Sfantul Antonie cel Mare si Savatie

“Sfantul Antonie cel Mare : va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.“

Advertisements

Sfantul Vasile cel Mare cere anathematisirea ereziei

PSB 3 SFÂNTUL VASILE CEL MARE Epistole, editura BASILICA

pag. 408-410

EPISTOLA 251 Către creștinii din Evesa Scrisă în anul 377 

I

În ciuda numărului mare de treburi care m-au absolvit și a miilor de griji care mi-au coleșit sufletul, niciodată n-am alungat din memorie grija pe care o nutresc iubirii voastre și cer lui Dumnezeu să rămâneți mereu în credința în care v-ați hotărât și să vă făliți în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Căci e greu azi și numai arareori se poate găsi vreo Biserică deplin sănătoasă, căreia vremurile din  urmă să nu-i fi adus vreo pagubă și care să fi păstrat întreagă și neschimbată învățătura apostolică. Așa v-ați arătat voi în vremurile de azi, cu ajutorul Celui care în fiecare neam cinstește pe cei vrednici de chemarea Sa. Și să vă dea Domnul bunătățile Ierusalimului celui de sus, pentru că ați pus pe capul celor mincinoși învinuirile cele mincinoase, răspândite împotriva mea, și pentru că n-ați lăsat pe acești oameni să intre în inimile voastre(800)! Știu și am convingerea întru Domnul că răsplata voastră va fi mare pentru fapta aceasta. Căci înțelepțește ați socotit în voi înșivă – și acesta e și adevărul – că cei care mi-au făcut rău în loc de bine și mi-au arătat ură în loc de iubirea pe care le-o arătam au dovedit astfel că și calomniile pe care le țes împotriva mea pleacă de la faptul că și-au dat ei înșiși adeziunile lor scrise la învățătura cea dreaptă.

II

Dar ei n-au căzut numai în această situație contradictorie, în care ne acuză că noi am fi de vină că am luat sub formă de învinuire propriile lor semnături, ci, destituiți fiind de toți cei întruniți la Constantinopol, ei n-au acceptat nici destituirea pronunțată de acești Părinți, socotind adunarea lor drept ”sinod al nelegiuiților”, refuzând să-i numească episcopi, ca nu cumva, în chipul acesta, să se confirme sentința dată împotriva lor. Și au și declarat pentru ce motiv nu-i recunosc pe episcopi: pentru că, ziceau ei, erau în fruntea unei periculoase erezii. Or n-au trecut nici șaptesprezece ani de când s-au petrecut aceste lucruri. Iar căpeteniile celor care i-au destituit erau tocmai Eudoxios, Evippios, Gheorghe, Akakios și ceilalți care fac parte din cei pe care voi nici nu-i cunoașteți. De unde se vede că cei care au pus stăpânire astăzi pe Biserici sunt tocmai urmașii acelora, unii fiind hirotoniți în locul lor, alții promovați de ei înșiși(801)

(800) Una din mângâierile cele mai mari ale Sfântului Vasile este cea exprimată aici: poprul n-a vrut să primească inovațiile ariene.

(801) Ca și în alte epistole, Sfântul Vasile face un scurt rezumat al frământărilor ariene. Poate, că în fond, Eustațiu și ceilalți descriși aici se încăpățânau legându-se mai mult de termeni, decât de dogma însăși.  Poate de aceea i-a și urgisit poporul. A se vedea și epist. 226, 224 și altele.

