Pidalion 1844, pag. 400

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-399/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 400

CANONUL 4
Dacă cineva s-ar îndoi a se împărtăşi de proaducere de la prezbiter însurat, ca şi cum nu i s-ar cuveni să liturghisească, anatema fie.
[Apostolesc 5; Sinod 6, 13, 48; Cartagina 4, 33]

TÂLCUIRE
Acest Canon anatematiseşte pe eustatieni, şi pe toţi ceilalţi cei ce se îndo-iesc, şi se sfiesc a se împărtăşi cu Dumnezeieştile Taine de la prezbiter însurat, zicând că pentru nuntă nu se cuvine a liturghisi. Citeşte şi pe cel 5 Apostolesc.

CANONUL 5
Dacă cineva ar învăţa că, casa lui Dumnezeu este lesne defăimată, şi adunările ce se fac într-însa, anatema fie.
[Sinod 6,80; Gangra 20,21; Sard. 11,12]

TÂLCUIRE
Canonul acesta anatematiseşte pe eustatieni, pentru că învăţau pe popor să fugă de biserică, şi să defaime adunările creştinilor ce se fac într-însa, zicând adică, cum că în tot locul poate cineva a se ruga. Că adică Apostolul Pavel a zis să ne rugăm în tot locul [I Timotei 2, 8], dar n-a zis Apostolul să nu mergem şi în Sfintele biserici, ci pentru ca să nu îngrădim numai în Ierusalim locul rugăciunii, precum marele Vasilie tâlcuieşte (întrebarea 50 despre botez). Vezi şi pe Canonul 80 al Sinodului 6.

CANONUL 6
Dacă cineva afară de Biserică osebit ar îmbiserici, şi defăimând Biserica, ar voi a lucra cele ale Bisericii, nefiind împreună prezbiterul, după socotinţa Episcopului, anatema fie.[Apostolesc 31; Sinod 4, 18; Sinod 6, 31, 34; Sinod 1 şi 2, 12, 13, 14, 15; Antiohia 5; Cartagina 10, 11, 62]

TÂLCUIRE
Fiindcă eustatienii afară de obşteasca adunare a credincioşilor ce se făcea în Sfânta biserică, îşi făceau osebite adunări, şi defăimând Biserica lui Dumne-zeu, săvârşeau slujbe osebite prin prezbiterii lor, fără de socotinţa şi sloboze-nia localnicului Episcop, pentru aceasta Canonul îi anatematiseşte pe ei, şi pe cei asemenea lor, ca pe unii ce fac dezbinare. Citeşte şi pe 31 Apostolesc.

CANONUL 7
Dacă oarecine ar voi a lua aduceri de roduri bisericeşti, sau a da, afară

Pidalion 1844, pag. 399

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-398/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 399

TÂLCUIRE
Precum Maniheii mai întâi, şi alţi eretici, legiuita nuntă o prihăneau, aşa şi ucenicii spurcatului Eustatie în urmă. Despre care cu chip proorocesc a zis Dumnezeiescul Apostol: „Că în vremurile cele de apoi se vor depărta unii de la credinţă, întru făţărnicie grăind minciuni, fiind atraşi la a lor ştiinţă, oprind de a se însura” [I Timotei 4, 1-3]. Pentru aceasta şi Canonul acesta anatemati-seşte pe unii ca aceştia ce prihănesc nunta, şi se îngreţăluesc de creştina şi evlavioasa femeie ca de un lucru necurat, care se culcă cu creştinul său bărbat, zicând ei că pentru trupeasca aceasta împreunare, ea nu poate intra în Împărăţia cerurilor. Vezi şi pe cel 5 şi 51 Apostolesc.

