminte a inimii lui, cât s’au muncit şi s’au spăimântat fratele. Şi răspunsul să află într’acest fealiu: De vreame ce ai zis şi ai gândit că: „Pentru ce oarecarii din Părinţi priimesc cărţile lui Evagrie ce să numesc Gnostikà (adecă Cunoscătoare)?”oarecarii fraţi ca nişte cunoscători le priimesc pre dânsăle, şi nu s’au rugat lui Dumnezeu de sânt adevărate. Şi i-au lăsat pre dânşii Dumnezeu pentru aceasta întru a sa cunoştinţă. Dar, cu toate aceastea, nici al mieu iaste lucrul, nici al tău, de a căuta aceastea: ci vreamea noastră iaste a cerca patimile noastre, ca să plângem şi să ne tânguim. 

603. [604]. A aceluiaşi şi a altor fraţi cătră acelaşi Mare Stareţ întrebare: Nu să lenevesc, Părinte, cei ce aceastea cugetă pentru mai-nainte-înfiinţarea, să zică pentru Sfântul Grigorie Cuvântătoriul de Dumnezeu cum că şi el arată pentru mai-nainte-înfiinţarea întru scripturile sale, şi întru ceale dela Naşterea Domnului, şi în Ziua Paştelui, tâlcuind oarecare ziceri dupre inima lor şi trecând pre alăturea pre ceale zise luminat acolò pentru cea dintâiŭ zidire a omului, şi a sufletului şi a trupului, dupre a Bisearicii predanie. Că zice aşa: „Deci aceasta voind să arate Cuvântul cel meaşter, şi vieţuitoriu unul din amândoaoă – şi din cea văzută zic, şi din cea nevăzută fire – zideaşte pre omul. Şi din materie adecă luând trupul, carea acum mai nainte să ipostăsuise, iar dela sineşi suflare înlăuntru puind: care lucru suflet de gând şi chip al lui Dumnezeu îl ştie cuvântul”. Încă şi întru ceale deaciia înainte multe va afla cineva arătat şi fără de îndoială zise de dânsul pentru omul carele din materiia ceaia ce era mai nainte şi din sufletul cel ce s’au dat dela Dumnezeu s’au făcut. Întru care şi mult laudă pre firea omului, şi dar vreadnic al lui Dumnezeu îl numeaşte, aceaia, adecă a să mântui trupul şi sufletul: nu precum zic ei, pentru osânda să se fie dat sufletul în trup, ca să se muncească pentru ceale mai nainte păcătuite de dânsul. Încă şi întru altele ale sale multe fealiuri de scripturi să arată scoposul lui că iaste cu totul curat de această dogmă. Şi pentru Sfântul Grigorie, fratele marelui Vasilie, încă să bucură, că aceaiaşi o au zis, şi zice acela mai-nainte-înfiinţare: rău tâlcuind şi ale lui nişte graiuri oarecare. Şi el, arătat, întru al treizecilea cap, „Pentru plăzmuirea omului”, al scripturii sale, să luptă vârtos cu dogma cea a mai-nainte-înfiinţării şi o răstoarnă pre dânsa ca şi fericitul David, şi Sfântul Ioann, şi Athanasie, şi ceialalţi toţi luminătorii şi dascalii Bisearicii. Iar pentru aşăzarea la starea cea dintâiŭ luminat zice acelaşi Sfânt Grigorie Nisis, dar nu pentru aceasta pentru carea aceştea zic, că dupre ce va înceta munca, va să se aşaze omul întru aceaia carea era dintru început, adecă întru curate minţi. Ci aceasta zice, că va înceta munca, şi sfârşit va lua. Deci spune-ne, Părinte, pentru ce un om ca acesta nu grăiaşte drept , precum să cuvine unui bărbat sfânt, carele s’au învrednicit a grăi din Duhul Sfânt? Că şi pentru raiu nu să potrivesc la glas oarecarii din Părinţi şi dascali, nezicându-l pre dânsul simţit, ci gândit. Şi întru alte capete ale Scripturii iaste cu putinţă a afla nepotrivirea la glas a oarecărora. Deci descopere-ne noao aceasta, stăpâne, ne rugăm, ca dela voi luminându-ne, să proslăvim pre Dumnezeu şi să nu ne mai îndoim la Sfinţii Părinţii noştri. 

