Sf. Părinţi şi atitudinea faţă de eretici

Sf. Vasile cel Mare: „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”.

„Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învăţaţi cu Scripturile să cerce cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede; şi despre aceia care rămân întru învăţăturile străine să se întoarcă dinspre ei.

Sf. Grigorie Teologul: „Dar când este vorba despre o vădită necurăţie, atunci trebuie mai degrabă să mergem la foc şi sabie, necătând la nevoile vremii şi a stăpânitorilor şi îndeobşte necătând la nimic, decât să fim părtaşi la sămânţa vicleniei şi să ne atingem de cei îmbolnăviţi. Cel mai groaznic este să te temi de ceva mai mult decât de Dumnezeu, şi din cauza fricii acesteia slujitorul adevărului să devină trădător al învăţăturii credinţei şi adevărului.

„Iar dacă cineva crede că acestea le grăim în chip drept, dar de dincolo ne învinovăţeşte de comuniune cu ereticii, atunci să arate acestea unul dintre ai noştri, şi atunci ori ne vom arăta dreptatea, ori ne vom depărta de comuniune”.

Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”.

Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Îi anatemizez pe cei care au lepădat predania sfinţilor, alipindu-se de învăţăturile cele pervertite şi aducătoare de moarte, şi care au îndrăznit să semene neghină pe ogorul credinţei ortodoxe, şi pe toţi cei ce-i urmează, ca pe o ocară a Bisericii lui Hristos, mă scârbesc de ei şi îi anatemizez”.

Din viaţa Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Şi chemând la sine pe mulţi dreptcredincioşi, îi sfătuia, îi ruga şi îi învăţa să nu se unească cu ereticii, să se ferească de aluatul lor şi să fugă de învăţătura lor ca de muşcătură de viperă”.

Sf. Atanasie cel Mare: „Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”.

Din viaţa Sf. Atanasie: „Preasfinţitul Atanasie nu primea la împărtăşire bisericească pe Arie cel fără de lege, deşi avea scrisori împărăteşti ca să fie primit”. Şi în alt loc: „Atunci împăratul, fiind îndemnat de Eusebiu ereticul, a scris către dînşii cuvinte mai aspre, îngrozindu-i prin scoaterea din cinstea lor, de nu vor tăcea. Însă aceasta a făcut-o dreptcredinciosul şi bunul împărat nu slujind mâniei, nici pe arieni iubind, ci având râvnă, deşi nu după judecată, că adică bisericile să fie fără dezbinare, cu dreaptă inimă iubind pacea acolo unde nicidecum nu se putea să fie pace; căci cum putea fi erezia cu dreapta credinţă la un loc?”

Sf. Teodor Studitul: „Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”.

„Ştiind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, încât nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie”.

„Arhiereul aflat de curând în biserică, dar care zice în acelaşi timp că în chip rău s-a făcut sinodul şi că „pierim”. Fiindcă pentru ce, mărturisind, nu fuge de pierzanie, despărţindu-se de erezie, ca să rămână episcop înaintea lui Dumnezeu?”.

Sf. Maxim Mărturisitorul: „Aflând eu Biserica Bizanţului aşa precum era înainte, atunci şi eu mă voi afla într-însa, precum am fost mai înainte, şi voi merge la împărtăşirea aceea fără nici o îndemnare omenească; dar cât timp vor fi într-însa smintelile eretice şi smintitorii arhierei, până atunci nici un fel de cuvânt sau lucru nu mă va pleca să mă împărtăşesc cu dânşii vreodată”.

Sf. Marcu al Efesului: „Fugiţi de ei şi de orice comuniune cu ei, o, fraţilor! Asemenea oameni sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care îşi iau chipul Apostolilor lui Hristos”.

„Sunt pe deplin încredinţat că cu cât mai mult mă îndepărtez de el [patriarhul uniat – n.n.] şi de cei ce-l urmează, cu atât mai mult mă apropii de Dumnezeu şi de drepţi şi de Sfinţii Părinţi. Îndepărtarea de ei este unirea cu Adevărul şi cu Sfinţii Părinţi şi teologi ai Bisericii”.

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.

Sf. Ioan Damaschin: „Toate hotărârile acestor Soboare le iubesc şi mă bucur de ele, primind toate câte au hotărât şi lepădând şi anatemizând toate câte au lepădat ele; şi orice erezie, începând cu Simon Magul şi până la cei care acum s-au răsculat împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos Dumnezeul nostru”.

Sf. Antonie cel Mare: „Să nu aveţi nici o împărtăşire cu prea răucredincioşii arieni, că nu are nici o împărtăşire lumina cu întunericul”.

Sf. Efrem Sirul: „Vai de cei ce murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii! Atunci se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unirea Botezului, credinţa curată de orice eres, pecetea neştearsă şi haina neîntinată”.

Sf. Nicodim Aghioritul: „Veţi spune, dacă este viclean conducătorul, să ne supunem lui? În ce înţeles zici „viclean”? Dacă aceasta ţine de credinţă, lasă-l şi fugi – nu numai de om, ci şi înger din cer de ar fi”.

Sf. Chiril al Ierusalimului: „Cu dreptate şi cu adevăr putem numi adunările ereticilor drept adunare a celor ce viclenesc… de aceea Crezul te previne, învăţând aşa: „Întru Una, Sfântă, Sobornicească Biserică”, pentru ca tu să fugi de aceste adunări mârşave, ci să te afli întotdeauna în Sfânta Soborniceasca Biserică, în care ai şi renăscut”.

Din viaţa Sf. Chiril al Ierusalimului: „Deci preasfinţitul Chiril, văzând că Acachie, mitropolitul Cezareei, este socotit eretic şi de sinodul local al Sfinţilor Părinţi din Sardica, mai înainte biruit, şi nu după canoanele bisericeşti, ci după împărăteasca stăpânire ţinea rânduiala Mitropoliei, nu voia să se supună aceluia”.

Sf. Iosif Voloţki: „Să fie demn pentru tine oricine, afară de cel care învaţă erezia. Dacă va fi eretic, vom stărui să nu primim de la el nici învăţătura, nici împărtăşania, şi nu numai că nu ne vom împărtăşi la el, ci îl vom osândi şi cu toate puterile îl vom da pe faţă, ca să nu devenim părtaşi pieirii lui”.

Sf. Policarp al Smirnei: „Apostolii şi ucenicii lor se păzeau de eretici, încât nici nu voiau să vorbească cu dânşii, căci se sârguiau să înşele adevărul cu cuvintele lor cele meşteşugite şi mincinoase”[26].

Sf. Amfilohie al Iconiei: „Aşa şi Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”.

Sf. Isidor Pelusiotul: „Precum marinarii ascund momeala sub chipul mâncării şi prind peştii pe neaşteptate, asemenea şi războinicii eresurilor, ascunzându-şi gândurile rele după cuvinte frumoase, precum cu o undiţă îi ademenesc pe cei simpli la pierzanie”.

Din viaţa Sf. Ipatie de Rufinian: „Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

Sf. Meletie Mărturisitorul: „Nu-i ascultaţi nici pe pustnici, nici pe preoţi, şi nici pe cei ce ne propovăduiesc învăţături nelegiuite, şi povăţuiesc în chipul cel rău, şi nici pe aceştia şi nici chiar pe episcopi să nu-i ascultaţi, dacă mărturisesc lucruri neadevărate, care nu sunt spre folos. Să fim lucrători, şi să cuvântăm, şi să stăm împotriva celor ce îndeamnă la rătăcire în chip viclean.

Nu este cu dreptate şi cu cuviinţă bine-credincioşilor a tăcea acolo unde se calcă poruncile lui Dumnezeu şi din aceasta îşi întăresc înşelăciunea ceilalţi potrivnici. Pentru că a zis un mare părinte: Acolo unde este primejdie a se despărţi cineva de la Dumnezeu, ce bine-credincios poate să stea deoparte şi să tacă, sau cu totul să se liniştească? Pentru că tăcerea sa îl vădeşte cum că şi el se învoieşte acestor rele. Şi aceasta ne-o arată Înainte-Mergătorul Domnului şi vitejii Macabei, care pentru o mică poruncă a legii s-au primejduit până la moarte şi n-au părăsit nici cea mai mică parte a predaniilor primite. Căci războiul de multe ori este lăudat şi lupta se arată mai bună decât vătămătoarea de suflet pace. Că mai bine este să stea cineva împotriva celor rău cugetători, decât să urmeze lor şi să se despartă de Dumnezeu pentru a se uni cu ei”.

Din viaţa Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, Episcopul Pariei: „Apoi, după ce s-a pornit eresul luptării de icoane pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, Sfântul Vasile s-a arătat mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu se unea cu ereticii, nici nu se învoia cu ei”.

Sf. Martin, Papa Romei: „Iată în mâinile voastre sînt, faceţi cu mine ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă veţi sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu biserica Constantinopolului, cât timp aceasta va sta în credinţa cea rea”.

Din viaţa Sf. Cuv. Ilarion cel Nou: „Atunci fiind eliberat şi Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la mănăstirea sa, deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau ţinute de învăţători eretici şi arhierei mincinoşi”.