CANONUL 2
Dacă cineva pe cel ce mănâncă carne (afară de sânge, şi jertfă idoleas-că, şi sugrumat), cu evlavie şi cu credinţă, l-ar osândi, ca şi cum nu ar avea nădejde, pentru că se împărtăşeşte cu aceasta, anatema fie.
[Apostoleşti 51, 63; Sinod 6, 67; Anghira 14; Vasilie 86]

TÂLCUIRE
Şi aceasta Apostolul o au proorocit, că vor zice cei de pe lângă Eustatie, care prihănea pe cei ce mănâncă carne, că zice prin urmare la zicerea cea mai de sus: „A se feri de bucatele, pe care Dumnezeu le-a făcut spre împărtăşire” [I Timotei 4, 3]. Pentru aceasta Canonul acesta anatematiseşte pe cei ce prihănesc pe cel ce cu mulţumire şi cu credinţă mănâncă carne, şi zic că acesta n-ar avea nădejde de mântuire pentru că mănâncă. Vezi şi pe cel 51 şi 63 Apostolesc.

CANONUL 3
Dacă cineva, cu pricinuire de teosevie (cinstire de Dumnezeu), ar învăţa pe slugă (sau şerbul) a defăima pe stăpân, şi a se depărta de slujbă, şi a nu sluji stăpânului său cu bună voinţă şi cu toată cinstea, anatema fie.
[Apostolesc 82; Sinod 4, 4; Sinod 6, 85; Cartagina 73, 90; Vasilie: 41, 42]

TÂLCUIRE
Fiindcă Apostolul şi către Timotei scriind zice: „Câţi sunt sub jug robi, pe stăpânii lor socotească-i vrednici de toată cinstea. Iar cei cu stăpâni credin-cioşi, să nu-i defaime, pentru că fraţi sunt, ci mai vârtos slujască-le” [I Timotei 6, 1, 2]. Şi către Tit: „Slugile, sau robii, să se plece stăpânilor săi, şi întru toate să fie lor
bineplăcuţi” [Tit 2, 9]. Deci fiindcă Apostolul acestea zice, iar eustatienii învaţă cele dimpotrivă, pentru aceasta Canonul acesta, urmând Apostoleştii în-văţături, anatematiseşte pe cei ce învaţă dimpotrivă. Vezi şi pe cel Apostolesc 82.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-400/

Pidalion 1844, pag. 398

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-397/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 398

adică de ce al 2-lea al Sinodului al 6-lea. Iar nehotărâtor de cel 51 al Sinodului al 4-lea şi de cel 1 al Sinodului al 7-lea. Şi prin această întăritură iau oarecum putere de Ecumenic Sinod.

CELE 21 DE CANOANE
ALE LOCALNICULUI SINOD DIN
GANGRA TÂLCUITE

CANONUL 1
Dacă cineva prihăneşte nunta, şi pe ceea ce se culcă cu bărbatul său, credincioasă fiind şi evlavistă, o ar urî, sau o ar prihăni, ca şi cum n-ar putea intra întru împărăţie, anatema fie.
[Apostoleşti 5, 51; Sinod 6, 13; Gangra 1, 4, 9, 14]

