Karma

https://www.britannica.com/topic/karma

Karma
Indian philosophy

Alternative titles: kamma; karman

Written by Patrick Olivelle

karma, Sanskrit karman (“act”), Pali kamma,  in Indian religion and philosophy, the universal causal law by which good or bad actions determine the future modes of an individual’s existence. Karma represents the ethical dimension of the process of rebirth (samsara), belief in which is generally shared among the religious traditions of India. Indian soteriologies (theories of salvation) posit that future births and life situations will be conditioned by actions performed during one’s present life—which itself has been conditioned by the accumulated effects of actions performed in previous lives. The doctrine of karma thus directs adherents of Indian religions toward their common goal: release (moksha) from the cycle of birth and death. Karma thus serves two main functions within Indian moral philosophy: it provides the major motivation to live a moral life, and it serves as the primary explanation of the existence of evil.

Derived from the Sanskrit word karman, meaning “act,” the term karma carried no ethical significance in its earliest specialized usage. In ancient texts (1000–700 bce) of the Vedic religion, karma referred simply to ritual and sacrificial action. As the priestly theology of sacrifice was articulated by Brahman priests over the following centuries, however, ritual action came to be regarded as effective by itself, independent of the gods. Karma as ritual functioned autonomously and according to a cosmic ritual law.

The earliest evidence of the term’s expansion into an ethical domain is provided in the Upanishads, a genre of the Vedas (sacred scriptures) concerned with ontology, or the philosophical study of being. In the middle of the 1st millennium bce, the Vedic theologian Yajnavalkya expressed a belief that later became commonplace but was considered new and esoteric at the time: “A man turns into something good by good action and into something bad by bad action.” Although within the Vedic ritual tradition “good action” and “bad action” may have included both ritual and moral acts, this moral aspect of karma increasingly dominated theological discourse, especially in the religions of Buddhism and Jainism, which emerged about the middle of the 1st millennium bce. Both of these religions embraced ascetic modes of life and rejected the ritual concerns of the Brahman priests.

The connection between the ritual and moral dimensions of karma is especially evident in the notion of karma as a causal law, popularly known as the “law of karma.” Many religious traditions —notably the Abrahamic religions that emerged in the Middle East (Judaism, Christianity, and Islam)—place reward and punishment for human actions in the hands of a divine lawgiver. In contrast, the classical traditions of India—Hinduism, Buddhism, and Jainism, much like the Vedic sacrificial theology that preceded them—view karma as operating according to an autonomous causal law. No divine will or external agent intervenes in the relationship of the moral act to its inevitable result. The law of karma thus represents a nontheistic theodicy, or explanation of why there is evil in the world.

Once a divine judge is taken out of the equation, a new question arises: within a causal sequence, how can an act produce an effect at a future time far removed from the act’s performance? Different Indian moral philosophies provide different answers, but all acknowledge some kind of karmic residue resulting from the initial act. Jainism, for example, regards karma as a fine particulate substance that settles on the soul (jiva) of one who commits immoral actions or has immoral thoughts, making it impure and heavy and miring it in the material world of rebirth. The Vedic ritualistic tradition that preceded Hinduism contributed the concept of the apurva, the latent potency created within the soul by ritual and moral actions. Much like a seed, an apurva sprouts into new realities in the distant future. Other traditions—e.g., Yoga and Buddhism—provide psychological explanations in which karmic residue produces dispositional tendencies (samskaras) and psychological traces (vasanas) that determine the future births and personality traits of an individual. Each of these examples demonstrates how the concept of karma provided a bridge between cause and effect separated by time.

The doctrine of karma implies that one person’s karma cannot have an effect on another person’s future. Yet, while karma is in theory specific to each individual, many aspects of Indian religions reflect the widely held belief that karma may be shared. For example, the doctrine of the transfer of merit, whereby one person can transfer his good karma to another, is found in both Buddhism and Hinduism. Ancestral offerings and other rituals for the departed show that acts done by the living are believed to influence the well-being of the dead. Finally, pious activities, including pilgrimages, are often performed for the benefit of living or deceased relatives.

__________

_______  

Dupa cum scrie aici : Indian soteriologies (theories of salvation) posit that future births and life situations will be conditioned by actions performed during one’s present life—which itself has been conditioned by the accumulated effects of actions performed in previous lives.