Din viaţa Sf. Cuv. Teodor: „Fericitul Teodor…ajungând degrabă la împărăteasca cetate, mai întâi a mustrat cu limbă slobodă pe năimitul care nu era păstor, pe Teodot Milisianul, mincinosul Patriarh al împărăteştii cetăţi, pentru că răzvrăteşte pe cei ce păreau că îi îndreptează şi mănâncă pe aceia pe care îi hrăneşte cu hrana cea vătămătoare a învăţăturii ereticeşti”.

Din viaţa Sf. Gheorghe Mărturisitorul: „Că mulţi învoindu-se la credinţa cea rea a împăratului, el, prin înţelepciunea cea bogata, a ruşinat pe împărat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea „Casiter” şi pe ceilalţi cu dânşii eretici, i-a făcut să-şi cunoască amăgirea lor”.

Din viaţa Sf. Sfințit Mucenic Eusebiu, Episcopul Samosatelor: „Iar în cetatea Samosatelor, în locul Sfântului Eusebiu a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop; pentru că n-a ieşit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-l vadă. Deci Evnomie a intrat în episcopie şi a luat biserica sobornicească cu stăpânire împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească”.

Din viaţa Sf. Nichita Mărturisitorul: „Pentru ascultarea bătrânilor m-am supus nevrând, împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul Patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. Deci, să ştii bine că de acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi. Ci petrec întru predaniile Sfinţilor Părinţi, pe care le-am primit de la început”.

De ce toţi aceşti Sfinţi şi Cuvioşi sunt atât de întăriţi în această chemare de a fugi de eretici? De ce nu se cuvine să ne supunem episcopilor care propovăduiesc erezia? De ce vedem aceeaşi stăruire în viaţa şi învăţătura tuturor Părinţilor care au trăit în timpurile răspândirii ereziilor? Pentru că aici este pusă pe cântar propria noastră mântuire – lucul cel mai scump şi râvnit de către orice creştin. „Să ne ferim cu toate puterile de a primi împărtăşania ereticilor şi a o da lor, ca să nu ne facem părtaşi învăţăturii lor stricate şi osândirii lor” – să nu ne facem părtaşii osândirii lor zice Sf. Ioan Damaschin! Iar Sf. Pahomie cel Mare pe patul de moarte i-a chemat pe fraţi „învăţîndu-i spre folosul sufletului lor şi poruncindu-le să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte”.

Cuvantul Sfantului Teofan Zavoratul

Lumină pentru candela din suflet

Este nevoie ca în tot restul zilei să strigăm din inimă cât mai des către Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului şi cu împrejurările. De pildă, atunci când începi ceva, să zici: „Binecuvântează, Doamne!” Termini lucrul? Zi: „Slavă Ţie, Doamne!” şi nu numai cu limba, ci şi cu simţirea inimii. Se răscoală vreo patimă? Zi: „Mântuieşte, Doamne, că pier!” Năvăleşte beznă de gânduri tulburătoare? Strigă: „Scoate din temniţă sufletul meu!” Te trage păcatul la lucruri nedrepte? Roagă-te: „învaţă-mă, Doamne, în cale!” sau: „Nu da spre tulburare picioarele mele!” Păcatele te apasă şi te aruncă în deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Şi tot aşa, în fiecare împrejurare. Sau pur şi simplu zi cât mai des: „Doamne, miluieşte! Stăpână de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă! Îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă!”, ori strigă cu alte cuvinte de acest fel, numai să strigi cât mai…

View original post 51 more words

Hronograf ,FERICITULUI AGATANGHEL, – ANUL 1327

Hronograf Mân. Neamţ 1837
În anul 1488 după Creaţie Enoh este luat la cer de către Dumnezeu.
În anul 1642 după Creaţie se naşte Noe – Hronograf pag. 97. Noe are
500 de ani cand I se nasc trei fii : Sem,Ham şi Iafet, anul 2124.
Fiii lui Dumnezeu sunt urmaşii lui Set” (Fac. 6, 2). “Fiicele
oamenilor sunt urmaşele lui Cain ucigaşul (Fac. 6, 2).
Între anii 2000-2100 apar uriaşii (Fac. 6, 4) 27 aprilie după
Creaţie, anul 2243 începe Potopul (2200-2300).
Anul 2572, Noe împarte lumea fiilor săi aşa: Fac. Cap. 10. Sem
primeşte de moştenire Asia, Orient, Ierusalim. Ham primeşte de
moştenire Africa, limba lor Ham-ham. Iafet primeşte de moştenire
Europa.
Fiii lui Iafet: Gomer = Galatenii; Magog=Sciţii; Madai=Mezii;
Tubal=Spania; Meşeh=Ruşii; Tiras—Tracii.
Fiii lui Ham: Cuş=Etiopia; Miţram=Egiptenii; Put=Troglodiţii;
Canaan—Cananeii.
Între anii 2600-2700 după Creaţie se naşte Nimrod uriaşul.
În anul 2800 se zideşte Turnul Babel, zidirea a durat 40 de ani, 71
de limbi s-au amestecat la Babilon. Limba a 72-a a lui Eber: Evreii,
nu s-a stricat, ei n-au luat parte la zidirea turnului. Tatăl, Fiul
şi Sf. Duh au amestecat limbile (Facere, cap. 11).
În anul 3312 după creaţie se naşte Avraam.
În anul 3000 apare idoiatria, prin împăratul Nin cu idolul Bel
(Bal.).
În anul 3387 la vârsta de 75 de ani este Binecuvântat de Dumnezeu
Avraam.
În anul 3412 la 100 de ani Avraam, Sara la 90 primeştc pe Sf. Treime.
În anul 3412 dună Creaţie, Sodoma şi Gomora ard cu foc.

http://postimg.org/image/mc8advbt5/08633141/

Pelerinul Român
158,159,160 
APOCALIPSA 1. DESCOPERIREA FERICITULUI AGATANGHEL, – ANUL 1327

Din Cartea ” Hristmos” Descoperirea ferecitului Agatanghel, de
Zosima Pascal, tradusă în Mân. Neamţ anul 1905.
Părintele Cleopa ne-a spus ce-şi aminteşte din această carte, care
nu ştie unde a dispărut. Au fost două cărţi, aceasta din 1905 avea
şi tâlcuirile vedeniilor, iar cealaltă – a doua- reda numai simplu
vedeniile. Zosima Pascal a tradus cartea fiind la Muntele Athos.
Fericitul Agatanghel a văzut în insula Corsica o vedenie ca aceasta:

Un vultur ieşea din mare, cu aripi de aur şi cu perle preţioase.Iar

vulturul a strigat: “Agatanghel, Agatanghel…” Sfântul s-a speriat,
dar glasul i-a zis: “Nu te teme!”. A ieşit sfântul la marginea mării
şi a văzut o hartă de piele, pe care era întreaga Europă, iar pe
hartă erau litere mari, care arătau fiecare ţară, România – R,
Grecia – G. Rusia – RS, Italia – I, iată profeţiile referitoare la
fiecare ţară:

  Italia

-Am văzut o femeie, pe curva Sevastopi, care zicea: “Fost-am
ţiitoarea unui împărat, dar mi-am pierdut fecioria”. Împăratul este
Hristos, ţitoarea este Biserica Italiei. În anul 1054 prin ruperea
Bisericii catolice de cea ortodoxă şi-a pierdut fecioria dogmelor. A
pierdut curăţia dogmelor originale ortodoxe. Mare păcat. Zice
Agatanghel : că după ce se va face împărăţie creştinească
a răsăritului, va veni Papa de la apus şi se va uni cu Biserica
Răsăritului şi se vor face una precum au fost şi mai înainte”. (Vezi
“Sfârşitul Omului” pag. 48).

România

“Am văzut 3 focuri pe o movilă înaltă pe Dunăre. un glas striga:
Românie, sfârşitul necazurilor tale un 5 şi 50“, adică după 550 de
ani. Vedenia are loc la anul 1327 + 550 = 1877, când România şi-a
dobândit independenţa.
Apoi am văzut un bou şi leu.
Boul este mult răbdător, dar va scoate drepturile sale, anul 1916
biruinţă.
De când e ţara aceata a avut numai de suferit, dar a răbdat ca şi
boul, este boul de pe stema Moldovei.
Leul este prea viteaz, se va ridica deasupra cocoşului (Ungaria).
Cocoşul însă va scociorâ ochii leului, I-a scociorât în 1940, ne-au
luat Ardealul, dar Leul (Transilvania) a luat înapoi de la unguri
Ardealul“.
“Şi atunci se vor duce toţi la dânsul din toate părţile şi îşi vor
cere părţile ţărilor care au fost robite de alţi împăraţi, şi îşi
vor lua locurile care le-au stăpânit alţii cu nedreptate, pentru că,
zice: şi se vor întoarce fiecare la cuiburile părinteşti, că zice
Sf. Metodie: şi boul va răgi, adică ţara noastră (România), care era
de jaful tuturor. Aşişderea vor face naţiunile, şi îşi va lua
părţile lor fieştecare. Că împăratul acesta aşa vă fi de bun şi de
paşnic, că va fi ca un tată al tuturora. România va lua toate
hotarele sale! (Vezi “Sfârşitul Omului, pg.12).