_________

matisi cineva pe nimeni viu, sau mort (tom 5), zice: „Ce alta vrea să zică anatema ceea ce o zici omule, decât, că să se afierosească acela diavolului, şi mai mult să nu aibă loc de mântuire, să se facă înstrăinat de Hristos”. Şi iarăşi: „Anatema desăvârşit desparte şi rupe pe om de la Hristos”. Iar în tâlcuirea capului 23 al Faptelor, unde zice: Că s-au anatematisit pe sine-şi Iudeii cei patruzeci, de nu vor omorî pe Pavel, tâlcuind zice aşa: „Ce este s-a anatematisit”, au zis în loc „de a fi afară de credinţa cea întru Dumnezeu de nu vor face ceea ce au socotit împotriva lui Pavel.” Iar Tarasie în răspunderea ce dezvinovăţitoare a Sinodului 7 zice: „Greu lucru este anatema. Fiindcă face pe om departe de la Dumnezeu, întâi îl izgoneşte din Împărăţia cerurilor, şi al doilea îl trimite în întunericul cel mai dinafară. (foaia 724 tomul 2 a Sinodicalelor). Acestea aşa fiind cunoscute, fără vreme prihănesc oarecare (adică Vlastar şi Valsamon) pe Sinodul acesta, pentru anatema ce face. Aducând spre mărturie pe Dumnezeiescul Hrisostom. 1. Pentru că Hrisostomul în cuvântul mai de sus opreşte pe fiecare de a anatematisi pe cineva, viu sau mort, zicând: „Dar ce? Acea anatemă ce o au îndrăznit cineva a o zice, de la cei ce au luat stăpânire de aceasta, tu cutezi omule a o zice, făcând lucru împotriva morţii Domnului, şi apuci mai înainte judecata împăratului?” dar nu opreşte şi pe Sinod de aceasta. Că zice întru acelaşi cuvânt iarăşi el, „Dar ce, ai luat atâta stăpânire tu să anatematiseşti pe cineva? Pe care stăpânire de a anatematisi o au luat numai Apostolii, şi cei ce după toată scumpătatea s-au făcut diadohi ai Apostolilor? Cei ce sunt de dar şi de putere.” Arătat este dar că şi Părinţii Sinodului acestuia, ca diadohi ai Apostolilor aveau şi stăpânirea aceasta; precum şi ceilalţi Părinţi ai celorlalte Si-noade, mai ales ai celor ecumenice, au anatematisit faptele ereticilor, şi pe dânşii împreună, pre-cum se vede în practicalele Sinoadelor. 2. Pentru că la sfârşitul cuvântului mai de sus însuşi Hrisostom zice, că trebuie să anatematisim ereticeştile dogme, şi să le mustrăm, măcar că şi milă a ne fi de oamenii eretici. (Iar sfântul Varsanufie adaugă, că nu numai pe
eretici, ci nici pe însuşi diavolul trebuie a-l anatematisi cineva, pentru că pe sine însuşi se anatematiseşte, fiindcă face voile şi faptele diavolului.) Adevărul însă este acesta, că Sinodul acesta cu covârşire are a întrebuinţa pe anatema, nu numai împotriva ereticeştilor şi schismaticelor cugetări ale lui Eustatie, dar şi împotriva necuviinţelor acelora care cu singură aforisirea mirenilor, şi cu caterisirea celor preoţiţi, se vindecă de către celelalte Canoane.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-399/

Pidalion 1844, pag. 397

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-396/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 397

PROLEGOMENA
DESPRE LOCALNICUL SINOD DIN GANGRA

Sfântul şi localnicul Sinod [sobor] cel adunat în Gangra Mitropolia Pafla-goniei, ce se află în Asia mică, după Plinie, Strabon, şi Ştefan, s-a făcut în anul 340284. Şi s-au adunat la dânsul 13 Episcopi ale căror nume sunt acestea, pre-cum se află în epistolia ce au trimis acestaşi Sinod la sinliturghisitorii cei din Armenia. Evsevie, Elian, Evghenie, Olimpie, Vitinic, Grigorie, Filit, Pappos, Evlalie, Ipatie, Proeresie, Vasilie, şi Vasos. Şi s-a adunat Sinodul împotriva oarecăruia Eustatie Episcopul Sevastiei celei din Armenia, şi a ucenicilor lui, care socoteau şi învăţau pe ceilalţi aceste ereticeşti socoteli, care se cuprind în fiecare Canon al Sinodului acestuia. Drept aceea Părinţii aceştia aforisind şi anatematisind pe ereticii aceia, precum se arată din pomenita lor epistolie cea către Armenia, au dat Canoanele acestea, cu care osebit pe fiecare ereticească socoteală a lor o anatematisesc285. Şi se întăresc Canoanele acestea, hotărâtor

