Poziția Bisericii Ruse din străinătate
(Despre iconomia ROCOR)
Când argumentele arhimandritului Epifanie Theodoropoulos s-au prăbușit ca un turn fabricat din
cărți de joc, ieromonahul sârb, Athanasius Jevtich, a găsit un alt mijloc de a veni în ajutor învinsului său însoțitor. El a înțeles că Sinodul Mitropolitului Filaret a fost singura mângâiere pentru adevărații Creștini Ortodocși din Grecia. Va fi el capabil să reușească să semene îndoieli în conștiințele adevăraților Creștini Ortodocși din Grecia cu privire la fermitatea/tăria Sinodului rus în problemele de doctrină/învățătură, o împărțire s-ar produce în rândurile adevăraților Creștini Ortodocși și astfel, aceasta din urmă va deveni
un motiv de râs în ochii poporului Grec. Cu această intenție, a publicat prima sa scrisoare în presa religioasă, în care spune următoarele:
“Mitropolitul Filaret Împreună-slujește[Sf.Liturghie]…” Pentru Editor, După ce am revenit în Grecia după un an de absență și am aflat de anumite lucruri neplăcute, eu judec că e datoria mea să informez cititorii dvs. despre următoarele , pe care o fac dintr-o dorință fierbinte de a ajuta sufletele care au fost scandalizate, pentru ca ei să evite acțiunile/faptele care ar putea diviza Biserica Ortodoxă. Mitropolitul Rus Filaret, care locuiește în America, și Sinodul său din Biserica Rusă în Exil au început recent să evite comuniunea/părtășia/împărtășirea cu Arhiepiscopul Iakovos și cu cei aflați sub el, precum și cu Patriarhul Ecumenic. Cu toate acestea, ei au menținut relații canonice excelente cu clerul Bisericii Sârbe, în ciuda faptului că acesta din urmă este în comuniune cu Patriarhul Ecumenic. De fapt, Sinodul lui Filaret este în comuniune, nu numai cu clerul Bisericii Sârbe care urmează calendarul vechi, dar și cu clericii sârbi aflați în afara Serbiei și care, ca rezultat, ei înșiși împreună-slujesc cu Ortodocși care păstrează noul calendar. Pentru a fi scurt, mă voi limita să vă spun că eu însumi am împreună-slujit de mai multe ori în ultimul an cu clerul aparținând Sinodului lui Filaret, și pe 15 a ultimei a lui Iunie în Paris, am împreună-slujit cu Arhiepiscopul de Geneva și Europa de Vest, Anthony, care aparține Sinodului lui Filaret. Să se remarce faptul că Arhiepiscopul în cauză știa foarte bine că sărbătoresc cu noul calendar, atât în Grecia, cât și în afara Greciei și că eu pomenesc pe Patriarhul Ecumenic când slujesc la Institutul Rus Sf. Serghei în Paris, în ciuda opoziției mele față de politicile Patriarhului. Cei din Grecia care cred că Biserica Greciei este eretică, deoarece este în comuniune cu Patriarhul Ecumenic sunt obligați să creadă același lucru cu privire la Biserica Sârbă, care este de asemenea în comuniune cu Patriarhul Ecumenic. Dar dacă Biserica Sârbă este eretică, atunci și Sinodul lui Filaret care recunoaște clerul Bisericii Sârbe și împreună-slujește cu ei fără ezitare; prin urmare, toți cei care sunt în comuniune cu Sinodul lui Filaret sunt, de asemenea, eretici … ”
(Italicele[literele aplecate]sunt cele ale autorului scrisorii.)
Am răspuns în Greacă ieromonahului Sârb și am demonstrat perfidia și ipocrizia acțiunii/faptei lui. Aici, noi vom spune simplu că adevărații Creștini Ortodocși din Grecia care și-au pus speranțele în Sinodul nostru au fost ridiculizați. Mii de suflete care nu sunt familiarizate cu starea de lucruri în Diaspora, precum și Părinții din Mt. Athos, au fost scandalizați, nu pentru că ceea ce a scris Jevtich a fost
inexact, ci din cauza modului în care prezintă problema. Acesta este exact ceea ce a căutat Jevtich sub masca ipocrită de a încerca să întărească “pacea Bisericii”.
