Category Archives: Sfinti Parinti

Cum Sfintii au gresit dar TOT SFINTI AU RAMAS

SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOANN CARTEA AVVEI VARSANUFIE Trimiteri şi răspunsuri a doi Stareţi Duhovniceşti ce sihăstriia în chinoviia ce era în ţinutul Gazii şi carea să zicea a Avvei Serida, prin igumenul carele şi le slujiia lor, ale cărora numele sânt Varsanufie şi Ioann. Tălmăcită din limba ellinească de ISAAC DASCĂLUL în Sfânta Mănăstire Neamţ, la anul dela Hristos 1787 şi tipărită acum întâia oară la anul dela Hristos 2015, edit.Predania Bucuresti

Pag.291-
​599. [600]. Întrebare: Un frate au întrebat pre Sfântul Stareţ, pre Avvà Varsanufie, zicând: Nu ştiu, Părinte, cum am căzut în cărţile lui Orighen, şi ale lui Didim, şi întru ceale cunoscătoare ale lui Evagrie şi întru ale ucenicilor lui, şi [aceia] zic că nu s’au zidit sufletele oamenilor împreună cu trupurile, ci era mai nainte decât dânsăle, minţi goale fiind, adecă fără de trup. Aşijderea şi îngerii, minţi goale era; şi dracii, minţi goale. Şi oamenii adecă, călcând porunca, s’au osândit în trupul acesta: iar îngerii, păzindu-se pre sineşi, s’au făcut îngeri. Şi câte altele ca aceastea zic ei. Şi iarăşi, că să cade ca munca cea veacĭnică să ia sfârşit. Şi au oamenii şi îngerii şi dracii să se întoarcă precum era, minţi goale. Pre carea o zic aşăzare la starea cea dintâiŭ. Deci de vreame ce să necăjaşte sufletul mieu, fiindcă au căzut întru îndoire de suflet, de sânt adevărate aceastea sau nu, mă rog ţie, stăpâne, învaţă-mă pre mine adevărul, ca aşa să ţiiu, şi să nu pier. Pentru că niciuna dintru aceastea nu s’au zis întru Dumnezeiasca Scriptură, precum şi însuşi Orighen adeverează în cartea lui cea tâlcuitoare a Trimiterii céiĭ cătră Tit, cum că nu iaste predanie a apostolilor, nici a Bisearicii, ca să fie mai bătrân sufletul decât facerea trupului, închipuindu-l ca pre un eretic pre cel ce zice aceastea. Dar şi Evagrie mărturiseaşte în „Capetele lui ceale cunoscătoare” cum că pentru aceastea nimenea n’au vestit, nici însuşi Duhul au tâlcuit. Căci are în capul al 64-lea al sutei a doa din ceale cunoscătoare ale lui: „Iar pentru ceale mai dinainte, cel ce să fie vestit nu iaste nimenea; iar pentru ceale a doa, cel din Horiv o au tâlcuit”. Şi iarăşi, întru al 69-lea cap al aceiiaşi sute, aşa zice: „Că Duhul cel Sfânt nu pre despărţirea cea dintâiŭ a celor cuvântătoare, nici pre fiinţa cea dintâiŭ a trupurilor o au tâlcuit”. Iar pentru aceaia că nu iaste aşăzare la starea cea dintâiŭ, nici sfârşit muncii, însuşi Domnul au arătat în Evanghelie, zicând: Vor mearge în munca veacĭnică (Mt. 25: 46). Şi iarăşi: Viermile lor nu să sfârşaşte, şi focul nu să stânge (Mc. 9: 48). Deci de unde, stăpâne, au alcătuit pre aceastea, când nici apostolii nu le-au dat, nici Sfântul Duh nu le-au tâlcuit (precum ei însuşi mărturisesc), când şi Evangheliile amintrilea să află? 

Răspuns: Frate, vaiu şi amar neamului nostru! Ce am lăsat, şi ce iscodim, şi întru care ne sârguim, întru care ne tâmpim! Căile ceale dreapte le-am lăsat, şi pre ceale strâmbe voim să umblăm, ca să se împlinească la noi cuvântul Scripturii, acela adecă: Vai celor ce au părăsit căile ceale dreapte, ca să meargă în căi strâmbe! (v. Sir. 2: 13) Cu adevărat, frate, am lăsat plânsul mieu, şi te plâng pre tine, unde ai căzut, şi plângerea păcatelor meale, şi te jălesc pre tine ca pre un fiiu al mieu. Ceriurile să înfiorează ce iscodesc oamenii! Pământul să clăteaşte, cum vor să urmeaze pre ceale necuprinse! Aceaste dogme ale Ellinilor sânt. Aceastea sânt cuvântări deşarte ale oamenilor celor ce li să pare că sânt ceva. Aceaste graiuri sânt ale oamenilor celor deşărţi. Pre aceastea le-au născut rătăcirea. Că zice: Zicând cum că sânt înţelepţi, s’au înnebunit (Rom. 1: 22). Şi, de voeşti să te înveţi, ia aminte. Zice Domnul nostru Iisus Hristos, lumina noastră, împăratul nostru: Din roadele lor îi veţi cunoaşte pre dânşii (Mt. 7: 16). Deci ce fealiu de roade au? Îngâmfare, defăimare, trândăvire, lenevire, poticnire, înstreinare de leage, iar mai vârtos de puitoriul de leage Dumnezeu; sălăşluire a dracilor şi a boiariului lor, diiavolul. Aceastea nu aduc la lumină pre cei ce cred lor, ci la întunearec. Aceastea spre frica lui Dumnezeu nu îndeamnă, ci spre sporirea mai vârtos cea dupre diiavolul. Aceastea din noroiu nu scot, ci în noroiu cufundă. Aceastea sânt neghinile pre care le-au sămănat vrăjmaşul în ţarina stăpânului de casă. Aceastea sânt spinii carii au răsărit în pământul cel blestemat de stăpânul Dumnezeu. Toate sânt minciună, toate întunearec, toate înşălăciune: toate înstreinează de Dumnezeu. Fugi de dânsăle, frate, ca să nu să întemeiaze cuvântul lor întru inima ta. Usucă lacrămile, orbesc inima, şi, în scurt să zic, pierd pre oamenii cei ce iau aminte la dânsăle. Să nu stai întru dânsăle, să nu le cugeţi pre dânsăle. De amărăciune umplu şi rodesc rod spre moarte. Iar pentru cunoştinţa celor ce vor să fie să nu te rătăceşti: ceale ce samini aicea, le seaceri acolò. Nu iaste cu putinţă după ducerea din ceale de aicea să sporească cineva. Nu osteneaşte Dumnezeu să zidească împreună cu omul, şi pre sufletul lui. Iar pentru ceatele cereşti, Dumnezeiasca Scriptură astupă gura a tot omul. Carea zice: Au zis şi s’au făcut, au poruncit şi s’au zidit. Pusu-le-au pre iale în veac şi în veacul veacului (Ps. 148: 5-6). Şi acealea pre care le-au pus Dumnezeu, schimbă-să? Că nu iaste la dânsul schimbare, dupre cum zice Scriptura. Că unde ai aflat că prin sârguinţa acestui înger l-au adus pre dânsul spre sporire? Frate, aicea iaste lucrare, acolò plată; aici pătimire, acolò cunună. Frate, de voeşti să te mântueşti, să nu te arunci pre sineţi întru aceastea, de vreame ce mărturisesc ţie înaintea lui Dumnezeu că în groapa diiavolului ai căzut, şi întru cea mai de pre urmă moarte. Deci depătează-te dela aceastea şi urmează pre Părinţi. Căştigă-ţi smerenie şi ascultare: plânsul, nevoinţa, necăştigarea, pre a nu fi băgat în seamă, şi câte sânt de acest fealiu, şi afli în graiurile lor şi pre vieţile lor. Şi fă roduri vreadnice pocăinţii. Şi să nu iai aminte la mine, cel ce zic şi nu fac, ci roagă-te ca şi eu să viu cândva la cunoştinţa adevărului, spre slava Sfintei Troiţe acum şi în veaci. Amin. 

