https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/18/pidalion-1844-pag-275/
PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE
edit. “Credința strămoşească”, 2007
pag. 276
ţii, şi au iubit petrecerea cea după Dumnezeu, a veni iarăşi întru pomenirea celor ce le-au defăimat şi le-au uitat, prin acest fel de podoabe216. Încă şi a se
____
216 Din cuvintele acestea ale Canonului încheiem, că uitarea aceasta prin oarecare îndelungată vreme în Monastire, şi prin ispitire se face, şi prin urmare. Că şi atunci monahii, şi monahiile, cu hainele cele lumeşti făceau cercare, şi nu cu îmbrăcăminte de rase. Că cu îmbrăcămintea cea neagră, zice, după ce veneau în monastire se îmbrăcau; iar mai arătat se face aceasta din Cano-nul 135 al celui din Cartagina. Vezi şi 1 a lui Nicolae. Şi însemnează după Pahimer la tălmăci-rea ce face la Sfântul Dionisie, că îmbrăcămintea neagră a monahilor însemna, că ei petrec monahiceşte, strânşi întru sine-şi, precum şi colorul cel negru se strânge întru sine. Monahi-ceasca rânduială este a petrece monahiceşte; că aceasta însemnează îmbrăcămintea cea neagră. Pentru aceasta şi marele Atanasie în cuvântul cel pentru feciorie zice: îmbrăcămintea ta este neagră, nu cu vopsea boită, ci însăşi firească. Însă nu numai cele negre sunt însuşite monahi-lor. Ci şi cele lae, adică nici desăvârşit negre, nici albe; pentru aceasta şi Hrisostom zice în cel pentru feciorie, nu în hainele cele lae, şi în culori este feciorie. Iar negrul color, însemnează încă şi plângerea, şi întristarea ce trebuie să aibă monahul. Că cei ce se întristează şi plâng pen-tru moartea oarecăror rudenii ale lor, obişnuiesc a se cerni. Fiind însă că am pomenit pentru îmbrăcămintea monahicească, bine este să tâlcuim aici şi ce însemnează fiecare. Deci cămaşa însemnează pe haina veseliei, şi dumnezeiasca dreptate, cu care se îmbracă monahul în locul hainelor celor de piele, şi în locul goliciunii lui Adam, după Evhologion, şi după Simeon al Tesalonicului. Paliul (care era o haină şi o îmbrăcăminte ca în chipul rasei celei ce se poartă pe deasupra, sau amândouărasei, precum şi Simeon al Tesalonicului îmbrăcăminte pe deasupra o numeşte, şi Avva Isaac zicând, înfăşură-ţi paliolul tău), îmbrăcăminte voieşte să fi fost, şi nu ca monahii de acum Paliolul luându-l, în locul acestuia întrebuinţează pe cel ce se numeşte para-mand, în vreme ce numele paramandiului însemnează îmbrăcăminte, ca o a doua mandie (mantie) (pentru aceasta, precum se vede în Evhologhion mandie numeşte pe chipul cel mic şi nu bucăţica aceasta în patru colţuri, ce o poartă acum cei îmbrăcaţi în chipul cel mic dinapoi la spate) palion acestea zic, însemnează pe podoaba nestricăciunii şi a cinstirii, şi pe Dumneze-iescul acoperământ şi învelire, după Evhologhion, şi după Simeon al Tesalonicului. Brâul de curea fiind, şi mijlocul strângând, unde sunt rărunchii partea cea poftitoare, însemnează pe omorârea trupeştilor pofte, şi pe întreaga înţelepciune, şi a fi gata întru slujbe monahul, după Evhologhion, şi Simeon, şi Chiril al Ierusalimului şi Dorotei, şi Sozomen. (cartea 3, 13). Sanda-lele sau papucii, însemnează că se cade monahul gata a alerga în calea Evangheliei păcii, fără a se poticni, ci a călca peste şerpii cei gândiţi. Şi că precum sandalii sunt supuşi celuilalt trup, aşa şi trupul se cade a fi supus sufletului, după Evhologhion, Simeon, şi Chiril al Ierusalimului. Acestea sunt veşmintele celui mic şi stavrofor (purtătorul de Cruce); iar cel îmbrăcat în megalo-schimos (adică chipul cel mare Shimnicul) are şi aceste trei îmbrăcăminte mai mult, cuculion, analavul, şi mandia. Însă cuculiul însemnează, pe coiful mântuirii, după Evhologhion, şi pe umbrirea Dumnezeiescului Har, care leapădă înţelegerile lumii, după Simeon, şi după Chiril al Ierusalimului, pe nerăutate, şi pe smerenie. Că şi pruncii cei fără de răutate acest fel de cuculiu (tichii) poartă, după Sozomen şi Dorotei. Iar analavul (care şi Anavolevs, adică slujitor se numeşte de Sozomen, este de piei după Simeon, iar acum se numeşte polistavrion) însem-nează că monahul ia asupră-şi Crucea Domnului, şi urmează lui, după aceleaşi mărturii. Având însă şi dinainte şi dinapoi Cruci, însemnează că şi lumea s-a răstignit monahului, cu depărtarea de dânsa, şi monahul lumii, cu neîmpătimirea cea către dânsa, după zicerea: „Mie lumea s-a răstignit, şi eu lumii”. Iar Sozomen zice că strângând aceasta amândouă spetele,
https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/18/pidalion-1844-pag-277/
ayeaye20 