Când Jevtich a trecut prin Geneva, Preasfințitul Arhiepiscop Anthony l-a mustrat pe el pentru fapta/acțiunea lui și el a promis să corecteze greșala/eroarea lui. Totuși, pentru că acest om are propriile sale idei și modele/paradigme, el a compus o a doua scrisoare în care se străduiește, pe de o parte, să se justifice în fața
Episcopilor Ruși, pe care a încercat să îi descrie ca fiind mai mult sau mai puțin indiferenți față de problemele care ne preocupă (în această lucrare prezentă), iar pe de altă parte, să întărească haosul și înșelăciunea pe care prima sa scrisoare a creat-o în inimile credincioșilor Greci. Din acest motiv, a doua sa scrisoare este mai rea decât prima a sa, pentru că, în prima sa scrisoare, adevărații Creștini Ortodocși sunt ridiculizați, dar în a doua sa scrisoare,
presupusa situație ridicolă în care se găsesc este întărită și confirmată de el.
Mai mult, până în ziua de azi el împreună-slujea cu clerul Sinodului doar pentru a tulbura inimile Părinților Sfântului Munte.
Nu avem intenția de a fi tăcut cu privire la situațiile în care Biserica Rusă a folosit
iconomia. De când poziția Ei este atât de clară, credem că nimeni de bună-credință nu va fi scandalizat prin aceasta. Dar cei care au intenția rea vor fi scandalizați indiferent de ceea ce spunem sau facem. Este posibil ca nu toți să fie de acord cu iconomia pe care o folosește Biserica Rusă. Cu toate acestea, ei pot să-și spună obiecțiile într-un duh frățesc, iar aceste obiecții vor fi examinate în mod serios, cu condiția ca acestea să se ridice
din motive curate și cinstite care au ca scop binele Bisericii. Orice om inteligent
știe că confuzia actuală prin care diavolul se luptă împotriva Bisericii nu poate fi
confruntat în 24 de ore. Uneori, folosim iconomia într-un mod mai îngăduitor; în alte momente, într-un mod
riguroas, deși este întotdeauna o problemă a aceleiași iconomii. Mai mult, orice om inteligent cu
intenția bună poate să înțeleagă că, datorită diferitelor condiții în care cele două Biserici (adică Diaspora Rusă și adevărații Creștini Ortodocși din Grecia) există, iconomia practicată de
Biserica Greacă este de un fel, în timp ce cea practicată de Biserica Rusă din Diaspora este de un alt fel.
În plus, recunoașterea de către Sinodul Rus a adevăraților Creștini Ortodocși din Grecia și atitudinea Ei față de clericii Greci ai Diasporei care s-au adăpostit sub protecția Ei canonică a înlăturat toată îndoiala semănată în inimile credincioșilor Greci de către Pr. Atanasie Jevtich ’ maniera în care au fost prezentate faptele. Ce fel de comparație poate fi între Filaret și Ieronim?
De asemenea, trebuie să examinăm dacă îngăduința parțială a calendarului Gregorian în limitele/granițele Bisericii Ruse din Diaspora are ca motivație iconomia sau indiferența. Mai mult, trebuie să examinăm dacă există o posibilă relație sau comparație între poziția misionară a Bisericii Ruse din
Diaspora și acțiunea arbitrară[ hotărâre individuală fără a ține cont de adevăr sau părerea altora] a Bisericii Grecești din 1924. Dacă este vorba despre o întrebare referitoare la mântuirea sufletelor și interesele Bisericii, vom practica iconomia nu numai în problema calendarului, dar și, probabil, în chestiuni de o importanță mai mare. Calendarul nu reprezintă un sfârșit/scop în sine. Mântuirea sufletelor, totuși, constituie un scop/sfârșit în sine! Astfel, dacă mântuirea sufletelor ne obligă să facem o anumită îngăduință, în mod clar acest lucru nu ar fi un păcat. Căci această îngăduință nu este
adoptată cu scopul de a disprețui/nesocoti instituțiile Bisericii, ci mai degrabă este impus de necesitate.
Sfântul Ioan Hrisostom spune că “Dumnezeu laudă/slăvește intenția bună!” Cu toate acestea, nu a existat o astfel de necesitate în 1924.