600. [601]. Acelaşi frate au întrebat pre Celalat Stareţ, pre Avvà Ioann. 

Răspuns: Această înţelepciune de sus nu iaste, ci sufletească, drăcească (Iac. 3: 15). Această învăţătură a diiavolului iaste. Aceasta duce, pre cei ce iau aminte la dânsa, în munca veacĭnică. Cel ce să îndeletniceaşte întru dânsa, eretic să face. Cel ce creade eiĭ, s’au abătut dela adevăr. Cel ce să alcătuiaşte cu dânsa, strein iaste de calea lui Dumnezeu. Lucrătorii lui Hristos nu le-au învăţat pre aceastea. Cei ce priimesc cuvântul adevărului, pre aceastea nu le priimesc. Degrab depărtează-te dela dânsăle, frate. Să nu arzi inima ta cu focul diiavolului; să nu sameni în loc de grâu mărăcini în pământ, şi în loc de viiaţă să iai moarte. Şi ce zic multe? Să nu iai în locul lui Hristos pre diiavolul. Să nu zăboveşti întru dânsăle, şi te mântueşti ca Lot din Sodoma, cu rugăciunile sfinţilor. Amin. 

601. [602]. Întrebare a aceluiaşi: Deci nu să cade a ceti cărţile lui Evagrie? 

Răspuns: Dogmele adecă, ceale de acest fealiu, nu le priimi. Însă ceteaşte acolò, deaca voeşti, pre ceale spre folosul sufletului, dupre pilda cea din Evanghelie, cea pentru năvod, precum iaste scris, că ceale bune adecă le punea în vase, iar pre ceale putrede le arunca afară (Mt. 13: 48). Aşa şi tu fă. 

602. [603]. Acelaşi frate, cel ce au întrebat aceastea, să îndoia întru sineşi, aducându-şi aminte şi zicând: Şi cum oarecarii din Părinţii cei de acum le priimesc pre dânsăle, şi-i avem pre dânşii că buni monahi sânt şi iau aminte la sineşi însuşi? Şi, dupre câteva zile, s’au întâmplat acelaşi frate să ceară dela Marele Stareţ ca să se roage pentru dânsul. Şi atuncea i-au arătat Stareţul dela sineşi, pentru aducerea-aminte a inimii lui, cât s’au muncit şi s’au spăimântat fratele. Şi răspunsul să află într’acest fealiu: De vreame ce ai zis şi ai gândit că: „Pentru ce oarecarii din Părinţi priimesc cărţile lui Evagrie ce să numesc Gnostikà (adecă Cunoscătoare)?”oarecarii fraţi ca nişte cunoscători le priimesc pre dânsăle, şi nu s’au rugat lui Dumnezeu de sânt adevărate. Şi i-au lăsat pre dânşii Dumnezeu pentru aceasta întru a sa cunoştinţă. Dar, cu toate aceastea, nici al mieu iaste lucrul, nici al tău, de a căuta aceastea: ci vreamea noastră iaste a cerca patimile noastre, ca să plângem şi să ne tânguim. 

