Ecumenistul Eretic LAURENTIU PRIMO HULITOR al Sv. Moaste! 12 noiembrie 2014

●Fericitul Ieronim: „Noi nu adorăm creatura şi nu-i slujim, ci cinstim moaştele martirilor pentru a adora pe Cel ai Cărui martiri sunt“ (Epistola 109 ad Riparium).

● „Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaştele sfinţilor, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine şi dau la iveală mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios! Dacă prin voinţa Lui Dumnezeu a izvorât în pustie apă din piatră tare şi din falca măgarului apă pentru Samson căruia îi era sete, este de necrezut ca să izvorască mir binemirositor din moaştele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu şi cinstea pe care o au sfinţii de la Dumnezeu. În Legea Veche, era socotit necurat tot cel care se atingea de un mort, dar nu erau socotiţi necuraţi înşişi morţii. După ce însăşi viaţa şi cauza vieţii a fost socotită între morţi, nu mai numim morţi pe cei care au adormit întru nădejdea învierii şi cu credinţă în El. Cum poate să facă minuni un corp? Cum dar, prin ei, demonii sunt puşi pe fugă, bolile sunt alungate, bolnavii se vindecă, orbii văd, leproşii se curăţă, ispitele şi supărările se risipesc şi se pogoară toată darea cea bună de la Tatăl luminilor? Cât de mult trebuie să te osteneşti ca să găseşti un sprijinitor care să te prezinte împăratului cel muritor şi să pună pe lângă el cuvânt pentru tine? Dar nu trebuie cinstiţi oare apărătorii întregului neam omenesc, apărătorii care se roagă lui Dumnezeu pentru noi? Da, trebuie să-i cinstim, ridicând biserici în numele lor, aducând roade, prăznuind pomenirea lorPrin cele care Dumnezeu este cinstit, prin acelea se vor bucura şi slujitorii Lui; de acelea de care Dumnezeu Se mânie, de acelea se vor mânia şi ostaşii Lui“. (Sf. Ioan Damaschin, „Dogmatica“, Bucureşti, 1938, p. 278).

●„… Elisei a înviat doi oameni, pe unul pe când trăia (IV Regi 4, 20-35), iar pe altul după moartea lui (IV Regi 13, 21). Pe când era viu a săvârşit învierea prin sufletul său. Dar ca să se arate că trebuie să fie cinstite sufletele drepţilor şi ca să se creadă că există o putere în trupurile acestora, mortul, aruncat în mormântul lui Elisei, a înviat când s-a atins de trupul mort al profetului. Trupul mort al profetului a săvârşit ceea ce săvârşise şi sufletul lui. Trupul cel mort, care zăcea în mormânt, a dat viaţă mortului şi, deşi a dat viaţă, a rămas totuşi mort. Pentru ce? Pentru ca nu cumva să i se atribuie numai sufletului minunea, dacă ar fi înviat Elisei. Acest fapt dovedeşte că în trupul sfinţilor, chiar dacă în el nu mai este sufletul, se află o putere datorită faptului că sufletul lor drept a locuit atâţia ani în trup şi trupul a fost vreme îndelungată slujitor al sufletului“ (Sfântul Chiril al Ierusalimului, „Cateheze“, cateheza XVIII).

●Svântul Nicolae Cabasila: „Nimic nu e mai înrudit cu lucrarea sfântă a Tainelor lui Hristos decât mucenicii, căci numai ei seamănă cu Hristos şi la trup şi la suflet şi la felul morţii şi întru toate… Aşa că, dacă Hristos într-adevăr Se poate vedea şi pipăi undeva în lumea aceasta, în carne şi oase, apoi aceasta se poate în sfintele moaşte. (…) Aceste moaşte sunt Biserica cea adevărată“ („Despre viaţa în Hristos“).

●Svântul Nicolae Cabasila:
„La urma urmei, aceste moaşte sunt Biserica cea adevărată şi altarul cel adevărat, zidirea nu-i decât o imitare“ (Ibidem).

●Svântul Ioan Gură de Aur:
„Stai lângă mormântul mucenicului, dă drumul acolo la izvoare de lacrimi, zdrobeşte-ţi inima, ia şi binecuvântare de la mormânt! Ia binecuvântarea aceasta apărătoare în rugăciunile tale! Ai în minte necontenit istoria pătimirilor mucenicului! Îmbrăţişează coşciugul mucenicului! Stai lipit de racla lui! Izvorăsc multă binecuvântare nu numai osemintele mucenicilor, ci şi mormintele lor, şi coşciugele lor!“ („Omilie la Mucenici“).