Dacă cineva nu este de acord cu ceea ce tocmai am scris despre iconomie, trebuie să condamne de asemenea și pe Sf. Vasile cel Mare, care în vremuri de necesitate/nevoie nu a pomenit Duhul Sfânt în exclamațiile sale. Dar putem suspecta ca “Vulturul Caesariei” și slava a toată Cappadocia ca fiind “pneumatomachus/pnevmatomah” (adică un dușman al Duhului Sfânt)? Doamne ferește! Referitor la această iconomie a Sf. Vasile, Sf. Teodor Studitul scrie că, în măsura în care această practică nu a cauzat “rău” în Biserică, era permis să fie acceptă. “Noi nu am suferit nici un rău din aceasta de când știm de asemeni din alte cuvinte ale lui că el a învățat că Duhul Sfânt este Dumnezeu (fiindcă adevărul nu se află numai în ceea ce se spune, ci [și] în ceea ce se crede)[Rom 10, 10]; dar Biserica ar fi suferit mare rău dacă, din cauza unui singur om, adevărul a fost persecutat … dacă sunt făcute pentru o perioadă de timp, aceste lucruri nu sunt vrednice de condamnat. “Astfel, adversarii noștri trebuie să ne demonstreze mai întâi că iconomia aplicată calendarului (acum nu este timpul să vorbim despre celelalte aspecte ale iconomiei, așa cum o practică
Biserica Rusă, dar duhul în care este aplicată rămâne același) nu are ca scop evitarea unui “rău mare”. Dar dacă intențiile Bisericii Ruse vizează/țintesc mântuirea sufletelor, atunci, chiar dacă nu suntem de acord cu modul în care sunt făcute, credem, împreună cu Sf. Theodor că, “aceste lucruri nu vrednice de condamnare.”
Diferența care a existat între Sf. Vasile cel Mare și Macedonie în ceea ce privește problema Duhului Sfânt
este aceeași cu cea existentă dintre Biserica Rusă în Exil și Biserica Greacă în ceea ce privește problemă calendaristică. Este adevărat că, din motive misionare, Biserica Rusă nu numai că a practicat și
continuă să practice iconomia cu privire la calendarul Occidental/Vestic, dar și în ceea ce privește Paschalia Occidentală/Vestică și Ritul Occidental/Vestic. Regretăm acest lucru, dar lăsați pe cei care doresc să fie scandalizați, să fie scandalizați, și lăsați pe cei care vor să înțeleagă, să înțeleagă.
Dacă, de exemplu, Biserica Rusă din Exil ar permite unei comunități Ruse Proprii să
schimbe calendarul Ortodox pentru calendarul Occidental/Vestic, acest lucru cu siguranță ar pune-O pe același nivel ca Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos. Dar când Ea se confruntă cu comunități care sunt,
vorbind duhovnicește, barbari, datoria Ei este să le tragă spre Hristos și Adevăr, chiar dacă ea trebuie să îngăduie în ceea ce privește calendarul Occidental/Vestic și Paschalia “pentru un anumit timp”.
Fie ca cel care este de bună credință să rețină următoarele bine:
1). Cu câțiva ani în urmă, Misiunea Ortodoxă Olandeză a căutat să fie plasată sub jurisdicția canonică a
Arhiepiscopului Europei de Vest și mai târziu Arhiepiscop de San Francisco, Ioan de binecuvântată amintire.
Misiunii i s-a aprobat folosirea noului calendar și a Paschaliei de Vest, precum și a ritului Occidental/Vestic.1 (1 De când a fost scris acest studiu, Misiunea Olandeză, condusă de Episcopul Jacob a dezertat la Patriarhia Moscovei.)
2). Misiunea Franceză care folosea deja calendarul Gregorian și Ritul Occidental/Vestic au cerut, de asemenea
să fie permisă folosirea Paschaliei Occidentale amenea Olandezilor. Cu toate acestea, același Arhiepiscop care a acordat Paschalia Vestică olandezilor a refuzat-o francezilor.
3). Câțiva ani mai târziu, actualul Arhiepiscop al Europei Occidentale/Vestice, Preasfințitul Anthony ,
le-a luat olandeziilor Pascalia Vestică, care a fost formal permisă lor.
4). Comunitățile Franceze aflate sub jurisdicția canonică a Sinodului (sub conducerea
Preasfințitului Stareț Ambrose), adică cei din Lyon și Paris, au renunțat la calendarul Gregorian
și a adoptat/a acceptat calendarul Ortodox.
5). Recent două comunități Ruse, una în Florida și cealaltă în Pennsylvania, au căutat să se alăture Sinodul Mitropolitului Filaret. Aceste comunități erau anterior sub așa-numită/așa-zisa “Metropolie” care le-a permis să se schimbe la calendarul Gregorian. Cu toate acestea, Sinodul nostru a cerut ca ei să respingă calendarul Gregorian și să se întoarcă la calendarul Ortodox. Comunitățile nu au acceptat acestă propunere și, prin urmare, cererea lor de a se alătura Sinodului a fost, de asemenea, respinsă.