Ungaria

“Amărâtul de cocoş (Ungaria) se retrage în ţara lui şi nu mai cântă
altul niciodată”. Nu va mai cânta Ungaria în România niciodată.

Germania
Spune profeţia, că va veni înapoi la ortodoxia la care a fost mai
înainte de a ajunge protestantă. Si Biserica romano-catolică se va
întoarce la ortodoxia răsăritului.

Rusia

Am văzut 4 stâlpi… Am auzit un glas, “Rusie, Rusie, sora mea
iubită, unde este buna ta credinţă? De ce ai făcut din Biserici
graiduri? La tine va străluci făclia cea adevărată (ortodoxia), vei
fi mult mai iubită la urmă, mai mult decât dintâi”. 70 de ani
Biserica Rusiei a fost prigonită 1917-1987, iar acum s-au terminat
cei 70 de anl de prigoană, cum au profeţit sfinţii ruşi: Serghie de
Radonej, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Tihon de Zadonsk şi alţi sfinţi
ruşi.
Cartea aceasta “Hristmos”, descoperirea fericitului Agatanghel,
1327, a avut-o părintele Cleopa de la Sihăstria în mâna
lui.Părintele Cleopa nu mai are această carte. Exemplarul 2 fără
tâlcuirea vedeniilor este la Mânăstirea Neamţ. Cele de de mai sus
părintele Cleopa le mai ţine  minte. Părintele Cleopa l-a întrbat pe
Paisie tot de la Sihăstria, când a citit cartea : Ce înseamnă
părinte Paisie un 5 şi 50 adică 550? Iar părintele Paisie I-a spus,
că sunt 550 de ani de la vedenie, până la 1877, când s-au împlinit
acestea.

pag 170

3. APOCALIPSA -SFÂRŞITUL LUMII ACESTEIA, ÎNCEPUTUL LUMII CELEI NOI
Despre  sfârşitul acestei lumi, spunea Domnul nostru Iisus Hristos
: Nici îngerii n-o ştiu (ziua), nici Fiul. fără numai Tatăl. Când
Avraam s-a îndoit votbind cu Dumnezeu,zicâdu-i Dumnezeu:
“Avraame,Avraame, la anul pe vremea asta Sara va naşte un fiu!” “Pe
ce voi cunoaşte?. Numai acest cuvânt l-a zis Avraam, ca un om ales şi
Dumnezeu i-a răspuns: “Pentru că ai zis aşa, să ştii că poporul care
se va naşte din coapsele tale va fi robit de alt neam în pământ
străin şi-l vor robi 400 de ani, iar pe neamul care-i va robi îi voi
judeca Eu!” Era încă în coapsele lui Avraam, Isaac fiul lui şi
Dumnezeu îi arată lui, că toţi evreii vor fi robi 400 de ani. La
Dumnezeu prezentui şi viitorul este de faţă. Dar evreii n-au ieşit
la 400 de ani din robie, ci au ieşit la 430 de ani. Moise vorbea cu
Dumnezeu, că vor ieşi la 400 de ani, dar au ieşit la 430 de ani,
Dumnezeu îi spune lui Moise: “Încă nu s-au împlinit păcatele lor şi
ale amoreilor!”

L-a întrebat pe Sf. Nil din Athos ucenicul lui :  Când are să fie
sfârşitul? Stântui I-a zis: “Când vor ajunge răutăţile culmea!”
Dumnezeu este Preadrept şi Preamilostiv, iar când va trece cumpăna
păcatelor, ca să nu le mai poată suferi, atunci va veni sfârşitul.
În Omilia la Niniviteni, Sf.Ioan Gură de Aur spune: “Dumnezeu toate
le ştie mai dinainte, dar nu le şi hotărăşte!”
Dumnezeu atâta va ţine lumea cât mai sunt sfinţi pe pământ, atunci
nu mai are Dumnezeu nevoie de lume, când nu mai sunt sfinţi. Zice
Sf. Simeon Noul Teolog: “Plini-va căderile de sus, zdrobi-va
capetele pe pământ ale multora!”. Când se va împlini locul ultimului
înger căzut din cer, cu oameni de jos, atunci se pierde lumea
aceasta. Trebuie să ţie lumea până se împlineşte numărul îngerilor
căzuţi… Va fi un război de 72 de ore, atunci când va arde lumea
aceasta. Că lumea  se termină prin foc noi ştim de la Sf. Prooroci.
Auzi ce spune David: ” Topise-va pământul şi toţi cei ce locuiesc pe
el!”

(Catisma a X-a). Isaia: “De focul iuţimii mâniei Domnului se va
aprinde tot pământul. Pământul va fi tot de jăratic, munţii şi
dealurile se vor topi ca ceara , pădurile vor arde ca fânul, se vor
topi popoarele pământului, ca şi picaturile din cadă!”. Proorocul
Sofonie: “Iată vine ziua mâniei Domnului neamestecată cu milă, zi de
negură şi de ceaţă, zi de trâmbiţă şi de strigare,zi de tunet şi de
de flăcări, când toate popoarele vor arde ca spinii ţarinii”,
Proorocul Agheu: “Într-o clipeală de ochi popoarele lumii se vor
topi”. Sf. Apostol Pavel: “Când vor zice: Pace, pace, fără de veste
va veni pieirea şi nu vor scăpa, cum nu scapă femeia însărcinată de
durerile naşterii”. Psalmul 9 spune clar de arderea lumii. Noi cei
de la Răsărit facem arme grozave împotriva celor de la Apus şi ei
împotriva noastră, fiecare crede că el va birui, atâtea mii de
submarine, de bombe, de rachete. Iată ce este, ei toţi se pregătesc,
dar nimeni nu iese biruitor, căci iată ce spune Duhul Sfânt:
“Afundatu-s-au neamurile în stricăciunea ce au făcut, în cursa care
au ascuns-o s-a prins piciorul lor. Cunoaşte-se Domnul judecaţilor,
când în faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul”. Toţi o să ardem,
nimeni nu biruie, acest război nu-l încep cu puterea lor, este
războiul lui Dumnezeu. Acum va avea loc “Arderea şi înnoirea lumii!”
Acesta este potopul cu foc şi nu-l pot începe până nu dă Dumnezeu
drumul.

Dar ştii de ce ţine Dumnezeu lumea în loc? Pentru cei drepţi, mai
este lume bună. La pierderea Sodomei  un drept ţinea pe umăr 50.000 de păcătoşi, în Sodoma erau 500.000 de suflete. Când a stat Avraam cu Dumnezeu de vorbă a zis: “Doamne, vei pierde pe cel drept cu cel păcătos? ….

171 172 173
Este în Sfânta Scriptură o învăţătură, care spune, că trebuie să se
vestească Evanghelia în toată lumea. De ar fi după asta poate să
vină mâine sfârşitul, că Evanghelia a peste tot, dacă spre mărturie
trebuie să se predice Evanghelia, poate să vină mâine sfârşitul, iar
dacă trebuie să se boteze toţi, mai este o epocă încreştinare. Se
spune, că o să se refacă Constantinopolul şi o să fie creştin din
nou,  asta o spun Sf. Părinţi în “Sfâşitul omului”. Va veni Împăratul
cel pus de îngeri după războiul aiesta mare, care vine, va împărăţi
32 de ani va predica Evanghelia la toată lumea.