III 

Să ne spună cei care mă învinuesc pe mine ca eretic cum puteau fi eretici acești oameni, despre care nu acceptau să îi destituie, și cum se face că ar fi ortodocși ceilalți, care au fost promovați de ei și care păstrează încă aceleași credințe ca și părinții lor ! Dacă Evippios e ortodox, cum se face atunci că Eustațiu, care a fost destituit de el, nu-i laic ? Și dacă același Evippios e eretic, cum se face că se afla azi în comuniune cu Eustațiu, care a fost hirotonit tocmai de mâna lui ? Dar acestea sunt doar jocuri de copii puse la cale împotriva Bisericilor lui Dumnezeu, spre folosul acelor oameni care n-au altceva de lucru decât să-i învinuiască pe oameni, pentru ca apoi tot pe ei să-i instaleze din nou. Altarele lui Vasilide Paflagonianul au fost răsturnate de Eustațiu pe când străbătea ținutul respectiv, ceea ce nu l-a oprit să slujească el însuși la aceleași mese, iar azi pe același Vasilide îl cheamă ca să și le preia! Tot Eustațiu l-a afurisit pe preaevlaviosul frate Elpidios, din pricină că acesta se unise cu cei din Amasia, iar acum îi roagă pe cei din Amasia să-i ofere și ei comuniunea. Predicile lui <Eustațiu> împotriva lui Evippios știți și voi înșivă cât de înfricoșătoare erau, iar acum, pe cei care împărtășesc părerile lui Evippios, același Eustațiu îi preamărește pentru dreapta atitudine a lor, cu singura condiție ca să-l ajute în râvna cu care se luptă ca să fie recunoscut iarăși ! Cât despre mine, eu sunt învinuit nu pentru că aș fi săvârșit vreo nedreptate, ci pentru că Eustațiu a crezut că în felul acesta își atrage stima celor din Antiohia. Cei pe care i-au rechemat anul trecut din Galatia, în nădejdea că prin ei vor putea să-și asigure deplina exercitare a vredniciei episcopale, erau oameni pe care-i cunosc și cei care au avut foarte puțin de lucru cu ei. Cât despre mine, să nu-mi dea vreodată Dumnezeu răgaz să enumăr faptele acestor oameni ! Și cu toate acestea, cei din suita celor apropiați de Eustațiu și care erau cei mai de încredere ai lui, străbăteau întreaga țară cu onoruri și cu ceremoniile obișnuite episcopilor, fiind introduși în oraș cu alai mare și ținând  adunări cu mare răsunet și cu autoritate suverană. Le-a fost încredințată turma, le-a fost dat altarul. Toți cei de azi știu că după ce s-au repezit până la Nicopole, totuși n-au putut face nimic din cele ce au făgăduit: cei de acolo știau în ce chip „s-au întors” ei și cum s-a ajuns la acest pas. În realitate, ei totdeauna caută să facă totul numai în interesul lor propriu. Dacă spun ca și-au schimbat părerile, atunci să ne arate căința lor consemnată în scris, anatema împotriva crezului celor din Constantinopol, despărțirea de eretici și să renunțe de a-i mai înșela pe cei simpli. Acestea le cerem. 

IV 

 Oricât de mici și de umili am fi, iubiți frați, noi suntem mereu aceiași prin harul lui Dumnezeu, ca unii care nu ne-am schimbat odată cu evenimentele de astăzi. N-avem o credință în Seleucia, alta în Constantinopol, alta în Zele, alta în Lampsac, alta în Roma; iar cea care circulă acum nu-i deosebită de cele dinainte, ci e una și aceeași credință. Precum am primit de la Domnul așa ne botezăm, ne botezăm precum credem, precum credem așa ne închinăm Domnului, nici nu despărțim Sfântul Duh de Tatăl și de Fiul, nici nu-L punem în fața Tatălui, după cum nici nu spunem că Duhul e mai bătrân decât Fiul, așa cum încearcă să dovedească gurile celor ce hulesc 802. Cine este atât de îndrazneț încât să tăgăduiască ceea ce a așezat Dumnezeu și să scornească pentru numele dumnezeiești o altă ordine personală ? Dar nici nu spun că Duhul e creatură din clipa în care El e pomenit împreună cu Tatăl și cu Fiul și nici nu îndraznim să numim cu nume de slujitor pe Cel rânduit să comande. Vă îndemn dar să vă aduceți aminte de amenințarea Domnului, Care a zis: „Orice păcat și orice hulă se vor ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în veacul de acum și nici în cel ce va să vie”803, de aceea să vă feriți de învățăturile periculoase împotriva Duhului. Țineți-vă tari în credință, aruncați-vă privirile în jurul vostru pe pământ și convingețivă cât este de neînsemnată această grupare bolnavă. Tot restul Bisericii, care, de la o margine până la cealaltă a lumii, a primit Evanghelia, e în această învățătură sănătoasă și nesmintită, <pe care o aparăm>. Ne rugăm ca ea să nu fie ruptă din comuniune și ne mai rugăm ca, împreună cu voi, să ne luam partea în ziua de judecată a Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să dea fiecăruia după faptele lui.

802. Mereu aceeași formulă trinitară, pe care o întâlnim și în tratatul Despre Duhul Sfânt, dar și în multe din epistole.