________

284 Mulţămită multă fie fericitului întru pomenire şi mult învăţatului bărbat Dositei Patriarhul Ierusalimului, care singur scrie că întru acest an s-a adunat Sinodul acesta (foaia 976 a Dode-cavivlei) fiindcă ceilalţi nimic spun pentru vremea acestuia. Iar Spiridon Milie zice, în tomul 1 al Sinodicalelor, că s-a adunat Sinodul acesta sau în anul 325, sau 330. Iar întru al 2-lea tom ca şi cum surpând ceea ce a zis mai înainte, zice, că vremea Sinodului acesta este neştiută. Măcar şi Viniul zice, că s-au adunat cu 36 de ani după Sinodul 1 cel ecumenic, adică în anul 361.
285 Anatema se zice atât lucrul cel ce se despărţeşte de la oameni şi se afieroseşte lui Dumne-zeu, car şi anatima [afieromă, sau danie] se numeşte; cât şi acela ce se desparte de la Dumnezeu şi de la Biserica creştinilor, şi se afieroseşte diavolului, care şi s-a obişnuit mai mult a se zice anatema, şi nu anatima [afierosit]. Şi precum nu îndrăzneşte cineva a apuca cu mâna sa, ori a atinge lucrul ce l-a afierosit lui Dumnezeu, pentru cinstea şi, sevasul cel către Dumnezeu. (Că zice cea Leviticească 27, 28): „Toată afierosirea [anatima] ce o ar afierosi omul Domnului, Sfânta Sfintelor va fi Domnului”. Asemeni şi cu omul acela ce se va despărţi de la Dumnezeu, şi de Biserică, şi se va face afierosi [anatema] diavolului, nimeni cutează a se aduna şi a se împărtăşi împreună, ci toţi credincioşii se despart de dânsul. Drept aceea şi una şi alta anatema, fiindcă se desparte de oameni, nu se osebesc între ele, însă pentru că una se afieroseşte lui Dumnezeu, iar cealaltă se afieroseşte diavolului, sunt foarte potrivnice una alteia. Drept aceea Dumnezeiescul Hrisostom despre a doua anatemă vorbind în cuvântul ce face, cum că nu se cuvine a anate-

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-398/

Pidalion 1844, pag. 396

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-395/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 396

CANONUL 13
Prezbiterii săteni în domneasca [Episcopie] (Biserică) a cetăţii, nu pot a proaduce [prosfora] în fiinţa (în faţa) Episcopului, sau a prezbiterilor cetăţii, însă şi nici pâine a da întru rugăciune, nici pahar. Iar dacă nefiind de faţă aceea, şi singur va fi chemat spre rugăciune, dau.

TÂLCUIRE
Acest Canon rânduieşte, că preoţii de prin sate, să nu liturghisească în soborniceasca Biserică a cetăţii. Şi mai ales când este faţă Episcopul, sau preoţii cetăţii. Nici să împărtăşească cu Dumnezeiescul Trup şi Sânge pe creştinii cei din cetate în vremea Liturghiei. Iar dacă din întâmplare lipsesc şi Episcopul, şi preoţii cetăţii, şi va fi chemat vreun preot de sat (sau din mica politie) spre rugăciune, atunci poate a împărtăşi fără greşeală pe cei de acolo. Că neatârnat nimeni se hirotoniseşte, ci fiecare întru ceea ce s-a chemat, acolo se cade şi a rămâne, după Apostolul.

CANONUL 14
Iar horepiscopii sunt, adică, spre închipuirea Apostolilor celor şapte-zeci, iar ca nişte împreună liturghisitori, pentru purtarea de grijă a săracilor, proaduc [prosforează] cinstindu-se.

TÂLCUIRE
Episcopii sunt spre închipuirea celor 12 Apostoli.Fiindcă şi aceştia, ca cei 12 Apostoli, împart la ceilalţi prin Taine, şi mai ales prin hirotonia celor Sfinţiţi, pe darul PreaSfântului Duh. Iar horEpiscopii, după Canonul acesta, sunt spre închipuirea celor 70 de Apostoli, căci şi aceştia, ca cei 70, nu pot a împărţi darul PreaSfântului Duh cu hirotonia prezbiterilor, sau a diaconilor, pe care nu pot a-i hirotonisi. Nu se opresc însă de a Ierurghisi, şi de a se cinsti pentru sârguinţa ce arată spre a împărţi veniturile bisericilor sale la săracii fraţi. Şi dacă horEpiscopii sunt datori a împărţi şi a da săracilor banii şi veniturile bisericilor sale, cu atât mai vârtos sunt datori adevăraţii Episcopi a o face aceasta? Vezi şi subînsemnarea Canonului 8 al Sinodului 1.