Teoriile mantuirii

=====

Se refera la nasteri viitoare = reancarnare, adica : … nasterile viitoare/ vietile viitoare sunt conditionate de actiunile noastre din viata prezenta—si care la randul ei (viata prezenta ) a fost conditionata de consecintele actiunilor din vietile anterioare ( e clar asta e filozofia reincarnarii ) uite ce zice Sf Arsenie Boca :

Părintele Arsenie Boca: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă.”

Este clar? Credem că da. Însă Părintele Arsenie Boca continuă: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul… mântuirea era automată. Însăşi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelaţie.” (Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)pag.273

Deci acolo e invers pe dos karma nu-s legile lui Dumnezeu ptr ca il neaga pe Dumnezeu Omul Iisus si se invata  filozofia reancarnarii contrara filosofiei lui Dumnezeu

– Răspuns unei fetei :

Pai nu prea are legatura ca daca zici ca : legile lui Dumnezeu = karma (deși acolo se spune că această karma e autonomă față de divinitate) dar sa zicem cum zici tu că nu e autonomă.

===Dumnezeul Ortodox nu are karma ptr că El e simplu, și nu compus din bine si rău/fapte bune,fapte rele(lucrarea bună/lucrare rea).Dumnezeul Ortodox nu primește ceva rău El este binele, dar niciodată răul, doar ce e creat poate primi ceva rău în el, Dumnezeul Ortodox e necreat,simplu(necompus cu rău din exteriorul sau interiorul Lui) și bun. Doctrina karma nu e compatibila cu creștinul ortodox ptr că în Ortodoxie nu se admite reâncarnarea ca lucrare de mântuire care după filozofia indiană :  ea(reâncarnarea)e determinată de faptele bune sau rele(lucrarea bună sau rea).În Ortodoxie faptele bune sau rele sunt Judecate de Dumnezeu , Care stabilește starea sufletului(unde va merge el mai exact) la bine sau la rău în Rai sau în Iad.Răul e absența binelui

În filozofia indiană :

Mântuirea/ eliberarea de ciclul viață- moarte se realizează prin reîncarnare

 ======(în budism )

există reziduu karmic din care rezulta : urme psihologice [vasane] și tendințe dispoziționale [samskare] care determina reîncarnările)

=== ei indirect zic nu prin harul Stapânului Hristos nu prin Inviere se reslizează mântuirea ci prin reîncarnări

Lucrarea e faptă sau pătimire.

Fapta cea bună se face în acord cu Legea Lui Dumnezeu, voia omului supusă voii Lui Dumnezeu; iar (fapta/lucrarea)cea rea este voia propie a omului, ceea ce este neascultare , răul nu are legătură cu Dumnezeu ptr că nu e în voia Lui Dumnezeu a face răul.

–

===Karma funcționează după o lege autonomă și e independentă de divinitate, în Ortodoxie se spune  : cine poate (face )ceva( orice faptă bună) fără(harul Lui) Hristos să fie anathema !

Karma îs particule ce se pun pe sufletul celui ce face fapte imorale sau are gânduri imorale  făcându-l(pe suflet) impur și greoi ,și-l afundă în lumea materială a renașterii/reîncarnării acestea fac sa aibă loc reîncarnarile 

===( adica te reîncarnezi până  te mântuiești-mântuire automată prin faptele tale bune acumulate )

Sf.Ignatie Briancianinov

…voi vorbiti despre mantuire, dar habar n-aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos, singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: Mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intreg neamul omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta este pretul virtutilor firii noastre cazute!

Ca sa refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita de Insusi nemarginitul Dumnezeu. Pedepsele, partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omenesti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omenesti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu? Domnul le-a raspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El.

Un singur lucru bun ne e necesar pentru mantuire: credinta; dar credinta ca lucrare. Prin credinta si numai prin credinta putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!…

Nu!… Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara la iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni, care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina, pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii si ateii, care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea, numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc, si acesta este credinta in Rascumparatorul.

Cunoasteti-l pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din nestiinta, cade in pacatul greu al hulirii lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Iacov da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului; iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta…
Dumnezeu i-a dat haine de piele omului un trup mai gros , nu pacatul l-a facut mai gros Dumnezeu l-a facut mai gros ca să se poată ridica din păcat.Pe cand in karma trupu trage in jos prin el te ridici in ortodoxie

making it impure and heavy and miring it in the material world of rebirth.

îl face impur și greu și-l afundă în lumea materiala a renașterii/reîncarnării