●„Să venim, deci, necontenit la ei, să ne atingem de racla lor şi să îmbrăţişăm cu credinţă moaştele lor, ca să luăm binecuvântare de la ei. După cum ostaşii, când îşi arată rănile ce le-au primit în războaie, vorbesc cu îndrăznire cu împăratul, tot astfel şi mucenicii aceştia, când ţin în mâini capetele ce li s-au tăiat şi le înfăţişează, pot să dobândească îndată de la împăratul cerurilor tot ce voiesc.

Aşadar, cu multă credinţă, cu multă râvnă să ne ducem acolo pentru ca, primind multe şi mari comori şi de la vederea mormintelor acestor sfinţi şi de la auzirea luptelor lor pentru credinţă şi de pretutindenea, să putem termina după plăcerea lui Dumnezeu călătoria acestei vieţi şi să ajungem cu multă încărcătură la limanul acela şi să dobândim împărăţia cerurilor, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos“. („Omilie de laudă la Sfinţii Mucenici Iuventin şi Maximin, care au suferit mucenicia pe timpul lui Iulian Apostatul“, III).
●„Vindecare de trupuri beteşugite, iertare de păcate, pieire de răutate, iertare de boli sufleteşti, rugăciune stăruitoare, îndrăznire către Dumnezeu, roade duhovniceşti, pline de bunătăţi cereşti. Roadele acestea se culeg mereu, şi mereu cresc la loc, niciodată nu părăsesc pe cei ce le cultivă. Pomii cei sădiţi în pământ dau rod o dată pe an; iar dacă nu-s culeşi, când vine iarna, îşi pierd frumuseţea lor, iar roadele se strică şi cad. Moaştele sfinţilor, însă, nu ştiu nici de iarnă, nici de vară, nici de silnicia vremii şi nici n-ai să le vezi vreodată lipsite de roade, ci totdeauna, cu toată frumuseţea lor. Nu le atacă stricăciunea, nici schimbarea vremurilor. Câţi n-am cules mii şi mii de vindecări din această sfântă raclă (a Sfântului Mucenic Iulian – n.n.) de când s-a sădit trupul acesta în pământ, şi rodul n-a pierit! S-au secerat lanurile, dar spicele nu s-au terminat! S-a scos apa din izvoare, dar vanele de apă n-au secat, ci curg, curg mereu şi nu se opresc, şi, lucru de minune!, apa ce izvorăşte e totdeauna mai multă decât cea luată. Moaştele Sfântului nu fac numai minuni, ci ne îndeamnă să şi filosofăm. De eşti bogat, de te mândreşti şi dacă-ţi este sufletul plin de îngâmfare, îndată-ţi potoleşti mândria şi-alungi îngâmfarea când vii aici, când vezi pe mucenic, când te gândeşti ce mare-i bogăţia lui faţă de bogăţia ta, şi pleci de-aici cu multă sănătate-n suflet. Dacă eşti sărac şi te socoţi dispreţuit, îţi râzi de bani şi de averi când vii aici şi vezi averea mucenicului şi, plin de multă înţelepciune, aşa te duci acasă! Şi dacă ar veni asupra ta necazuri, pagube, bătăi, vei căpăta de aici iarăşi destulă mângâiere când ai să vezi că tu nicicând n-ai suferit atât cât a suferit acel sfânt mucenic. Văzut-ai cât de multe sunt roadele acestor rădăcini? Văzut-ai că sunt duhovniceşti? Că se ating chiar de suflet?“ (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt de laudă la Sfântul Mucenic Iulian“, IV).

●„Aţi auzit, ba aţi şi văzut voi înşivă că mulţi au fost curăţiţi de demoni, că foarte mulţi chiar, când s-au atins cu mâinile de îmbrăcămintea sfinţilor, au fost vindecaţi de bolile de care sufereau. (…) Câte basmale, câte obiecte de îmbrăcăminte sunt atinse de sfintele moaşte şi prin această atingere devin lecuitoare! Toţi se bucură să atingă acoperământul moaştelor şi atingându-le să se facă sănătoşi. Slavă Ţie, Doamne Iisuse, că ai trezit pentru noi astfel de duhuri ale sfinţilor martiri, în acest timp, când Biserica Ta are nevoie de mari ajutoare de la Tine!“ (Sfântul Ambrozie al Milanului, „Scrisori“, scrisoarea a XXII-a).

Leave a comment