CANONUL 15
Sunt datori a fi şapte diaconi după Canon, măcar de ar fi cetatea foarte mare. Te vei încredinţa însă din cartea Faptelor.

TÂLCUIRE
Pe acest Canon l-a îmbunătăţit Sinodul al 6-lea cel ecumenic, după Cano-nul său cel 16 şi vezi-le acestea acolo.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-397/

Pidalion 1844, pag. 395

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-394/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 395

sau Arhiereului), porunceşte Canonul acesta, că nu se cuvine a lucra cele Sfin-ţite. Să rămână însă în pronomiile preoţilor, adică în cinstea cea din afară. Acestea însă să le aibă pentru fapta bună a sa, şi mai ales pentru osârdnica pocăinţă, şi mărturisirea ceea ce de sine-şi a făcut. Iar de nu se va mărturisi şi dacă se va vădi despre alţii, că a făcut păcatul acesta, nici aceste pronomii nu poate a le avea. Ci caterisindu-se se va lepăda în locul mirenilor, ca un mirean. Însă cinci martori trebuie să adeverească prihana aceasta a unui preot ca acesta.

CANONUL 10
Aşişderea şi diaconul de va cădea întru acestaşi păcat, să aibă rându-iala slujitorului.

TÂLCUIRE
Iar de va cădea şi diaconul în păcat trupesc mai înainte de hirotonie, şi după hirotonie va mărturisi însuşi, să se caterisească de diaconie, şi să aibă rânduiala slujitorului, şi a clericului, adică de ipodiacon, de citeţ, sau de cân-tăreţ, însă de se va mărturisi singur de bună voie; iar de se va vădi de către alţii, cu vrednice de credinţă mărturii, precum s-a zis la al 9-lea Canon, nici în rânduiala de cleric nu va putea a rămâne. Citeşte şi pe al 9-lea Canon al Sinodului întăi, şi 141 din Cartagina.

CANONUL 11
Prezbiterul mai înainte de 30 de ani să nu se hirotonisească, de ar fi omul şi foarte vrednic, ci să aştepte. Că Domnul Iisus Hristos în anul al 30-lea S-a botezat, şi a început a învăţa.

TÂLCUIRE
Acest Canon întocmai l-a luat Sinodul al 6-lea şi face Canonul său 14. Şi vezi tâlcuirea lui acolo.

CANONUL 12
Dacă oarecare bolind se va lumina, nu poate a se înainta la prezbiterie. Că n-a fost credinţa lui din voinţă, ci din nevoie. Fără numai poate pentru sârguinţa sa cea din urmă, şi credinţa, şi pentru raritatea oamenilor.

TÂLCUIRE
Porunceşte Canonul acesta că dacă vreunul ce se catihiseşte, fiind sănă-tos, va zăbovi a lua Sfântul Botez, apoi venind în primejdie de moarte din vreo boală şi temându-se se va boteza, unul ca acesta să nu se preoţească.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-396/

Pidalion 1844, pag. 394

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-393/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 394