Prin urmare, este evident că Sinodul știe când să fie îngăduitor și când trebuie să fie strict în aplicarea
iconomie. Orice om inteligent va înțelege că află înaintea lui o adevărată “conducere a
casei “(din Grecescul ecos-” casa “, nomia -” conducere “), unde îngăduința și strictețea, acordul și refuzul, și permisiunea “în anumite condiții” se găsesc simultan. Câștigul duhovnicesc al
credincioșilor este scopul fiecărui act/fapt și pretutindeni urcușul/acrivia în problemele duhovncești poate fi văzut. Dar, în cazul ierarhiei Greciei, urmează să se vadă coborârea/pogorâmântul. Nu contează atât de mult la ce nivel unul se găsește, atât de mult ca ce direcție el ia.
Dacă unul era să întrebe Sinodul Rus din Diaspora de ce Ea permite folosirea parțială a calendarului Gregorian în interiorul jurisdicției Ei, Ea ar răspunde: “Pentru a salva sufletele, Eu trebuie să merg uneori în conformitate cu “ritmul copiilor mici”/ în pas cu copiii, ca și Patriarhul Iacov “(Geneza 33:14). Daca cineva pune aceeași întrebarea lui Hrisostom Papadopoulos și Meletius Metaxakis, ce ar răspunde ei? A fost
Calendarul ortodox, poate, un obstacol în calea mântuirii credincioșilor și, prin urmare, era necesar să-l schimbe? Iată, prin urmare, cum este posibil să luăm fapte adevărate și să le prezentăm dintr-un unghi distorsionat și greșit pentru a le da o altă interpretare, conform metodei Pr. Atanasie
Jevtich.
Înainte de a intra sub jurisdicția Sinodului, Pr. Neketas Palassis, Pr. Panayiotes Carathanasis
și diaconul Photius Touloumes erau noi calendariști, dar acum toți urmează calendarul
Părinților. Există dovezi mai bune că, calendarul Ortodox este o expresie a vieții duhovnicești a Sinodului?
Părintele Vasil Sakkas
din “Chestiunea Calendar”, Jordanville, 1973
==========
The Position of the Russian Church Abroad
(About economia of ROCOR)
When the arguments of Archimandrite Epiphanius Theodoropoulos collapsed like a tower made of
playing cards, the Serb Hieromonk, Athanasius Jevtich, found another means to come to the aid of his
defeated companion. He understood that the Synod of Metropolitan Philaret was the only consolation for the true Orthodox Christians of Greece. Should he be able to succeed in sowing doubts in the consciences of the true Orthodox Christians of Greece concerning the Russian Synod’s consistency in doctrinal matters, a split would result in the ranks of the true Orthodox Christians and thus, the latter would become a laughing stock in the eyes of the Greek people. With this intent, he published his first letter in the religious press in which he says the following:
“Metropolitan Philaret Concelebrates …”
To the Editor,
Having returned to Greece after one years absence and having learned of certain unpleasant things, I judge it my duty to inform your readers of the following, which I do out of a fervent desire to help souls which have been scandalized, so that they might avoid actions which could divide the Orthodox Church.
The Russian Metropolitan Philaret, who resides in America, and his Synod of the Russian Church in Exile have recently begun to avoid having communion with Archbishop Iakovos and those under him as well as with the Ecumenical Patriarch. However, they have maintained excellent canonical relations with the
clergy of the Serbian Church, in spite of the fact that the latter is in communion with the Ecumenical Patriarch. In fact, the Synod of Philaret is in communion, not only with clergy of the Serbian Church who follow the old calendar, but also with Serb clergymen who are found outside of Serbia and who, as a result, themselves concelebrate with Orthodox who keep the new calendar. To be brief, I will limit myself to telling you that I myself have concelebrated many times during the last year with clergy belonging to
Philaret’s Synod, and on the 15th of this last June in Paris, I concelebrated with the Archbishop of Geneva and Western Europe, Anthony, who belongs to the Synod of Philaret. Let it be noted that the Archbishop in question knew full well that I celebrate with the new calendar, both in Greece and outside of Greece, and that I commemorate the Ecumenical Patriarch when I serve at the Russian Institute of St.