603. [604]. A aceluiaşi şi a altor fraţi cătră acelaşi Mare Stareţ întrebare: Nu să lenevesc, Părinte, cei ce aceastea cugetă pentru mai-nainte-înfiinţarea, să zică pentru Sfântul Grigorie Cuvântătoriul de Dumnezeu cum că şi el arată pentru mai-nainte-înfiinţarea întru scripturile sale, şi întru ceale dela Naşterea Domnului, şi în Ziua Paştelui, tâlcuind oarecare ziceri dupre inima lor şi trecând pre alăturea pre ceale zise luminat acolò pentru cea dintâiŭ zidire a omului, şi a sufletului şi a trupului, dupre a Bisearicii predanie. Că zice aşa: „Deci aceasta voind să arate Cuvântul cel meaşter, şi vieţuitoriu unul din amândoaoă – şi din cea văzută zic, şi din cea nevăzută fire – zideaşte pre omul. Şi din materie adecă luând trupul, carea acum mai nainte să ipostăsuise, iar dela sineşi suflare înlăuntru puind: care lucru suflet de gând şi chip al lui Dumnezeu îl ştie cuvântul”. Încă şi întru ceale deaciia înainte multe va afla cineva arătat şi fără de îndoială zise de dânsul pentru omul carele din materiia ceaia ce era mai nainte şi din sufletul cel ce s’au dat dela Dumnezeu s’au făcut. Întru care şi mult laudă pre firea omului, şi dar vreadnic al lui Dumnezeu îl numeaşte, aceaia, adecă a să mântui trupul şi sufletul: nu precum zic ei, pentru osânda să se fie dat sufletul în trup, ca să se muncească pentru ceale mai nainte păcătuite de dânsul. Încă şi întru altele ale sale multe fealiuri de scripturi să arată scoposul lui că iaste cu totul curat de această dogmă. Şi pentru Sfântul Grigorie, fratele marelui Vasilie, încă să bucură, că aceaiaşi o au zis, şi zice acela mai-nainte-înfiinţare: rău tâlcuind şi ale lui nişte graiuri oarecare. Şi el, arătat, întru al treizecilea cap, „Pentru plăzmuirea omului”, al scripturii sale, să luptă vârtos cu dogma cea a mai-nainte-înfiinţării şi o răstoarnă pre dânsa ca şi fericitul David, şi Sfântul Ioann, şi Athanasie, şi ceialalţi toţi luminătorii şi dascalii Bisearicii. Iar pentru aşăzarea la starea cea dintâiŭ luminat zice acelaşi Sfânt Grigorie Nisis, dar nu pentru aceasta pentru carea aceştea zic, că dupre ce va înceta munca, va să se aşaze omul întru aceaia carea era dintru început, adecă întru curate minţi. Ci aceasta zice, că va înceta munca, şi sfârşit va lua. Deci spune-ne, Părinte, pentru ce un om ca acesta nu grăiaşte drept , precum să cuvine unui bărbat sfânt, carele s’au învrednicit a grăi din Duhul Sfânt? Că şi pentru raiu nu să potrivesc la glas oarecarii din Părinţi şi dascali, nezicându-l pre dânsul simţit, ci gândit. Şi întru alte capete ale Scripturii iaste cu putinţă a afla nepotrivirea la glas a oarecărora. Deci descopere-ne noao aceasta, stăpâne, ne rugăm, ca dela voi luminându-ne, să proslăvim pre Dumnezeu şi să nu ne mai îndoim la Sfinţii Părinţii noştri. 