În viata Sf. Mucenic Cristea din 12 februarie se spune, că în Sf.
Sofia din Constantinopol, în subteran, mai este o Biserică, şi acolo
şi azi creştinii din timpul căderii Constantinopolului sunt în
picioare, de atunci până acum acolo este şi împăratul Constantin
Dragases şi patriarhul, sunt toţi împietriţi.
Mucenicul spune exact de anul arderii lumii; şi spune Viaţa
mucenicului că primul împărat creştin a fost Constantin cel Mare iar
ultimul va fi tot un Constantin. Nu ştim ceasul şi ziua,după Viaţa
Mucenicului Cristea ar fi 1990 dar numai Dunmezeu ştie anul singur.
Ai citit proorociile cele mari ale Sf. Andrei cel nebun pentru
Hristos, ale Sf. Ipolit, Sf. Efrem Sirul. Se pregăteşte un razboi,
care n-a mai fost pe pământ. Acesta este ultimul. Acesta este
războiul celor 7 puteri care vor veni să se bată fără preget la
Constantinopol. Am văzut o carte, care avea 7 săgeţi mi-a dat-o
Eftimie fratele lui Nazarie, pe unde are să vină China, vine prin
Indonezia, Pakistan, Afganistan, Persia şi ajunge la Marea Moartă,
acolo are să le deie mormânt Dumnezeu. America vine pe Oceanul
Indian, Anglia şi Japonia pe Marea Mediterană. Europa pe Marea
Mediterană şi prin Turcia, Rusia vine prin Munţii Caucaz şi se vor
bate toţi la Dardanele, la cheia Europei fără preget, cu tot felul
de arme care sunt, ca să ardă toată lumea şi niment n-are să-i mai
poată împăca, că toţi vor să creadă mai bine să moară toţi, numai să
nu fie biruiţi. Atunci, 4 Îngeri vor sta deasupra Constantinopolului
şi vor zice 4 cuvinte: “Staţi, staţi, de-ajuns, pace vouă!”. Va
merge – cum zice calul, până în piept în sânge.
Şi atunci, toţi o să încremenească, nimeni nu mai pune mâna pe arme,
o să se uite la îngeri care o să strălucească precum para de foc,
care vor zice: “Mergeţi pe uliţa cetăţii către miazănoapte, veţi
găsi un om smerit, îmbrăcat în haine simple, are un nigel la
piciorul drept, pe aiesta să-l puneţi împărat!” Şi ei o să-l caute
şi n-o să-l găsească şi atunci o să-l îngerii de perii capului şi o
să-l pună în mijloc împărat. Îi va da sabie cu două tăişuri şi-i va
zice : “Bate răsăritul şi apusul şi miazăzi şi miazănoapte” şi
nimeni nu va mai face război, că este pus împărat de îngeri.
Acestuia i se vor supune toate popoarele lumii şi va fi aşa de bun
şi aşa de drept, cum n-a mai fost pe faţa pămăntului. De aceea spune
în psaltire: “Va domni de la mare până la mare!” În timpul lui se va
da libertate să se predice Evanghelia şi în Japonia şi în India şi
în China la toate popoarele lumii, vor fi misionari cu mare putere.
Vor fi înarmaţi cu tot felul de aparate şi acum se predică Evanghelia în toată lumea şi va fi “O turmă şi un păstor!”
După el vine un împărat foarte rău, care va aduce amestecare de
sânge la popoare, să trăiască mama cu copilul şi tata cu fata lui.
După acesta vin patru fraţi, care iau împărăţia de la acesta, unul
din Egipt, unul din Constantinopol, unul este din Tesalonic, şi unul
este din Siria. De la aceştia 4 ia împărăţia o împărăteasă curva,
care va huli pe Dumnezeu,şi în timpul acesta se va scufunda Sfânta
Sofia şi numai un stâlp mai rămâne din Biserica Sf. Sofia, de care
vor lega corăbierii corăbiile şi vor zice: Aici a fost Sfânta Sofia
cea mai mare Biserică Ortodoxă.
De la aceasta vine şi ia împărăţia, Antihrist, care va ridica mare
război împotriva Bisericii. Dar noi nu ştim, că zice : Va veni Filip
al VI-lea cu 18 popoare la Constantinopol şi va fi război, care n-a
fost de când este omul pe pământ, acum are să fie războiul celor 7
puteri. Are să intre în lume un împărat Filip. Franco al Spaniei are
un fecior general Filip, Împărăteasa Angliei are băiatul cel mai
mare Filip, Franţa, dinastia regală are un băiat Filip, în America
sunt doi Filip, Germania are şi ea un Filip. Nu se ştie,că a intrat
un Filip în istorie – până acum a fost Filip al V-lea al Spaniei –
când  intră Filip al VI-lea după acesta este razboiul cel mare. Filip al
VI-lea va veni la Constantinopol să facă război. Acum în NATO sunt
exact 18 puteri.
Atunci când vine Antihrist, înainte de sfârşitul lumii, el va
împărăţi, 1265 de zile, împărăţeşte 3 ani şi jumătate. În vremea
aceasta, trimite Dumnezeu pe Enoh şi pe Ilie, ca să-l mustre pe
Antihrist. Enoh este în veacul întâi după Potop, şi aceşti doi sunt
scrişi la Apoc. 11: “Cei doi măslini” sunt doi sfinţi mari cu trupul
la cer acum. Ei vor bate tot pământul în vremea lui Antihrist,ca să
nu se depărteze lumea de la Dumnezeu. Când vor veni la Ierusalim,
Enoh şi Ilie, îi va vedea toată lumea şi-i va auzi tot pământul.
Când vor vorbi la televizor îi vede toate popoarele şi la radio toţi
vor auzi.
Dar, întâi semnele lui Antihrist, şi ale venirii Mântitorului.
Acest Antihrist se naşte dintr-o femeie curvă, din seminţia lui Dan
la evrei, deodată numai o să apară împărat în Ierusalim şi-l vor
primi cu mare dragoste poporul, căci zice Sf. Apostol Pavel:
“Fiindcă dragostea adevărului n-au primit, ca să se mâtuiască (adică
pe Hristos) le va trimite Dumnezeu lucrarea înşelăciunii, ca să
creadă ei minciunii!”. Are fie mare luptă în Ierusalim, că Enoh o
să-l mustre pe Antihrist şi pe cei ce-l vor urma. Ilie şi Enoh vor
întoarce inimile părinţilor către copii, sinagoga satanei către
Hristos, ei sunt care vor sparge inima cea de piatră a jidanilor, ca
să creadă o parte, o rămăşită în Hristos. Ilie şi Enoh le va arăta,
că ei prigonesc Biserica de 2000 de ani şi Hristos a venit. Că cei
care se vor întoarce vor fi foarte râvnitori, căci zice Sf. Apostol Pavel: “Că o rămaşiţa se va mântui!” De va fi numărul lui Israil ca nisipul mării o rămăşiţă se va mântui din ei, cei care vor crede în Hristos. Când se vor boteza evreii la creştinism e foarte aproape sfârşitul lumii. Când pui faţă în faţă pe Isaia cu Sf Apostol Pavel zici : Oare nu se contrazic?
În veac nu se contrazic, căci cuvântul lui Dumnezeu este numai
adevăr, nu este minciună! Isaia zice: “De va fi numărul lui Israil
ca nisipul mării, o rămăşită se va mântui!” Apostolul Pavel:
“Întoarce-se-vor robiile din Moab (Libia) şi se va mântui tot
Israilul!” Cum spui apostole cu Duhul Sfânt, că se va mântui tot
Israilul? Cum spui tu, prooroace, că numai o rămăşită se va mântui?
Ce crezi de aici?
Dacă n-ai citit, nu te băga! Eu am citit tâlcuirea Sf. Epifanie al
Ciprului, care a fost evreu şi ucenicul lui Ilarion cel Mare şi care
s-a botezat creştin şi a ajuns episcop şi a înviat morţi cu
rugăciunile sale, iată cum se împacă acestce două proorocii : “De va
fi numărul lui Israil ca nisipul” şi dincoace: “Se va mântui tot
Israilul”, iată cum va fi: Când va predica Ilie şi Enoh în
Ierusalim, vor face minuni mari, o să-l mustre pe Antihrist în faţă,
o să dea Dumnezeu secetă, foamete, va fi mare greutate pe faţa
pământului. Din evrei foarte mulţi vor crede în Hristos şi se vor
boteza creştini. “Rămăşiţă” – cei de la sfârşitul lumii; ” Toţi se
vor mântui” – toţi cei ce vor crede în Dumnezeu şi nu în Antihrist.

=======

http://prosistemhaha.wordpress.com/2013/07/29/ioannis-doukas-vatatzes-cel-milostiv-regele-adormit-pana-la-terminarea-razboiului-mondial/

Batranii Athoniti  spun despre Regele de marmura care este Agios Ioannis Doukas Vatatzes cel Milostiv,adica acel imparat de la Niceea, care a fost complet inmormantat si indestructibil în Asia Mică, atât el cat și hainele sale regale!

 

Dar luptele dintre franci și turci a facut sa se piarda urmele Sf. relicve atemporale și monolitice, situate așa cum se arată în Istanbul, acum sunt ascunse întro peșteră secretă, de care știu doar cativa  si care au in paza secretul sacru de secole, în așteptarea evenimentului care-l va scoate la lumina!

 

MĂRTURIA din America  a lui GERONTOS Ephraim – 1950
Primele dovezi valide și de încredere le avem de la Părintele Efrem a Americii, fostul  Filoteu din Muntele Athos, care a relatat că informațiile cu privire la acest Ierotheos marele preot ia spus că a văzut cu ochii lui pe regele adormit Ioan!Pentru ce a fost relatat în mod special Părintele Efrem a Americii în opoioprotakousame în urmă mut de aproape 14 ani pe Muntele Athos casete cu vocea de aceeași vârstă:
.Aici doarme regele pe nume Ioan pe care apoi Arhanghelul Mihail il va indica la creștini si că el va domni in curand. Le va arata cu degetul acel loc și se va fi chemat să conducă și să domnească poporul grec și ortodox . Și așa va fi!

 

Cu ani în urmă Sfântul Munte a fost un preot pe nume Ierotheos.Care a venit din Asia Mică si Patriarhia Ecumenica la pus pe Muntele Athos sa faca hirotoniri, servicii memoriale, functii, etc A fost un preot sfânt de genul lui Agios Nikolaos.Acest preot sfânt  din Asia Mică la sustinut la preotie.

 

Omul era binecuvântat de Dumnezeu!Cincisprezece ore de veghe, petrecea acest om Din scaunul de domnie a coborât să stea din nou în picioare.  Dupa  trei ore care au urmat  Utrenia lunga, el era tot în picioare!. Sa oferit un scaun să stea jos și nu a vrut.  Spunând că ” Doamna noastră nu a obosit”, și noi toți să tremuram de oboseala?Acest preot sfânt, ne-a spus. El a văzut dormind pe regele Ioan, care va învia atunci când se va termina al treilea război mondial! L-am văzut!.  Pentru ca buzele acestui preot nu puteau sa minta

 

Pentru că el a trăit atunci acolo și era binecuvântat și sfânt  bătrânii mei (nota celebrul Iosif Isihastul ) și împreună cu escorta, l-am abordat in biserică și am stat cu el acolo rugându-l sa ne raspunda la întrebări. Și ne spune urmatoarele am auzit cu urechile noastre.