Răspuns al lui Varsanufie: Bine e cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce ne-au blagoslovit pre noi întru toată blagosloveniia cea duhovnicească întru ceale cereşti, întru Hristos (Ef. 1: 3). Amin. O, fraţi, bună vreame iaste să zic cu apostolul: Făcutu-m’am fără de minte, voi m’aţi silit pre mine (2 Cor. 12: 11). Pentru că mă silesc pentru voi a iscodi ceale mai presus de măsurile meale, şi a grăi pre ceale ce nu prea foarte folosesc pre suflet, de nu şi îl vatămă. Am lăsat pre Pavel Apostolul carele zice: Toată iuţimea şi mâniia şi hula rădice-să dela voi, împreună cu toată răotatea (Ef. 4: 31). Iar eu zic: împreună (şi) cu lăcomiia de pântece, şi cu curviia, şi cu iubirea de argint, şi cu cealelalte patimi: pentru care datori sântem a plânge noaptea şi zioa, şi a ne tângui neîncetat. Ca pentru mulţimea lacrămilor să se speale toată întinăciunea acestora, şi să putem a ne face, din întinaţi, curaţi; din pătimaşi, drepţi; din morţi, vii. Şi ne îndeletnicim la un cuvânt pentru carele vom să dăm răspuns. Că zice: Că tu vei răsplăti fieştecăruia dupre lucrurile lui (Ps. 61: 13). Şi iarăşi: Că să cade noao a ne arăta înaintea judecăţii lui Hristos, ca să-şi ia fieştecarele ceale prin trup, dupre măsura celora pre care le-au lucrat, ori bine, ori rău (2 Cor. 5: 10). Pentru aceastea datori sântem a ne sârgui, pentru care şi Părinţii noştri, Avvà Pimen şi ceialalţi pre rând, s’au nevoit. Această sârguinţă are pre a fi nebăgat în seamă, pre a nu să măsura pre sineşi, pre a să avea pre sineşi pământ şi cenuşă. Iar acea sârguinţă are pre a să avea pre sineşi cunoscătoriu, pre aducerea spre îngâmfare, pre a să număra pre sineşi şi pre a să măsura pre sineşi întru tot lucrul, pre a să depărta de smerita cugetare. Ertaţi-mă pre mine: Au nu cumva deşărţi sânteţi, şi pentru aceasta veniţi la aceastea? Deaca într’acest chip iaste, pogorâţi-vă la târg, pănă când va veni Stăpânul ca-sii, şi să vă ia pre voi la viia lui. De ar fi fost bold întru inima voastră pentru întâmpinarea aceaia înfricoşată, nu aţi fi putut a vă aduce aminte de aceastea. Prorocul ş’au uitat să-şi mănânce pâinea sa, şi noi vieţuim întru ospeaţe şi întru desfătări, şi ne facem nedeosebitori: şi dintru aceastea cădem întru aceastea. Nu ceare dela noi Dumnezeu aceastea, ci sfinţire, curăţire, tăceare şi smerenie. Dar, de vreame ce a vă lăsa pre voi în gânduri nu voiam, şi aceaia, adecă a mă ruga lui Dumnezeu ca deplin să mă adevereaze pre mine pentru aceasta mă necăjiiam, ţinut fiind despre amândoaoă, mi-am ales mie însumi mai vârtos necazul, ca pre voi de necaz să vă odihnesc, aducându-mi aminte de cela ce zice: Unii altora sarcinile purtaţi-le (Gal. 6: 2). Şi auziţi pre cea dupre Dumnezeu deplin încredinţare, carea mi s’au făcut mie cu trei zile mai nainte de a scrie voi întrebarea. Toţi Părinţii, sfinţii carii bine au plăcut lui Dumnezeu, şi drepţii, şi robii lui Dumnezeu cei adevăraţi roage-să pentru mine. Însă să nu socotiţi că măcar de şi sfinţi au