Răspuns al lui Varsanufie: Bine e cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce ne-au blagoslovit pre noi întru toată blagosloveniia cea duhovnicească întru ceale cereşti, întru Hristos (Ef. 1: 3). Amin. O, fraţi, bună vreame iaste să zic cu apostolul: Făcutu-m’am fără de minte, voi m’aţi silit pre mine (2 Cor. 12: 11). Pentru că mă silesc pentru voi a iscodi ceale mai presus de măsurile meale, şi a grăi pre ceale ce nu prea foarte folosesc pre suflet, de nu şi îl vatămă. Am lăsat pre Pavel Apostolul carele zice: Toată iuţimea şi mâniia şi hula rădice-să dela voi, împreună cu toată răotatea (Ef. 4: 31). Iar eu zic: împreună (şi) cu lăcomiia de pântece, şi cu curviia, şi cu iubirea de argint, şi cu cealelalte patimi: pentru care datori sântem a plânge noaptea şi zioa, şi a ne tângui neîncetat. Ca pentru mulţimea lacrămilor să se speale toată întinăciunea acestora, şi să putem a ne face, din întinaţi, curaţi; din pătimaşi, drepţi; din morţi, vii. Şi ne îndeletnicim la un cuvânt pentru carele vom să dăm răspuns. Că zice: Că tu vei răsplăti fieştecăruia dupre lucrurile lui (Ps. 61: 13). Şi iarăşi: Că să cade noao a ne arăta înaintea judecăţii lui Hristos, ca să-şi ia fieştecarele ceale prin trup, dupre măsura celora pre care le-au lucrat, ori bine, ori rău (2 Cor. 5: 10). Pentru aceastea datori sântem a ne sârgui, pentru care şi Părinţii noştri, Avvà Pimen şi ceialalţi pre rând, s’au nevoit. Această sârguinţă are pre a fi nebăgat în seamă, pre a nu să măsura pre sineşi, pre a să avea pre sineşi pământ şi cenuşă. Iar acea sârguinţă are pre a să avea pre sineşi cunoscătoriu, pre aducerea spre îngâmfare, pre a să număra pre sineşi şi pre a să măsura pre sineşi întru tot lucrul, pre a să depărta de smerita cugetare. Ertaţi-mă pre mine: Au nu cumva deşărţi sânteţi, şi pentru aceasta veniţi la aceastea? Deaca într’acest chip iaste, pogorâţi-vă la târg, pănă când va veni Stăpânul ca-sii, şi să vă ia pre voi la viia lui. De ar fi fost bold întru inima voastră pentru întâmpinarea aceaia înfricoşată, nu aţi fi putut a vă aduce aminte de aceastea. Prorocul ş’au uitat să-şi mănânce pâinea sa, şi noi vieţuim întru ospeaţe şi întru desfătări, şi ne facem nedeosebitori: şi dintru aceastea cădem întru aceastea. Nu ceare dela noi Dumnezeu aceastea, ci sfinţire, curăţire, tăceare şi smerenie. Dar, de vreame ce a vă lăsa pre voi în gânduri nu voiam, şi aceaia, adecă a mă ruga lui Dumnezeu ca deplin să mă adevereaze pre mine pentru aceasta mă necăjiiam, ţinut fiind despre amândoaoă, mi-am ales mie însumi mai vârtos necazul, ca pre voi de necaz să vă odihnesc, aducându-mi aminte de cela ce zice: Unii altora sarcinile purtaţi-le (Gal. 6: 2). Şi auziţi pre cea dupre Dumnezeu deplin încredinţare, carea mi s’au făcut mie cu trei zile mai nainte de a scrie voi întrebarea. Toţi Părinţii, sfinţii carii bine au plăcut lui Dumnezeu, şi drepţii, şi robii lui Dumnezeu cei adevăraţi roage-să pentru mine. Însă să nu socotiţi că măcar de şi sfinţi au fost, toate adâncurile lui Dumnezeu curat au putut să le înţeleagă. Căci apostolul zice: Că din parte cunoaştem, şi din parte prorocim (1 Cor. 13: 9). Şi iarăşi: Unuia adecă i să dă prin Duhul acealea şi acealea. Şi nu toate acealea să dau întru un om: ci acealea adecă aşa, şi acealea aşa; însă pre toate le lucrează unul şi acelaşi Duh (v. 1 Cor. 12: 4-11). Pentru că cunoscând apostolul tainele lui Dumnezeu că necuprinse sânt, au strigat zicând: O, adânc de bogăţie, şi de înţelepciune, şi de cunoştinţă a lui Dumnezeu! Cât sânt de necercate judecăţile lui, şi neurmate căile lui! Că cine au cunoscut mintea Domnului? Sau cine s’au făcut sfeatnic al lui?, şi cealelalte (Rom. 11. 33-34). Deci apucându-să să fie dascali de sineşi, sau de oameni siliţi fiind a veni spre aceasta, au sporit foarte şi mai presus decât dascalii lor. Şi dogme noaoă, deplin încredinţându-se, au alcătuit: dar, într’aceaiaşi dată, au rămas având predaniile dascalilor săi, oarecare învăţături care nu să afla dreapte. Şi după aceastea, mai sporind înainte, şi duhovniceşti dascali făcându-să, nu s’au rugat lui Dumnezeu pentru dascalii lor (ca deplin să se încredinţeaze) de s’au grăit prin Duhul Sfânt ceale zise de dânşii. Ci avându-i pre dânşii înţelepţi şi cunoscători, nu au judecat cu descurcare cuvintele lor. Şi deci deaciia s’au amestecat învăţăturile dascalilor lor întru învăţăturile lor. Şi grăia uneori adecă din învăţătura carea o au învăţat dela dânşii, iar alteori din bună isteţimea minţii sale. Şi aşa deaciia cu numele lor s’au scris cuvintele. Că luând dela alţii, şi sporind, şi mai buni făcându-să, au grăit prin Sfântul Duh orice s’au învrednicit dela dânsul; şi au grăit din învăţăturile dascalilor celor mai nainte de dânşii, nejudecând cu descurcare cuvintele lor, de li să cuvine a să adeveri ei deplin dela Dumnezeu, prin rugăciune şi prin cetire, de sânt adevărate: şi s’au amestecat învăţăturile. Şi, de vreame ce dela dânşii s’au grăit, s’au scris cu numele lor. Deci când vei auzi pre oarecarele dintr’înşii că dela Duhul Sfânt au auzit pre ceale ce le grăiaşte, aceasta deplin adeverire iaste, şi sântem datori să creadem; iar când zice pentru cuvintele acealea, nu afli pre dânsul zicând aceasta. Pentru că nu din cea deplin adeverire, ci din învăţăturile dascalilor lui celor mai nainte de el iaste. Şi luând aminte la cunoştinţa lor, şi la înţelepciune, nu au întrebat pre Dumnezeu pentru aceastea de sânt adevărate. Iată, aţi auzit toată nebuniia mea. Deci liniştiţi-vă şi îndeletniciţi-vă întru Dumnezeu. Şi încetând dela deşarta cuvântare, luaţi aminte la patimile voastre, pentru care vi să ceare seamă în zioa judecăţii. Că pentru aceastea nu vi să ceare seamă, pentru că nu ştiţi pre aceastea sau nu v’aţi învăţat aceastea. Deci plângeţi şi vă tânguiţi. Urmaţi urmele Părinţilor noştri, ale lui Pimen şi ale celor pre rând deaciia înainte: şi alergaţi ca să prindeţi (1 Cor. 9: 24), întru Hristos Iisus Domnul nostru, căruia i să cuvine slava în veaci. Amin.

604. [605]. Întrebare: Cu adevărat, Părinte, povăţuitoriu sânteţi orbilor şi lumină întru Hristos a celor întunecaţi, şi prin voi adevărul noaoă ni s’au arătat. Pentru că aflăm şi în cărţile Bătrânilor că era oarecare mare Stareţ, şi dupre prostime zicea că pâinea cu carea ne cuminecăm nu iaste trupul lui Hristos, ci întocma închipuire. Şi de nu mai întâiŭ s’ar fi rugat lui Dumnezeu pentru aceasta, nu ar fi cunoscut adevărul.¹ Încă şi altul (mare Stareţ şi acela), socotea pre Hristos cum că să fie Melhisedec, şi când s’au rugat lui Dumnezeu, atuncea Dumnezeu i-au descoperit lui.² Ci iartă-mă pre mine, Părinte, pentru Domnul, căci îndrăznesc a întreba ceale mai presus decât mine. Ci, de vreame ce Dumnezeul nostru prin sfinţiia voastră ne-au luminat pre noi cătră calea cea nerătăcită a adevărului, mă rog pentru aceasta ca desăvârşit să ni să arate noao, ca să se curăţească mintea noastră despre căutarea cea pentru aceastea, şi inima noastră cea neputincioasă. Pentru ce au lăsat Dumnezeu nişte bărbaţi ca aceştea să se rătăcească? Că măcar de şi ei nu au cerut, pentru ce nu li s’au dat lor în dar aceasta, spre surparea vătămării a acelor ce cetesc mai pre urmă? Că măcar de şi ei la dreapta credinţă şi la fapta bună nu s’au împiedecat, dar însă cei ca mine lenevoşi şi trândavi, fiindcă pre vredniciia cea vreadnică de credinţă a lor întru credinţă o au priimit, cu lesnire de aicea să vatămă, neştiind acealea ce aţi zis, că nu au putut sfinţii să înţeleagă pre toate tainele, şi cum că lui Hristos nu s’au rugat pentru deplin adeverirea de sânt aceastea adevărate. Deci descopere-mi mie şi aceasta, Părinte milostive: pogoară-te împreună şi cu neputinţa mea. 