TÂLCUIRE
Acest Canon opreşte pe preotul a mânca la nunta cununiei a doua. Fiindcă această nuntă este supusă canonisirii, iar preotul de va mânca, arată, că bine voieşte şi se bucură de această nuntă supusă canonisirii. Că nunta în-tâia, după Teologul Grigorie, este lege. „Că una este legiuita însoţire, şi a femeii către bărbat, şi a bărbatului către femeie prin Dumnezeiescul glas, şi prin venirea de faţă la nunta cea în Cana Galileii, legiuită.” Pentru aceasta fiind neosândită, se încununează, şi cu dumnezeieştile Taine se împărtăşeşte, iar nunta a doua este iertare, că după iertare şi conpogorâre se face întrebuinţa-rea ei. Căci şi ceea ce zice Pavel despre văduve: „Iar de nu se înfrânează mări-te-se”. [I Corinteni 7, 9] Hrisostom tâlcuind-o zice, că-i cu iertare, iar nu după poruncă (după chipul ce a iertat şi deasa împreunare a celor din întâia nuntă pentru slăbiciunea lor). Iar dacă-i după iertare, arătat este că nici nu este binecuvântată, nici fără canonisire, ci supusă canonisirii, şi păcat.

CANONUL 8
(Dacă) muierea vreunui mirean a preacurvit, de se va vădi arătat, unul ca acela nu poate a veni în slujba (Bisericească adică). Iar dacă după hiroto-nie va preacurvi (aceea), este dator a o lăsa pe ea. Iar de va vieţui împreună (cu ea), nu poate a se ţine de slujba cea încredinţată lui.

TÂLCUIRE
Acest Canon rânduieşte, că de va preacurvi muierea vreunui bărbat mirean, şi arătat se va vădi de către feţele cele ce pot a o prihăni (despre care vezi la subînsemnarea Canonului 48 Apostolesc) bărbatul uneia ca acesteia nu poate a se sui la vreo treaptă ieraticească. Iar de va preacurvi muierea vreunui preoţit, el de va voi a se ţine de preoţie să o lepede, iar nevrând, să piardă preoţia. Vezi şi cel Apostolesc 25

CANONUL 9
Dacă prezbiterul, mai înainte păcătuind în trup, s-a înaintat, şi va măr-turisi că a păcătuit mai înainte de hirotonie, să nu proaducă [prosforeze], rămânând întru celelalte, pentru cealaltă sârguinţă (a vieţii sale celei îmbu-nătăţite). Că celelalte păcate, mulţi au zis, că iartă şi pe hirotesia. Iar dacă însuşi nu va mărturisi, şi nu se va putea vădi arătat, la însuşi acela să fie stăpânirea.

TÂLCUIRE
Dacă vreun preot, mai înainte de hirotonie a păcătuit cu împreunare tru-pească. Şi după hirotonie va mărturisi însuşi (duhovnicescului său părinte,

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-395/

Pidalion 1844, pag. 393

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-392/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 393

catehisesc, pe care şi genunchii plecându-şi o ascultau, punându-şi peste ei şi mâna preotului, şi aşa ieşeau din Biserică. Iar alta a celor mai nepliniţi, care ca nişte mai de curând veniţi la credinţă, ascultau numai dumnezeieştile Scrip-turi, şi după citirea Evangheliei, ieşeau afară. Deci zice Canonul acesta, că dacă vreunul dintru aceştia mai depliniţi care şi genunchii au plecat, va păcă-tui, să se pogoare în locul celor mai de jos al celor ce se catehisesc, de va face părăsire de păcat. Iar dacă iarăşi şi întru acel loc aflându-se va păcătui, desăvârşit să se scoată şi din Nartică [pridvor], şi să se pună în locul celor ce se tânguiesc afară de uşa Narticei [pridvorului]. Vezi şi pe 14 al celui întâi şi desenul Bisericii la sfârşitul cărţii.

CANONUL 6
Ceea ce poartă în pântece, se cuvine a se lumina, când voieşte. Căci întru aceasta cu nimic nu se împărtăşeşte ceea ce naşte cu cel ce se naşte. Pentru ca, să se arate la mărturisirea a fiecăruia osebita voinţă.