 

El spune că ” este un rege adormit și se va trezi!”
Intrebam : Cand va fi acesta Marele sfânt al lui Dumnezeu”?
Spunea că, “atunci când va fi al treilea război mondial”!
Și, de asemenea, ne-a spus că “mâna dreaptă este pe mânerul sabiei! ». Care sabia este în mijlocul locului unde este asezat “

 

Și va mai spun “Când sabia  va iesi din teacă, apoi va începe al treilea război mondial.”

Această revelație a episcopului Ierotheou puțin timp înainte de evenimentele din 1955  a pogromului de la Istanbul și Izmir, trăiesc de Fericitul Gheron Iosif Isihastul de spileotos, care a murit pe 15 august 1959

==========

Iezechiel

Capitolul 38

1. Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
2. “Fiul omului, întoarce-îi faţa spre Gog din ţara lui Magog, regele lui Roş, al lui Meşec şi al lui Tubal; prooroceşte împotriva lor,
3. Şi spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu sunt împotriva ta, Gog, rege al lui Roş şi al lui Meşec şi al lui Tubal!
4. Te voi prinde, voi pune zăbale în fălcile tale şi te voi scoate pe tine şi toată oştirea ta, caii şi toţi călăreţii strălucit îmbrăcaţi, ceată mare cu platoşe şi cu scuturi, toţi înarmaţi cu săbii;
5. Şi cu ei voi scoate pe Perşi, pe Etiopieni şi pe Libieni, toţi cu scuturi şi coifuri;
6. Şi pe Gomer cu toate oştirile lui; casa lui Togarma din hotarele de la miazănoapte, cu toate oştirile lui şi voi mai scoate şi alte multe popoare cu tine.
7. Găteşte-te şi fii gata, tu ai toată mulţimea ta strânsă împrejurul tău, şi fii căpetenia lor.
8. După zile multe tu vei primi porunci. În anii de pe urmă vei veni în ţara izbăvită de sabie, ai cărei locuitori au fost adunaţi dintr-o mulţime de popoare, în munţii lui Israel, care au fost mult timp pustiiţi. De când au fost despărţiţi de celelalte popoare, ei locuiesc toţi în siguranţă.
9. Şi tu te vei ridica, cum se ridică furtuna şi te vei duce ca norul, ca să acoperi tara, tu şi toată oastea ta şi multe popoare împreună cu tine.
10. Aşa zice Domnul Dumnezeu: în ziua aceea îţi vor veni gânduri în mintea ta şi vei face planuri rele,
11. Şi vei zice: “Mă voi ridica împotriva unei ţări fără apărare, voi merge împotriva oamenilor paşnici care trăiesc în siguranţă, căci aceia toţi trăiesc în cetăţi fără ziduri şi n-au nici porţi, nici zăvoare,
12. Ca să fac jaf şi să iau pradă, punând mâna pe ruinele locuite din nou şi pe poporul cel adunat din mijlocul neamurilor, care creşte turme şi strânge averi şi care locuieşte în mijlocul pământului”.
13. Şeba, Dedan şi negustorii Tarsisului cu toţi puii de lei ai lor vor zice: “Ai venit tu oare ca să faci jaf, ai adunat taberile tale, ca să faci pradă, să iei argint şi aur, să ridici dobitoace şi avere şi să apuci pradă mare?”
14. De aceea, rosteşte proorocie, fiul omului, şi spune lui Gog: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Nu este aşa oare că în ziua când poporul Meu Israel va trăi în siguranţă, tu vei porni la drum?
15. Şi vei pleca de la locul tău, din hotarele de la miazănoapte, tu şi multe popoare împreună cu tine, toţi călări pe cai, tabără mare şi oştire nenumărată?
16. Şi te vei ridica împotriva poporului Meu, împotriva lui Israel, ca un nor care acoperă pământul; aceasta va fi în zilele cele de pe urmă când te voi aduce împotriva ţării Mele, ca popoarele să Mă cunoască pe Mine, când Eu voi fi arătat sfinţenia Mea înaintea ochilor lor, asupra ta, o, Gog!
17. Aşa zice Domnul Dumnezeu: “Nu eşti tu, oare, acelaşi despre care am grăit Eu în zilele cele de demult prin robii Mei, proorocii lui Israel, care au proorocit în vremurile acelea că te voi aduce împotriva lor?
18. Şi în ziua aceea, când Gog va veni împotriva ţării lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, mânia Mea se va aprinde pe faţa Mea.
19. Şi în zelul Meu, în văpaia urgiei Mele am zis: Cu adevărat în ziua aceea va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.
20. Atunci vor tremura înaintea Mea peştii mării şi păsările cerului, fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ şi toţi oamenii care sunt pe faţa pământului; şi se vor prăbuşi munţii, stâncile se vor dărâma şi toate zidurile vor cădea la pământ.
21. Prin toţi munţii Mei voi chema sabia împotriva lui, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecărui om va fi împotriva fratelui său.
22. Şi îl voi pedepsi cu ciumă şi vărsare de sânge; voi vărsa asupra lui şi a taberilor lui şi asupra multor popoare care sunt cu el, ploaie potopitoare şi grindină de piatră, foc şi pucioasă;
23. Voi arăta slava Mea şi sfinţenia Mea şi Mă voi arăta înaintea ochilor multor popoare şi vor şti că Eu sunt Domnul”.

========

Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul Mărturii ale închinatorilor, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006, pp.446-447.

Turcii au „coliva pregătită”. Că va veni o putere (Rusia) care va ocupa Turcia. O treime din populaţie va fi ucisă, o treime se vor boteza creștini ortodocși, o treime se va retrageî n adâncurile Asiei. Înainte de aceasta va avea loc o ciocnire între trupele tucești și cele grecești, dupa care turcii vor ocupa temporar, doua insule gercești. Rusia va continua razboiul până va ajunge în Golful Piersic şi îşi va opri trupele lânga Ierusalim. Atunci puterile occidentale vor soma pe ruşi să-şi retraga trupele în şase luni. Ruşii însă nu-şi vor retrage trupele. Atunci puterile occidentale vor începe să aducă trupe pentru a-i ataca pe ruşii. Razboiul care va izbucni va fi mondial și în cele din urmă vor pierde ruşii. Se va vărsa mult sânge. Marile oraşe vor deveni ruine.

Părintele Nicolae Steinhardt despre lepădarea de Hristos

Motto: „Ţine-mă Doamne de urechi, că altfel te vând ca Iuda!”