Răspuns: Fiiule, nu au lăsat Dumnezeu pre nişte bărbaţi ca aceştea să se rătăcească. Că cel ce lasă pre cineva să se rătăcească iaste acela carele, întrebat fiind pentru cale, nu-i spune adevărul. Deci nu au întrebat pre Dumnezeu pentru aceastaca să ia dela dânsul adevărul. Iar de zici că pentru ce Dumnezeu în dar nu i-au oprit pre dânşii pentru folosul celor ce după dânşii le citesc pre dânsăle, poţi a zice aceasta şi pentru tot păcătosul. Că ştiind Dumnezeu că, de va greşi, chip multora să va face, pentru ce prin dar nu l-au oprit pre dânsul, ca nu printr’însul să se vatăme mulţi? Şi să află silită viiaţa la oameni. Şi deci ce? Opreaşte pre Dumnezeu cu chipul acesta de a mântui pre tot omul? Că ce? Şi în Scriptură au nu sânt graiuri de poticnire la cei neînvăţaţi, şi carii nu cunosc mintea cea duhovnicească a ScripturiiDeci oare să cade a zice: Pentru ce pre mintea cea duhovnicească a Scripturii arătat nu o au spus Dumnezeu, pentru ca să nu să vatăme oamenii? Ci au lăsat osteneală la sfinţii cei după vreame, ca să tâlcuiască pre ceale ce să caută. Pentru aceasta sânt dascali şi tâlcuitori, precum zice apostolul. Deci să nu te rătăceşti pentru bărbaţii ce ai întrebat. Pentru că, de ar fi cerut dela Dumnezeu, ar fi putut a lua. Că zice: Tot cela ce ceare, ia, şi cel ce caută, află (Mt. 7: 8). Şi precum prin proroci şi prin apostoli au arătat Dumnezeu calea vieţii, aşa fieştecarele au grăit din parte: şi prin unul singur nu s’au grăit, ci orice au lăsat acesta, au grăit acela cu voia lui Dumnezeu. Aşa au făcut Dumnezeu şi la sfinţii cei după dânşii. Şi deaca grăesc cei dintâiŭ ceva care are îndoire, tâlcuesc cei mai de pre urmă: ca totdeauna să se proslăvească Dumnezeu prin sfinţii săi. Că el iaste Dumnezeu al celor dintâiŭ, şi al celor de apoi. Lui i să cade slava în veaci. Amin.

Advertisements

Citate de la Sf Parinti si mireni

Sf.Grigorie Palamas Opere complete vol.III  pag.487 : ” soarele…ba uneori se supune și poruncilor sfinților, oprindu-se din mișcare, întorându-se îndărăt și stând pe loc”

Sfântul Atanasie cel Mare:
„Pamantul este ţinut la locul său, fiind ţintuit în centrul cosmosului…munţii se înalţă, marea se zbuciumă de valuri, vieţuitoarele ei cresc, iar pământul rămâne nemişcat…”

Sfântul Vasile cel Mare:
Locul acesta din centrul universului, pe care pământul îl ocupă nu l-a dobândit nici ca o moştenire, nici prin sine însuşi, ci este locul lui firesc şi necesar…

Sfântul Clement Romanul:
Soarele şi luna, însoţiţi de toate stelele, se rotesc în armonie după porunca Sa, cu mărginirile lor prescrise, şi fără nici o abatere.”

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Capitolul 43
1. Mărirea înălţimii este curăţia cerului, întru arătarea slavei Domnului.
2. SOARELE în ivire vesteşte, când se arată, ca un vas minunat, făptura Celui Preaînalt.
3. Când este la amiază usucă pământul şi înaintea arşiţei lui cine va sta?
4. Cuptorul arde pentru lucrurile făurirei, dar de trei ori mai tare este soarele arzând munţii.
5. Suflând abur de foc şi strălucind rază, întunecă ochii.
6. Mare este Domnul Cel care L-A FĂCUT, şi cu porunca Lui grăbeşte MERGEREA .
7. Şi LUNA, totdeauna exactă, însemnează lunile şi împarte timpul.
8. Din lună este semnul sărbătorii, lumină care scade până la sfârşit.
9. Lunile anului sunt după MERSUL EI, minunate schimbări face crescând.
–––
Proloage vol II pag 794 colana 2 ; Sf Dimitrie al Rostovului cuvanteaza :
„Sfant era Iisus al lui Navi, cel ce A OPRIT SOARELE DIN ALERGAREA SA.”

Parintele Arsenie Boca: “Omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr. […]

Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri.”

Sf Justin Pârvu : Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bis­ericii fara inte­meiere canon­ica, asa cum e cazul bis­ericii stiliste de la noi.
Pr Ioan de la Rarău : Cu stiliștii. Și ei sunt ortodocși, da’s eretici se duc în iad

Sf Ilarion Argatu : 444.- Ce părere aveţi despre practica preoţilor de pe stilul vechi, de a  boteza a doua oară pe cei ce  îi lămuresc să treacă la ei?
-Pe lângă faptul că sunt schismatici şi căzuţi din ascultare, din cauza mândriei că sunt ortodoxia cea adevărată şi că ei ţin canoanele şi hotărârile Sfintelor Sinoade, au căzut şi au devenit anticanonici. La fel, din dorinţa de a desconsidera slujirea preoţească a stilului nou, îndeamnă pe credincioşii lor să nu ia anaforă sau să se împărtăşească pe stilul nou considerându-le spurcate. Exact disputa dintre evrei şi samarineni, de pe timpul Mântuitorului. Pe lângă aceasta, din ignoranţă şi din slaba pregătire teologică, nu au simţit când diavolul i-a dus cu preşul mândriei, făcându-i să desconsidere botezul săvârşit în numele Sfintei Treimi de către preoţii stilului nou. Astfel, au călcat Sfânta Scriptură, unde spune: „Un domn, o credinţă şi un botez„ (Efes. 4,5), făcându-se eretici, călcând liturgic canonicitatea de a nu boteza a doua oară în numele Sfintei Treimi, cum prevăd canoanele: 47 Apostolic, 57 Cartagina, 1 Sfântul Vasile Cel Mare, devenind şi  anticanonici.
_________
Si acesti stilisti care sunt nesupusi Bisericii pana in ziua de azi, raman o fractiune eretica care nu se va indrepta, ca zice asa : de la tot pacatul se intoarce omul usor, dar de la eres, foarte greu ! Si aceasta pentru ca se intuneca partea rationala a sufletului. Degeaba ii spun eu ca aici este alb, ca el vede negru. Si atunci foarte greu se intoarce, asa ramane. Si asa raman si sectele si celelalte.