fost, toate adâncurile lui Dumnezeu curat au putut să le înţeleagă. Căci apostolul zice: Că din parte cunoaştem, şi din parte prorocim (1 Cor. 13: 9). Şi iarăşi: Unuia adecă i să dă prin Duhul acealea şi acealea. Şi nu toate acealea să dau întru un om: ci acealea adecă aşa, şi acealea aşa; însă pre toate le lucrează unul şi acelaşi Duh (v. 1 Cor. 12: 4-11). Pentru că cunoscând apostolul tainele lui Dumnezeu că necuprinse sânt, au strigat zicând: O, adânc de bogăţie, şi de înţelepciune, şi de cunoştinţă a lui Dumnezeu! Cât sânt de necercate judecăţile lui, şi neurmate căile lui! Că cine au cunoscut mintea Domnului? Sau cine s’au făcut sfeatnic al lui?, şi cealelalte (Rom. 11. 33-34). Deci apucându-să să fie dascali de sineşi, sau de oameni siliţi fiind a veni spre aceasta, au sporit foarte şi mai presus decât dascalii lor. Şi dogme noaoă, deplin încredinţându-se, au alcătuit: dar, într’aceaiaşi dată, au rămas având predaniile dascalilor săi, oarecare învăţături care nu să afla dreapte. Şi după aceastea, mai sporind înainte, şi duhovniceşti dascali făcându-să, nu s’au rugat lui Dumnezeu pentru dascalii lor (ca deplin să se încredinţeaze) de s’au grăit prin Duhul Sfânt ceale zise de dânşii. Ci avându-i pre dânşii înţelepţi şi cunoscători, nu au judecat cu descurcare cuvintele lor. Şi deci deaciia s’au amestecat învăţăturile dascalilor lor întru învăţăturile lor. Şi grăia uneori adecă din învăţătura carea o au învăţat dela dânşii, iar alteori din bună isteţimea minţii sale. Şi aşa deaciia cu numele lor s’au scris cuvintele. Că luând dela alţii, şi sporind, şi mai buni făcându-să, au grăit prin Sfântul Duh orice s’au învrednicit dela dânsul; şi au grăit din învăţăturile dascalilor celor mai nainte de dânşii, nejudecând cu descurcare cuvintele lor, de li să cuvine a să adeveri ei deplin dela Dumnezeu, prin rugăciune şi prin cetire, de sânt adevărate: şi s’au amestecat învăţăturile. Şi, de vreame ce dela dânşii s’au grăit, s’au scris cu numele lor. Deci când vei auzi pre oarecarele dintr’înşii că dela Duhul Sfânt au auzit pre ceale ce le grăiaşte, aceasta deplin adeverire iaste, şi sântem datori să creadem; iar când zice pentru cuvintele acealea, nu afli pre dânsul zicând aceasta. Pentru că nu din cea deplin adeverire, ci din învăţăturile dascalilor lui celor mai nainte de el iaste. Şi luând aminte la cunoştinţa lor, şi la înţelepciune, nu au întrebat pre Dumnezeu pentru aceastea de sânt adevărate. Iată, aţi auzit toată nebuniia mea. Deci liniştiţi-vă şi îndeletniciţi-vă întru Dumnezeu. Şi încetând dela deşarta cuvântare, luaţi aminte la patimile voastre, pentru care vi să ceare seamă în zioa judecăţii. Că pentru aceastea nu vi să ceare seamă, pentru că nu ştiţi pre aceastea sau nu v’aţi învăţat aceastea. Deci plângeţi şi vă tânguiţi. Urmaţi urmele Părinţilor noştri, ale lui Pimen şi ale celor pre rând deaciia înainte: şi alergaţi ca să prindeţi (1 Cor. 9: 24), întru Hristos Iisus Domnul nostru, căruia i să cuvine slava în veaci. Amin.