803. Mt. 12, 31-32.

A judeca pe crestinii cu numele tot crestinii, si scopul la porunca : a nu manca cu ei! si a nu ne impartasi cu ei de dumnezeiestile Taine

TILCUIREA EPISTOLEI ÎNTÎI CĂTRE CORINTENI ŞI A EPISTOLEI A DOUA CĂTRE CORINTENI A SLĂVITULUI ŞI PREA-LĂUDATULUI APOSTOL PAVEL de Sfîntul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei,Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005 pag. 68-70: 
11 Ci v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul care, numindu-se frate, ar fi curvar, ori lacom de averi, ori slujitor la idoli, ori ocărîtor, ori beţiv, ori răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu mîncaţi împreună! 
Vezi – o, cititorule! – că în Corint nu era numai un singur curvar (acel amestecător de sînge), ci şi alţii, şi că erau mulţi căzuţi în alte osebite păcate ? Şi Apostolul zice: Creştinii să nu petreacă, nici măcar să mănînce împreună cu acela dintre ei care este învederat curvar, ori lacom de averi, ori slujitor la idoli, ori ocărîtor, ori beţiv 90 ori răpitor! 91 Şi cine este slujitorul la idoli pe care îl arată aici sau cum e cu putinţă a fi cineva şi frate Creştin, şi slujitor la idoli totodată ? Răspundem că – precum Samarinenii nu erau desăvîrşiţi bine-cinstitori de Dumnezeu şi Evrei, ci erau pe jumătate Evrei şi pe jumătate slujitori la idoli şi Elini [adică „păgîni”, n. m ] – tot aşa şi între Creştinii Corinteni erau unii care îi cinsteau încă pe idoli. Totodată însă, cu aceasta Apostolul apucă şi întemeiază cuvîntul pentru aceia care mîncau cele jertfite idolilor. 92

—–

90 Vezi şi subînsemnarea zicerii: „Şi nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrînarea” (Efeseni 5:18). (n. aut.) 

91 Iar în a doua epistolă către Tesaloniceni (3:14). Pavel le porunceşte Creştinilor a nu petrece nici cu aceia ce şed nelucrători şi nu fac lucru de mînă. Şi vezi subînsemnarea de acolo, ca să cunoşti cît de înfricoşată era la cei vechi despărţirea de ceilalţi Creştini.(n. aut.) 

92 Unii însă înţeleg că „slujitor la idoli” este aici iubitorul de argint, fiindcă Pavel numeş­te lăcomia de averi şi iubirea de argint „slujire la idoli” (Coloseni 3:5 ). (n. aut.)

—-

Şi bine a zis: „vreunul care, numindu-se frate”, căci acela ce are relele de mai sus doar poartă nume de frate, dar nu este frate cu adevărat. […]  Şi Apostolul porunceşte Creştinilor a nu se aduna împreună şi a mînca cu cei care curvesc învederat, care se lăcomesc la avuţii şi fac celelalte păcate, nu pentru că i-ar urî, ci pentru ca acei răi să ştie că pentru păcatele lor vădite nu se adună împreună cu dînşii fraţii lor Creştini, şi aşa să contenească a mai face rău şi să se îndrepteze.93

12 Căci trebuie oare să-i judec eu şi pe cei din afară? 

Aici, Apostolul îi numeşte „din afară” pe Elini şi pe cei necredincioşi şi păgîni, ca pe unii ce sînt afară de credinţa lui Hristos şi de Biserica Creştinilor Iar „din lăuntru”, îi va numi pe Creştini. Aşadar zice: Eu nu am nici cuvînt, nici vreo purtare de grijă pentru necredincioşi, pentru că aceştia sînt afară de legile lui Hristos. De aceea, este lucru de prisos a zice poruncile lui Dumnezeu acelora ce sînt afară de curtea şi Biserica lui Hristos. Căci, după acelaşi Pavel, „cîte le grăieşte Legea, le grăieşte celor ce sînt în Lege”(Romani 3:19).

—-

93

 Pentru aceasta a zis dumnezeiescul Hrisostom: „Trebuie a ne depărta de cei răi şi a-i scoate dintre noi ca pe nişte mădulare putrede” (în şirul Tîlcuirii Evangheliei lui Matei). Şi Teofilact zice: „Să fie lepădat, ca să nu-i împărtăşească şi pe ceilalţi de răutatea sa!”Aceasta o scrie în tîlcuirea acelui cuvint al Domnului despre cei răi pe care îi arată aici Pavel: „Iar de te sminteşte mîna ta sau piciorul tău, taie-le şi leapădă-le de la tine! Şi, de te sminteşte ochiul tău, scoate-l şi leapădă-l de la tine!”(Matei 18:8). 