TÂLCUIRE
Fiindcă fătul [pruncul] ce este în pântece, parte este a muierii celei îngre-cate după tema a doua a capului întâi, titlu 7 a cărţii 31 din Vasilicale (după Fotie titlul 4, capul 10). Pentru aceasta voiau unii că nu s-ar cuveni femeia fiind îngreunată a se boteza, ci după ce va naşte. Ca nu împreună cu ea să se boteze şi pruncul. Şi apoi născându-se, iarăşi, botezându-se, să se socotească că s-a botezat de două ori, care socoteală este nepotrivită. Drept aceea Canonul acesta, împotrivindu-se celor ce o zic aceasta, rânduieşte, ca femeia îngreuna-tă, fiind catehisită, poate când voieşte a se boteza. Fiindcă nu se luminează nici nu se botează împreună cu ea şi pruncul ce-l poartă în pântece, ci singură ea se botează. Căci întru a mărturisi cineva în timpul Botezului că se împreu-nează cu Hristos, şi se leapădă de diavolul, şi în scurt, întru a se boteza cineva, trebuie a-şi arăta pe a sa voinţă, ori de-a dreptul prin sine-şi, precum se face la cei ce se botează în vârstă primitoare de cuvânt, în ce chip este mărturisirea acestei maici îngreunate. Sau prin mijlocirea primitorului (adică a nănaşului său), precum se face la cei ce botează în pruncie, iar pruncul cel ce este în pântece, nici însuşi nu poate a o arătat aceea, neavând încă voie nici de nănaş, încă nenăscut fiind, nici a se boteza ne putând.

CANONUL 7
Prezbiterul la nunţile celor de a doua [digami] nuntă, să nu mănânce. Fiindcă, nunta a doua cere pocăinţă, şi cine va fi prezbiterul cel ce prin ospătare se învoieşte cu nunţile?

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-394/

Pidalion 1844, pag. 392

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-391/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 392

CANONUL 4
Dacă cineva poftind muiere îşi propune a se culca cu dânsa, dar nu va veni întru lucru pofta sa, se vede că prin dar a fost scăpat.

TÂLCUIRE
Rânduieşte canonul acesta, că dacă cineva cugetând va pofti vreo mu-iere, apoi pe lângă cugetarea poftei acesteia, se va îndupleca a se culca cu ea, însă nu ar veni întru lucrare pofta sa, nu din vreo oprire dinafară, ci pentru că mai înainte de păcat, venindu-şi întru sine-şi s-a depărtat, şi n-a împlinit fapta, după Zonara, se vede că pe acesta Dumnezeiescul Dar l-a litrosit [scă-pat] de fapta păcatului. Însă pentru înduplecarea şi silinţa ce a pus spre a face păcatul, trebuie a se certa de duhovnicul, precum zice şi Zonara. Pentru aceasta şi marele Vasilie în Canonul 70 al său, pe diaconul cel ce va ajunge până a săruta muiere, şi se va mărturisi, îl opreşte o vreme de Liturghia lui (măcar că şi sărutarea nu este o proastă înduplecare, ci şi parte din faptă). Iar pentru pornire, împrietenire, înduplecare, lupta, şi robirea, ori patima, vezi Canoanele 2, 3, 4 şi 5 ale postnicului, şi la subînsemnarea acelora. Vezi şi pe a 3-a însemnare a celui 90 al marelui Vasilie.

CANONUL 5
Cel ce se catehiseşte, intrând în domnitoarea [Episcopie] (Biserică), stă în locul celor ce se catehisesc. Acesta însă păcătuind, de este din cei ce pleacă genunchii, se asculte, ne mai păcătuind. Iar dacă şi ascultând încă păcătuieşte, să se scoată afară.