604. [605]. Întrebare: Cu adevărat, Părinte, povăţuitoriu sânteţi orbilor şi lumină întru Hristos a celor întunecaţi, şi prin voi adevărul noaoă ni s’au arătat. Pentru că aflăm şi în cărţile Bătrânilor că era oarecare mare Stareţ, şi dupre prostime zicea că pâinea cu carea ne cuminecăm nu iaste trupul lui Hristos, ci întocma închipuire. Şi de nu mai întâiŭ s’ar fi rugat lui Dumnezeu pentru aceasta, nu ar fi cunoscut adevărul.¹ Încă şi altul (mare Stareţ şi acela), socotea pre Hristos cum că să fie Melhisedec, şi când s’au rugat lui Dumnezeu, atuncea Dumnezeu i-au descoperit lui.² Ci iartă-mă pre mine, Părinte, pentru Domnul, căci îndrăznesc a întreba ceale mai presus decât mine. Ci, de vreame ce Dumnezeul nostru prin sfinţiia voastră ne-au luminat pre noi cătră calea cea nerătăcită a adevărului, mă rog pentru aceasta ca desăvârşit să ni să arate noao, ca să se curăţească mintea noastră despre căutarea cea pentru aceastea, şi inima noastră cea neputincioasă. Pentru ce au lăsat Dumnezeu nişte bărbaţi ca aceştea să se rătăcească? Că măcar de şi ei nu au cerut, pentru ce nu li s’au dat lor în dar aceasta, spre surparea vătămării a acelor ce cetesc mai pre urmă? Că măcar de şi ei la dreapta credinţă şi la fapta bună nu s’au împiedecat, dar însă cei ca mine lenevoşi şi trândavi, fiindcă pre vredniciia cea vreadnică de credinţă a lor întru credinţă o au priimit, cu lesnire de aicea să vatămă, neştiind acealea ce aţi zis, că nu au putut sfinţii să înţeleagă pre toate tainele, şi cum că lui Hristos nu s’au rugat pentru deplin adeverirea de sânt aceastea adevărate. Deci descopere-mi mie şi aceasta, Părinte milostive: pogoară-te împreună şi cu neputinţa mea. 

Răspuns: Fiiule, nu au lăsat Dumnezeu pre nişte bărbaţi ca aceştea să se rătăcească. Că cel ce lasă pre cineva să se rătăcească iaste acela carele, întrebat fiind pentru cale, nu-i spune adevărul. Deci nu au întrebat pre Dumnezeu pentru aceastaca să ia dela dânsul adevărul. Iar de zici că pentru ce Dumnezeu în dar nu i-au oprit pre dânşii pentru folosul celor ce după dânşii le citesc pre dânsăle, poţi a zice aceasta şi pentru tot păcătosul. Că ştiind Dumnezeu că, de va greşi, chip multora să va face, pentru ce prin dar nu l-au oprit pre dânsul, ca nu printr’însul să se vatăme mulţi? Şi să află silită viiaţa la oameni. Şi deci ce? Opreaşte pre Dumnezeu cu chipul acesta de a mântui pre tot omul? Că ce? Şi în Scriptură au nu sânt graiuri de poticnire la cei neînvăţaţi, şi carii nu cunosc mintea cea duhovnicească a ScripturiiDeci oare să cade a zice: Pentru ce pre mintea cea duhovnicească a Scripturii arătat nu o au spus Dumnezeu, pentru ca să nu să vatăme oamenii? Ci au lăsat osteneală la sfinţii cei după vreame, ca să tâlcuiască pre ceale ce să caută. Pentru aceasta sânt dascali şi tâlcuitori, precum zice apostolul. Deci să nu te rătăceşti pentru bărbaţii ce ai întrebat. Pentru că, de ar fi cerut dela Dumnezeu, ar fi putut a lua. Că zice: Tot cela ce ceare, ia, şi cel ce caută, află (Mt. 7: 8). Şi precum prin proroci şi prin apostoli au arătat Dumnezeu calea vieţii, aşa fieştecarele au grăit din parte: şi prin unul singur nu s’au grăit, ci orice au lăsat acesta, au grăit acela cu voia lui Dumnezeu. Aşa au făcut Dumnezeu şi la sfinţii cei după dânşii. Şi deaca grăesc cei dintâiŭ ceva care are îndoire, tâlcuesc cei mai de pre urmă: ca totdeauna să se proslăvească Dumnezeu prin sfinţii săi. Că el iaste Dumnezeu al celor dintâiŭ, şi al celor de apoi. Lui i să cade slava în veaci. Amin.

Mai mare Dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viata sa si-o puna pentru Stapanul a toate Iisus