Iar marele Vasilie zice că oamenii cei răi se aseamănă cu ciumaţii, pentru că se împărtă­şesc unii pe alţii din răutatea lor. De aceea, precum fugim de ciumaţi, aşa trebuie să fugim şi de răii lucrători ai păcatului: „Zic cei ce ştiu despre aceasta că ciuma (atît cea omenească, cît şi cea dobitocească), cînd se atinge de vreun om sau de vreun dobitoc, se împarte apoi la toţi cei ce se apropie dc acela. Asemenea acestora sînt şi lucrătorii fărădelegii, căci unul împărtăşeşte altuia boala, împreună-bolesc unul cu altul şi împreună pier” (în tîlcuirea psalmului întîi). De aceea şi David îi fericeşte pe cei ce nu au şezut în scaunul pierzătorilor: „Fericit – bărbatul care nu a şezut în scaunul pierzătorilor!” (Psalm 1:1), adică nu petrece şi nu şade împreună cu oamenii cei vătămători de suflet. De aici, Parimistul a zis: „Scoate din adunare pe cel pierzător, şi răul va ieşi împreună cu dînsul. Căci, cînd şade în adunare, pe toţi îi necinsteşte” (Pilde 22:10). Iar dumnezeiescul Hrisostom a arătat că însăşi privirea celor răi vatămă, zicînd pilda aceasta: „Văzînd oarecari pe unii ce pătimeau de ochi, s-au împărtăşii de boală doar din privire” (Cuvântul VII despre pocăinţă). […] 

Despre aceasta scria şi Isidor Pelusiotul: „Aşadar, cum l-a oprit Pavel pe cel ce curvea? Nu l-a bătut şi nu l-a ocărît, ci l-a despărţit de turmă, ca să nu se dea boala cea pierzătoare şi celorlalte oi” (Epistola 290). 

Iar Teodorit adaugă şi aceasta: „Iar dacă cu unii ca aceştia nu se cade a ne împărtăşi nici de obşteasca hrană, cu mult mai vîrtos de cea tainică şi dumnezeiască!” Adică: Dacă Creştinii nu se cuvine a mînca împreună cu cei ce păcătuiesc învederat, cu mult mai vîrtos nu se cuvine a se împărtăşi cu ei de dumnezeieştile Taine! Căci unii ca aceştia sînt nevrednici a se împărtă­şi, de nu se vor pocăi. 

Şi toţi dumnezeieştii Apostoli zic în Aşezămintele lor: „Păcatul neînfruntat se face mai rău decît este, şi se ia la alţii, precum puţinul aluat dospit dospeşte toată frămîntătura, precum furul pricinuieşte ură la tot neamul, precum şoarecii, murind, spurcă vasul de apă sau de unt-de-lemn; precum oaia rîioasă împărtăşeşte de boală oile cele sănătoase, dacă nu e despăr­ţită de celelalte; precum cîinele cuprins de turbare este cu totul primejduitor pentru cel ce s-ar apropia. Deci, dacă nu-l vom despărţi de Biserică pe omul cel fără de lege, casa lui Dumnezeu o facem peşteră de tîlhari.”(n. aut)

—–

Nu voi îi judecaţi pe cei din lăuntru

13 Iar pe cei din afara îi va judeca Dumnezeu. 

Unii, după „nu”, pun virgulă, apoi citesc cealaltă parte ca de la alt început, fără ton întrebător, aşa: „Voi îi judecaţi pe cei din lăuntru”. Pentru că, mai sus, Apostolul a zis: „Ce mi se potriveşte mie a judeca pe cei din afară ?”, aceştia socotesc că zice: Nu! – în loc de: Nu este dreptul meu să-i judec pe aceia. Iar unii citesc fraza unind pe „nu” cu celelalte, cu chip întrebător: „Au nu voi îi judecaţi pe cei din lăuntru”, în loc de: Nu sînteţi datori voi, Creştinii, să-i judecaţi pe cei „din lăuntru”, adică de o credinţă cu voi ? Aşa sînteţi datori! Iar pe cei din afară şi necredincioşi îi va judeca Dumnezeu. Judecătorul mai înfricoşat decît voi. Şi – dacă Creştinii, cei din lăuntru, sînt judecaţi de voi cu judecata voastră mai blîndă – ei nu vor scăpa negreşit de aceea înfricoşată a lui Dumnezeu.

—-

====Poti fi si idolatru si crestin cu numele

Poti fi deci si eretic (in faptă) si episcop cu numele, asta ptr cei care zic GRESIT CA FACI SCHISMA DE NUMESTI ERETIC UN PSEUDO-EPISCOP 

Si nu ne impartasim cu cei ce is sodomiti dovediti

Foarte bine au facut cei ce au ingradit oile de madularele putrede

Mai mare Dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viata sa si-o puna pentru Stapanul a toate Iisus