Aşa cum îmi e obiceiul şi potrivit firii mele vă voi vorbi şi astăzi
foarte deschis şi pe şleau. Şi aceasta cu atât mai vârtos cu cât şi
textul evanghelic aflat în Evanghelia Sfântului Apostol Matei,
capitolul 10, versetele 32-33 şi 37-39, nu e ticluit din cuvinte
amabile, mângâietoare şi sfioase, ci este şi el redactat cu vorbe
dure şi foarte pe şleau. Socotesc că e mai bine să citim din nou,
împreună, textul evanghelic.
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi
şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de
cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda
de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.”
„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este
vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât
pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi
urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va
pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine, îl va găsi.”
Textelor acestora li se adaugă un altul care le completează şi stă
în legătură nemijlocită cu ele. Să-l citim şi pe acesta, aflat în
Evanghelia Sfântului Apostol Luca la capitolul 14, versetul 26:
„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe
femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său
însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.” Iar versetul 27 aproape că
repetă versetul 38 din capitolul 10 al Evangheliei după Matei: „Şi
cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie
ucenicul Meu.”
Stranii şi spăimântătoare cuvinte, fraţi creştini, stranii şi
spăimântătoare cuvinte! Cum adică, Domnul Hristos cel bun, blând şi
milostiv, Domnul care întotdeauna ne-a propovăduit iubirea, care e
însuşi Dumnezeu-iubirea, a cărui învăţătură dă iubirea drept pivot
al lumii şi esenţă a credinţei, dintr-o dată şi în chipul cel mai
neaşteptat ne predică ura, ne îndeamnă să urâm şi să vrăjmăşim? Şi
încă pe cine, pe soţie, pe copii, pe părinţi, pe fraţi şi surori,
casa noastră, sufletul nostru, pe noi înşine? Greu îmi vine a crede
că Dumnezeul iubirii a putut să ne voiască duşmănoşi. Eu unul cred
că textul evanghelic de astăzi nu trebuie înţeles numai după ce pare
a propovădui, altfel spus după înfăţişarea sa strict literară. Cred
că trebuie tălmăcit şi înţeles în adâncime. Iar înţelesu-i adânc şi
ziditor îl bănuiesc a fi în conformitate cu învăţătura creştină: se
cuvine a ne iubi soţia, fraţii, surorile, copiii, părinţii, casa.
Da, a-i iubi. A nu ne urî nici pe noi înşine (numai păcatul
sălăşluitor în noi). Dar – şi repet adverbul acesta – dar: la
nevoie, la o adicătelea (cum se zice în limbaj popular), în
momentele grave şi hotărâtoare ale vieţii, când se pune pentru noi
problema de a da pe faţă cine suntem şi ce credem, ei toţi – soţia,
copiii, tatăl, mama, fraţii, surorile şi aşa mai departe – nu
trebuie să ne fie piedică pentru mărturisirea cu glas puternic şi
înalt a lui Hristos. Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce
vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi
eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am
ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos,
măcar de formă şi numai cu vorba. Acesta, fraţilor, nu este un
raţionament creştinesc. Adevăratul raţionament creştinesc, conform
textului evanghelic şi fidel atât literei cât şi spiritului său
este: deşi am nevastă, copii ş.a.m.d., măcar că am nevastă, copii
ş.a.m.d. ş.a.m.d. eu tot nu mă lepăd de Hristos, eu II mărturisesc.
Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în lumea aceasta decât pe
Hristos, la nimic în lumea aceasta nu ţin mai mult decât la Hristos.
Nevasta, copiii ş.a.m.d. nu-mi sunt mie piedică în mărturisirea lui
Hristos. îmi iubesc familia, rubedeniile, fiinţa dar stabilesc o
ierarhie: în primul rând îl aşez pe Hristos, iar pentru dragostea ce
o port a lor mei nu vreau să le dau o pildă rea, să ajungă a se
ruşina de mine.
Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, îl iubesc, îl mărturisesc,
îl venerez, însă în inima şi sufletul meu, în lăuntrul şinei mele,
în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi
înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei şi! nu aceasta trage greu la
cântar. Esenţialul nu-i oare ce credem, ce mărturisim în sinea
noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s decât
sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se
pierd în vremelnicie. Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc.
Luaţi aminte: nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea
nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte. E
făţarnică. Cum adică făţarnică de vreme ce este sinceră, ba şi
caldă? E făţarnică pentru că nu se dă pe faţă, e pe jumătate: numai
înăuntru, e drămuită. Făţarnică este aceea manifestată doar la
exterior. Înjumătăţită, necompletă, necurată este şi aceea care se
ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină. Că
aşa este, că am dreptate rezultă din însuşi textul Sfintei
Scripturi. Mă refer la Epistola către romani a Sfântului Apostol
Pavel, capitolul 10, versetul 10. Să citim şi textul acesta, cum nu
se poate mai limpede:
Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte
spre mântuire.”
Auziţi, fraţi creştini? Mărturisirea lăuntrică e bună pentru
sporirea noastră duhovnicească, pentru mântuire însă e nevoie,
neapărată nevoie de una exterioară, cu gura, cu vorba. Nu ajung
iubirea sau credinţa cu gura, oricare ar fi riscurile.
Fleacuri! Lucruri fără importanță! De ce te-ai crampona de ele? De
ce n-ai face un gest care-i o simplă formă? Așa i s-a spus
Apostolului Luca, la Atena, când i s-a cerut să arunce o fărâmă de
tămâie pe altarul idolicesc spre a fi scutit de osândă. Numai că în
asemenea situație fărâma aceea de tămâie (…) nu mai este o bucată, o bucățică, o fărâmă de substanță rășinoasă, ci e TOTUL și însăși CONDIȚIA TA UMANĂ și LEGĂTURA TA CU CERUL și însăși PERSOANA respectivului – și dacă azvârli tămâia n-are nicio importanță, însă persoana aceea s-a pulverizat. Refuzând, Apostolul Luca a știut ce face și a înțeles ce poate deveni – în anumite împrejurări – «o fărâmă de tămâie»”.
Există în Sinaxar la data de 13 iunie o referire la Martirul Crescent din Mira-Lichiei. Pe acesta, în timpul prigoanei împăraţilor romani împotriva creştinilor, un guvernator plin de bunăvoinţă l-a sfătuit să dea o declaraţie de formă cum că se leapădă de creştinism. De ce să te supun chinurilor şi să te trimit la amarnică moarte? – i-a grăit multmilostivul guvernator. Crezi ce vrei în inima ta, nu-mi pasă, dar cruţă-te şi uşurează-mi situaţia, dând de formă o simplă declaraţie de lepădare. Crescent refuză, spunând blajinului său ispititor: „Trupul nu poate merge unde nu merge sufletul, nu pot da o declaraţie, căci ar însemna să mă lepăd de Hristos”. Şi, într-adevăr, aşa stau lucrurile: nu există „declaraţie de formă”. în asemenea cazuri, fondul şi forma nu pot fi deosebite, ele formează un tot irefragabil. în lumea noastră fenomenală, declaraţia de formă este totuna cu declaraţia de fond.
Se cuvine, aşadar, să fim foarte atenţi şi să nu ne ameţim cu vorbe
goale şi neroade.
Un mare scriitor rus contemporan ne spune că atunci când ne aflăm la ananghie, în mare primejdie, într-o situaţie-limită (cum se exprimă
limbajul cult), în pericol de a ne trăda pe noi înşine şi de a săvârşi acte ori a grăi cuvinte de care apoi ne vom căi amarnic, în asemenea momente există o singură soluţie eficace şi fără greş: să ne considerăm morţi!
Până şi martiriul – nu numai modul de închinare – poate avea  stilurile lui diverse. Omul poate merge la moarte şi se poate justifica pe căi proprii, egal valabile.
Uneori omul nu stă mult pe gânduri; stilul lui e al rapidităţii,
pricepe situaţia din primele clipe, grăieşte, şi alege calea directă
înspre eşafod.
Alteori, în schimb, vrea să trăiască. Din toată inima, dar nu cu
orice preţ. Până în ultima clipă omul caută o soluţie – cinstită,
care să nu contravină convingerilor sale – pentru a putea să rămână
în viaţă. Nu se grăbeşte să se pronunţe; va citi actul a cărui
aprobare i se cere când îi va fi supus şi se va pronunţa atunci.
Deoarece ştie că nu va accepta orice, aşteptarea lui nu are caracter
infamant. Nici Domnul n-a grăbit moartea. A aşteptat-o, dar n-a
forţat lucrurile. Mântuitorul, prin urmare, nu aprobă setea de
moarte, nerăbdarea, sinuciderea camuflată. Aş zice că, dimpotrivă,
curajul creştinesc presupune dragostea de viaţă, dacă a trăi nu
înseamnă a te ruşina de El şi de tine însuţi. Viaţa e darul lui
Dumnezeu, păstrarea ei cât mai mult se impune. Nu însă cu orice
preţ: în orice clipă, fără grabă şi fără şovăială, trebuie să fim
gata s-o dăm pentru ce ne depăşeşte, pentru acel lucru fără de care nu am supravieţui noi, ci cadavrul nostru viu, turcita noastră
umbră. Numai astfel, pierzând-o, îi dăm vieţii o valoare. Paradoxul
acesta – cel mai ameţitor – l-a formulat Învingătorul însuşi
expressis verbis: cine ţine la viaţa lui o va pierde, iar cine-şi
pierde viaţa pentru Mine o va găsi. (A se lua aminte că pentru Mine
înseamnă şi pentru cei mai mici ca El care sunt în suferinţă şi
nedreptate ori pentru o idee care se poate prevala de a fi conformă
cu voia Lui).
Dacă ne socotim morţi nu ne mai paşte nici un pericol. Nimic nu ne
mai poate speria, cu nimic nu mai putem fi momiţi, la nimic nu mai
luăm aminte în afară de credinţa noastră: suntem doar morţi! Ce
ne-ar mai putea ispiti?
A! spune acelaşi mare scriitor, pot striga: păcat de tinereţele mele
(sau vai de bătrâneţele mele), păcat de cărţile pe care nu le voi
mai citi, păcat de plimbările pe care nu le voi mai putea face,
păcat de muzica pe care nu o voi mai asculta, de mâncărurile pe care
nu le voi mai mânca, de băutura pe care nu o voi mai bea, păcat de
toate frumuseţile şi minunile acestei lumi pe care nu le voi mai
vedea, însă altă cale nu există pentru mine: mai bine îmi este să
mor o dată cu Hristos decât să-L reneg. Nimic nu poate fi pus în
balanţă cu Hristos: nici nevasta, nici copiii, nici părinţii, nici
rudeniile, nici casa, nici bunurile, nici situaţia, nici slujba,
nici chiar viaţa. Când e vorba de Hristos, El trebuie mărturisit
indiferent de făpturile cele mai apropiate şi mai dragi nouă; şi
anume trebuie mărturisit cu vorba, cu gura. Cu vorba, cu gura. De ce
oare? Cum adică, pot obiecta unii oameni, sunt oare atât de
importante vorbele, cuvintele? Vorbuliţele, cuvinţelele, formulele,
vorbele goale? Au ele o atât de mare însemnătate? Se cade să le
acordăm precăderea? Răspuns: da, sunt însemnate, da, importanţa lor
e covârşitoare. „Ca-n basme-i a cuvântului putere”, spunea Alexandru
Vlahuţă. Nu ajunge să crezi cu inima. Ni se cere o declaraţie
publică. Nu-s puse în discuţie numai oarecari cuvinte şi formule,
oarecare cuvintele şi vorbe de clacă. Mărturisirea cu glas puternic
e altceva, e cu totul altceva. E tot una cu o luare de atitudine, cu
adoptarea unei ţinute, cu vădirea fiinţei noastre lăuntrice, darea
noastră pe faţă şi în vileag, arătând cine şi ce suntem, de ce parte
suntem, unde ne situăm, ce hram purtăm, ce căutăm pe acest pământ, ce sens dăm prezenţei noastre în lume, cum ne definim. Nu putem fi şi cu Dumnezeu şi cu Mamona. La nevoie trebuie să ştim – dacă suntem cu adevărat ai lui Hristos – să acceptăm suferinţa, sărăcia, necazul, crucea, chiar şi moartea. Moartea! Ei, în secolul nostru şi în societatea contemporană nu prea este vorba de moarte. Problema nu se mai pune în termeni atât de categorici. Pe vremuri, da, când împăraţii romani îi prigoneau pe creştini, exista pericolul apostasiei, adică al lepădării publice şi solemne de Hristos, cerându-li-se creştinilor, sub ameninţarea morţii şi a celor mai groaznice chinuri, să se dezică de Hristos şi să se ducă să se închine idolilor. Acum nu mai stau lucrurile aşa. Creştinii nu mai sunt ameninţaţi cu moartea şi chinurile, nu li se mai cer acte solemne de apostazie şi lepădare publică de Hristos. Ceea ce nu înseamnă însă că nu mai există şi acum lepădarea de Hristos. Există lepădări indirecte, nu mai puţin reale totuşi decât apostazia de odinioară. Ne lepădăm de Hristos aderând la o doctrină (teosofică n.n.), participând la adunări ateiste (New-Age n.n.), dându-ne în orice fel consimţământul la o mişcare ateistă (ecumenistă n.n.). (De asemenea o semi-lepădare este atunci când nu conştientizăm că
diferitele cartele, carduri şi paşapoarte biometrice deşi ele nu
constituie pecetea lui Antihrist totuşi creează fundamentul şi
pregătirea sistemului pentru o societate fără bani, iar apoi în
ultimă fază – lepădarea de Hristos – primirea peceţii lui Antihrist
pe mâna dreaptă sau pe frunte fără de care nimeni nu va putea
cumpăra sau vinde n.n.)
Sau ruşinându-ne şi ferindu-ne să ne facem semnul sfintei cruci,
ruşinându-ne şi ferindu-ne să fim văzuţi intrând într-o biserică ori
rostind acele cuvinte sau făcând acele gesturi care ne-ar putea
descoperi drept creştini.
Atunci când ni se cere o lepădare, fie ea doar indirectă şi bine
camuflată, de Hristos, atunci, da, e bine să ne urâm pe noi înşine,
familia noastră, bunurile noastre. Atunci să-L mărturisim pe Hristos
cu orice preţ. Ăsta-i examenul, asta-i proba, asta-i Judecata de
Apoi pe pământ. „Încă nu v-aţi împotrivit până la sânge”, grăieşte
apostolul neamurilor, iar noi ne ferim de necazuri, neplăceri, de
oarecare suferinţe, de vorba lumii, de mărunte pierderi. În vreme ce
Hristos ne cere curajul, fermitatea, neclintirea, puterea de a putea
privi crucea.
Da, fraţi creştini, aşa e cu Hristos. Cu Hristos e pe viaţă şi pe
moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură,
nu-i cu fofârlica, nu-i cu uite popa nu e popa, nu-i cu „să vezi
că”, nu-i cu „ce putem face”, cu „împrejurările m-au silit”… Hristos
e bun, blând, milostiv, mângâietor şi dulce. Dar nu e numai atât. E
tot una cu Acela care S-a suit de bună voie pe cruce şi Şi-a vărsat
sângele pentru noi, murind în chinuri cumplite. Hristos e bun,
blând, milostiv, mângâietor şi dulce dar e şi teribil, e Cel care
n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în
serios situaţia noastră de creştini. Cu El nu-i de şagă şi de joacă.
Pe oameni îi putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba. Pe Domnul
nu-L putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba. Dacă ne lepădăm şi
ne ruşinăm de El, El se va lepăda şi ruşina de noi la Judecata din
urmă. Există, fraţi creştini, o imagine înfiorătoare, cer voie să o
evoc înaintea dumneavoastră. Vă mărturisesc că-mi vine adeseori în
gând, că mă obsedează cutremurându-mă şi îngrozindu-mă. Iat-o:
Hristos stă pe scaunul de judecată în ziua de apoi, pe tronul Său
nepărtinitor, şi oamenii vin toţi în faţa Lui. Şi El îi împarte în două cete: de-a dreapta şi de-a stânga, oile şi caprele. Pe cei din dreapta îi binecuvântează şi-i trimite în rai, acolo unde este fericirea veşnică. Pe cei din stânga, blestemaţii, îi trimite în gheena focului, acolo unde-i plângerea şi scrâşnirea dinţilor.Dar mai există o a treia ceata! E a celor pe care înainte de a-i osândi îi trimite în iad, Domnul, de cât îi este silă şi scârbă de ei, nici nu vrea să-i vadă, să se uite la ei: şi când I se înfăţişează, El îşi ridică braţul drept, săltându-şi cotul şi acoperindu-şi ochii cu palma. De cât îi este silă şi scârbă de ei.
Nici măcar o privire nu le aruncă! (E posibil să-mi spuneţi: dar
Domnul e duh! Cum poate fi vorba de ridicarea braţului şi acoperirea
ochilor? Da, Domnul e duh, dar din pricina slăbiciunii noastre, noi,
în sfintele noastre icoane, ne închipuim Puterile cereşti luând chip
omenesc. Iar Iisus S-a înălţat la cer cu trupul, cu trup de slavă
dar cu trupul, şi-n unele icoane e înfăţişat şezând de-a dreapta
Tatălui şi ţinând crucea alături de El, amintire a pătimirilor Sale
lumeşti, trupeşti. Aşa încât cred că nu e o erezie ori greşeală a
pomeni de acoperirea ochilor şi ridicarea braţului.)
Pe cei care s-au lepădat de El, pe hulitorii Sfântului Duh, pe
prietenii, urmaşii şi credincioşii lui Iuda (pe vânzători adică, pe
delatori, informatori, pe turnători). El îi trimite acolo unde le
este locul fără a-i socoti vrednici măcar de căutătura Sa cea mai
aspră. Imaginea aceasta mă obsedează şi vă mărturisesc, iubiţi
credincioşi, că adesea mă rog lui Dumnezeu să nu fie aşa şi pentru
mine când voi veni la Judecată. Să ne rugăm cu toţii fierbinte să nu
fie aşa pentru nici unul dintre noi. Să nu-Şi ridice Judecătorul
braţul spre a-Şi acoperi ochii, spre a nu fi silit să privească. Să
nu avem parte de această supremă lepădare şi această înfricoşătoare
ruşine. Să nu fie aşa.