Serge in Paris, despite all my opposition to the Patriarch’s policies. Those in Greece who think that the
Church of Greece is heretical because it is in communion with the Ecumenical Patriarch are obliged to think the same thing concerning the Serbian Church, which also is in communion with the Ecumenical Patriarch. But if the Serbian Church is heretical, then so is the Synod of Philaret which recognizes the clergy of the Serbian Church and concelebrates with them without hesitation; therefore, all those who are in communion with Philaret’s Synod are likewise heretical…”
(The italics are those of the author of the letter.)
We replied in Greek to the Serbian hieromonk, and demonstrated the perfidiousness and hypocrisy of his action. Here, we shall say simply that the true Orthodox Christians of Greece who placed their hopes in our Synod were ridiculed. Thousands of souls who are not acquainted with the state of affairs in the Diaspora, as well as the Fathers of Mt. Athos, were scandalized, not because what Jevtich wrote was inexact, but because of the manner in which he presents the matter. This is precisely what Jevtich sought under the hypocritical mask of seeking to strengthen the “peace of the Church.”
When Jevtich passed through Geneva, the Most Reverend Archbishop Anthony reprimanded him for his
action and he promised to correct his error. Yet, because this man has his own ideas and designs, he composed a second letter in which he endeavors, on the one hand, to justify himself before the Russian Bishops, whom he tried to portray as being more or less indifferent to the problems which occupy us (in this present work), and on the other hand, to strengthen the chaos and the deception which his first letter had created in the hearts of faithful Greeks. For this reason his second letter is worse than his first, because in his first letter, the true Orthodox Christians are ridiculed, but in his second letter, the supposedly ridiculous predicament in which they find themselves is strengthened and confirmed by him.
Furthermore, to this very day he concelebrates with the clergy of the Synod only in order to trouble the hearts of the Fathers of the Holy Mountain.
We do not have the intention of being silent concerning the instances in which the Russian Church has used economy. Since Her position is so clear, we think that no one of good faith will be scandalized thereby. But those who have evil intent will be scandalized no matter what we say or do. It is possible that not all agree with the economy which the Russian Church uses. They can, however, submit their
objections in a fraternal spirit, and these objections will be examined seriously, provided that they arise from pure and honorable motives which have the good of the Church as their purpose. Any intelligent
man knows that the present day confusion by which the devil wars against the Church cannot be confronted in 24 hours. At times, we use economy in a more lenient fashion; at other times, in a more rigorous fashion, although it is always a question of the same economy. Further, any intelligent man of good intention can understand that because of the different conditions under which the two Churches (i.e.
the Russian Diaspora and the true Orthodox Christians of Greece) exist, the economy practised by the Greek Church is of one sort, while that practised by the Russian Church in the Diaspora is of another.
Moreover, the Russian Synod’s recognition of the true Orthodox Christians of Greece and Her attitude
towards Greek clergymen of the Diaspora who have taken refuge under Her canonical protection, have removed all doubt sown in the hearts of the faithful Greeks by Fr. Athanasius Jevtich’ manner of
presenting the facts. For what comparison can there be between Philaret and Hieronymus?
We must also examine whether the partial tolerance of the Gregorian calendar within the boundaries of the Russian Church in the Diaspora has economy or indifference as its motive. Further, we must examine
if there exists a possible relation or comparison between the missionary position of the Russian Church in the Diaspora and the arbitrary action of the Greek Church in 1924. If it is a question concerning the salvation of souls and the interests of the Church, we shall practise economy not only in the issue of the
calendar but also, perhaps, in matters of greater importance. The calendar does not constitute an end in
itself. The salvation of souls, however, does constitute an end in itself! Thus, if the salvation of souls obliges us to make a certain condescension, clearly this would not be a sin. For, this condescension is not
enacted with the purpose of scorning the institutions of the Church, but rather, is imposed by necessity.
St. John Chrysostom says that “God praises the good intention!” However, no such necessity existed in
1924.
If someone does not agree with what I have just written concerning economy, he must also condemn St. Basil the Great, who in times of necessity did not commemorate the Holy Spirit in his exclamations. But
can we suspect the “Eagle of Caesaria” and the glory of all Cappadocia of being a “pneumatomachus” (i.e.
an enemy of the Holy Spirit)? God forbid! Concerning this economy of St. Basil, St. Theodore the Studite writes that, insofar as this practice caused no “harm” in the Church, it was permissible to accept it. “We suffered no harm from this since we know also from his other words that he taught that the Holy Spirit is God (for the truth lies not merely in what is said but in what is thought)[Rom 10, 10]; but the Church would have
suffered great harm if, because of one man, the truth was persecuted … if done but for a certain time, these things are not blameworthy.” Thus, our adversaries must first demonstrate to us that the economy applied to the calendar (now is not the time to speak of the other aspects of economy as practised by the Russian Church, but the spirit in which it is applied remains the same) does not have as a goal the avoidance of a “great harm”. But if the intentions of the Russian Church aim at the salvation of souls,
then, even if we do not agree with the manner in which they are done, we believe, together with St. Theodore that, ”these things are not blameworthy.”