SF CLEOPA : 5. Boteaza si cununa a doua oara, savarsind o mare erezie si greseala dogmatica.
6. Au rupt legatura duhovniceasca cu ierarhia canonica a Bisericii Ortodoxe Romane.
7. Hulesc si defaima patriarhii, episcopii si preotii Bisericii care tin stilul nbu, numindu-i ” catolici “, ” lipsiti de har “, ” eretici “, etc.
8. Au facut manastiri fara aprobarea Sfantului Sinod.
9. Preotii stilisti se duc prin sate straine si fac slujbe pe ascuns, fara sa tina seama de aprobarea episcopului locului si a parohului din acele parohii.
Si acestea sunt cateva din greselile si abaterile canonice ale celor ce tin stilul vechi in tara noastra.
– Stilistii sunt considerati eretici ?
– Nu. Sunt schismatici, adica dezbinati de Biserica Ortodoxa, caci au calcat legile bisericesti administrative, organizandu-si manastiri si biserici deosebite, fara aprobarea Sfantului Sinod. Iar daca indraznesc sa boteze a doua oara, atunci se fac eretici, potrivit cu canonul 47 Apostolic si alte canoane.”
_________
În anul 1925, după îndreptarea calendarului, Protosinghelul Ioanichie era în mare îndoială. Nu ştia dacă este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a închis în chilie şi a început să postească şi să se roage până ce Dumnezeu îi va da un semn cum să ţină.
După aproape 20 de zile de post, bătrânul a fost găsit în chilie foarte slăbit. Apoi, întărindu-se cu Preacuratele Taine şi cu puţină mâncare, a doua zi a spus fiilor săi duhovniceşti:
– Multe ispite am pătimit în aceste zile de la diavoli. Că uneori mă ameninţau să mă omoare. Alteori mă băteau cu toiege de foc. Odată am văzut o ceată de diavoli, zicând:
– Hai să tăiem pe bătrânul acesta, că vrea să se facă sfânt! Apoi au strigat cu mânie asupra mea:
– Cine ţi-a spus ţie că astăzi se mai fac sfinţi?
– Dar vouă cine v-a spus că nu se mai fac? le-am răspuns. În altă zi mi-au spus cu mânie:
– Degeaba mai posteşti, că tot în mâinile noastre o să vii! Iar eu le-am zis:
– Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu, că mă voi izbăvi de mâinile voastre!
După mai multe zile de post, am văzut deasupra mea în văzduh trei sfinţi îmbrăcaţi arhiereşte care semănau cu Sfinţii Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trâmbiţă:
– Ioanichie, de ce te îndoieşti şi nu faci ascultare? Nu ştii că ascultarea este mai mare decât jertfa? Deci, ascultă de cei mai mari, că nu vei răspunde tu de îndreptarea calendarului. Apoi, binecuvântându-mă toţi trei deodată, s-au urcat spre cer şi nu i-am mai văzut.
Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului.
Sf Ilarion Argatu  : 445.- Părintele, ne spunea:
-La Boroaia, aveam o creştină care venea la Biserică, postea toate posturile, se împărtăşea, fiind o bună şi de nădejde credincioasă, cu toate că mama ei ţinea stilul vechi. Într-o zi a căzut la o boală grea şi a pus-o la pat. Atunci, trimite după mine să merg şi s-o împărtăşesc. M-am dus în grabă şi eram mirat cum de a căzut mătuşa Ileana aşa deodată la boală! Când am început slujba pentru spovedanie îmi spune:
-Părinte, te rog, de data aceasta şi pentru că este ultima dată, simt aceasta, să pomeneşti la rugăciune pe sfinţii de astăzi pe stilul vechi!
-De ce mătuşă Ileana, că dumneata niciodată n-ai cerut şi nu ai pomenit de stilul vechi, mereu ai crezut că sunt greşiţi?
-Ştiu, părinte, de data aceasta te rog să mă spovedeşti  şi să mă împărtăşeşti pe stilul vechi. Mama a murit cu necazul pe mine, că nu m-a putut convinge să merg la biserica pe Stilul Vechi, vreau măcar la sfârşitul vieţii mele s-o împac pe mama.
Nu am reuşit oricât de mult am insistat şi oricâte argumente i-am adus că, omul în ultima clipă a vieţii se poate pierde şi poate pierde tot ce a clădit într-o viaţă şi că aceasta este o ispită cu care vrăjmaşul vrea s-o câştige. Până în cele din urmă, neavând ce să fac, am spovedit-o şi am împărtăşit-o aşa cum a cerut. Am insistat să-i aducă familia un preot pe vechi, dacă aceasta vrea, însă nici acest lucru n-a vrut, n-a vrut să primească preotul pe vechi decât pe mine.
După ce am spovedit-o pe mătuşa Ileana, în urmă a murit. I-am făcut înmormântarea. Fiind cutremurat sufleteşte de încăpăţânarea mătuşii, pentru că tot timpul am avut grijă să n-o scap la stilişti, ştiind că familia ei toată este pe stilul vechi, iar în ultima clipă a vieţii s-o pierd fără putinţă de a o salva. Am pus rugăciune la Dumnezeu ca să-mi arate unde este sufletul mătuşii Ileana!
Fiind la rugăciune, peretele dinspre răsărit dispare, se vedea afară, mi s-a arătat un tânăr îmbrăcat în alb, zicându-mi:
-Ai cerut de la Creatorul să vezi unde este sufletul lui Ileana?
-Da. Am răspuns eu.
-Vino cu mine şi vezi! Am fost luat pe sus şi dus înspre miază-noapte. Într-o clipă, am trecut deasupra munţilor, văilor, pădurilor, satelor, oraşelor, am coborât într-un loc întunecos plin de rugi, spini, pământ colţuros şi cu iarbă scurtă şi aspră. Tânărul care mă însoţea a prins cu mâna de iarbă şi a ridicat-o ca pe o uşă.
-Coboară! Mi-a poruncit.
-Nu văd nimic. I-am răspuns eu, pentru că totul era întuneric şi nu se vedea nici pământ, nici scări.
-Să fie lumină! A poruncit tânărul. Atunci s-a luminat, şi am descoperit nişte scări, nu ştiam din ce material sunt, am coborât foarte mult în jos, în fundul pământului, până ce am ajuns în faţa unui zid, opac, care nu era nici din piatră, nici din fier, nici din ciment, nu ştiu din ce era. Avea multe uşi. Ne-am oprit în dreptul uneia, în care tânărul a lovit. S-a deschis uşa şi am intrat într-o cameră nu prea mare, cu pereţii de culoare gri închis. În mijlocul camerei pe un scaun şedea mătuşa Ileana într-o lumină puternică şi apăsătoare. Când m-a văzut s-a luminat la faţă şi a zis:
-Ai venit să mă scoţi de aici! Nu te-am ascultat şi uite cum mă chinuiesc! Lumina aceasta este fierbinte şi grea, mă apasă de mă dor umerii! Tânărul îmi face semn că este timpul să plecăm şi-mi spune:
-La sfârşitul vieţii, a pierdut locul la Creatorul. Aşa se chinuiesc cei despărţiţi de ascultarea Bisericii, cei ce nu ascultă de duhovnicul lor, şi se cred mai luminaţi!
Deci, a pierdut locul care i se pregătise pentru trăire în evlavie şi râvnă, mereu socotea despărţirea în două a bisericii: stil nou şi stil vechi, o greşeală a celor de pe stilul vechi. Aţi văzut, cum diavolul a avut răbdare şi a aşteptat-o până în ultima clipă a vieţii sale? Când i-a dat o falsă mustrare de conştiinţă, că nu a ascultat de mama ei să respecte stilul vechi şi că, mama a murit supărată pe ea? Vedeţi, cum omul îşi poate pierde mântuirea chiar şi în ultima clipă a vieţii? Câţi nu au fost înşelaţi în felul acesta? Câţi nu zic, ce poate fi rău în  stilul vechi, că tot biserică ortodoxă este? Este biserică ortodoxă, dar căzută din har şi ascultare. Dacă s-ar întoarce la ascultare ar fi altceva. Din cauza aceasta, nici rugăciunile nu se urcă la cer, chiar dacă sunt pioşi, evlavioşi, respectă tipicul, canoanele, predaniile, mi s-a arătat aceasta