dojo,Judo,Karate,RYU,Aikido

a intra intr’un dOJO asta E INTRARE in temple IDOLESTI ce faceau Sf Mucenici din Proloage intrau la aceste SPURCACIUNI ??—NU INTRAU!asa ca nu e nici o VIRTUTE a intra acolo E PACAT si TREBUIE SPOVEDIT ..si da jUDO tot in dojo se face plus ca E ALTA CALE =DO

A dojo is a Japanese term which literally means “place of the way”.Initially, dōjōs were adjunct to temples.
dojo E un termen Japonez care literal inseamna LOCUL CAII .Initial dojourile erau incoroprate la TEMPLE
Care cai fratilor???? NU a zis Mantuitorul si Dumnezeul Nostru sunt Calea de cand sunt DOUA CAI?????
Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 14
6.Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

http://www.sakurabudokan.com/the-traditional-japanese-dojo

http://en.wikipedia.org/wiki/Dojo

—..the meditation and prayer hall of Buddhist acolytes was referred to as a dojo
SALA DE MEDITATIE SI RUGACIUNE a practicantilor budisti e denumita ca dojo
—Do or michi, is the Japanese word for a road or pathway.
Do sau michi e cuvantul japonez ptr drum sau CALE
ju-DO
aiki-DO
from Japanese dōjō Buddhist seminary, from Sanskrit bodhi-manda seat of wisdom]
din sanscrita LOCUL INTELEPCIUNII ?????

http://dictionary.reference.com/browse/dojo

http://www.frjudo.ro/istoria-judo-ului-mondial

do (drum sau cale)
si ei zic da is prea ORBITI de satana si ii zic sport desi ei zic ca E CALE
Totuşi se pot găsi dovezi că artele marţiale erau practicate încă din vechiul Babilon.
kito-ryu şi tenshin-shinyo-ryu, ultimele două contribuind la dezvoltarea judo-ului.