The difference which existed between St. Basil the Great and Macedonius as regards the issue of the Holy
Spirit is the same as exists between the Russian Church in Exile and the Greek Church as regards the
calendar issue. It is true, that, for missionary reasons, the Russian Church has not only practised and continues to practise economy concerning the Western calendar, but also concerning the Western
Paschalia and the Western Rite. We regret this, but let those who wish to be scandalized, be scandalized,
and let those who wish to understand, understand.
If, for example, the Russian Church in Exile were to permit one of Her own Russian communities to
exchange the Orthodox calendar for the Western calendar, this would certainly place Her on the same
level as Archbishop Chrysostom Papadopoulos. But when She is confronted with communities who are,
spiritually speaking, barbarians, Her duty is to draw them towards Christ and the Truth, even if she must
condescend as regards the Western calendar and Paschalia “for a certain time”.
Let him who is of good faith note the following well:
1). Several years ago, the Dutch Orthodox Mission sought to be placed under the canonical jurisdiction of
the Archbishop of Western Europe and later Archbishop of San Francisco, John of blessed Memory. The
mission was granted the use of the new calendar and the Western Paschalia as well as the Western rite.1(1 Since this study was written, the Dutch Mission, headed by Bishop Jacob, has defected to the Moscow Patriarchate.)
2). The French Mission which already used the Gregorian calendar and the Western Rite asked that it also be permitted the use of the Western Paschalia like the Dutch. Yet the same Archbishop who granted the
Western Paschalia to the Dutch refused it to the French.
3). Several years afterwards, the present Archbishop of Western Europe, the Most Reverent Anthony, deprived the Dutch of the Western Paschalia, which had formerly been permitted them.
4). The French communities under the canonical jurisdiction of the Synod (under the leadership of the
most Reverend Abbot Ambrose) that is, those of Lyons and of Paris, abandoned the Gregorian calendar and adopted the Orthodox calendar.
5). Recently two Russian communities, one in Florida and the other in Pennsylvania, sought to join the Synod of Metropolitan Philaret. These communities were formerly under the so-called “Metropolia”
which had permitted them to change to the Gregorian calendar. However, our Synod requested that they
reject the Gregorian calendar and return to the Orthodox calendar. The communities did not accept this proposal and therefore, their request to join the Synod was also rejected.
Hence, it is evident that the Synod knows when to be lenient and when to be strict in the application of
economy. Any intelligent man will understand that he finds before him a true “governing of the household” (from the Greek ecos – ”house,” nomia – “governing”), where condescension and strictness,
allowance and refusal, and permission “under certain conditions” are found simultaneously. The spiritual
benefit of the faithful is the purpose of every act and everywhere ascendence in spiritual matters can be
seen. But in the case of the hierarchy of Greece, descendence is to be seen. It does not matter so much at
what level one is found, so much as what direction he is taking.
If one were to ask the Russian Synod in the Diaspora why She permits the partial usage of the Gregorian calendar within Her jurisdiction, She would reply: “In order to save souls, I must sometimes walk according to the ‘pace of little children’ like the Patriarch Jacob” (Gen. 33:14). But if one asked the same question of Chrysostom Papadopoulos and Meletius Metaxakis, what would they answer? Was the Orthodox calendar, perhaps, a hindrance to the salvation of the faithful and, therefore, it was necessary to change it? Behold, therefore, how it is possible to take true facts and present them from a wrong and distorted angle in order to give them another interpretation, according to the method of Fr. Athanasius
Jevtich.
Before they came under the jurisdiction of the Synod, Fr. Neketas Palassis, Fr. Panayiotes Carathanasis
and Deacon Photius Touloumes were new calendarists, but now all of them follow the calendar of the Fathers. Is there any better proof that the Orthodox calendar is an expression of the spiritual life of the Synod?
Father Basil Sakkas from ’Calendar Question’, Jordanville, 1973
ayeaye20 