Sf Pr Staniloaie despre comunism : Recunosc și eu că  este o satanalogie, dar ca rezultat al întregii gândiri contemporane occidentale

Sf Arsenie Papacioc : Oamenii se tem că, dacă apară Ortodoxia au necazuri : sunt daţi afară de la serviciu, sunt văzuţi ca niște ciudaţi – le e frică , că pierd , pur și simplu, locul pe care-l au. Ce să facă oamenii? Cum să biruie această teamă? Pentru adevăr trebuie să și mori, nu numai să-ţi pierzi serviciul

Cartea :  Arhimandrit Justin Parvu Sfaturi ptr monahi, Dialoguri inedite cu pr. Justin : “Catolicii nu pot fi primiti prin mirungere.Ei TREBUIE BOTEZATI . Asa se face in Sfantul Munte. In Molitfelnicele moderne, de dupa Cuza, nu mai e nici o regula dupa canoane, ecumenismul e in floare”

Mari duhovnici despre ecumenism:
“Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa”

Pr. Dumitru Staniloaie: “Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sarb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre”

Pr. Gheorge Calciu Dumitreasa: “Eu sunt impotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru”

Pr. Arsenie Papacioc: “Sunt impotriva! Pe viata si pe moarte impotriva! Ce ecumenism?”

Pr. Adrian Fageteanu: “Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX”

Pr. Ilie Cleopa: “Noi ortodocsii suntem putini dar suntem Biserica intreaga. Noua nu ne lipseste nimic! Noi n-avem ce imprumuta de la protestanti dar nici de la catolici!”

Pr. Iustin Parvu: “Ecumenismul nu e nascut din parerile bisericilor, ci din gandirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund crestin si religios in ei ci doar o viata politica”

Cuv. Paisie Aghioratul: “Cu durere in suflet marturisesc ca, dintre toti filounionistii (ecumenistii n.e.) pe care i-am cunoscut, nu am vazut pe nici unul sa aiba nu miez, dar nici macar coaja duhovniceasca. Cu toate acestea, stiu sa vorbeasca despre dragoste si unire, desi ei insisi nu sunt uniti cu Dumnezeu, fiindca nu L-au iubit.”

Sf. Efrem Sirul: “Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!”

Pr. Arsenie Boca:Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni, inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu!

Petre Ţuţea : Eu, dacă aş pleca oriunde, tot m-aş întoarce. Şi dacă n-aş avea amărâta asta de pensie, tot m-aş întoarce. Aş întinde mâna şi aş cerşi. Mi se pare mai demn decât a trăi la căldură în Paris. Eu sunt spiţă de luptător, te baţi pentru credinţă, pierzi, dar nu te turceşti!

Sf. Grigorie Teologul : ” religia este cinstea fata de demoni, in vreme ce credinta este cinstirea Treimii ”

Sf Arsenie Papacioc : “da ierarhia in biserica crestina nu e imparatul, nici patriarhul, e smerenia”

Părintele Arsenie Boca: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul, toată icnomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă.”
Este clar? Credem că da. Însă Părintele Arsenie Boca continuă: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul… mântuirea era automată. Însăşi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelaţie.” (Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)

Pr.Ioannis Romanides : “Religia este o boală neurobiologică, iar Ortodoxia este terapia acesteia”

SF. IOAN DE KRONSTADT: „Catolici, veniţi-vă în fire, treziţi-vă! Aţi fost duşi în rătăcire! Întoarceţi-vă la adevăr!”
______
Actuala este si profetia Sf. Nil Mirovlitul, care a trait pe la anul 1600 in Sfantul Munte. Sf. Nil scrie ca dupa 1900 incepe apostazia generala a omenirii. De asemenea profeteste ca va predomina un desfrau nemaivazut si stiinta va face descoperiri extraordinare

Papa Damasus I : ” Fiindcă  după Sinodul de la Niceea s-a ivit rătăcirea încât unii cuteazau cu gură spurcată să spună că Duhul Sfânt a fost făcut prin Fiul, ….Dacă nu spune cineva că Duhul Sfânt e în chip adevărat și propiu din Tatăl ca și Fiul, din fiinţa dumnezeiască și Dumnezeu adevărat, să fie ANATEMA!