Ryu is a baby boy name and the meaning of this name is ‘dragon’.
RYU e un nume de copil si inseamna DRAGON dar inseamna si CALE

ryūha scoala a GANDIRII ,Stil,SISTEM

http://en.wikipedia.org/wiki/Ry%C5%AB_%28school%29

acel drgon nu e balaurul de se zice prin Apocalipsa?????
Si Balaurul i-a dat Fiarei puterea lui si tronul … Sf Averchie zice in cartea ” Apocalipsa Sfantului Ioan – un comentariu ortodox” : cu ajutorul Balaurului sau diavolul

ei zic ca e sport asta nu inseamna ca judo e sport
DO INSEAMNA CALE punct
intrarea in astfel de dojouri e LEPADARE inca de cand se intra in ele se ACCEPTAT INCOSTIENT ALTA CALE acel DO de la doJO

http://ro.wikipedia.org/wiki/Karate

Karate-dō (空手道) este o artă marțială japoneză introdusă în Japonia (și ulterior în lume) din Okinawa în 1922. În japoneză kara înseamnă gol, te înseamnă mână iar dō înseamnă cale, rezultatul fiind calea mâinii goale.
Locul în care se practică karate (sala de antrenament) se numește dojo. Termenul este folosit și în cazul altor arte marțiale japoneze.

Proloage vol 2 pag 710 coloana 2: Ca de va gresi cineva cu ORISICE,INTRU ACEEA SI PEDEPSIT VA FI,de nu se va POCAI.IAR de se va intoarce si se va Pocai CU ADEVARAT,isi VA MANTUI SUFLETUL SAU

in aikido se folosesc mantre repetare de cuvinte ca de exemplu : ame no minaka nushi
amenominakanushi in mitologia japoneza si in shintoism ..a fost primul kami

 

http://eos.kokugakuin.ac.jp/modules/xwords/entry.php?entryID=38

 

=========
kami =
Zeitate; fiinta divina. Poate fi tradus ca “dumnezeu”, dar nu in sens iudaic-crestin. Dat fiind ca japoneza nu face distinctie intre singular si plural, termenul kami se poate referi atat la un KAMI anume, cat si unei pluralitati. Cuvantul KAMI este compus din caracterele KA (Foc) si MI (Apa).

 

dai clik pe litera K si vezi cei kami la :

 

http://www.aikirei.ro/dictionar.html

 

(ZEITATE = Idol unii zic chiar DUMNEZEU auzi la ei Blasfemie pe fata ce zice in Psaltire Psalmul 95 versetul 5.Ca toti dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul cerurile a facut.
uite no kami= insemna nenumarate kami (spirite,ingeri,dumnezei,idoli) uite linku sa nu zici ca inventez http://en.wikipedia.org/wiki/Kami.

aikido isi are radacinile in arte martiale mai vechi si exercitiile de purificare din shinto
auzi ce spune william gleanson despre respiratia inversa ce a zis-o onisaburo deguchi mentoru lu morihei : Aikido and words of power pagina 87-88 ” adu toata puterea fiintei tale impreuna si scuturati intreg corpul in timp ce canti/reciti numele lui ame no minaka nushi ” si ce avem aici un Dumnezu Shinto vai oare asta ce o fi ,coincidenta ?,oare asta nu e invocare de demoni de satana..???

 

———-
Si ptr cei ce promoveaza SPORTUL : Sf Nicodim Aghioritul : “Se cade încă a numi cineva cântecele şi jocurile SPORT (întrecere) şi luptă a diavolului; iar loc al nevoinţei şi stadie, este casa în care se lucrează şi se săvârşesc acestea; răsplătitor însă şi dătător de cununi, care sade pe scaunul cel înalt al casei, este diavolul. Privitori ai sportului, sunt toţi dracii care privesc şi se bucură; iar luptători şi nevoitori sunt jucătorii şi cei ce cântă din organe şi din gură, fie bărbaţi, fie femei. Şi oricine din aceştia, cântă din organe sau joacă, sau cântă din gură mai bine decât altul si-l întrece, primeşte în loc de cunună, păcatul şi veşnica muncă.”

Gherasim cel nebun pentru Hristos Prorocii

Pelerinul Român  diac.Gheorghe Babuţ pag 135-136

http://postimg.org/image/ng66v3ihb/bfb98142/
http://postimg.org/image/kk2ytq1uj/50474318/

A fost în Mânăstirea Neamţ unul, Gherasim cel nebun pentru Hristos.
Acest Gherasim stătea la marginea pădurii, avea o cocioabă de casă,
mai cădea pe el, n-avea sobă în casă, făcea foc în mijlocul casei
jos şi fără geamuri, fumul ieşea pe geam. El punea cetină de brad şi
se culca pe jos lângă foc, dar citea la Psaltire până noaptea
târziu. Toţi îi ziceau “Nebunul Gherasim”. Când venea la chelărie
după mâncare avea o cofă şi începea să strige de la poartă: la
căşărie, la brânzărie, cu ciocovele, se ducea la  bucătar să-I puie
în cofa lui mâncare, acela îi punea în ea tot şi mămăliga şi borşul
una peste alta , căci numai cofa ceea o avea. Îi zice unul: mai taci
părinte Gherasim, mai taci! Şi el zicea: Iaca tac, iaca tac şi tot
aşa s-a dus zicând. S-a făcut sfânt, făcându-se nebun pentru
Hristos, acesta este mai înţelept decât toată lumea. Pe acest
Gherasim îl plângeau călugării şi ştiţi ce făcea? Vara, când apar un
fel de ţânţari la munte, el se dezbrăca cu pielea goală şi se ducea
în pădure să-l mănânce ţânţarii, citea la Psaltire şi făcea metanii.
Aceasta o făcea toată noaptea, iar în zori de zi, cu pielea goală
intra pe geam în chilie, stătea acolo lângă foc şi se îmbrăca.Toată
noaptea îl mâncau ţânţarii în pădure până dimineaţa toţi ziceau că e
nebun. Când venea cineva pe la el îl întreba: Părinte Gherasim, ce
mai faci ?  Se uita la dânşii şi striga: Cu cocovăiele şi toţi râdeau
de el, dar nimeni nu ştia viaţa lui. După ce a trecut de 90 de ani
vine cineva din întâmplare si-l află pe părintele Gherasim mort
lângă foc cu o hârtie în mână şi cu psaltirea deschisă lângă foc. În
mâna lui au găsit călugării scris aşa: “Iubiţii mei fraţi şi
părinţi, iertaţi-mă, n-am putut să plac şi lui Dumnezeu şi
oamenilor. Toate le-am făcut ca să fiu de râsul lumii în acest veac,
dar să ştiţi că la vremea vremii, mânăstirea Neamţ se va pustii,
Agapia va fi scufundată într-un eres, iar Văratecul va fi ars cu
foc. Să ştiţi, că de nu veţi păzi Pravila pusă de Sfinţii Părinţi
pieirea va veni mai degrabă şi nu vă veţi mântui!” Şi când au vrut
să-l ia de acolo de jos a ieşit o mireasmă plăcută din el şi l-au
îmbrăcat şi l-au pus pe năsălie şi l-au dus la vale, îşi ziceau
toţi, ia uite ce mireasmă iese din Gherasim. Numai o Iconţiă cu
Maica Domului şi cu Mântuitorul avea în chilie şi accea afumată şi
altceva nimic fără numai Psaltirea, acesta-I călugăr, care s-a
lepădat de toate pentru Hristos. Când să-l înmormânteze, iar a ieşit
mireasmă mare şi tot timpul cât a stat în Biserică, vreme de 3 zile,
era în jurul lui o mireasmă. Stareţul Mânăstirii Neamţ, Neonil a
zis: Vedeţi, fraţilor că cel de râs în faţa lumii, acela este plăcut
lui Dumnezeu. De accea în mânăstire numai Domnul ştie a cui
nevoinţă este plăcută.

MINCIUNI pe internet ale slugoilor satanei

Un articol calomniator si plin de MINCIUNI

http://www.coruptiainarges.ro/detalii_stiri.php?id=950

O mica analiza

1. Ce crestin ortodox e acela care  scrie numele Stapanului IISUS cu un singur i ca in articolu ala ???????? noi stim din Sfanta Traditie nescrisa ca daca se scrie cu un singur i insemna magar

2.   Am intrebat la Sihla de nena Ion si a zis un monah ca motivu ptr care nu e inselat (nenea Ion) e CA SE SPOVEDEA

3.  In articol zice : “despre”Omul acesta se autoproclamă « proorocul Ilie »”

in

http://www.youtube.com/watch?v=dk09Byxn9-c

la minutu 9:18

zice o femeie : Inainte Mergatorul

nenea Ion : Nu e asta, femeie

femeia zice : Domnul Iisus Hristos

nenea Ion : Nu e asta

la minutu 10:41

 zice un nen  : eu zic ca mata esti Sf Ilie…

nenea Ion : da eu am zis, nicodata n’oi afla

4.  la minutu 1:05

o femeie : asta’i voia Lui (Dumnezeu)?
nenea Ion : asta e voia Lui ‘te impeci .. eu ti’am zis dute si te impaca ca are sa fie ferice de tine
————————

deci intrebare e cine minte ?????? ca nenea Ion a zis alceva pe film si alceva se zice in articolu din ziar asculta inregistrarea

————————

5.  de Constantin Dogaru a zis nenea Ion de mai multe ori ca : Constantin Dogaru e un antihrist ca facut femeile preoti

6. l’am intrebat si pe Efrem (a lu Macrina de la Agapia ) si nici el(Efrem) nu a zis ca e ratacit , doar ca nu’l cunoaste pe nenea Ion si ca stia ca nenea Ion zicea din viitor si din trecut

Mai mare Dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viata sa si-o puna pentru Stapanul a toate Iisus