Ce i-a spus Avvei Macarie craniul idolatrului

Vedenii şi istorisiri de folos despre viaţa de dincolo, edit. Egumenița; pag. 38-39

14. Ce i-a spus Avvei Macarie craniul idolatrului

Avva Macarie Egipteanul le-a povestit ucenicilor săi următoarea întâmplare:
Odată, mergând prin pustie, am găsit pe jos craniul unui mort. L-am mişcat uşor cu toiagul şi, uimitor, am auzit o voce din craniu. Şi eu l-am întrebat:
– Cine eşti tu?
– Eu am fost arhiereul idolilor şi al elinilor care locuiau odată în aceste locuri. Tu eşti purtătorul de duh Macarie; află deci că în orice ceas te-ai ruga pentru cei intrați în iad, se mângâie puțin.
– Care este mângâierea şi care este iadul? a zise avva Macarie.
-Cât e de departe cerul de pământ, atât de adânc e şi focul care se afla sub noi; în acest foc stăm în picioare şi suntem cuprinşi pe de-a-ntregul de el. Suntem în aşa fel aşezați încât să nu vadă unul fața celuilalt, ci numai partea din spate. Aşadar când tu te rogi pentru noi, vedem unul fața celuilalt şi astfel suntem mângâiați.
Când Avva Macarie a auzit acestea, a oftat adânc şi a zis: “Vai şi amar, câtă nefericire a adus omului păcătos ziua naşterii sale. Mai bine să nu se fi născut, cum a spus şi Domnul despre trădătorul Iuda“. După acest monolog al lui, l-a întrebat din nou pe craniu:
– Există în iad chinuri şi mai grele decât cele de care îmi povesteşti?
– Dedesubtul nostru se află un iad şi mai înfricoşător, a răspuns craniul.
– Şi cine sunt pedepsiți acolo? a întrebat Bătrânul.
– Noi, cel puțin, suntem milostiviți puțin de Dumnezeu, pentru că avem justificarea că nu L-am cunoscut. Însă cei care L-au cunoscut bine pe Dumnezeu şi după aceea s-au lepadat de El sunt dedesubtul nostru şi sunt chinuiți mult mai rău.
După ce dialogul s-a încheiat, avva a luat craniul, l-a îngropat în pământ şi şi-a continuat drumul.
Să ascultăm şi să ne înspăimântăm de această povestire, fraților, întrucât cei care se leapădă de Dumnezeu sunt chinuiți mai rău şi decât necredincioşii. Trebuie aşadar să avem grijă să nu ne lepădăm de El prin faptele noastre, ca să evităm această pedeapsă înfricoşătoare. Tăgăduitor al lui Dumnezeu nu este numai acela care se leapădă de El doar prin cuvinte, dar şi cel care săvârşeşte fapte păcătoase, deşi cu cuvântul ar părea că crede şi că Îl mărturiseşte pe Dumnezeu. Despre cele ce vă spun mărturiseşte şi Apostolul Pavel, care propovăduieşte: Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1, 16).