Parintele Paisie Aghioritul si rugaciunile in comun cu romano-catolicii
La parintele Paisie Aghioritul, cunoscut ca avand mare dragoste fata de semeni, au venit un grup de preoti romano-catolici. Parintele i-a primit cu multa dragoste si le-a vorbit, impartasindu-le harul sau.
Uimiti de harul si dragostea ce o emana, unul dinte preoti ii spune: „Haideti sa ne rugam impreuna, sa spunem rugaciunea Tatal nostru!”
La care parintele Paisie le raspunde: „Acest lucru nu se poate.” Atunci, preotii catolici mahniti l-au intrebat: „De ce nu se poate, parinte, sa ne rugam impreuna, nu suntem si noi copiii lui Dumnezeu?”
Parintele le raspunde: „Da, sunteti copiii lui Dumnezeu, dar nu sunteti in casa parinteasca, sunteti afara din casa, rataciti. Intorceti-va in casa si vom putea spune Tatal nostru impreuna.”

(Viata Cuviosului Paisie Aghioritul)

Sf Paisie Aghioritul inselare :
Gandul imi spune ca cel mai mare dusman al sufletului nostru, mai mare chiar decat diavolul este duhul lumesc, pentru ca ne atrage in chip dulce si in cele din urma ne amaraste vesnic. In timp ce de vom vedea pe diavolul insusi ne va apuca frica si vom fi nevoiti sa scapam la Dumnezeu, dobandind astfel raiul. In epoca noastra, multa “lume” – duh lumesc – a intrat in lume si aceasta “lume” o va distruge. Oamenii si-au bagat inlauntrul lor “lumea” si au alungat de acolo pe Hristos.

– Parinte, de ce nu intelegem cat rau ne face duhul lumesc si suntem atrasi de el ?

– Pentru ca duhul lumesc intra incet-incet, precum a intrat ariciul in cuibul iepurelui. La inceput ariciul a rugat pe iepure sa-l lase sa-si bage putin capul in cuibul lui ca sa nu-l ploua. Apoi a bagat si un picior, apoi celalalt si in cele din urma a intrat tot si cu tepii lui l-a scos cu totul pe iepure afara. Asa si cugetarea lumeasca ne inseala cu mici cedari si incet-incet ne stapaneste. Raul inainteaza putin cate putin. Daca ar veni deodata, nu am fi inselati. Vezi, daca vrei sa oparesti o broasca, trebuie sa arunci peste ea apa fiarta cate putin. Daca o arunci deodata toata, sare si fuge; se izbaveste. In timp ce daca versi pe ea putina apa fiarta, la inceput o va arunca putin de pe spate, apoi o va primi. Daca-i mai arunci inca putina, iarasi o va arunca putin si incet-incet se va opari, fara sa priceapa. “Bre, broasca, dupa ce ti-a aruncat putina apa fiarta, scoala-te si fugi!“. Nu fuge. Se umfla – se umfla si apoi se opareste. Asa face si diavolul; ne opareste putin cate putin si, in cele din urma, ne trezim opariti fara sa pricepem.

Parintele Arsenie Boca: “Omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr. […]

Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri.”

________

Sf Teofilact al Bulgariei Marcu 9:1
Sunt unii din cei ce stau aicea [de fata]
adica Petra si Iacov si loan, care nu vor muri pana cand nu le voi arata lor,
intru Schimbarea Mea la fata, in ce fel de slava voi veni intru a doua Venire”;
caci nimic altceva n-a fost Schimbanea la fata fara decat mai inainte vestine
a Venirii celei de-a doua, ca intru acest chip si Insusi El va straluci atunci,
dar si dreptii
‘ Dumnezeiescul Maxim Marturisitirul ne invata : Dar trebuie sa se stie ca si
intre cei ce stau langa Domnul exista deosebiri dupa cuvintul Evangheliei : “sunt unii, din cei ce sunt aici, care nu vor gusta moarte pana ce nu vor vedea lmparatia lui
Dumnezeu, venind intru putere” (Marcu 9:1). Caci nu tuturor celor ce stau langa El li se arata Domnul totdeauna intru slava ci celor incepatori Ii se arata in chip de rob, iar celor ce pot sa-L urmeze, urcandu-se pe muntele cel inalt al Schimbarii Sale la fata Ii se arata  in
infatisarea lui Dumnezeu, in care a fost mai inainte de-a fi lumea. Deci ,este cu putinta ca
Domnul sa nu Se arate in acelasi fel tuturor celor ce  langa El, ci unora intr-un fel,
altora altfel, schimbandu-si aratarea dupa masura  credintei din fiecare
_____________
Cartea : Sfaturi ptr monahi .Sf Justin Parvu :
Nici lipovenii nu sunt botezati, nu e valabil, degeaba zic ei ca se boteaza in numele Sfintei Treimi, daca nu cred bine
________
Dacă episcopul care este pomenit în Biserică este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune Îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună – Sfântul Ciprian al Cartaginei

Sf. Arsenie Papacioc : Adevărul trebuiește apărat de orice fel de creștin. Dar dacă, chiar un cleric, superior, n’ar susține Adevărul( vorbesc aici de Adevărul Ortodox – Adevărul Mântuitor) poa’ să fie înfruntat ; că nu înfrunți cleric, înfrunți eretic (fie vorba de Adevăr) ; dar dacă v-ați referit la o serie întreagă de mișcări care se fac, că nu știu ce…că a vorbit pentru c-ați râs, pentru că a făcut cutare, astea sunt niște lucruri care nu mai trebuiesc discutate, da. Adică, iese un clișeu măzgălit, știți.