TÂLCUIRE
Două rânduieli era a celor ce se catehiseau. Una adică a celor mai depliniţi, care stăteau în Biserică la Liturghie până la rugăciunea celor ce se
_________

duit că cei ce vor fi de patruzeci de ani, fiind însuraţi a doua oară, neavând copii, se iartă a lua şi a treia femeie, pentru a câştiga fii (se înţelege că asemeni şi femeile), să se canonisească însă cinci ani a nu se împărtăşi, fără a se împuţina anii nicidecum, şi după aceştia numai o dată în fiecare an să se împărtăşească la Sfânta Înviere. Iar de vor avea fii, nicidecum se iartă a treia nuntă. Iar câţi vor fi de treizeci ani, şi nu au copii, s-a arătat pentru tinerimea vârstei şi pentru lesnirea alunecărei, a lua şi a treia femeie, însă patru ani să se canonisească a nu se împărtăşi, şi după aceştia, numai de trei ori pe an să se împărtăşească, la Învierea lui Hristos, şi la Naşterea lui, şi la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu. Iar având copii, cinci ani se canonisesc după obicei. Iar câţi sunt mai sus de patruzeci şi cinci de ani, aceştia nicicum nu se iartă a lua a treia femeie, măcar şi copii de nu au.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-393/

Pidalion 1844, pag. 391

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-390/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 391

CANONUL 2
Muierea de se va mărita cu doi fraţi, să se dea afară până la moarte, însă în vremea morţii de va zice, că făcându-se sănătoasă va dezlega nunta, pentru iubirea de oameni, va avea pocăinţă. Iar dacă va muri muierea întru acest fel de nuntă fiind, sau bărbatul, cu anevoie va fi pocăinţa părţii celei rămase.

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte, că dacă una şi aceeaşi muiere va lua doi băr-baţi fraţi (adică după moartea unuia pe celălalt) şi nu va voi a se despărţi de această nelegiuită nuntă, să se aforisească de Biserică până la moartea ei. Iar dacă primejduindu-se de moarte, va făgădui, că însănătoşindu-se, se va des-părţi; atunci pentru iubirea de oameni, să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine, şi însănătoşindu-se, se va primi în locurile celor ce se pocăiesc282. Iar de va muri, bărbatul, sau muierea fără a se despărţi de această nelegiuită nuntă, cu anevoie poate a fi primită întru pocăinţă partea ceea ce va rămâne vie; fiindcă, adevărata pocăinţă se face cu părăsirea răului, iar partea cea rămasă vie a nunţii celei nelegiuite, cum se va primi, sau cum se va socoti că cu adevărat se pocăieşte, când nu s-a părăsit, şi nu s-a despărţit de voie din nelegiuita nuntă? Că nedespărţindu-se mai înainte de moarte, arată că, de ar fi fost vie partea cea moartă, încă s-ar fi împreunat cu ea. Vezi şi pe 19 Apostolesc.

CANONUL 3
Despre cei ce cad în mai multe nunţi, este arătat hotărâtul timp, iar întoarcerea şi credinţa lor, scurtează timpul.

TÂLCUIRE
Acest Canon zice, că timpul certării celor mai de multe nunţi, adică de trei nunţi, este arătat, că, deşi vremea celor de trei nunţi este rânduită, cu toate acestea însă pocăinţa lor cea pentru trei nunţi, şi credinţa lor cea fierbinte ce au către Dumnezeu, poate a îndemna pe Arhiereul, sau pe duhovnicul lor283.

____________

282 Arătat este că muierea aceasta însănătoşindu-se, şi în locul celor ce se pocăiesc primindu-se, iarăşi rămâne neîmpărtăşită cu Sfintele Taine, până se va plini Canonul cel dat ei pentru nelegiuita nuntă, după Canonul 13 al Sinodului 1 şi al 6-lea al celui din Anchira, şi al 5-lea al lui Nissis. Iar canonisirea acesteia este, după cel 78 al marelui Vasilie 7 ani. Iar trei după Postnicul întru certări.283 Însemnează că nunta a treia Teologul Grigorie o au numit călcare de lege. Iar Poligamie (adică multe nunţi), precum şi însuşi Canonul acesta, şi mai ales marele Vasilie o numeşte curvie scurtată. Însă la anul 922 de la mântuirea lumii, în vremea lui Constantin Porfirogenitul împă-rat, s-a dat la lumină carte Sinodicească hotărâtoare care se numeşte tomul unirii, care a rân-

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/09/24/pidalion-1844-pag-392/